Sigur ați văzut ”Ratatouille”, că de nu, nu știți ce-i bun. Necunoscătorilor le spun că, acolo, în film, gras și genial, exista un personaj, Chef Auguste Gusteau i-au spus scenariștii (adevărații eroi de la Hollywood). Domnul Gusteau își ținea burdihanul, boneta și tigăile toate cu grație, iar periodic spunea lucruri grandioase. Unul dintre ele ne-a rămas în minte: ”Oricine poate găti, însă numai cei neînfricați pot deveni măreți”.
În general, creativitatea nu înseamnă totul. Iar gătitul nu face excepție. Ai nevoie de rigoare, disciplină și chef să experimentezi. Alin Sintimbrean a început să dea cu sarea-n oale de când era mic. Cărțile, bunicile și, mai târziu, internetul i-au cultivat, respectiv modelat pasiunea pentru arta culinară. Iar astăzi ține singurul dicționar culinar de la noi. Care se numește, șoc, Dicționar Culinar punct ro.
Dar cui servește (sic!) un astfel de dicționar? Vai, dar oricui. Ne vin în minte, de exemplu, participanții Cupei Agențiilor la Gătit, care începe peste mai puțin de două săptămâni. Atâția termeni interesanți, atâția publicitari dornici să învețe!
Dar vă rog, gustați.
Din anii 80. Începutul
Din copilărie am fost atras de „mestecatul în oale“. Cu o bunică moldoveancă și alta ardeleancă nici nu era greu ! Apoi, în adolescență, am început să fac experimente, să reinventez rețetele pe care le știam din familie sau pe care le găseam în cărțile de bucate. Inițial am avut rezultate modeste, dar curând preparatele mele au început să fie apreciate și asta m-a făcut să perseverez. Din acea perioada a rămas de poveste momentul în care unul din frați l-a chemat îngrozit pe tata să-i spună că vreau să-i otrăvesc. Pusesem busuioc în mâncare, condiment neobișnuit prin anii ’80 în bucătăriile din România.
Chimia-n bucate
Am învățat de la toată lumea. De fiecare dată când m-a atras gustul sau aspectul unui preparat am cerut rețeta dar mai ales tehnica de preparare. Pentru că la foarte multe preparate există un mic secret: când să adaugi sarea sau când să amesteci, de exemplu, sau cât timp să nu deschizi ușa cuptorului șamd. Pe mine, personal, m-a ajutat pasiunea pentru chimie dar și cărțile de specialitate.
Culinareala pe blog
M-am decis să fac un blog culinar și să scriu un dicționar culinar atunci când am constatat că în meniurile restaurantelor din România găsești preparate clasice care au prea puține legături cu originalul, de cele mai multe ori nici măcar ingredientele, iar când întrebi de ce este așa ți se răspunde că asta e rețeta lor. Exemplu: pizza prosciutto în componența căreia găsești bacon sau o șuncă oarecare.
Apoi am început să acord o importanță mai mare asocierilor: ce băutură servim la o anumită mâncare, ce vin se potrivește cu un anumită brânză sau friptură, șamd.
Din păcate aloc prea puțin timp blogului. Uneori sunt întrebat de câte un prieten sau cunoscut ce naiba e condimentul ăla de care a auzit la televizor și la ce se folosește. Și, după ce îi răspund, îmi spun că musai trebuie să pun explicația și pe blog, uite, oamenii nu găsesc asemenea informații. Doar că nu reușesc întotdeauna să și fac asta.
Gătești des?
Acasă destul de des, cel puțin odată pe săptămână. Și întotdeauna atunci când se “bucătărește” la întâlnirile cu prietenii.
Sursele
Cărțile rămân importante deși acum există internetul. E o sursă inepuizabilă de rețete și informație. Trebuie doar să-ți funcționeze discernământul. Mai sunt și emisiune tv de nișă dar și tradiționalul: “e grozavă, îmi dai și mie rețeta ?” din mediul offline.
Stilul tău
Asocierile. Experimentul. Ca să înțelegeți, în urmă cu mulți ani, am făcut seara o friptură de pui la care simțeam nevoia să adaug un sos. Dar nu aveam nimic din ceea ce îmi trebuia atunci în casă. Așa că am deschis frigiderul și am inventat un sos din ceea ce am găsit acolo, adică măsline și lămâie. De atunci când îi întreb pe ai mei ce sos și-ar dori în 90% din cazuri primesc răspunsul: sosul tău de măsline
Greșeli
Nu țin minte să fi făcut mari gafe. Întotdeauna mâncarea a fost cel puțin comestibilă. Dar nu sunt fan prăjituri. Evit să fac dulciuri iar când, totuși, le pregătesc chiar dacă toată lumea îmi spune că sunt bune eu nu sunt încântat.
Plăcerea nou-descoperită a gătitului
Pe la sfârșitul anilor ’90 lucram în presă. Atunci am văzut primul aparat de fotografiat digital. Permitea o rezoluție de 800x600 pixeli. Fotografii profesioniști ziceau “niciodată un aparat digital nu va atinge performanțele unuia clasic!”. Peste numai câțiva ani, odată cu creșterea performanțelor și accesul la internet din ce în ce mai ușor, fotografia s-a democratizat iar numărul pasionaților de fotografie a crescut exponențial.
Exact același lucru se întâmplă acum cu gătitul. Arta culinară se democratizează. Nu mai e nevoie să faci o școală de bucătari ca să înveți tehnici de gătit. E suficient să cauți pe internet și găsești toate informațiile de care ai nevoie. Dacă există și pasiune și perseverență, rezultatele nu vor întârzia să apară. Dar ca și în fotografie rămâne acea diferență între amator și profesionist.
Sfaturi pentru un newbie
Să nu-i fie teamă să experimenteze. Iar dacă vrea să obțină de fiecare data același gust, atunci caietul de notițe și cântarul nu trebuie să lipsească. Un alt sfat este să folosească ingrediente de bună calitate. Și nu mă refer aici la produse scumpe, ci mai degrabă la prospețimea și proveniența lor.
Ce nu îți place să mănânci?
Mazăre. Pentru că a existat o perioadă când am mâncat prea mult și prea des.
