Coaliția pentru familie este din ce în ce mai prezentă, pe stradă, așa cum o arată marșurile prin țară (ieri și în București), dar și în online, unde pare că s-au răsturnat, dintr-o dată, toate rezervele cu ură ale nației.
În urma declarațiilor președintelui Iohannis, care îndemna la mai puțin fanatism religios, taberele s-au înarmat cu muniție proaspătă, iar polemicile au devenit inerente oricărei discuții pe această temă. A apărut și o pagină, Noi suntem Ceilalți, ca o încercare precară de echilibru.
În zgomotul acesta alb, am căutat o voce a comunității LGBT. Robert Rațiu este redactor șef Beau Monde, lucrează în media de 10 ani și este gay. Ultima parte nu ar trebui să aibă relevanță. Dar are. În România, în acest moment, asumarea este importantă.
Nu știu exact ce înseamnă „gay declarat”. Pur și simplu sunt eu, așa cum sunt. Așa am fost mereu. Este nevoie de un efort comun și de o ieșire generalizată din zona de confort. Cumva acest climat călduț, de până anul trecut, în loc să ne facă mai vocali, ne-a amorțit.
Robert vorbește despre propria asumare, percepția celor din jur, de felul în care gestionează media acest subiect, despre Andreea Bălan, Liana Stanciu și vedetele din România, despre BOR, stereotipii și publicitari, dar mai ales despre drumul care trebuie parcurs de la ”suntem un subiect controversat” la ”suntem oameni”.
În primul rând, noi am câștigat deja nebănuit de multe lucruri din demersul făcut de Coaliție. Chiar și dacă se întâmplă acel referendum și Constituția este modificată. Tot am câștigat. Am reușit să punem pe agenda problemele comunității LGBT.
O comunitate vizibilă, care vorbește, este mai greu de demonizat, mai spune el.
10 ani în presă
Am început dintr-o postură destul de modernă la vremea respectivă, anume editor web. Cât despre schimbări, ele sunt multe și dramatice. S-a schimbat felul în care relaționăm cu acest gen de presă și, din altă perspectivă, felul în care presa glossy este produsă.
Redacțiile revistelor de modă din 2006 au devenit amintiri, dacă în atunci echipele depășeau 15 oameni, acum abia dacă mai numără, în unele cazuri, trei, hai patru angajați permanenți.
Există titluri produse de o singură persoană. Însă presa a mai pierdut ceva extrem de imporant, și-a pierdut din autoritate imediat ce statutul i-a fost pus în pericol.
Ultima generație care a lucrat în print? :)
M-am săturat de cei care cântă prohodul printului. Trăitul ăsta de pe azi pe mâine nu ajută la nimic. Dar e o treabă interesantă și această rezistență.
Contentul online gratis ne-a făcut pe toți să credem că orice informație de acest gen ar trebui să fie așa. Totuși, nimic nu este cu adevărat gratis până la urmă.
Nu cred că o să prindem noi moartea printului, cel puțin dacă nu mai vine o criză peste noi prea curând.
Ce salvează revistele glossy
Cred că le salvează istoria lor. Ideea de revistă de modă încă mai stârnește fascinație, există încă ceva mister care ar trebui exploatat mai mult.
În esență, cred că oamenii se tem de cei care ar putea să le spună că nu arată cum trebuie, dintr-o postură în care se presupune că știi despre ce vorbești :).
Oamenii au așteptări mari de la noi, se așteaptă să trăim povestea și visul, să fim aceste personaje foarte stylish, mereu îmbrăcate extravagant și când colo, în mod tradițional, oamenii de modă sunt mereu cei care aleg confortul, asta când nu trebuie să impresioneze un client de publicitate.
Beau Monde
Am început să lucrez la Beau Monde în 2008, ca editor coordonator. Am devenit apoi redactor-șef adjunct și, acum doi ani, redactor-șef. Fac enumerarea asta pentru că a fost foarte important fiecare pas din povestea asta.
