Farfuriile cu mesaje de la Chicineta tocmai au facut un an. Oana Titica, tipa cu business-ul, a lucrat multa vreme in presa, apoi a trecut la marketing, pentru un magazin online cu haine, dupa care s-a intors in presa, la Good Food, si-apoi a luat-o pe calea antreprenoriatului unde locuieste si acum.
Zice ca, initial, credea ca o sa ramana un proiect izolat, dar ca, dupa cateva zile de la lansare, si-a dat seama ca poate sa faca un business din asta. Cel mai mult a lucrat la partea cu productia si materialele.
Dupa ce a testat imprimarea pe portelan in mai multe locuri din Bucuresti, a ajuns la fabrica din Alba Iulia, pe care a carei oameni a reusit sa ii convinga sa lucreze si volume mai mici. Intr-un an, a lansat patru colectii, cu farfurii, dar si cani, boluri si platouri. Urmeaza o colectie de textile pentru bucatarie.
De la jurnalism, prin marketing, spre antreprenoriat
Mi-am dorit foarte mult sa fiu independenta, asa cum am invatat, cand eram mica, de la Destiny’s Child. Am avut norocul ca intotdeauna sa am joburi unde sa fiu lasata de capul meu (cu niste limite, evident) si din care sa invat foarte multe.
Din jurnalism (chiar si din ala de revista glossy pe care l-am practicat eu), am invatat niste etica si, sa zicem, deontologie, care suna pompos, dar pentru mine inseamna, pe scurt “nu inflori lucrurile”. Adica fii autentic si spune adevarul, preferabil folosind cat mai putine adjective.
Din experienta de marketing pe e-commerce am invatat cum sa administrez singura un shop online, de la fluxul de comenzi la partea de promovare si, in cazuri extreme, pot sa si crosetez un banner de homepage singura.
Majoritatea zilelor mi le petrec la birou, adica intr-un depozit cu farfurii in care imi cad cutii in cap, iar eu stau in mijlocul lor cu laptopul si ma prefac ca muncesc. Uneori e altfel.
In timp ce raspund intrebarilor de fata, de exemplu, sunt in varful patului sub patura. Asta inseamna ca imi pot face singura programul, dar, pe de alta parte, am momente in care ma simt foarte vinovata ca nu muncesc la 12 noaptea si ca o sa se duca dracului totul. Imi trece repede, de obicei cu un pahar de vin.
Ideea cu farfuriile
Stateam la o cafea cu Ioana Stanescu, prietena mea artist plastic care picta manual obiecte din portelan, si mi-am dat seama absolut brusc ca nu exista farfurii cu mesaje realiste pe piata. Sau macar nimic care sa ma amuze pe mine.
Existau, evident, niste cani facute la print shop-uri dubioase, dar nu erau genul meu si nu aveau o calitate buna.
Am vrut sa fac niste farfurii din care sa vreau sa mananc si am sperat foarte tare ca mai exista niste gagici ca mine care vor sa manance tort din ceva pe care scrie “cakes gave me this great ass”.
Colaborarea cu fabrica din Alba Iulia
Inainte sa inteleg cum functioneaza treaba cu farfuriile, am cumparat o farfurie alba si am plimbat-o pe la toate print shop-urile din Bucuresti, iar toate imi tranteau usa in nas pentru ca nu poti sa faci print digital pe farfurii.
Inainte sa ma resemnez cu ideea ca va trebui sa scriu “sex” cu markerul singura pe farfurie, am fost lovita de ideea de a vorbi cu fabrica Apulum din Alba Iulia. Sunt cei mai vechi din Romania si au o calitate a produselor extrem de ridicata si asta voiam cel mai mult. Produsul final sa fie ceva bun, pe care sa il poti baga la microunde ani la rand fara sa se deterioreze.
A doua chestie pe care o zice lumea despre farfurii, pe langa faptul ca sunt funny, desigur, este “frate, le spal la masina de nu stiu cate ori si n-au nimic”. Deci ii ador maxim.
