![[Influenceri printre noi] Cristina Mazilu: Popularitatea si traficul nu iti ofera vreo siguranta, ci un motiv sa muncesti in continuare](https://media.iqads.ro/2016/10/cristina-mazilu-mazilique-ro-cover-850.jpg)
Cristina Mazilu a inceput Mazilique.ro in 2009. Dupa doi ani, deja producea si continut sponsorizat si, de trei ani incoace, o face in mod constant. Cu experienta in jurnalism – a fost redactor sef al revistei Good Food –, spune ca se considera un creator de continut cu o anumita vizibilitate intr-o nisa, nu neaparat influencer, termen nereglementat intr-o piata inca in curs de dezvoltare.
Apropo de asta, i-ar placea sa se creeze o serie de modele de bune practici si un sistem de referinta la nivel calitativ.
Ce a observat in tot timpul asta e ca lucreaza mai mult continutul sponsorizat, nu pentru ca cele non sponsored nu conteaza, dar, pentru ca o parte din public primeste cu aversiune postarile platite, vrea sa se asigure ca livreaza cea mai buna versiune de care e in stare si ca rezultatul are valoare individuala, ca e vorba de informare sau entertainment.
Momentul cand ai stiut ca esti influencer
Cand m-am vazut pe o lista care avea acest titlu (si, oricum, n-am inteles despre ce e vorba – sper ca ceva de bine).
Responsabilitati de influencer
De cand am dat de acest termen intr-un cap de tabel, l-am vazut apoi tot mai des repetat si folosit ca o eticheta. Cum n-am primit insa definitia exacta niciodata, mi-am permis sa trag concluzia ca influencerul ar fi acea persoana care poate influenta in mod real o decizie, o opinie, a carei parere pe un anume subiect este relevanta sau ale carei actiuni pot face o diferenta. Si poate nu orice cont de pe Facebook sau Instagram care primeste multe like-uri are in spate un personaj de acest tip.
Cred ca, in contextul actual, responsabilitatea pe care o are un influencer (fie el desemnat sau autoproclamat) este ceva ce tine de propria viziune, relatie cu publicului sau si de etica profesionala dupa care se ghideaza.
Cum insa nu exista nimeni si nimic care in momentul de fata sa reglementeze aceste aspecte, fiecare actioneaza dupa propriile reguli, dictate de bunul simt, ratiune, deontologie, si, in unele cazuri, dupa cum se pare, obligatiile contractuale pe care le are.
In ceea ce ma priveste, nu ma consider un influencer, cel mult sunt un fel creator de continut – fie el blogger sau jurnalist, depinde de platforma la care ma raportez – cu o oarecare vizibilitate intr-o nisa.
Pentru mine, avantajele sunt ca aceasta vizibilitate m-a adus, in urma cu ceva ani, in situatia in care pasiunea mea sa se suprapuna cu job-ul meu, lucru care din punct de vedere personal mi se pare extrem de pretios. Si extrem de fragil, in acelasi timp, pentru ca popularitatea, ratingul, traficul nu iti ofera vreo siguranta, ci maxim un motiv pentru care sa muncesti in continuare – in mod ideal mai bine, mai mult, mai eficient, mai consistent, mai relevant. Si asta e, sper, ceea ce se reflecta in continutul pe care il creez.
Mod de lucru: cu agentia sau direct cu clientul
Lucrez atat cu agentii, cat si direct cu branduri – chiar daca contextul e de asa natura incat colaborez mai mult cu primele.
Ce apreciez foarte mult in colaborarile cu agentiile e ca acestea reprezinta un filtru intre mine si client, un mediator atunci cand e nevoie, si un sprijin in dezvoltarea de noi proiecte.
Tipuri de propuneri primite
In timp am invatat sa fiu destul de stricta si sa(-mi) impun o anume disciplina in ceea ce priveste gestionarea proiectelor si a propunerilor pe care le primesc. E ceva ce a trebuit sa invat the hard way, pentru ca timpul (niciodata suficient) pe care-l am sa fie folosit mai mult pentru crearea de continut si mai putin petrecut in intalniri sau in fata inboxului.
Am blogul Mazilique.ro deja de sapte ani, proiecte comerciale am inceput sa desfasor prin intermediul lui, ocazional, acum cinci ani, iar in ultimii trei – in mod constant.
