In satele din zona Tulcei tinerii sunt putini, majoritatea fiind plecati la munca in alte zone; nici dintre cei ramasi nu-s multi care dau atentie acordurilor vechi pe care batranii le fredoneaza si azi asa cum le-au auzit cand erau copii. Memoria cantecelor vechi dobrogene se pierdea incet-incet, odata cu trecerea timpului; dar cineva a observat si s-a activat.
E vorba de Alexandra Dinca, doctoranda in Antropologie, care a lansat chiar ieri Dobruja, o colectie de cantece "ororile razboiului, deportari, ciobani si iubiri neimplinite", inregistrate digital direct pe teren. Dobruja cuprinde si povestile stranse de ea, alaturi de echipa, din interviurile cu reprezentanti mai multor comunitati minoritare locale: armana, bulgara, graca, lipoveana, tatara si ucraineana.
Cat despre privelistea din spatele acestui proiect "de conservare si reinterpretare a patrimoniului muzical nord dobrogean", ea a aratat cam asa:
Background
M-am nascut si am crescut in Tulcea. Am plecat la facultate in Bucuresti si de zece ani locuiesc aici. Am terminat Facultatea de Jurnalism, apoi un master in Antropologie si acum sunt in anul doi de doctorat, tot la Antropologie.
Iubesc fotografia doumentara, antropologia vizuala si povestile de tot felul. Cumva toate proiectele de pana acum au avut acest numitor comun, munca de documentare te poarta prin proiecte academice, prin teatru si, mai nou, prin muzica.
Ideea & echipa
Imi doresc sa fac asta inca din liceu dar, presupun ca abia acum s-a creat contextul potrivit. L-am cunoscut pe Vlaicu, stiam ce face si stiam de Shukar Collective. Ba ca ar fi si foarte tare sa facem un album cu muzica de la noi din Dobrogea, ca avem multe influente de peste tot si ar iesi un album eterogen de grozav.
Prima oara am zis ca il facem fara bani, de teama unui finantator care sa vina sa ne spuna cum sa ne facem treaba. Apoi ne-am dat seama ca asta ne-ar limita logistic si ar risca sa ne compromita rezultatul final. Asa ca am explorat varianta unei finantari AFCN. Asa am cunoscut-o pe Amalia Alexandru care ne-a ajutat sa punem in cuvintele potrivite ce vrem sa facem si am obtiunt banii.
Amalia este zana noastra buna. Ea are raspunsuri pentru toate problemele noastre administrative, fara ea nu cred ca ne faceam curaj, nici eu, nici Vlaicu sa plonjam in lumea birocratiei
Am facut echipele. In proiect am fost: Vlaicu Golcea, Amalia Alexandru, Vlad Birdu, Utu Pascu, Mihai Pacurar si cu mine (Alexandra Dinca). Eu l-am luat cu mine pe Vlad Birdu pentru imagine si Vlaicu l-a avut cu el pe Utu Pascu (de 13 ani canta cu Blazzaj si de 10 e basist la Kuum) pe partea de sunet.
Am pregatit terenul, ne-am imprietenit cu oamenii de la Muzeul de Etnografie si Arta Populara, am notat cateva numere de telefon si am plecat prin sate.
Initial nu ne-am propus sa fie batrani, apoi am vazut ca fiecare comunitate are cate un ansambul folcloric care canta la diverse evenimente (format din tineri) si ne-am gandit ca muzica de festival, cea ritmata si vesela, va supravietui prin ei. Asa ca am mers catre batrani si i-am rugat sa ne cante ceva ce isi amintesc inca din copilaria lor.
Cantece de leagan, povesti si ritmuri pe care nu trebuie neaparat sa dansezi. A iesit o colectie de cantece despre ororile razboiului, deportari, ciobani si iubiri neimplinite.
Mihai Pacurar a fost cel care a creat identitatea vizuala a proiectului. Vlaicu l-a propus si ne-a dat pe spate portofoliul lui. Asa ca nu a fost o alegere dificila si suntem incantati de rezultatul muncii lui.
Procesul de selectie al satelor si cantecelor
A fost un proces profund subiectiv. Ne-am bazat pe discutiile cu cei de la muzeu sau de pe la sediile comunitatilor si am mers catre oamenii care ni s-au parut a fi suficient de deschisi si care ar putea sa inteleaga demersul nostru.
Oamenii au ales ce sa cante, noi i-am incurajat sa aleaga ceva care inseamna ceva pentru ei, ceva care le e drag sau care se canta in casa in copilaria lor.
[n.r. Intregul desfasurator al cantecelor si povestilor, aici.]
Experienta de pe teren
Am petrecut o saptamana pe teren, am colindat cateva sate, dar am gasit si in Tulcea oameni cu care sa putem lucra. La fel ca alte zone din Romania, migratia tinerilor si imbatranirea populatiei sunt usor de observat. Insa toti cei pe care i-am cunoscut zilele acelea au fost primitori si deschisi. M-am bucurat ca oamenii ne-au primit in casele lor, ca au inteles ce incercam sa facem si ca nimeni nu a regizat si nu a reconstituit nimic.
Lucrurile au curs pur si simplu. Cand cineva nu mai raspundea la telefon, aparea din senin altcineva si ne organizam plecarile de pe o zi pe alta.
Nu stiu daca ati observat, dar nu exista bancuri cu dobrogeni, asa cum exista cu olteni sau cu moldoveni. Pentru ca e greu sa gasesti caracteristici comune (de ironizat sau nu) pentru un grup atat de mixt si de fain cum e cel al locuitorilor din judetul Tulcea.
Procesul tehnic
Cel mai tehnic dintre noi a fost Utu Pascu. El a adus un microfon pe care l-a conectat la laptop. A fost o solutie foarte buna, nu doar tehnic. Mi-a placut ca a fost o solutie neinvaziva, oamenii nu s-au simtit stanjeniti de prezenta noastra, nu le-am umplut casele de echipamente.
Obstacole
Cred ca la un moment dat am avut un moment de cumpana, cand nu ne mai raspundea nimeni la telefon si veneam dupa cateva zile intense si caniculare. Dar le-am depasit cu niste vin si cu seri racoroase.
