Organic Christmas îți aduce natura în mijlocul orașului. Pe 17 și 18 decembrie deschidem Crăciunul Organic

Organic Christmas îți aduce natura în mijlocul orașului. Pe 17 și 18 decembrie deschidem Crăciunul Organic

Ți-am pregătit un festival de Crăciun Verde ca bradul cu tot ce e mai natural și mai organic pe piață. Avem un Târg de Crăciun plin de cadouri ecologice create de artizani și designeri locali, un bistro unde poți servi hrană bio vegetariană sau vegană, un Vitamin Bar cu juiceuri, ceaiuri și smoothies super sănătoase, o zonă de terapii pentru trup și suflet, concerte live, workshopuri și prezentări dedicate stilului de viață sănătos.

Festivalul Organic Christmas se desfășoară într-o superbă vilă interbelică transformată într-un spațiu cultural numit Point Art Hub. Locația se află pe strada Eremia Grigorescu nr.10, la un băț aruncătură  de Teatrul Țăndărică din Piața Lahovari.

Așadar avem un spațiu modern, aerisit situat în buricul târgului unde se adună floarea cea vestită a comunității pasionate de green living. Dimineața te înviorezi cu o sesiune de ashtanga yoga alături de Alexandra Solomon, iar după practică cobori la Prana Vitamin Bar unde te energizezi cu sucuri din fructe și legume proaspăt stoarse ca să îți încarci bateriile pentru o zi întreagă.

După ce te-ai hidratat, te poți muta la Demmers Tea Bar unde te încălzești cu ceaiuri bio și cafele organice. Bine de știut că tot de la Demmers Teahouse poți să îți iei și cadouri faine de Crăciun că tot e sezonul de ceai.

La ora prânzului, te invităm la masă: avem un loc primitor unde te poți desfăta cu mâncăruri savuroase și prăjituri delicioase pregătite pe loc de Ioana de la East of Kitchen și de raw vegan chef-ul Ștefan Niță. În plus, ai în meniu supe, paste, ratatouille cât să nu-ți pui pofta în cui ! Totul gătit proaspăt în stil vegetarian sau vegan.

După masă ești așteptat de terapeuții cu mâini de aur de la Centrul Shakti și de la studioul Dor de Mine care te vor energiza cu sesiuni de masaj și terapii corporale. Circuitul continuă cu o sesiune de eco shopping. Vino la târgul de Crăciun unde ai pregătite cadouri pentru cei dragi făcute din materiale naturale: lână, lemn, metal sau ceramică.

Am invitat un grup de designeri și creatori pasionați de green living care vor aduce publicului ce au ei mai bun în materie de cadouri de Crăciun: jucării din materiale prietenoase, șaluri de lână, mănuși și căciuli, bijuterii și accesorii de corp, cosmetice 100% natural, ceaiuri și cafele organice, pâine de casă cu maia, dulciuri sănătoase și alte surprize de iarnă.

Nu poți pleca de la festival fără să te bucuri măcar de unul dintre concertele live din mansarda Point: sâmbătă avem meditație cu boluri tibetane alături de Ooan Kara, iar duminică avem concerte live cu handpan și hangdrum de la Nadayana și o sesiune specială de seară la Kotodama. Pentru iubitorii de muzică jazz, soul sau funk avem o veste bună: duminică după masă îl avem invitat la Organic Christmas pe Electric Brother care ne va încânta auzul cu piese rare din colecția personală.

Ți-am dat suficiente motive să vii alături de noi la Organic Christmas, în weekendul de dinaintea Crăciunului. Și dacă încă nu ești convins că merită, atunci află că intrarea la festival este liberă pentru că cele mai bune lucruri în viață sunt gratis.

Ne vedem pe 17 si 18 decembrie la Point Art Hub. Don’t panic, it’s organic!

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related