Theodor Soptelea are 18 ani, se pregateste de Bac si de admiterea la actorie, la Bucuresti. Apare, in acelasi timp, in cel mai nou serial HBO, Valea Muta. Dupa premiera, era remarcat, cu caldura, de mai multi cronicari amatori, pe Facebook.
Bacul nu il sperie, iar pentru admiterea la actorie, se pregateste singur. Theodor povesteste despre teatru si film, despre joaca, Valea Muta si cum se descopera in timp ce isi creeaza personajele.
Drumul spre actorie
Totul a inceput prin clasa a 7a, cand am intrat in DramaClub, trupa de teatru a liceului meu. Am petrecut si petrec foarte mult timp cu trupa. Probabil vibe-ul asta naiv (in sensul bun), sincer si frumos din festivalurile de gen din tara m-a facut sa ma deschid spre actorie.
Prin clasa a 10-a cred ca m-am decis, cand jucam cu drama Harap-Alb. Probabil mica mea experienta acumulata pana atunci m-a indepartat de orice altceva si de atunci, chiar si daca pun raul in fata alegerii asteia, altceva nu ma mai vad facand.
Primul spectacol
Primul spectacol in care am jucat a fost "Sssst", o adaptare a noastra dupa Imblanzirea scorpiei. Am fost cat pe ce sa nu intru in spectacol, iar cand Ella (Mirela Nistor), coordonatorul nostru m-a intrebat, am aprobat cumva indolent si lipsit de interes.
Apoi mi-am dat seama cum sta treaba. Aveam ceva destul de mic acolo, dar momentul decisiv a fost, de fapt, contactul cu trupa.
Pentru mine a fost cel mai bun lucru care s-a intamplat si inca se intampla in cresterea mea spre a fi un "om mare". De asta respect si mereu voi fi dator trupei si festivalurilor, entuziasmului si interesului oamenilor care conduc asa ceva. Asta m-a modelat pe mine. (Love, drama)
A juca
Cred ca tind destul de mult spre "a juca", pentru ca atmosfera de la repetitii, atitudinea noastra in raport cu munca si, pana la urma, statutul nostru minuscul in universul teatrului profesionist ne duc clar spre a juca.
"A interpreta" cred ca e format si din alte procese. Nu stiu daca mai crancene, mai profi, dar poate, cred eu, fara infantilitatea asta instinctuala pe care o avem.
Pregatirea unui personaj
Nu cred ca are cineva exact o tehnica anume. Fiecare are experienta lui de viata si punctul lui de vedere asupra unui personaj.
Imi iau niste repere, vad povestea din spatele textului si personajul se creioneaza singur, pe scheletul meu.
Bineinteles ca sunt multi pasi spre a ajunge la definirea in adevaratul sens al cuvantului a unui personaj, dar sunt niste pasi pe care nu-i consider ca fiind munca.
E doar o descoperire ce ajunge, de multe ori, sa fie si o descoperire de sine.
Valea Muta
Spre Valea Muta am plecat de la Ideo Ideis, o minunatie de festival de teatru adolescent de la Alexandria. Jucasem Harap-Alb acolo prin luna august.
De acolo, prin recomandari de la Adi Bulboaca, Monica Felea, nu stiu exact cum a stat treaba pe partea aia, dar stiu ca m-am trezit ca din plop la casting. Si tot din plop, aparent, am luat si castingul. Imi e greu sa cred si acum.
Trecand peste asta, Filip e clar cel mai dificil personaj pe care l-am avut sub piele. Importanta lui, profesionalismul aratat de toata lumea la filmari, avengura proiectului si pur si simplu gandul ca sunt acolo m-au coplesit putin.
Am avut noroc de caldura echipei de acolo. Cred ca asta m-a surprins cel mai mult. Nu ca ma asteptam la cinism sau ceva, doar ca m-a luat prin surprindere cu cata prietenie toata lumea lucra si ce colectiv mobilizat cu zambetul pe buze am putut sa intalnesc.
De la Marian Crisan, Rodica Lazar, Emilian Oprea, Mihai Calin, Alexandra Fasola la toata echipa tehnica. Nu mai zic de Bubu (Vlad Balan).
Am avut o chimie inca de la casting, pentru ca noi ne cunosteam de prin festivaluri. Asta, pe plan de lucru, a fost foarte important pentru mine. Cred ca si pentru el.
Scoala si actoria
In mare parte am filmat pe parcursul vacantei, deci nu a fost problema. Directiunea m-a ajutat mult in sensul ca m-a lasat sa plec si le multumesc.
O sa dau la actorie si ma voi pregati in mare parte singur. Probabil ma vor vedea cativa oameni inainte si imi vor da anumite indicatii, dar nu ma voi pregati propriu-zis cu cineva. Cu toate astea, voi merge putin la un logoped si voi face cateva ore de canto. Cam atat.
Noua generatie de actori
Cred ca ma depaseste intrebarea asta. Nu consider ca fac parte din "noua generatie de actori romani", in nici un caz. Da, cred ca PE EI ii leaga un fir comun. Ii vad si le apreciez autenticitatea, vana si focul ala dat de dorinta de a arata mai mult. Si asta ar trebui sa inspire orice actor, indiferent de varsta.
E una din singurele meserii inepuizabile. Poate gresesc, dar eu observ din ce in ce mai bine ca valul asta mic format din produsele trupelor de teatru se transforma intr-un tsunami dornic de afirmare, infometat de a duce magia asta mai departe.
Filmele romanesti
Cred ca in industria asta exista o transformare continua. Un peisaj in continua miscare, nu poti compara foarte usor "vechiul peisaj" si "noul peisaj". Pot vedea, insa, o dezvoltare in primul rand la nivel de imagine sociala a produsului cinematografic.
In sfarsit pot vedea in jurul meu ca filmul romanesc devine popular. E nevoie de productii comerciale, e nevoie de productii de arta, e nevoie ca domeniul asta sa se intinda cat mai mult pe plan national. Si e pe drumul bun. Foarte bun.
Reclame
As juca in orice proiect mi se propune, in care eu cred ca pot scoate ceva calitativ.
Bacul
Il iau ca pe ceva normal. Nu e o presiune, e ultimul pas spre a merge mai departe. Nici dificultatea nu ma sperie. Nu cred ca voi avea probleme cu bacul.
