De curand, s-a deschis si la noi o platforma dedicata foto-jurnalismului. Se numeste Centrul de Fotografie Documentara si are patru initiatori: Ioana Cirlig, Marin Raica, Petrut Calinescu si Ioana Calinescu, echipele din spatele proiectelor Post-Industrial Stories si Mandrie si Beton.
Cea mai mare parte din anul asta si-au ocupat-o cu partea administrativa: status, acte, contabil, decontari. Asta pentru ca Centrul de Fotografie Documentara e un proiect sustinut prin finantare AFCN - despre care spun ca are un proces complicat, pentru care tre' sa inveti chineza administrativa, dar ca oamenii din sistemul respectiv sunt saritori si ajuta mult.
In perioada asta, au o expozitie deschisa in oras, la Amzei Market Makers. Cand termina cu ea, dau drumul la site, unde vor publica proiecte de fotografie documentara selectate de ei. Dupa asta, o sa se apuce serios de cautat cea mai buna varianta pentru un spatiu fizic, unde sa se tina workshop-uri si dezbateri, dar sa existe si un fel de "Biblioteca pentru Toti cei intersati de Fotografia Documentara".
Despre proiect si despre cum l-au pus pe picioare, ne povestesc cei patru initiatori.
Intalnirea
Ne stim de multa vreme. In urma cu vreun an, Ioana Cirlig mi-a propus sa facem impreuna ceva. Am zis da din prima, pentru ca si eu ma gandeam de ceva timp sa demarez ceva, dar nu faceam niciun pas singur.
Am plecat de la o nevoie comuna – aceea de a avea propria entitate juridica, sub palaria careia sa putem crea individual sau in grup noi proiecte.
Echipa
Suntem patru, cele doua echipe din Post-Industrial Stories si Mandrie si Beton: Ioana Cirlig si Marin Raica si Petrut Calinescu si Ioana Calinescu.
Facem fotografii, iar Ioana Calinescu ne ajuta cu documentarea si comunicarea.
In fotografie sunt Ionel si Marian, pe care i-am fotografiat in fata bisericii din Tarsolt, in Oas. Venisem sa vad o nunta, dar i-am vazut pe ei si nu am mai intrat in biserica. Stateau cuminti sub copac si se uitau la nuntasi. I-am intrebat daca imi dau voie sa le fac poze si au dat timid din cap ca da, fara cuvinte. Au stat nemiscati, iar eu am facut doua filme cu ei (24 de poze), ceea ce e se intampla rar, doar cand intalnesc o situatie de care ma indragostesc. Starea asta in care fac 2 filme in 5 minute pe nerasuflate e motivul pentru care fac poze. Cred ca eram mai emotionata decat ei, mi-era teama sa nu ii fac sa se simta prost. Dar, la sfarsit, cand i-am intrebat cum ii cheama au zambit si m-am linistit. - foto si explicatii de Ioana Cirlig
Balaurul birocratic
Chiar daca mai aplicasem amandoi si in alte dati pentru o finantare AFCN, fiecare noua experienta se reia cumva de la zero.
Momentul asta, in care suntem acum, al raportarii/decontarii e si mai nasol. E clipa in care zici ca alta data nu mai aplici. Dar revii mereu pentru ca multe alte surse nu exista la noi si pentru ca an de an se finanteaza proiecte misto.
Oamenii de la AFCN, in ciuda normelor sub care si ei sunt obligati sa lucreze, sunt super de ajutor si sunt cei care te ghideaza prin teancurile de hartii in chineza administrativa.
In ultimii ani, a fost o importanta sursa de finantare pentru noi. Chiar daca, administrativ, iti da batai de cap, ai libertatea sa iti dezvolti proiectul in directia pe care o alegi.
Multe carti frumoase ies an de an datorita AFCN-ului. Avem in biblioteca o colectie de albume faine editate in Romania in ultimii ani si pe majoritatea scrie: „Proiect editorial co-finantat de AFCN”. Cu timpul vom castiga experienta si probabil balaurul se va micsora.
Expozitia
Pana acum avem expoztia de grup care poate fi vazuta pana pe 28 noiembrie la Piata Amzei, chiar in hala pietei la etajul „minus” 1 – Amzei Market Makers.
Imediat cum strangem, lansam website-ul. Mai departe vom publica proiecte noi, speram sa descoperim, sa primim unele noi de care nu stim. Sunt convins ca multi fotografi au proiecte frumoase in sertar. Speram sa incurajam cu ocazia asta productia de noi chestii, iar asta sa fie valabil in primul rand pentru noi.
