Cum e sa scrii pentru niste oameni mari, dar fericiti? Pentru niste fiinte inteligente, dar neblazate sau cinice, ci curioase si interesate de orice? Unde se gasesc creaturile astea? Ele se gasesc in casele oamenilor, se numesc copii si, in ciuda adultilor cartitori, citesc.
Iar Carmen Tiderle scrie pentru ei. Prima data a publicat Pe dos, iar zilele trecute a lansat In orasul Bucurville. Ilustratiile au fost realizate, pentru ambele carti, de Vali Petridean.
Carmen povesteste cum e sa scrii pentru un astfel de target, care este peisajul cartilor pentru copii din Romania, cine traieste in Bucurville si daca ne trebuie vize pentru a emigra acolo.
Prima strada din Bucurville
Dupa ce am publicat prima carte, Pe dos, am continuat sa scriu. Aproape in fiecare zi. N-am pornit cu o tema, ci am lasat momentul sa-mi dicteze despre ce o sa fie poezia din ziua aia.
Important e sa ma pun in starea de a scrie, iar inspiratia vine din te miri ce: un cuvant, o rima, un obiect, o intamplare, un alt text etc. Mi-am lasat libertatea (si bucuria) subiectelor, de fapt cu cat sunt mai diferite, cu atat mai bine, dar sub controlul unui stil destul de clar: stiu sigur ca poezia trebuie sa aiba o idee si in general nu una la prima mana, sa aiba o “smecherie”, o intorsatura, sa aiba umor si sa nu spuna tot, sa-i mai lase si pe cititori, in speta copii, sa descopere ceva…
Iar cand am strans suficient material pentru o carte, i-am dat un nume. Intr-una dintre poezii e vorba despre un copil care candideaza la primarie intr-un oras care se numeste Bucurville, orasul copilariei, in care, din pacate, nimeni nu are domiciliu stabil, si m-am gandit ca toate intamplarile se pot petrece acolo. De unde numele cartii.
Timp
Mi-a luat fix un an. Sunt poezii care s-au scris usor. Fie ca ideea era foarte buna, fie ca am fost norocoasa si, in zona in care voiam s-o duc, am gasit usor rimele, fie ca eram eu in stare de creatie in acel moment.
Dar sunt si altele la care muncesc mai mult, care nu-mi dau pace, pe care le intorc pe toate partile, dar care ies pana la urma. Si altele care, oricat m-as chinui, nu stau in picioare. Si fie le las si ma intorc la ele cu alta ocazie, fie le sterg sa nu le mai vad niciodata.
Oamenii din oras
In Bucurville locuiesc lucruri, animalute, copii, oameni mari. Dar e un loc in care nu conteaza din ce regn faci parte fiindca orice ai fi, gandesti, vorbesti, te bucuri, te superi, traiesti si uneori, si mori.
Uite, un cocos, plictisit sa cante acelasi cucurigu obosit, il roaga pe stapan sa-l lase sa cante altceva, cu boom boom boom si sha-la-la, si la 5 fix vine c-un super mix. Dar fiindca stapanului nu i se pare tare piesa, taie cocosul si-l pune in mancare.
In Bucurville, doi bascheti Converse sunt cei mai buni prieteni din univers, dar se intampla ceva. In Bucurville, matusii Mia ii e frica de curent, copiii nu-si pun lucrurile la locul lor, viermii de matase fac lana, curcubeului ii e foame si se poarta urat, fundul vorbeste, musculitele se imbata, pisicile sufera castrari emotionale etc.
Strazile nu stiu cum sunt, bune. Iar pe cer e uneori soare, Luca Soare, care, in loc sa mearga, a invatat sa zboare, si uneori nori, si nori adulti si norisori care, din cand in cand, mai fac si treaba mare peste noi.
Colaborarea cu Vali Petridean
Exista multe momente de bucurie in procesul cartii, dar cred ca cel mai sparkling e cel in care primesc de la Vali primele trei ilustratii. Ma bucur ca un copil care a primit un ponei.
Cu Vali, e o placere sa colaborez. Lui Vali ii place ce scriu, Vali e tata, deci intelege exact despre ce e vorba, Vali e mega talentat. Relatia e una de copy-art pe stil vechi :). Eu ii dau copy-urile si el le ilustreaza, eu intervenind foarte rar, nu in maniera, ci doar in mici detalii.
Pe dos
“Pe dos” a fost primita foarte bine. Copiii au apreciat-o mult, uneori “prea mult”, se pare ca pentru unii era singura carte pe care o voiau cand insistau parintii cu cititul. Feedback-ul a fost pozitiv, catre entuziast. A fost un “mai vrem” categoric.
Presiunea targetului "copii"
E mai degraba o libertate pe care o savurez cu toata fiinta. Eu nu scriu pentru copii, ci pentru niste fiinte inteligente, dar neblazate sau cinice, ci curioase si interesate de orice, deschise ca un geam in prima zi de primavara. Scriu pentru niste oameni mari, dar fericiti.
Deci nu exista subiecte tabu sau cuvinte urate (sa fim seriosi, au toate mijloacele sa ajunga la ele oricum), pot sa scriu despre orice atata timp cat mesajul e unul pozitiv si-i distreaza.
Iar micile “prostioare” din unele dintre poezii sunt trucul meu de a-i agata in primul rand sa-si doreasca sa intreprinda activitatea asta care pare ca nu-i atrage, cititul, dar si un fel de a vedea viata ceva mai relaxat, fara inchistari inutile.
Cartile pentru copii din Romania
Am fost anul asta la Targul de Carti pentru Copii de la Bologna si am ametit. Miliarde de titluri de la carti cu doar cateva cuvinte dar minunat ilustrate pentru primii pasi in lectura, pana la romane de mii de pagini pentru adolescenti.
O energie incredibila pusa intr-o astfel de literatura care pare minora, dar este extraordinar de importanta pentru nivelul nostru de sensibilitate. Romania a inceput, sau asa mi se pare mie, sa se miste mai bine.
Sunt titluri multe in librarii. Si presupun ca ar fi si mai multe daca ar fi mai multi cititori. Asa ca cititi, copii, cititi mult, cititi orice, numai cititi!
