Probabil că nu vă este străin faimosul citat al lui Petre Țuțea (hmmm, sau era al lui Caligula?) care spunea: ”find something you love and let it devour you”. Ei bine, unii au dus treaba asta și mai departe: au găsit acel ceva, și apoi i-au dat numele cârciumii preferate. E o poveste interesantă aici. Interesantă și mai ales adevărată!
Papillon Film, căci despre ei e vorba, sunt o companie independentă care face producție de film. Nu fac multe și nu fac orice, așa că-și permit să se lase devorați în voie. Cel puțin așa lasă să se înțeleagă Paul Negoescu, regizor roman cu 3 lungmetraje la activ si unul dintre fondatori.
Papillon Film are in portfoliu filme precum Derby, Voices of Sea, Bedridden, Cosmic Tomato sau recentul Două Lozuri, care s-a bucurat de succes la box office, dar și de scurte controverse neesențiale.
Cum publicitatea și proiectele de-acolo nu le-au fost pe plac, film-makerii de la Papillon s-au concentrat pe altele: scurt și lungmetraje.
Cum a inceput aventura
Primul gând să dau admitere la Facultatea de Film mi-a venit când am aflat că unul dintre obiectele pe care le-am ales la tăierea moțului a fost o bucată de peliculă. Dar nu pot să zic că eram vreun pasionat de filme, ci din contră. La vârsta aia vedeam nu doar cele mai banale filme, dar vedeam și destul de puține.
Țin minte că atunci când m-am dus prima oară la niște cursuri pregătitoare pentru admiterea la facultate, s-au rostit niște nume care pân-atunci nu-mi spuneau mare lucru. Doar de Fellini auzisem vag, dar nu eram sigur dacă e regizor sau fotbalist. În rest, pe Kieslowski, Tarkovski, Konchalowski, toți regizorii ăștia cu ski la final, a trebit să-i descopăr ulterior, petrecându-mi mult timp la cinematecă.
Pe-atunci nu era așa simplu să vezi filme de tipul ăsta, nu se găseau foarte ușor pe DVD sau VHS, iar internetul funcționa pe dial-up. Așa că-mi petreceam uneori și câte o zi întreagă la cinematecă, încercând să rămân treaz la destule filme pe care nu le înțelegeam.
Dar, pe măsură ce vedeam din ce în ce mai multe filme, începeam să le-nțeleg din ce în ce mai bine, să mă captiveze din ce în ce mai tare. În timpul ăsta, filmele alea americane de duzină care-mi plăcuseră pân-atunci începeau să-mi placă din ce în ce mai puțin și să le găsesc pe ele din ce în ce mai plictisitoare.
Deci pot să zic că mi-a venit pofta mâncând. Așa am ajuns în domeniul ăsta, așa a început să mă preocupe partea de realizare, am terminat facultatea de regie, iar ulterior am ajuns să-mi înființez o casă de producție de film nu atât din dorința de a face producție de film, ci mai mult dintr-o nevoie care venea din dorința de a regiza filme.
Și ajungem la Papillon Film
Contextul a fost că în ultimul an de facultate, împreună cu un coleg de-al meu, Vlad Trandafir, am simțit nevoia să ne adunăm colaboratorii (regizori, scenariști, directori de imagine, monteuri, sunetiști, animatori) sub o umbrelă prin care să ne promovăm ca un grup unit capabil să realizeze chestii mișto.
Dar cum eram doar o mână de tineri boemi, fără nicio cunoștință de antreprenorat sau măcar de contabilitate, am renunțat să mai înființăm o casă de producție și am preferat să urmăm un alt model care ni s-a părut mai simplu.
Am înregistrat brandul Papillon Film, sub care funcționam însă ca persoane juridice diferite: fie PFA, Întreprinderi Individuale sau chiar alte SRL-uri. Mai târziu am înființat și compania Papillon Film, ca să fie totul ca la carte.
”Papillon” Film. Care-i treaba cu numele?
Papillon este numele cârciumii de vizavi de facultate în care ne-am petrecut studenția.