Selectia am facut-o impreuna, la bere. Aia da, aia nu, si uite asta, pana am ales cele expuse. Fireste, e o chestie subiectiva si putea avea multe alte forme. Am incercat sa fie mai variata selectia, sa putem arata ca fotografia documentara poate avea diverse abordari. Am vrut sa obtinem vizibilitate si forta de grup pe care o poate avea punerea in comun a multor chestii misto, dar individuale. Am vrut sa fie documentari ale spatiului romanesc, proiecte atat sociale, cat si personale.
Acum, ce sa zic, suntem cam sleiti. Dupa fiecare expozitie clasica, carat fotografii, strans fotografii, carat fotografii ma intreb cat merita efortul.
Nimic nu se compara cu fotografia printata, sa iti bagi nasul in detalii pe care nici nu ti le poti imagina pe un smartphone (care tine cam 50% din traficul online). Dar, pe de alta parte, treaba asta devine asa, mai elitista si mai restrictiva. Poate fi vazuta doar intr-un interval de timp si doar de cei care au chef si sunt in zona. De aceeasi bani si cu un efort fizic spre zero, poti face un website stand-alone. De aia, ne gandim pe viitor la diverse alte solutii de a ajunge la public, nu doar prin expozitii foto.
Pentru magia fotografiei pe hartie, ne dorim sa exploram cat mai mult zona editoriala, sa producem in timp foto-carti si zine-uri.
Fotografie din noul capitol al proiectului Marea Neagra, inceput din 2010: Briza razboiului rece. Evenimentele recente din Crimeea au scos din sertar notiunea de Razboi Rece. De data aceeasta, cortina de fier s-a lasat peste zona Marii Negre. Turism, nationalism, propaganda, distractie si soare sunt liniile urmarite de noile fotografii din Marea Neagra. - foto si explicatii de Petrut Calinescu
Site-ul si identitatea vizuala
Cei de la Loot (Ana & Stelian) ne-au ajutat cu identitatea vizuala, designul website-ului, al materialelor promotionale si in general, cu multa rabdare. Suntem un pic haotici, nu avem disciplina de lucru in echipa. Una e sa lucrezi in doi, alta in patru.
Comunicarea
Facebook. Facebook. Raspunsul la toate intrebarile. :) Suntem cu totii jurnalisti si, daca punem cap la cap toti prietenii nostri din media, avem o retea de comunicare care functioneaza la fel de firesc ca iesitul la bere.
Suntem inca la inceput, dar speram ca pagina de Facebook a Centrului de Fotografie Documentara sa adune o comunitatea solida si sa devina cel mai eficient canal de comunicare cu oamenii intersati de fotografia documentara.
Asta este si ratiunea Centrului: sa creeze aceasta comunitate unde sa se intalneasca atat creatorii, cat si consumatorii de fotografie documentara.
Exista, evident, si o intentie de educare a publicului si de promovarea a fotografiei documentara in spatiul public, iar pentru asta revenim la reteaua de mai sus.
Am inceput acest proiect in 2015. Ne-am propus sa realizam un studiu pe termen lung al vietii in zone rurale traditionale si in comunitati izolate din Romania. Proiectul este structurat pe doua capitole: legatura omului cu naturalul si cu supranaturalul. Fotografiile din aceasta expozitie fac parte din primul capitol: relatia om-natura si sunt realizate in Apuseni, Maramures, Oas, Platoul Luncanilor, Delta Dunarii. - foto si explicatii de Marin Raica
On si offline
Da, ne-am propus sa inotam impotriva curentului si sa fim cat se poate de prezenti offline.
Unul dintre obiectivele noastre pe termen mediu este sa reusim sa gasim finantare pentru un Centru de Fotografie Documentara cu cutie postala. Ne dorim un spatiu fizic in care sa se intample expozitii, workshop-uri, mese rotunde, unde sa avem invitati din tara si din strainatate, unde sa existe o biblioteca cu albume de fotografie documentara.
Unul dintre proiectele noastre este sa realizam colectia Centrului de Fotografie Documentara, o serie de tiparituri pe care sa le punem la dispozitia publicului in tot felul de spatii publice. Un fel de “Biblioteca pentru Toti cei intersati de Fotografia Documentara” distribuita in spatiul public cu ajutorul unei mari familii de parteneri mai mult sau mai putin institutionali precum Arhiva de Imagine a Muzeului Taranului Roman, Centrul Ceh, Biblioteca Metropolitana, SNSPA etc.
Spatiul: stadiu de lucru
Suntem in stadiul de idee inca. In mai putin de un an de zile, am reusit sa punem asociatia de picioare (statut, acte, contabil etc.), sa obtinem finantarea pentru a crea site-ul si expozitia de grup.
Odata ce devenim un pic mai vizibili, sper sa ne fie mai usor sa facem primii pasi pentru obtinerea spatiului.
