Continuam seria cu influenceri cu Alex Damian. Are blog din 2008, e fotograf si cel mai mult comunica prin imagini. Instagram-ul ii place cel mai mult, dar cele mai bune rezultate tot din Facebook vin.
Din mers, si-a creat o serie de reguli: incearca sa raspunda la mailuri in 24 de ore, se tine de cuvant si, daca intervine ceva, mai bine zice decat sa lase lucrurile asa, are o suma fixa sub care nu lucreaza.
Mai crede ca, daca esti urmarit de foarte multi oameni, trebuie sa te gandesti de doua ori inainte sa scrii un status pe Facebook. In sensul asta, oamenii pe care ii admira, desi nu au poate cea mai mare vizibilitate, sunt cei care se implica in viata sociala. Si-ar mai dori o comunitate adevarata, ca afara.
Momentul cand ai stiut ca esti influencer
Odata cu acest interviu? Glumesc. N-as spune ca am ajuns la nivelul de influencer, nu cred asta despre mine, desi in momentul in care oamenii incep sa te recunoasca pe strada sau cititori de-ai tai iti spun ca au incercat anumite lucruri dupa ce au citit articolele tale, incepi sa-ti dai seama ca ceea ce spui in scris poate influenta destul de multa lume.
E un lucru care la inceput te face sa te simti bine, apoi sa realizezi ca asta vine cu niste responsabilitati destul de mari. Si cred ca ala e un moment de cotitura in care fiecare ar trebui sa se gandeasca bine daca vrea sa continue in acelasi stil sau sa se opreasca la un anumit nivel.
Responsabilitati de influencer
E o chestie pe care ti-o asumi de la bun inceput. De ce te-ai apucat sa scrii pe blog? Nu e doar pentru placerea de a scrie, nu? Ci ca vrei sa afle cat mai multa lume despre tine. Indiferent ca e un blog general, nisat sau de business.
Dar in momentul in care ajungi sa influentezi oamenii prin ceea ce spui, cred ca ai o responsabilitate in ceea ce priveste modul in care o faci. Nu spun ca ar trebui sa-ti schimbi stilul de scris sau vorbit, dar cred ca parerile sau reactiile personale trebuie cantarite inainte de a fi expuse.
Mod de lucru: cu agentia sau direct cu clientul
Am lucrat atat cu agentiile, cat si cu brandurile.
Agentiile au experienta in a lucra cu bloggerii si comunicarea tinde sa fie mai usoara si mai clara. Ele stiu exact ce au nevoie de la tine.
Pe de alta parte, colaborarea directa cu brandurile poate sa fie mai benefica din punct de vedere financiar, caci elimini agentia ca pas intermediar, dar poate fi mai dificila din punct de vedere al comunicarii.
Tipuri de propuneri primite
Cum spuneam mai sus, propunerile care vin din partea agentiilor sunt destul de clare de cele mai multe ori. Indiferent ca sunt simple invitatii la evenimente sau campanii/proiecte ample care implica product placement.
Sunt evident si situatii in care nu ma regasesc in propunerile primite, legat de produse sau servicii pe care nu le folosesc niciodata sau pe care nu le sustin. Cateodata imi dau seama ca pentru unii nu conteaza, trimit en-gros catre bloggeri, sa vada cine pica.
Cel mai amuzant mi se pare cand primez mesaje direct pe Facebook cu cate un comunicat sau afis de la cineva cu care n-am mai lucrat, fara sa spuna un buna sau sa-mi ofere vreo explicatie. Si da, sunt oameni de PR din agentii. :)
Portofoliu de influencer
Imi amintesc si acum ca prima agentie cu care am avut o colaborare a fost Oxygen PR. Bine, a fost mai degraba o invitatie la un eveniment, dar credeam ca a venit in urma unei propuneri din partea altui blogger mai cunoscut. Dar mi-au spus ca ma urmareau de ceva vreme si ca le placea ceea ce faceam. Moment in care mi-am dat seama ca treaba asta chiar functioneaza.
De-atunci am tot avut colaborari sau am fost implicat in campanii cu agentii precum Golin, Heist, Friends TBWA, etc.
Continut creat
Am pornit de la bun inceput pe zona foto. Am fost atras de Instagram si de simplitatea cu care poti face niste poze care sa aiba un impact destul de mare si pe care le poti impartasi cu ceilalti fara sa oferi prea multe explicatii in scris.