Când căutam împreună cu Vlad Trandafir un nume pentru o companie de film, ne aflam chiar în cârciuma cu pricina și după mai multe variante nereușite, Vlad a propus, mai în glumă, mai în serios, să-i zicem Papillon Film.
N-am avut nicio îndoială că e cel mai potrivit nume. Papillon a fost locul în care am petrecut probabil mai mult timp decât în facultate.
Echipa
Echipa cu care am plecat la drum a fost formată din colegi cu care lucram: Vlad Trandafir (coleg cu mine de regie film), Alexandru Radu și Dragoș Apetri (monteuri), Mădălina Sauca (animator) – cea care ne-a desenat și logo-ul și ne-a făcut prima variantă de site, Simona Ghiță (de profesie actriță, dar o foarte bună scenaristă și directoare de casting).
Țin minte că ne făcuserăm inclusiv adrese de mail dedicate, dar pe care nu le-am folosit niciodată. Azi fac echipă cu Ana Drăghici (imagine), Livia Rădulescu (producție), Alexandru Radu (montaj) și Lucian Iordan (colorizare).
Și ați început treaba
Primele proiecte au fost niște scurtmetraje independente sau colaborări în formă de co-producție la alte filme. Nu am avut și nu avem nici acum o activitate intensă pentru că fiecare din noi e implicat și în alte proiecte.
Alexandru și Lucian sunt cei care au cea mai constantă activitate, în special comercială, pe partea de post-producție.
Mai un film, mai un ban
Pe partea de producție ne-am concentrat mai mult pe proiecte de film, pentru că n-am găsit prea multe proiecte comerciale la care să ne facă o reală plăcere să lucrăm. E adevărat că pe partea de post-producție lucrurile stau invers, există mai multă activitate comercială.
Dar asta se întâmplă pentru că bugetele de post-producție sunt mai mici decât bugetele de producție și atunci trebuie să iei mai multe proiecte. Ideal e să avem numai activitate artistică sau, dacă e comercială, să fie proiecte care ne plac.
Clienții
Am lucrat cu mai multe agenții și mai mulți clienți, dar cum n-am întâlnit proiecte de publicitate de care să ne îndrăgostim, ne-am concentrat pe alt tip de proiecte. Așa că preferatele noastre sunt proiectele la care am lucrat din drag și nu neapărat pentru profit. Cel mai mult ne place campania pentru promovarea filmului Două Lozuri, pentru care am făcut 10 spoturi
Și apropo de ”Două Lozuri”
A fost un lung șir de provocări, de la scrierea scenariului pentru o distribuție fixă și mijloace puține de producție, la perioada foarte scurtă de filmare (de doar 15 zile) și până la post-producția care a durat destul de mult.
Toate astea s-au întâmplat din cauza bugetului foarte mic, de film independent, cam de 20 de ori mai mic decât în cazul unui film cu buget mediu.
Pentru promovarea filmului, cea mai mare provocare a fost să convingem oamenii (tot cu un buget foarte mic de promovare) că e un film pentru care merită să dai banii pe bilet.
Ținând cont de rezultatele de box-office, eu zic că ne-am descurcat.
Promovarea
Faptul că nu ne preocupă atât de mult să facem spoturi comerciale ne face să fim suficient de relaxați și să nu trebuiască să alergăm după clienți. Preferăm situațiile în care ne caută pentru că le-a plăcut ceva făcut de noi și ne acordă încrederea că putem face ceva mișto.
Premiile din industrie
Sunt importante pentru finanțările de la Centrul Național al Cinematografiei, unde premiile se transformă în niște puncte care contează la concursurile de finanțare. Altfel, sunt importante în măsura în care îți pasă de ele.
Da, te ajută la notorietate, probabil și la stima de sine, dar ele devin nocive de la un punct în colo, atunci când ajungi să le vânezi.
Mai departe
Cu toată sinceritatea, nu avem niciun plan, nu vrem să ajungem nicăieri, ci doar să facem cât mai multe lucruri care ne plac. În mod special ne interesează campaniile sociale sau culturale, care nu urmăresc atât de mult un calcul financiar, ci aduc un beneficiu societății.
