Recunoasterea, niciodata recunostinta. Un rand prin care Robert Tiderle, Owner Papaya Advertising, defineste industria romaneasca de publicitate, o “industrie” condusa prea mult timp de oameni cu pantofi negri, ciorapi albi flausati si curea maron.
Ideea de pro bono a disparut de mult din industria de comunicare, poate ca nici nu se mai stie ca este o prescurtare a latinescului pro bono publico.
Robert isi aminteste de primul sau proiect pro-bono, de acum 10 ani, pentru Politia Romana, vorbeste despre controversele din jurul campaniei pentru Cumintenia Pamantului, de anul acesta, si se intoarce la motivele pentru care se implica in astfel de cauze: Facem ce credem ca trebuie facut.
Primul pro bono
Cred ca acum 9-10 ani, o campanie pentru Politia Romana (Directia Arme, Explozivi si Substante Toxice :)). Doreau sa informeze asupra accidentelor cauzate de artificiile folosite in preajma sarbatorilor, cu victime mai ales din randul copiilor. Peste 300 in fiecare an.
Ar fi trebuit sa fie ceva simplu, dar ne-am cam ambitionat, si eu si Gabi Antal de la Abis Studio (cei care si-au asumat productia) si regizorul Razvan Marculescu, si a iesit ceva mult mai mare. Iar dupa campanie nebuniile alea de artificii si pocnitori au fost interzise prin lege, asta daca aveau material pirotehnic mai mare de nu stiu cate grame.
Proiecte in 2016
“Daca arta moderna bate pasul pe loc, asta se datoreaza milioanelor de impostori hraniti de Stat, care o batjocoresc in surdina de dimineata pana seara.” Constantin Brancusi
Il citam pe barbos pentru ca el (equity-ul sau) ar fi avut cel mai mult de suferit daca statul roman nu ar fi achizitionat Cumintenia.
Inca de la bun inceput am incercat sa intelegem de ce nu au cumparat-o direct si au lansat o subscriptie publica, inducand ideea ca daca nu se strang banii inseamna ca romanii nu-l doresc pe Brancusi. An electoral, deh... Ne-am prins la asa-zisul pitch.
Asa ca am facut doua campanii. Pe prima ati vazut-o. O propaganda cu de toate, era menita sa nasca scandal, sa puna subiectul in discutie publica si astfel sa puna presiune pe Guvern.
Toata lumea a inceput sa-si dea cu parerea (pana si Ambasada Rusa :)) Incercand sa demonstreze ca a lor campanie este mai buna, Guvernul si-a suflecat manecile si au inceput sa apara companii, institutii, branduri, academii etc. care s-au inghesuit brusc sa doneze.
Aproape 300,000 de euro s-au strans doar din donatiile a 4 companii romanesti si cea a Academiei Romane.
Guvernul a prins curaj si a vrut sa prelungeasca campania. Asa ca le-am trimis, pe mail, ceea ce credeam noi ca ar fi trebuit sa faca de la bun inceput. Iata si a doua campanie. Daca prima a fost prezentata Guvernului ca Vox Dei, asta ar fi Vox Populi.
Raspunsul Guvernului a fost acesta:
Cele doua sunt de fapt un “advertising product”. In ambele am incercat sa influentam “influencerii” si a functionat. Guvernul a renuntat si a platit restul. Dar stiti ce este cel mai important?
Peste multi ani, nimeni nu-si va aminti ce campanii, oficiale sau nu, au fost mai bune. Ci doar faptul ca in anul 2016, la 140 de ani de la nasterea sa, Constatin Brancusi a primit prima apreciere din partea statului roman. Stat care si-a asumat pastrarea operei sale in proprietatea cetatenilor sai.
Cauzele
La Rosia Montana ne-am dus noi la ei. In cazul Cuminteniei Pamantului tot noi ne-am dus. Peste ei.
De ce pro bono
Facem ce credem ca trebuie facut. E ciudat intr-o “industrie” condusa prea mult timp de oameni cu pantofi negri, ciorapi albi flausati si curea maron.
O “industrie” in care asumarea campaniilor reale se face din ce in ce mai rar, pentru ca este mai usor sa dai vina pe client, pe buget sau pe regizor.
Asa ca “industria” isi asuma, de cele mai multe ori doar niste idei de sertar, aspirand la niste premii care ii aduc, bineinteles, “recunoasterea” industriei.
Recunoasterea, niciodata recunostinta. Ideea de pro bono a disparut de mult din industria de comunicare, poate ca nici nu se mai stie ca este o prescurtare a latinescului pro bono publico.
Pentru binele public.
Clientii
Nu sunt diferente. Ceea ce stim sa facem pentru bani stim sa facem si fara bani.
Dificultati
Nu sunt dificultati daca reusesti sa nu te abati de la drum, sa-ti pastrezi clar scopul. Mai multi mi-au spus “Bai, voi astia de la Papaya nu stiti cand sa va opriti!”. De fiecare data le zic acelasi lucru: “Bai, voi astialalti nu stiti cand sa continuati.”