Octombrie marcheaza pentru mine momentul pe care il astept cel mai mult din tot anul, un fel de „Craciun al jurnalistilor”, cum le place entuziastilor de povesti sa-l numeasca. Mie imi place sa-l numesc „acasa” pentru ca e locul in care intalnesc mereu oameni care cred, ca si mine, in puterea transformatoare a povestilor bine spuse.
Conferinta The Power of Storytelling organizata de Decat o Revista ii aduce anual la Bucuresti pe unii dintre cei mai buni „povestitori” din lume in doua zile de keynote-uri despre arta si mestesugul de a produce povesti in diverse medii, de la scris la video, de la audio la ilustratie.
Editia de anul acesta, a sasea, a avut loc pe 14-15 octombrie, a reunit 13 vorbitori, iar tema evenimentului a fost „Dare to wander”. Fiecare dintre speakerii prezenti a expus cu curaj moduri in care s-au provocat pe ei si meseria pe care o fac, cum s-au transformat in exploratori ca sa afle mai multe despre ei sau despre altii.
Cheryl Strayed (sau vocea din spatele celebrei sectiuni Dear Sugar) a deschis conferinta cu un keynote despre cum a reusit sa-si refaca viata dupa moartea mamei ei si dezordinea existentiala care i-a urmat. Cheryl s-a avantat intr-o calatorie de trei luni prin Pacific Crest Trail (PCT), singura, in vara lui 1995, sperand sa-si gaseasca linistea. Totul a fost ca un drum initiatic, nu doar la exterior, ci si la interior.
Credit foto: Catalin Georgescu
Cheryl s-a descoperit astfel pe sine. „Trebuie sa iesi din zona ta de confort ca sa descoperi cat de puternic esti, cine esti”, a marturisit ea in timp ce a descris provocarile fizice si psihice prin care a trecut pana la final.
Experientele prin care a trecut au ajuns sa fie publicate intr-un volum, iar cartea Wild: From Lost to Found on the Pacific Crest Trail (PCT) a ajuns rapid un bestseller New York Times, pentru ca mai apoi sa fie transformata intr-un film.
Pentru Cheryl, experienta de explorare de pe PCT va ramane un moment esential care i-a adus, in final, vindecarea de care avea nevoie pentru a merge mai departe, dar si siguranta ca toti cei din jurul nostru au trebuie sa faca fata unor intamplari dureroase; astfel, nu suntem niciodata atat de singuri pe cat ne credem.
Wendy MacNaughton (cu care noi am vorbit aici si care anul acesta a fost speaker POS pentru a doua oara) a urmat cu un keynote despre puterea si arta colaborarii.
Ilustrator cu experienta, pasionata de povesti, Wendy a dezvaluit ca reteta succesului in cadrul unei colaborari e guvernata de cateva reguli care tin, in principal, de capacitatea de a pune in comun cunostintele si abilitatile pe care fiecare le are pentru a crea ceva cu totul nou (1+1=3), increderea in expertiza celuilalt si munca efectiva.
Credit foto: Catalin Georgescu
Oricat de distractiva si fructuoasa este o colaborare atunci cand se jongleaza creativ cu ideile, e nevoie ca la final totul sa se puna in aplicare. Rezultatul final ar trebui sa fie ceva nou pe care niciunul dintre colaboratori nu l-ar fi putut crea fara ajutorul primit de la ceilalti.
A treia prezentare din prima zi a The Power of Storytelling 2016 a apartinut jurnalistului Jon Mooallem. Jon a petrecut mult timp facand reporting pe povesti legate de relatia oamenilor cu animalele salbatice (este si autorul cartii Wild Ones).
Jurnalistul s-a folosit de povestea unui articol despre porumbei si "combaterea" lor pe care l-a scris pentru The New York Times Magazine pentru a demonstra ca, uneori, povestea pe care o spui poate fi complet diferita fata de cea pe care crezi ca o vei gasi la inceputul documentarii.
Daca la inceput i-a fost greu sa stabileasca un unghi de abordare pentru material, Jon a dat pana la urma de un fir rosu prin intermediul unei organizatii numite PiCAS (Pidgeon Control Advisory Service).
Pe scurt, Jon a ajuns sa scrie, in final, despre o comunitate de "opozanti" ai porumbeilor care au ajuns sa hraneasca animalele in cele din urma pentru ca li s-a facut mila de ele, desi pana atunci incercasera sa gaseasca solutii ca sa scape de pasari.
Prin acest exemplu, Jon a vrut sa demonstreze ca, uneori, sa fii un explorator, un „wanderer”, poate sa te ajute sa descoperi fatete surprinzatoare ale unor situatii, iar documentarea in sine devine o calatorie pentru jurnalist prin realitatea complexa pe care incearca sa o inteleaga.
Ultimul keynote al primei zile a conferintei a fost, de fapt, o delectare audio pe acorduri de chitara. Colin Meloy, fondator al trupei The Decemberists, a alternat fragmente muzicale cu parti de poveste despre cum a evoluat ca muzician si compozitor.
