Cand esti mic, promisiunea nu poate fi altfel decat sfanta. Daca promiti ceva cuiva, orice-ar fi, iti tii cuvantul, ca de-asta ai promis. Daca ti-a fost promis ceva, trebuie sa se intample, ca de-aia ti s-a promis. Si, poate, cel mai important e cand iti promiti tie ceva: abia formulezi bine cuvintele, deja te-ai pus pe treaba, nu stai sa te gandesti in gol. E asa curat si clar, ca pana si Universul isi misca rotitele in directiile astea, ferit astfel de indignarea celor mici daca nu le iese cum au vrut.
Din pacate, echilibrul asta natural dispare mai incolo. Multi dintre copiii deveniti adulti se pierd, nu-si mai fac deloc promisiuni; sau nu le mai respecta.
Dar am vazut si copii care supravietuiesc trecerii timpului. Sunt cei care stiu ca daca-si promit ca vor misca lucrurile - si se si apuca - vor descoperi ca nu sunt singuri. Pe ei, campania BRD ii pune fata-n fata cu intrebarea evergreen "ce-ti propui pe anul urmator?".
Inainte de reflectie, va lasam aici un "la multi ani"si-o mentiune: n-am terminat de rasfoit toate paginile povestii. Sa ne asteptati, venim in curand cu restul.