Din fiecare postură am înțeles cum se construiește o revistă, cum se relaționează pe scara ierahică, cum se simte fiecare dintre oamenii care lucrează într-o redacție, ce probleme au și ce le place să facă.
Sunt foarte puține lucruri pe care nu le-am făcut pentru o revistă. Am strâns haine din magazine, am făcut retururi, am încercat să fac stylinguri, am ales imagini, am scris zeci de drafturi, am făcut poze și lista poate continua.
Pentru jobul meu este foarte important să știu cum se face ceva, care e procesul din spatele unui material din revistă, ce practici greșite există și de care ne-am putea lipsi.
Cred că schimbarea cea mai mare este cea de atitudine, lucru care s-a văzut ulterior în felul cum funcționează redacția, iar asta se vede în revistă.
Am căutat să întinerim audiența și să facem ceea ce nu fac celelate reviste: să vorbim despre lucruri relevante, fără să ne fie frică să ne asumăm poziții clare în foarte multe privințe.
Căutăm mereu să abordăm teme de actualitate, să ne aventurăm în proiecte unice sau premieră - cum a fost prima copertă fotografiată cu telefonul mobil -, vrem să provocăm statutul revistelor de modă, să demonstrăm că pot fi relevante, pot vorbi despre lucruri reale, probleme ale cititoarelor sale, dar și că poate vorbi despre modă și celebritate într-un fel nou și proaspăt, lipsit de prejudecăți și stereotipuri.
Însă, cele mai multe lucruri le-am învațat și pe drum. Pot spune, de exemplu, că nu mi-au plăcut deloc primele 3-4 numere ale revistei pe care le-am scos din postura de redactor-șef.
Azi mă uit la ele și mi se pare că au trecut ceva ani de atunci. Poate e și moda asta o chestie care se schimbă prea repede.
Vedem foarte multe imagini și ne săturăm repede, iar lucrurile ajung să ne placă mai puțin timp. Acum încerc să fac o revistă care să îmi placă și la anu pe vremea asta.
Coperta care a stârnit cele mai multe reacții
Nu știu cum să grupez reacțiile primite. Coperta place când are un context și o poveste, când are legătură cu timpurile și cu cei care citesc revista.
Ea place atunci când stârnește emoții, când este vorba despre mai mult decât de încă o fată drăguță. Este mai mult vorba despre cum contextualizezi coperta respectivă, decât despre cum arată efectiv.
Între coperta cu vedetă și coperta cu un model, o prefer pe cea cu model, pentru simplul motiv că nicio vedetă nu are mare lucru de spus în acest moment.
Sunt de părere că vocea pe care ți-o dă celebritatea trebuie folosită pentru a atrage atenția asupra adevăratelor probleme, nu doar pentru a vinde produse.
Foarte puține vedete își asumă ceva, o părere, o declarație, ce să mai zic de o cauză. Unele au ceva de vândut, așa că marșează pe acest subiect, ca și când ar fi normal. Nu este.
Așa că depinde de redactorul care face interviul să le provoace să iasă din zona de confort, deși ulterior șansele sunt maxime ca un PR teleghidat să modifice textul în proporție de 60%.
Gay declarat
Nu știu exact ce înseamnă „gay declarat”. Pur și simplu sunt eu, așa cum sunt. Așa am fost mereu.
Secretul și frica deconspirării sunt adânc imprimate în comportamentul membrilor comunității LGBT, fac parte din noi și ne influențează viața în feluri la care nici nu gândim.
Lipsa de asumare este încă un mod de viață pentru foarte multi gay, bisexuali, lesbiene și persoane transgender și nimeni nu poate să îi învinovățească pentru asta.
Este nevoie de un efort comun și de o ieșire generalizată din zona de confort. Cumva acest climat călduț, de până anul trecut, în loc să ne facă mai vocali, ne-a amorțit.
Ne-am obișnuit să trăim vieți secrete, nu suntem în ilegalitate, nu ne dă lumea în cap pe stradă (deși asta e discutabil), putem să mergem în cluburile noastre și chiar în altele gayfriendly și se pare că asta este tot ce ai nevoie.
