Noutati din Moldova, care nu-s cu alegerile si prognozele sumbre aferente, asa, pentru echilibru: internet pentru toata lumea si speranta ca vine si fericirea.
Moldcell, filiala locala dintr-un trust global de telefonie, a lansat si in Moldova un abonament accesibil cu mult net. Asta inseamna, desigur, fericire. Nici n-are rost sa intram in argumente. Am trecut si noi, mai demult, prin disperarea aia cand wifi-ul pe care-l prindeam la colt e, deodata, parolat. Fmm si altele asemenea.
In spot-ul Moldcell e si cu bonus de happy end: fata si baiatul raman impreuna. Sigur, peste trei luni e foarte posibil sa se certe rau cand, de la atata net, ea-i gaseste niste comentarii cam prea entuziasmate la poza altei gagici, dar, hei, pana atunci, poate chiar o sa fie fericiti.
E semnat de Atelierul Sergiu Prodan, PR si Publicitate (daca vreti sa va distrati un pic, cititi ce zic la About, cu cumatriile). Tot ei au facut si bijuteriile astea mai vechi, din 2014 si 2015: Moldova, Europa, despre cum informatia trebuie filtrata, si Fructe din Moldova, care ne-aminteste ca fericim oamenii muncitori cand cumparam fructele crescute cu dragoste. Si dulci, pe deasupra.
Toate-s cu umor si toate-s cu dulcele grai moldovenesc. Asta, cea mai recenta, e si cu romantism. Ne-am topit.