Pentru ca, in cele mai multe cazuri, relatia cu clientii si brandurile este deja formata, propunerile pe care le primesc sunt destul de targetate si potrivite cu tonul blogului (deci si cu stilul meu).
Ce e cel mai important este ca atunci cand aleg sa intru intr-o colaborare cu un brand sa gasim un teren comun in mesajul pe care il transmitem, de asta sunt foarte bucuroasa sa gasesc flexibilitate de cealalta parte a baricadei, astfel incat continutul pe care-l produc in respectivul proiect sa fie adaptat intr-un context natural pentru mine si intr-un mod relevant pentru cititorii blogului.
Ce am remarcat tot mai mult in ultimii ani este ca muncesc mult mai mult pentru un proiect editorial care are un partener comercial in spate, decat o fac uneori pentru unele articolele nesponsorizate. Nu pentru ca mi-as neglija o parte din munca, ci pentru ca, luand in considerare aversiunea pe care unii cititori o pot avea fata de “postarile platite”, vreau sa ma asigur ca livrez cea mai buna versiune pe care sunt in stare sa o produc, iar ca articolul are valoare individuala (de informare, de entertainment, poate in unele cazuri de educare).
Si cu aceasta ocazie am constatat ca cel mai citit articol de pe blog este chiar unul advertorial, dar care ofera o reteta failproof si o serie de tips & tricks pe care, probabil, cititorii le-au considerat folositoare din moment ce revin atat de des la ele.
Blogosfera imi pare uneori un fel de no man’s land, in care fiecare isi face legea. Asa ca si eu am ales sa ma ghidez dupa ceea ce am invatat pana acum si dupa propriul meu set de reguli. Care presupune, printre altele, ca orice tip de content care este recompensat in vreun fel – fie cu bani, fie cu servicii sau produse – este marcat ca atare – chiar si in situatia in care consider ca e vorba de o informatie sau de un produs relevant pentru cititorii mei, chiar daca e vorba de ceva ce as fi recomandat oricum, intr-un alt context. In cazul meu, semnalizarea se face cu un tag de advertorial, care odata cu noul layout pe care il pregatesc pentru Mazilique.ro va fi mult mai vizibil si mai usor de identificat.
Un blog nu este o revista – nu poti sa alaturi continutului editorial o macheta publicitara care va fi privita ca atare de public, fiind clar diferentiata de layout.
Publicitatea in cazul blogurilor este de cele mai multe ori contextualizata si, in cazul meu, care am un blog personal – de food & lifestyle, dar in final tot foarte personal –, trebuie sa imi asum pana la capat toate articolele pe care le public.
Prin urmare, o alta regula de la care nu ma abat este sa nu produc continut sponsorizat pentru produse sau servicii care nu imi plac in mod genuin, pe care nu le-as folosi si recomanda mai departe. Asta inseamna ca de multe ori spun nu. Iar cand spun da, tot ce ajunge pe blog trebuie sa ma reprezinte intr-un fel si sa-si gaseasca un loc in bucataria sau in viata mea, fie ca-i vorba de o prajitura sau de o bormasina.
Atunci cand am inceput blogul, in 2009, am facut-o din pasiune si curiozitate pentru un domeniu care imi era la vremea aceea complet strain. Nu m-am gandit nicio clipa ca acest demers va fi unul lucrativ, ca voi incepe sa castig bani cu blogul, ba chiar sa traiesc din el. Prin urmare, chiar daca lucrurile s-au schimbat mult de atunci, incerc cat de mult pot sa-mi pastrez aceeasi viziune.
Fac ceva care-mi place foarte mult, care-mi aduce bucurie si-mi strange prietenii impreuna la masa. Daca pot sa si castig bani din asta – minunat, pentru ca trebuie sa-mi platesc chiria. Dar nu vreau sa-mi tradez in vreun fel ratiunile initiale, entuziasmul cu care am demarat acest proiect sau pasiunea care m-a facut sa-l continui. In primul rand din respect pentru mine, si-n al doilea rand pentru cei care ma citesc.