Cumva ne-am obișnuit să ne luăm rămas bun din casă, iar în public doar să ne strângem mâinile „prietenește”.
Acum, de când cu temutul referendum, realizăm cum stau de fapt lucrurile, abia când lumea începe să vorbească despre noi.
Și nu putem să ignorăm numărul mare de aliați pe care comunitatea îi are, dar și mai important, cu cât mai mare ar putea fi acest număr dacă fiecare dintre noi ar discuta despre asta în cercul său de apropiați.
O anumită categorie de oamenii îi demonizează pe gay pentru că nu îi cunosc, nu sunt obișnuiți cu ei. Au impresia că au apărut din Europa, nu că au existat mereu într-un număr constant, dar s-au ascuns pentru că se temeau că vor fi excluși din comunitate.
Cei care au întâlnit persoane gay nu mai sunt atât de vehemenți împotriva lor, pentru că ei devin asociați unei persoane din comunitate. Ei devin Mihai, Ionel, Vasile, Cristian, sunt Ana, Madalina, vecina/ul, fiul lui X, devin oameni pentru cei din jurul lor, nu pericole ascunse sau presupuși prădători. O comunitate vizibilă și vocală este mai greu de demonizat.
Îți este incomod să vorbești despre asta?
Coming out-ul nu este ceva incomod, este ceva necesar pentru fiecare individ care își asumă ceva. Este o declarație de independență și un pas autentic înspre o viață mai bună și mai liniștită.
În vremurile astea, și de fapt în toata istoria comunității de luptă pentru drepturi egale, exemplul personal a fost cea mai puternică armă.
Coming out-ul nu numai că ajută la o percepție mai bună asupra noastră, însă ne ajută pe fiecare dintre noi să trăim vieți mai bune și mai liniștite, împăcați cu noi.
Putem să ne concetrăm mai bine pe lucrurile care trebuie făcute sau pe viețile noastre personale. A trăi cu un astfel de secret este aproape insuportabil.
Să trăiești o viață dublă nu ar trebui să fie niciodată o opțiune pentru nimeni. Este ceva care te macină pe dinăuntru și nu te lasă să te bucuri de nimic. Pentru că nu ești tu!
Efectele asumării
Doar pozitiv. Probabil sunt norocos. Am refuzat să mă gândesc la asta ca la un handicap, și ce să vezi? Nici nu a fost.
Știu că sună simplist, însă nimeni nu ar trebui să ceară voie să fie gay, nu e vorba despre asta. Coming-out-ul este despre a anunța că ești gay, nu despre a cere permisiunea cuiva.
Pași necesari în România
Recunoașterea existenței acestei comunități, a nevoilor ei și de drepturi egale pentru toți. Un semnat puternic și autentic de la lideri de opinie și politicieni ar schimba statutul acestei minorități.
Asumarea vine din ambele părți, partidele politice trebuie să prezinte platforme pentru toți cetățenii acestei tări, chiar și pentru cei care plătesc aceleași taxe și primesc mai puțin decât ceilalți.
La legalizarea căsătoriei pentru toți în Franța, în 2013, au ieșit 2 milioane de oameni în stradă împotriva acestei măsuri. Au și ei coaliția lor. Însă Hollande trebuia să își țină promisiunea din campanie.
E foarte bine că au ieșit, cum spune un amic fracez de-al meu, e important ca oamenii să se descarce și să își spună ofurile, însă ce trebuie să fie foarte clar este că majoritatea nu poate dicta unei minorități cum să își trăiască viața.
Ceea ce se înțelege greșit este că democrația ar fi doar despre opinia majorității, ea este și despre protecția minorităților.
Ce ar putea face comunitatea LGBT și ceilalți
Fiecare membru și aliat al comunității gay poate schimba opinii în jurul său. Acesta o să fie și îndemnul meu pentru eventualitatea unui referendum, așa că ne-am putea apuca deja.