Drumul spre prima livrare
Initial am vorbit cu Ioana sa le facem pictate manual. Dar creierul meu orientat spre matematica si optimizare si-a dat seama rapid ca: A) pentru un produs pictat manual dureaza foarte mult productia, deci nu puteam livra un volum mare, iar vopseaua se duce in timp si B) ar fi insemnat sa coste 100 lei o farfurie, ceea ce mi se parea exagerat pentru piata din Romania. Eu as da 100 lei pe o farfurie, dar pentru ca am probleme cu capul si, eventual, daca e farfurie Versace.
Asa ca am vorbit la fabrica de portelan, cum ziceam, si dupa o serie lunga de “VA ROOOOOOG FRUMOS, imi faceti si mie cateva farfurii sa vedem cum merge?” au acceptat si i-am dat drumul.
Investitia initiala a fost undeva la 1.000 de euro. Mai aveam eu niste bani la soseta pentru zile negre. :))
Asteptarile initiale
La inceput nu credeam ca o sa se transforme intr-un business. Am crezut ca o sa fie o colectie de farfurii izolata, pe care sa mi-o trec in CV la “diverse chestii inutile pe care le-am bifat”, impreuna cu un curs de actorie din clasa a 10-a.
Mi-am dat seama dupa cateva zile ca eu chiar as putea sa traiesc din asta si ca, mai mult, pot sa o dezvolt. Ce-mi doresc cel mai si cel mai mult in lumea asta este sa mearga de la sine business-ul, iar eu sa am timp sa scriu.
Provocarile
A fost munca multa sa ii conving pe cei de la fabrica sa facem la inceput cateva modele de farfurii, de teste, fiindca nimeni nu accepta sa lucreze volume mici.
In rest, ce nu stiam inainte despre antreprenoriat este ca starea mea poate sa oscileze de la o zi la alta de la o satisfactie maxima la panica in porumb.
Adica, pot sa am zile in care vand gramezi de farfurii, ca apoi sa urmeze o zi fara nici o comanda pe site, in care imi imaginez ca asta e, o sa mor si va trebui sa ma angajez in corporatie.
O alta problema mai apare, rar, cu oameni care nu ma iau in serios, probabil pentru ca arat de 21 de ani. De exemplu, tipul care vine sa ridice coletele pentru expeditii imi zice “Ce faci, papusa?”, iar cand ii explic cum sta treaba cu feminismul si misoginismul ma intreaba daca “Iar suntem isterica azi?”. Aceasta dificultate s-a depasit usor, printr-o serie de reclamatii sustinute. :))
Procesul facerii
Pai, intai ma imbat. Apoi scriu vreo 50 de chestii pe foaie, le citesc a doua zi, treaza si mahmura, ma intreb cum am putut sa scriu tampeniile alea, iar apoi editez si tai din ele pana ajung la un shortlist de vreo 10.
Shortlistul este trimis, de regula, la Mazilu, cu intrebarea “Zi si tu ce ai pastra din stupizeniile astea”, ea imi trimite lista ei de favorite, o suprapun peste a mea si apoi le trimit la design cu indicatia “Nu stiu cum vreau sa arate, dar sa facem sa fie frumos”.
Volumele
Cred ca prima transa a fost de aproximativ 200 de farfurii, dar acelea s-au epuizat rapid si am mai produs unele dupa cateva zile.
Acum produc in functie de cum se epuizeaza modelele.
Clientii
Imi amintesc una dintre primele cliente care a venit sa ridice farfuriile. La vremea respectiva nu aveam sediu, asa ca tineam farfuriile in garsoniera in care stateam cu chirie.