Daca la inceput compozitiile erau fara prea mult sens, pe masura ce Colin si-a gasit o voce si s-a maturizat cantecele pe care le-a compus au devenit mai elaborate, au inceput sa contureze mai bine personajele si sa exploreze mai in profunzime lumea construita de compozitie.
Credit foto: Catalin Georgescu
Pe langa activitatea din domeniul muzicii, Colin e autorul unor romane pentru adolescenti (seria Wildwood Chronicles), iar acum are in pregatire o carte despre hotii de buzunare.
A doua zi a The Power of Storytelling a inceput cu un keynote al lui Catalin Tolontan, acompaniat de profesorul universitar Marina Popescu.
Catalin a trecut in revista cateva dintre momentele importante ale documentarii pentru ancheta Hexi Pharma, apoi discutia s-a mutat pe modul in care el si Marina au incercat sa introduca un sistem de moderare a comentariilor pe platforma GSP si tolo.ro, astfel incat sa elimine hate speech-ul.
Credit foto: Catalin Georgescu
700.000 de comentarii au fost trecute prin procesul de moderare prin care nu s-a incercat cenzura opiniei, ci eliminarea elementelor instigatoare, iar parcursul acestei cercetari, s-a constatat ca numarul de comentarii care foloseau hate speech a scazut cu timpul datorita acestei moderari. Schimbarile nu se intampla, insa, peste noapte, iar procesul e unul de lunga durata.
Urmatorul speaker a fost Dvora Meyers, scriitoare si jurnalist, pasionata de domeniul gimnasticii. Dvora este autoarea cartii The End of the Perfect 10, care o are ca personaj central pe Nadia Comaneci.
Jurnalista a vorbit despre scriitura pe domenii de nisa, despre faptul ca si-a dorit mereu sa popularizeze subiectul gimnasticii si sa-l faca usor de inteles si pentru altii, provocarea fiind sa nu renunte la tehnicitatea sportului in sine, a carei parte mai tehnica poate parea greu de inteles pentru cei nefamiliarizati cu subiectul.
Credit foto: Catalin Georgescu
Tim Howard a fost cel care a continuat. Tim e producatorul executiv al podcast-ului Reply All, iar in trecut a fost producatorul Radiolab. El a vorbit despre modul in care o poveste poate sa ia intorsaturi neasteptate si a adus exemplul unui episod din podcast care a pornit de la un e-mail amuzant legat de fursecuri si a ajuns la o poveste despre lagarele de concentrare din Chifu, China.
Tim si echipa lui au avut incredere sa sape mai adanc, chiar daca la inceput subiectul nu parea ofertant. De altfel, episodul a fost structurat in asa fel incat sa redea aceasta calatorie a povestii si sa uimeasca ascultatorul pe parcurs, pe masura ce firul narativ se desfasoara.
Credit foto: Catalin Georgescu
Keynote-ul lui Brian Lindstrom, om de film, autor de documentare, s-a centrat pe modul in care filmul iti da acces in culisele vietii unui om si tipul de responsabilitate pe care o ai de a-i spune povestea, in special daca subiectul trateaza indivizi din grupuri marginale.
Brian e autorul Alien Boy, un documentar despre un barbat bolnav de schizofrenie care a decedat din cauza modului brutal in care a fost tratat de catre autoritati. Brian n-ar fi ajuns sa scoata aceasta poveste la lumina daca, anterior, n-ar fi renuntat la oportunitatea unui job stabil si n-ar fi hotarat sa-si urmeze visul de a explora realitatea prin film.
Credit foto: Catalin Georgescu
Ilustratoarea Carson Ellis a purtat audienta intr-o calatorie prin viata si cariera ei de pana acum. Carson a inceput sa deseneze de mica, avand nevoie de un refugiu, in timp ce se confrunta cu anumite rautati ale colegilor de scoala.
Dorinta de a se apropia de natura a dus-o la Universitatea din Montana, unde a studiat Arta. Desenele semnate de ea nu exploreaza doar natura, ci si teme abstracte provenite din propria imaginatie, iar ilustratoarea e de parere ca ar trebui sa ne ascultam instinctul creativ.
Credit foto: Catalin Georgescu
Carson e unul dintre ilustratorii care prefera sa fie singuri atunci cand deseneaza, pentru a se dedica cu totul atunci cand creeaza ceva. Ea si Colin Meloy au o relatie de multa vreme, iar Carson e autorul tuturor materialelor vizuale pentru The Decemberists, trupa lui Colin.
Urmatoarea prezentare a apartinut scriitoarei Caroline Paul. Caroline a vorbit despre cum s-a provocat mereu pe sine si cum a ajuns sa fie scriitoare, dupa o cariera de 14 ani ca pompier. A decis sa intre in randul pompierilor pentru ca, de mica, si-a dorit sa faca ceva diferit, care sa-i aduca un sens.