Drept urmare, colaborarile au venit de cele mai multe ori cu implicare pe zona foto in ceea ce priveste continut branding. Ca vorbim de aparatura foto sau chiar ciorapi si chiloti, exemplele pot fi foarte diverse. :)
DOs and DON'Ts
Nu stiu daca ar trebui sa existe o diferenta in colaborarea cu brandurile daca esti sau nu influencer. Cred ca trebuie sa aplici aceleasi reguli de la bun inceput daca vrei sa cresti cat mai repede. Plus ca e mult mai usor pentru un brand sa colaboreze cu tine daca stie care e modul tau de lucru.
Iar ca mod de lucru, cred ca prima regula e sa raspunzi in maxim 24 de ore la mailuri. Nici mie nu-mi iese de fiecare data, dar incerc sa raspund fiecarei propuneri pe cat de repede pot.
Apoi sa te tii de cuvant, iar daca din varii motive nu poti sa faci asta, mai bine anunta si vezi cum poti rezolva situatia. E mult mai bine sa explici decat sa ignori si sa lasi lucrurile asa.
Cred ca este extrem de important sa oferi ceea ce ai zis ca poti sa oferi, pentru ca asa iti cresti increderea in randul brandurilor cu care lucrezi.
Fee-uri fixe sau negociabile
Nu am fee-uri fixe, dar am o suma fixa sub care nu mai lucrez. Chiar daca nu am bani si tot nu lucrez sub suma respectiva. Asta pentru ca incerc sa-i obisnuiesc pe toti asa si nici nu-mi place sa "stric piata". Cand stiu ca exista bloggeri care iau peste 1.000 de euro pe un articol, mi se pare jenant sa cer eu 50 de euro pentru acelasi articol. Indiferent cati cititori ai. Daca un brand sau o agentie te-a contactat, e clar. Esti acolo, ai ceva de oferit, drept urmare poti sa si ceri.
Iar asta cu fee-ul a fost destul de stresant pentru mine la inceput. Ma gandeam cat sa cer ca sa nu ma refuze, ca am nevoie de bani, dar in final am ajuns sa pun un fee incat sa ma simt eu confortabil sa fac lucrul ala. De fiecare data ma intreb pentru cati bani m-as apuca sa fac asta (iar asta inseamna timp, resurse, creatie, costuri personale, etc).
Veniturile
Vin din campanii si proiecte, dar in paralel sunt si fotograf si asta reprezinta inca o sursa de venit. Inca nu produc suficient pentru ce stil de viata imi doresc (si nu ma gandesc la ceva exotic), dar stiu ca asta tine in mod direct de mine si de cat de mult ma implic si muncesc.
Da, primesc si produse. Si desi nu e o practica pe care o sustin, deoarece nu putem trai doar din produse, nu refuz partea asta. Pentru ca de multe ori produsele astea le dau mai departe in comunitate, sunt unii care si le doresc mai mult ca mine. Si pentru ca eu la randul meu eram invidios pe bloggeri ca primeau o gramada de lucruri, iar eu nimic, desi eram consumator fidel.
A marca sau nu cu (P)
Nu-mi place neaparat sa fac asta. Oamenii care ma citesc s-au obisnuit cu stilul meu. N-am pornit blogul strict ca pe un business, ci mai degraba ca pe un blog personal. Drept urmare, cititorii sunt de multe ori obisnuiti cu povesti, nu cu comunicate de presa. Asa ca fiecare content sponsorizat il includ intr-o poveste. De cele mai multe ori il leg de o intamplare personala reala care se poate asocia cu contentul respectiv.
Rezultatele si masurarea lor
Masor doar daca mi se cere si pentru asta folosesc Google Analytics.
Rezultatele vin din faptul ca din ce in ce mai multe agentii sau branduri vor sa lucreze cu tine. Sau cand observi ca exista o implicare din ce in ce mai mare in comunitatea pe care ti-o cresti.
Si, chiar daca Instagram-ul e aplicatia mea de suflet, cele mai bune rezultate se regasesc in Facebook, fiind cea mai des folosita platforma de la noi.
Reactiile negative
Pai in primul rand ii injur in gand (ras malefic). Apoi incerc sa gasesc o cale prin care sa le explic oamenilor de ce am scris acel sponsored post. Nu incerc sa-i conving sa foloseasca produsul sau serviciul respectiv, dar incerc sa-i fac sa inteleaga ca eu din asta traiesc. Eu nu primesc nici un fluturas de salariu la sfarsitul fiecarei luni. Banii nu-mi vin niciodata intr-o anumita zi din luna. Asa ca daca le place sa citeasca in general restul articolelor, atunci ar trebui sa ma sustina si cu aceste articole sponsorizate.