M-am intalnit cu tipa respectiva in fata blocului, era o mama tanara si foarte misto si foarte desteapta care venise de la munca, seara, isi luase copilul de la gradinita, isi parcase BMW-ul seria 1 in fata scarii. Am urcat la ea in masina, i-am dat farfuriile si mi-a dat o crema de corp si mi-a zis “uite, cadou pentru tine, sa te rasfeti”. Am urcat inapoi in casa si am inceput sa plang. Atunci mi-am dat seama ca e real ce se intampla.
Colaborarea cu Marina Moldovan
Marina e fashion designer si o stiam gratie celor multi ani de lucrat la reviste glossy, dar nu cunoscusem personal niciodata. M-am gandit ca e foarte frumoasa si ca ar da bine in pozele de promovare. [Vezi, ce ziceam mai sus de “spune adevarul” :))]. Evident, imi placea foarte mult stilul ei de a lucra. Asa ca atunci cand face ea grafica, eu intervin foarte rar cu modificari, pentru ca ne potrivim foarte bine.
Pe masura ce o sa diversific gama de produse, o sa existe mai multi artisti cu care colaborez.
Colectia Zagara
S-a schimbat modul in care am promovat-o. Pentru Zagara, am ales 8 femei misto, care imi plac foarte mult, care sa reprezinte 8 dintre farfuriile facute si le-am pozat cu ele. Pentru ca mesajele din farfuriile alea reprezentau parti din mine si partile respective se regaseau in gagicile care au fost atat de dragute incat sa accepte sa pozeze.
Top 3 farfurii preferate
AH.
- Sex before Food - pentru ca se vinde cel mai bine si mama has to bring home the bacon
- Cakes gave me this great ass - pentru ca spune foarte multe despre atitudinea fata de mancare si despre faptul ca prajiturile sunt o placere si, plus de asta, ne fac sa aratam bine. Ma reprezinta nu pentru ca as avea fund de J LO, ci pentru ca vorbeste despre o atitudine.
- Fucking disaster - fiindca, in ciuda aparentei, e o farfurie care vorbeste despre cum te simti cand te indragostesti
Cererile publicului
Cererile care se intampla cel mai des sunt urmatoarele: sa fac si farfurii cu mesaje pentru copii, sa fac ceva bridal, care sa poata fi oferit cadou la nunti, si sa fac farfurii pentru barbati.
O sa fac niste outsourcing cu asta la un moment dat, pentru ca eu nu am copii, maritata nu sunt si nici nu planuiesc sa fiu si nici barbat nu sunt, dar poate intr-o zi? Mi-e greu sa vorbesc despre lucruri care nu ma reprezinta. Asa ca se pare ca ma adaptez prost la cererea publicului, momentan, dar ma voi ocupa in viitor.
Nu am facut pana acum tricouri, asa cum mi s-a tot cerut, pentru ca vreau foarte mult ca atunci cand fac tricouri sa fie ceva de super calitate, pe care l-as purta si eu.
Cam asta e toata filozofia mea si cu farfuriiile, nu vreau sa am ambalaje super luxoase sau un branding premium, vreau ca produsul care sta in casele oamenilor sa fie the real thing. Deci cand o sa gasesc un mix perfect intre material de tricou-croiala-finisaje-imprimeu, o sa le fac. Until then, mai astept.
Online-ul si offline-ul
Cei din online vin la tinta, iar cei de la targuri, care vad farfuriile pentru prima data, isi trag copiii de langa stand sau, dupa caz, incep sa rada pentru ca vad “farfurii cu sex”. Asta sunt eu la targuri. O blonda la o masa pe care se vand farfurii cu sex. Atata s-a putut.
Sursa succesului
Ca orice produs de nisa, la momentul lansarii e ceva original. Nu mai facuse nimeni inainte farfurii cu mesaje stupide in Romania. Zeul afacerilor a vrut ca eu sa fiu prima care o face la noi in tara si ii multumesc pe aceasta cale.
Urmatoarea colectie
La mijlocul lui noiembrie. Urmeaza sa fac textile de bucatarie.