La cariera de pompier a renuntat in urma unui accident la genunchi, dar asta nu a facut-o sa aiba o fire mai putin aventuroasa – un zbor cu un glider improvizat aproape a ucis-o si a fost obligata sa petreaca mult timp la pat.
Credit foto: Catalin Georgescu
Momentul in care a inceput sa scrie nu i-a adus si succesul. Chiar daca lucra la scrierile ei luni la rand, refuzurile din partea editurilor continuau sa vina. Faptul ca autoarea lucra intr-un spatiu colaborativ numit The Grotto, impreuna cu alti scriitori, a ajutat-o sa treaca peste esecuri si sa nu renunte, chiar daca a recunoscut ca si-a dorit de multe ori.
In perioada de recuperare, dupa accident, a devenit interesata sa afle unde se plimba pisica ei cand iese din casa, asa ca i-a montat un tracker GPS. Subiectul a ajuns apoi sa fie transformat in cartea Lost Cat ilustrata de partenera ei Wendy MacNaughton despre aventurile pisicii si a ajuns un bestseller.
Caroline a subliniat cat de important a fost ca nu a renuntat, chiar si atunci cand parea ca refuzurile din partea editurilor nu se mai termina si cat de important a fost pentru ea faptul ca a fost sustinuta de comunitatea The Grotto. Mai recent, autoarea a scris The Gutsy Girl, un volum care aduce in atentie figuri feminine curajoase, ilustrat de asemenea de Wendy si devenit un bestseller.
Tara Skurtu, poeta cu radacini in Romania, a tinut o prezentare despre importanta poeziei si ce inseamna munca creativa pe acest segment. Keynote-ul Tarei a fost unul interactiv. Ea a cerut publicului sa deseneze cu ochii inchisi ceea ce descria verbal la microfon pentru a sublinia ca, uneori, munca de ordin creativ e similara cu a face ceva cu ochii inchisi, cand nu esti prea sigur de rezultat.
Ritmul poeziilor e important, a demonstrat Tara cand a ridicat toata sala in picioare si a invitat publicul sa repete sintagma „oh, shit” intr-un anume ritm.
Pentru Tara, poezia e ceva universal care pune accent mai mult pe sentinmente, decat pe cuvinte si nu crede ca exista oameni carora sa nu le placa poezia. Un sondaj pe care l-a facut pe Twitter i-a aratat ca oamenilor nu le place mai degraba modul in care e predata poezia, nu materialul in sine.
Astfel, poeta, care preda la Universitatea Transilvania din Brasov, incearca sa gaseasca mereu moduri atractive de a prezenta poezia studentilor. Ca sa fie inteleasa cu adevarat, e important ca poezia sa fie facuta cat mai accesibila. Si asta nu doar studentilor, ci tuturor.
Jonah Sachs (pe care l-am intervievat aici) a continuat seria de prezentari cu o expunere despre „gandirea nesigura” (n.r. – unsafe thinking) si modul in care acest mindset influenteaza rezultatele actiunilor tuturor. Solutiile sigure nu aduc mereu rezultatele dorite, iar creativitatea exact asta presupune: explorarea necunoscutului si iesirea din zona de confort.
Credit foto: Catalin Georgescu
El a continuat spunand ca mediul in care traim astazi ne ofera o multime de elemente care sa ne distraga, dar e important sa ne folosim pasiunea pentru munca pe care o facem ca sa nu ne lasam distrasi. Un alt atribut esential pentru un bun explorator e acela ca nu se straduieste sa fie un expert. Explorarea inseamna acceptarea faptului ca e mereu ceva nou de aflat.
Conferinta The Power of Storytelling s-a incheiat cu discursul lui Jacqui Banazsynski. Jurnalista castigatoare a premiului Pulitzer a vorbit despre curajul de a-si face meseria intr-un mediu dominat de barbati. Pentru ca nu a acceptat „nu” ca raspuns, Jacqui a abordat mereu subiecte pe care editorii ar fi preferat sa le dea colegilor ei.
Credit foto: Catalin Georgescu
Faptul ca si-a urmat visul de a face reporting pe subiecte importante a dus-o pe toate cele sapte continente. Povesti ca The Trail of Tears (despre foametea din Sudan) sau AIDS in The Heartland (poveste despre un cuplu gay si lupta lor cu SIDA), ultimul dintre ele textul cu care a castigat Premiul Pulitzer, au ajutat-o pe Jacqui sa explice realitati complexe si probleme sociale, dar si sa atinga subiecte tabu.
Nimic din toate astea nu ar fi fost posibile daca jurnalista nu ar fi avut curajul sa exploreze si sa accepte constant provocari care pareau imposibile.
La final, Jacqui ne-a lasat si cu un indemn care sintetizeaza in cuvinte, de fapt, tot evenimentul, nu doar experientele ei: „Indrazniti sa fiti povestitori, indrazniti sa va ascultati acea mica voce din inima care sopteste deasupra tuturor.”