Nu-mi aduc aminte concret de anumite reactii negative, asta si pentru ca incerc sa nu ma implic in proiecte controversate sau branduri in care nu cred.
Pe de alta parte nici nu vreau sa fiu fals si sa merg doar pe zona safe. De exemplu, eu beau Cola. Stiu ca nu e un produs sanatos, asa cum nu sunt multe, dar sunt un consumator. Asa ca n-o sa spun niciodata ca nu e bine sa bei Cola, dar sunt momente in care-mi spun in scris pe blog ca ar trebui sa fiu mai atent la ce consum si la modul meu de viata. Incerc sa mentin o balanta.
Starea pietei de la noi
Nu prea cred ca avem influenceri. Sau, de fapt, avem foarte multi influenceri care habar n-au ca au ajuns influenceri. Pentru ca vrei nu vrei, in momentul in care esti urmarit de foarte multi oameni, ajungi sa ii influentezi prin ceea ce zici si faci. Drept urmare, poate ca ar fi bine sa te gandesti de doua ori inainte sa scrii un status pe Facebook.
Uite, hai sa-ti dau un exemplu recent. O banca are o situatie de criza. E prima oara cand se intampla lucrul asta si lumea reactioneaza extrem de dur si parerile negative curg lant. Iar tu, ca influencer, te-apuci sa faci acelasi lucru, sa injuri brandul respectiv, sa dai cu el de pamant, doar pentru ca tu, personal, n-ai putut sa folosesti serviciile lui. Ca influencer cred ca ai alte responsabilitati. Nu conteaza daca ai mai lucrat sau nu cu brandul respectiv, conteaza sa afli exact ce se intampla, in special cand avem de-aface cu o situatie de criza unica, nu repetitiva. E bine sa incerci sa contactezi compania respectiva si pana afli un raspuns oficial, sa incerci sa oferi un exemplu pozitiv si sa-ti calmezi comunitatea. Pentru ca tu esti deja un exemplu pentru cei din comunitatea ta. De-aia spun ca nu cred ca avem neaparat o piata de influenceri.
Sunt totusi cativa oameni pe care ii admir si ma bucur ca unii dintre ei imi sunt si prieteni. Oameni care gandesc inainte sa-si expuna o parere, care vor sa ofere din experienta lor personala incat sa ofere un sprijin in comunitatea lor, care vor sa se implice cat mai mult in viata sociala, sa devina responsabili din punctul asta de vedere si sa-i impinga si pe altii sa faca asta. Din pacate nu ei au cea mai mare vizibilitate.
Obiectii si la ce mai e de lucrat
Ma deranjeaza ca nu exista conceptul de comunitate in cultura online-ului romanesc. Ca nu s-a dezvoltat pana acum si nici nu pare ca am fi deschisi catre ideea asta. Exista foarte putina sustinere intre bloggeri, comparativ cu rautatile si criticile aduse in mod constant. Si nu doar in domeniul asta, in orice domeniu.
Suntem orbiti de reusitele altora si suntem obsedati sa-i calcam in picioare pe cei care reusesc. Cautam tot timpul motive pentru care cineva sa nu petreaca mult timp acolo sus. Exista evident si exceptii, dar cand ma uit in afara si vad cum se sustin oamenii aia intre ei, imi vine sa-mi smulg parul din cap. Jur, e atat de frustrant. Pentru ca ideea de comunitate te ajuta sa te dezvolti mai bine si sa sustii o anumita bransa. Si toata lumea, dar absolut toata lumea, ar avea ceva de castigat din chestia asta.
Pe viitor
Sincer, nu-mi place sa-mi fac un cincinal. Pentru ca m-ar stresa prea mult ideea si ar pune prea multa presiune pe mine, iar rezultatele nu ar mai fi la fel. N-as mai fi la fel de natural in crearea de continut.
Sunt anumite lucruri pe care as vrea sa le fac, cum ar fi un curs foto cu telefonul, caci e ceva care tine de pasiunea mea pentru fotografie si sunt multi oameni care mi-au cerut sa fac asta dupa ce au vazut ce poze pot face cu smartphone-ul. Si cred ca asta e the next step pentru mine. Sa incep sa relationez cu oamenii si in offline.