Asa ca deciziile devin simple. E ca atunci cand scoti din frigider o bucata de carne care e acolo de ceva timp si te intrebi daca o mai fi buna. Regula e ca, daca ajungi sa-ti pui problema, cel mai bine ar fi sa o arunci. La fel e si cu proiectele – cand ajung sa ma intreb daca o anume asociere e ok, daca un produs e bun sau nu, inseamna ca de fapt nu merita riscul unei “toxiinfectii”. :-)
Dar exista si o serie de proiecte pe care le accept si acestea pot capata forma de advertorial pe blog, de eveniment la Mazilique Studio, iar declinarile si implementarile posibile cred ca sunt mult mai multe decat cele pe care le-am exersat pana acum.
Continut creat
In ultimii ani m-am bucurat de deschiderea brandurilor catre un continut adaptat astfel incat sa se potriveasca nu doar cu obiectivele campaniei lor, dar si cu tone of voice-ul creatorului de continut.
Cel mai adesea am avut proiecte care includeau retete – iar pentru acestea creez retetele*, gatesc felul de mancare, fac fotografiile, food styling-ul si prop styling-ul (atunci cand e cazul, pentru ca in ultima vreme folosesc niste imagini destul de repetitive din punct de vedere al compozitiei, insa destul de “curate” pentru a pune in evidenta reteta respectiva) si scriu textul.
(* – Dar sa nu ma intelegeti gresit, nu ma consider vreun talent al bucatariei care poate inventa noi feluri de mancare – totul a mai fost spus si facut pana acum in vreo forma sau alta, tot ce putem face acum este sa adaptam si sa personalizam. Pentru retete inovatoare aruncati un ochi in bucataria de la Alinea sau in Food Lab-ul de la Noma si alte locuri de acelasi calibru, acolo chiar se inventeaza ceva nou)
Apoi exista si proiectele foto, video si offline, care apoi si-au gasit un loc pe blog, dar si pe paginile de Facebook sau Instagram care tin de Mazilique.
DOs and DON'Ts
Dincolo de ce am zis deja, as mai adauga ca nu folosesc branding agresiv, totul trebuie sa-si gaseasca un loc natural in contextul (si contentul) pe care il creez.
Rezultatele si masurarea lor
Inca am aceasta convingere usor naiva ca rezultatele se masoara mai relevant intr-un mod calitativ decat cantitativ.
Conteaza cand primesc feedback de la cititori, cand primesc mailuri cu intrebari sau mesaje cu recomandari, si ma emotioneaza nespus si nestapanit atunci cand oamenii vin la mine si-mi multumesc pentru vreo reteta care le-a iesit sau pentru vreo recomandare care li s-a potrivit.
Pentru restul, exista Analytics, Insights, Likes, Shares si alte cuvinte si tool-uri pe care probabil ca ar trebui sa le stiu, dar de care n-am habar.
Reactiile negative
Se intampla foarte rar sa am parte de astfel de reactii, asa ca n-am un model de “management al crizei”. Retin critica constructiva si incerc sa fac mai bine data viitoare.
Fee-uri fixe sau negociabile
Exista un rate card de la care se porneste, dar fee-urile difera in functie de complexitatea proiectului.
Surprinzator pentru mine – da, produc suficient cat sa traiesc din asta.
Anul acesta este primul in care Mazilique este singurul meu job – deci si unica sursa de venit, asa ca m-am bucurat sa vad ca pot sa traiesc din ceva ce-a pornit ca o joaca si a continuat ca o pasiune (nu trebuie trecut cu vederea faptul ca a fost si ceva munca la mijloc, dar am resimtit-o altfel in contextul asta).
Starea pietei de la noi
Nu pot generaliza si nu pot trage concluzii, pentru ca piata este una in dezvoltare, care inca isi contureaza identitatea si in care exista multa diversitate.
Obiectii si la ce mai e de lucrat
Lipsa unor modele de bune practici si a unui sistem de referinta si raportare la nivel calitativ.
Pe viitor
Din primavara asta, pe langa blog exista si Mazilique Studio – acest “loc de joaca” pe care l-am facut pentru a putea implementa mai bine si mai eficient proiectele din online, plus unele noi - in offline.
Iar pentru o persoana ca mine, cu attention span-ul unei vrabii aflate intre doua firmituri, careia tot timpul ii mai vine cate o idee noua, dar careia ii lipseste disciplina necesara pentru a se gandi daca-i buna sau proasta inainte de a se apuca de ea, cred ca deocamdata ar trebui sa ajung sa fac cat de bine pot ceea ce am inceput deja. Apoi o sa ma pot gandi si la dezvoltare.