Niciunul dintre noi nu are experienta in astfel de demersuri, le invatam din mers. Pe langa faptul ca individual fiecare isi continua propria treaba. Stiu ca primaria are unele spatii pe care le ofera la preturi foarte OK (pt galerii, ateliere, etc). Inca nu am gasit formula.
Seria Marea Neagra, foto de Petrut Calinescu
Centrul ca arhiva digitala
E mai degraba o colectie de storytelling vizual. Cand spui „arhiva” te gandesti la multe chestii, de-a valma. Aici nu vor fi multe povesti, ci doar cele care cu adevarat sunt relevante din punctul nostru de vedere. Selectia o facem noi, fotografii, unul propune si apoi discutam.
Ne intereseaza ideile care stau in spatele fotografiei, modul in care ele reusesc sa descrie o poveste, felul in care curg, se leaga. Asta ar fi o diferenta majora fata de o imagine singulara, draguta, care strange mii de like-uri.
Centrul ca platforma de informare si dezbatere
In mare parte, rolul nostru se incheie o data cu publicarea unor povesti, indiferent daca sub forma de expozitie, print sau carte. Proiectele anterioare, Mandrie si Beton, de exemplu, a generat o serie intreaga de polemici, despre patrimoniul cultural si modul in care acesta se transforma. Post Industrial, la randul lui, despre viitorul zonelor mono – industriale.
Dezbaterile pot aparea in lipsa noastra sau chiar generate de noi. Am primit invitatii de a vorbi despre subiectele fotografiate la intalniri ale arhitectilor, ale studentilor la antropologie/arta/jurnalism.
Schimbarile
Nu suntem militanti in vreun fel, ne propunem mai degraba sa informam. Pe alocuri am si schimba, normal, dar asta depinde de fiecare si de proiectul in care e implicat la momentul respectiv.
Schimbarile sunt greu de evaluat. Primul lucru ar trebui sa fie schimbarea de perspectiva; intalnim foarte des reactii de genul "A, uite, asta n-am stiut".
Romania e foarte putin documentata, in afara de cateva orase mari sau mici zone turistice, restul e o zona necunoscuta pe care o umplem cu cliseele din capul nostru.
Fotografia documentara in Romania - cum stam?
Nu prea stam. Fotografia documentara are nevoie de desfasurare in timp, de intelegere, de crearea de legaturi inter–umane de incredere si respect. Toate astea, in afara de alte abilitati priceless, costa bani.
Sursele de finantare sunt foarte putine, iar eforturile de a aplica si deconta le depasesc pe cele creative/munca. Daca vii cu bani de acasa, e putin probabil sa vrei sa bati maidanul, in cautare de oameni, povesti, fotografii. Poti face altceva mai distractiv cu banii lui taticul. Dar, din fericire, incep sa apara materiale bune si chiar foarte bune. Cum, asta stie doar fiecare. Nu exista reteta.
Odata ce l-ai terminat, entuziasmul presei este infinit: toti vor sa-l publice pe gratis, unii se bulucesc sa il ia si fara sa iti ceara voie. La un moment dat, valurile se potolesc, ramai iarasi singur cu aceeasi intrebare: OK, cu ce bani fac urmatorul proiect?
Exceptii exista tot timpul. Pe site veti putea vedea o serie a lui Andrei Nacu, facuta exclusiv in casa parintilor, in care combina si fotografii de arhiva. Deci nu tot timpul avem nevoie de multe resurse, ci doar de imaginatie si chef de munca.
Proiectul priveste experienta parintilor mei in incercarea de a se adapta la schimbarile politice si sociale din ultimii 50 de ani, relatia lor devenind o metafora pentru deziluzia ce a marcat aceste decenii. - foto si explicatii de Andrei Nacu
Nivelul la care suntem: nu avem scoli de fotografie, nu avem finantari, nu avem piata pentru asa ceva. Dar suntem o tara vesela, cu multe subiecte interesante, iar lucrurile – si in fotografie, ca in orice – se schimba.
Generatia noua nu mai are nevoie de scoala fotografica: internetul e plin de resurse de orice fel, dar si de falsi guru, care te pot indrepta in directia gard. Mass Media traditionala e moarta, bine, la noi nici nu se trezise de mult din coma. Ong-urile incep sa apeleze la imagine din ce in ce mai mult, mici grupari independente creaza jurnalism foarte bun.
Rostul fotografiei documentare
Asta e o intrebare grea, suna a extemporal. :) Preferam sa ne sustragem si sa dam la schimb teme pentru acasa, pentru cine are chef. Site-ul contine 100 din cele mai influente fotografii ever, in alegerea celor de la Time. Fiecare are o poveste explicativa, unele au si video. E interesant de vazut ca nu toate sunt facute de profesionisti, nu toate sunt bune – in schimb, toate au schimbat ceva in mintile oamenilor.