Fiecare dintre noi trebuie să aibă o discuție cu oamenii din cercul apropiat despre această posibilitate. Comunitatea trebuie să se mobilizeze în jurul ong-urilor care luptă pentru drepturile lor, așa cum sunt ele, implicându-se le pot chiar îmbunătăți.
Se organizează tot felul de întâlniri comunitare, iar asta este o premieră la noi. Eu de regulă plec foarte inspirat de la aceste grupuri de discuție și de suport, în esență.
Percepția celorlalți
În primul rând, noi am câștigat deja nebănuit de multe lucruri din demersul făcut de Coaliție. Chiar și dacă se întâmplă acel referendum și Constituția este modificată. Tot am câștigat.
Am reușit să punem pe agenda problemele comunității LGBT. Asta înseamnă, pe de o parte, că subiectul este unul discutat, se vorbeste despre noi, oamenii își dau cu părerea, politicienii la fel, iar asta ne este benefic pentru că ne ajută să devenim devenim mai vizibili.
Pe de altă parte, oamenii se informează, citesc ce spune x și y despre această comunitate și statutul nostru de cetățeni de rang secundar și se obișnuiesc cu noi. Nu mai suntem un subiect de discuție o singură dată pe an.
În vremuri precum acestea, comunitatea strânge rândurile, discutăm mai mult, ne cunoaștem mai bine, învățăm să ne apărăm.
Principala noastră problemă nu este că 3 milioane de oameni, sau mai mulți, ne urăsc ci că nimeni nu ne cunoaște. Abia acum se discută despre această comunitate. Devine destul de evident pentru toată lumea cine de partea cui este și cine ce fel de discurs are.
Putem să ne alegem viitorii politicieni pe aceste criterii, ne alegem vedetele preferate și oamenii pe care îi urmărim pe aceste criterii. Purtătorii de mesaj ai Coaliției cad foarte ușor în penibil și sunt slab pregătiți.
Și ei trebuie trași la răspundere de cei care îi urmăresc și nu le împărtășesc poziția, cum s-a întâmplat și în cazul Lianei Stanciu.
Să nu uităm că membrii fondatori ai acestei coaliții au fost cei care au întrerupt o vizionare de film la MTzR, în 2013, strigând „Moarte homosexualilor!” - într-o manifestare homofobă fără precedent, trebuie să fie foarte clar cine sunt acești oameni și câtă ură le alimentează demersul.
Demersul Coaliției pentru Familie
BOR este principalul susținător și motorul acestei cauze false. A strâns semnături pentru ei, preoți ortodocși urcă pe scenă la mitingurile organizate de Coaliție, alături de preoți aparținând și altor confesiuni, o altă premieră la noi.
Liberty Counsel, o organizație baptistă din Statele Unite, oferă asistență juridică Coaliției. Această organizație este responsabilă pentru o serie de iniţiative homofobe în întreaga lume, fie că vorbim de legislaţie anti-avort şi anti-LGBT în Peru sau cazul Uganda şi pedepsirea homosexualităţii cu moartea și reincriminarea homosexualității din Malawy - ca să înțelegem și în ce companie „selectă” ne aflăm.
Mai mult, aceeaşi organizaţie a reprezentat-o şi pe Kim Davis, funcţionara care a fost arestată în SUA pentru că a refuzat să oficieze căsătorii gay chiar după legalizarea acestora de către Curtea Supremă a S.U.A.
Despre aceste lucruri se vorbește mai puțin pe pagina de facebook a Coaliției, pentru că pe susținătorul naționalist al acestui demers l-ar deranja aceste „imixtiuni străine”.
Susținerea personalităților
Comunitatea asta este la fel ca societatea din care face parte, pentru că membrii ei, dincolo de gay, bisexuali, lesbiene sau transgender, sunt români, crescuți aici. Deci lipsa asta acută de implicare este peste tot.
Există foarte multe persoane în zona celebrităților locale care își declară solidaritatea la nivel personal, dar nu o fac public pentru că le e frică de reacția publicului lor. Si atunci preferă să tacă, oricât de penibil ar fi. Și tac în continuare mulți dintre ei.
Andreea Bălan a dovedit că este o forță și că poate ține piept unui public ostil. Andreea a răspuns la toate comentariile, a discutat aprins cu fanii ei de pe Facebook, a fost singura vedetă prezentă la marș, a vorbit frumos și din suflet și ne-a dat tuturor o lecție.
Sper ca mai multe celebrități locale să aibă acest curaj și că la anul de Bucharest Pride, cu sau fără Constituție schimbată, să fim măcar 5000 la acest marș.
Dar să ne revenim, vedetele de la noi nu vorbesc de fapt despre nimic relevant. Cele mai multe interviuri sunt despre nimic, niste bla,bla-uri, niște generalități jenante care să nu supere pe nimeni.
Este o lipsă de asumare generalizată și probabil frica de a nu își pierde cele 2- 3 contracte de pe urma cărora trăiesc, nu niște valori sau principii pe care nu vor să le trădeze. Măcar de-ar fi vorba despre asta, aș aprecia dedicarea.
Mă bucur însă că în sens invers lucrurile au funcționat mai bine. Liana Stanciu lipsește din ultimul clip cu vedete care sunțin Coaliția pentru familie, tocmai din cauză că a fost chestionată de opinia publică la momentul în care a declarat public că susține acest demers.
Valul de critici venite au determinat-o să se abțină de data aceasta. Asta ar trebui să li se întâmple tuturor acestor lideri de opinie cu păreri homofobe mascate de tradiționalism, naționalism și, desigur, de apărare a familiei.
Media
Mă enervează că fiecare așteaptă să se implice altcineva. Publicitarii nu vor de nicio culoare să-și asume ceva, cu o excepție notabilă - delamineaiunnu.ro o campanie Active Watch produsă de FCB Bucharest.
În rest sunt rupți de realitate și foarte dornici de a-și satisface clienții, ei sunt cei care dacă se referă la subiect o fac folosind cele mai josnice preconcepții și stereotipii - imaginea gayului efeminat, eventual hairstylist - iar asta ne reduce la niște caricaturi și nu pot conta drept menționări sau apariții.
Avem și un director de agenție care susține inițiativa Coaliției și oferă consultanță acestora. Sunt multe lucruri care mă enervează.
Recent, un brand de bere s-a făcut remarcat pentru că a refuzat publicarea unei recenzii a piesei „Ea e băiat bun” - unde personajul principal este transgender - pe platforma culturală proprie. Ulterior reprezentanții brandului au declarat că nu e vorba de discriminare, dar nu vor să se asocieze cu „subiecte controversate”.
În primul rănd se numeste transfobie și în al doilea rând, fix asta este. Asta suntem noi la acest moment, un „subiect controversat”, familia mea este un „caz special”.
Mă enervează recent înființatele USR și Platforma Demos - speranțele politice ale țării - care refuză să recunoască comunitatea LGBT, deși când sunt trași la răspundere ne spun că neoficial susțin comunitatea, dar nu o pot face decat la nivel individual.
Revistele au început să exploreze subiectul mai curajos. În anul 2008, revista Tabu publica un supliment al revistei pe care l-a numit „Supliment pentru Bărbați Tabu”, pentru că dacă ar fi spus gay, și-ar fi pierdut clienții de publicitate.
Tot revista Tabu a publicat în premieră nuvela „Brokeback Mountain” de Annie Proulx, în anul în care filmul lui Ang Lee era nominalizat la Oscar. Niciun client nu a vrut să se asocieze cu proiectul.
Avem un serial romanesc, excelentul „Valea mută” (HBO România), cu o poveste gay realistă și credibilă, în rest lucrurile nu s-au schimbat prea mult.
Revista Elle are o extensie LGBT curajoasă - #ElleOKcăsătoriilegay și susține Bucharest Pride.
Încă ne lipsește o revistă a comunității LGBT - ultimele încercări datează de la începutul anilor 2000 -, un proiect care probabil nu și-ar putea acoperi nici măcar costurile de producție din vânzările de publicitate, dar care ar ajuta mult comunitatea și cauza.
