Trăim vremuri în care suntem copleșiți de tehnologie, iar toți marketerii ridică velele “emoționalului” pe arca storytelling-ului. Poveștile cele mai de succes - fie în advertising, fie în film, par cel mai greu de remunerat. Asta, dacă e să luăm în calcul cantitatea de subiectiv la care sunt expuse, în spoturi TV, activări “interactive” de BTL sau de online.
CGI-ul nu e nimic nou. Fratele mai mic și publicitar al filmului, ATL-ul, mârâie la el de ani buni pentru că îi amenință bugetul de producție și îi întunecă creativitatea. Asta deși filmul îl adulează și nu concepe să spargă box office-ul cu o simplă poveste emoționantă, neanimată sau pompată de CGI.
Totuși, treci anii, îmbătrânesc golanii, iar CGI-ul preferă relația cordială și mai onestă financiar pe care o are cu advertising-ul - după molestări și abuzări de milioane de euro și dolari din partea mult iubitului film.
Viral din perioada protestelor VFX
Un exemplu plauzibil îl reprezintă falimentul Rhythm & Hues, concomitent cu premiul Oscar primit pentru producția mastodont"Life of Pi". În timp ce producția era premiată pentru VFX și Ang Lee uita să îi menționeze, tehnicienii de la Rhythm&Hues protestau în afara studioului.
S-au concediat sute de oameni din cei 1.000 creditați pentru "Life of Pi". Timpul de rendering atârnă cel mai greu la bugetare, iar cea mai mică editare poate să îți depășească chiar și un buget de 10 milioane de euro.
Protestele VFX; foto: Billy Brooks
N-a avut nimeni banii ăștia în România, nici în film, nici în advertising. La noi încă se dă cu bidineaua VFX pentru mâncare.
Până la studio-urile dedicate sau business-urile de contractare a oamenilor cu predilecție pentru butoanele CGI și cu răbdare de rendering (procesul digital prin care se genereaza efecte sau modele vizuale, proces care durează foarte mult), te întrebi oare cum ajung oamenii ăia să proiecteze video-uri în programe 3D sau să facă cerbi să dea sfaturi de viață oamenilor.
După generația cu cheia la gât și limitările lor, a venit rândul unei noi generații să facă din rahat bici și să țină pasul cu tehnicile vizuale de afară.
Cătălin Koosch, activ în cadrul unui studio specializat în high-speed numit SloMoments, e unul dintre cei care a preferat filmele SF și jucăriile tatălui DTP-ist la Coresi în detrimentul barei de bătut covoare.
Pentru francezi, Bob mai face compromisuri și trece din spatele camerei în fața ei
Ne-am găsit când manevra o manetă de Xbox pentru a controla un braț robotic de motion control. Robotul 130B (mai simplu Bob) a devenit jucăria lui principală în animarea unor cadre statice ale unor produse și mai necuvântătoare.
N-am înțeles niciodată cum folosește blender-ul 3D pentru a stabili traseul robotului cameraman, în ceea ce numește “multiple passes”.
Turismul indian a fost dinamizat de Cătălin și robotul lui
Mai degrabă am înțeles pasiunea lui robotică după programul de producție publicitară. M-a întrebat la un moment dat dacă mi se pare realist un cadru realizat de el, un teren de tenis cu Terra în background. M-a încurcat puțin, spectrul meu vizual nu putea procesa nicio astfel de amintire pentru comparație, dar m-a amuzat ideea.
"Beyond the Terminator", Catalin Koosch
Se spune că o idee bună nu există dacă nu există. Cătălin a stat un an să își producă singur o idee, un gând – fără buget, fără direcție și menire de marketing. Deși se pricepe cu chitara electrică, a găsit un compozitor pentru un mini-score original, a plătit un voice-over să spună povestea cum o auzea el în cap și a ținut apăsat butonul de render.
M-a șocat curajul lui de a înscrie “Beyond the Terminator” în categorii de “super-shorts” la festivale din SUA și Canada. Dar până la urmă, despre asta este vorba și in publicitate și în film: să ai curaj să-ți expui ideile, știind că pot exista doar două reacții: vor fi acceptate și îmbrățișate sau criticate și respinse.
Când CGI-ul devine oportun
Așa că, până la dispute între realism și acuratețe, raportări industriale ale CGI-ului, ar trebui să conteze pasiunea și curajul de a îți arunca ideile în focul feedback-ului. Cătălin se teme mai puțin decât mine, așa că am încercat să văd lucrurile din perspectiva lui.
Cum ți-a apărut gândul CGI-ului?
Îmi aduc aminte că tata cumpărase o cameră digitală când aveam 10-11 ani. Nici măcar nu mă uitam propriu zis la filme, când am început să fac primele filmulețe. Așa m-am apucat de 3D, "de nevoie" cum ar veni. Dacă, de exemplu, voiam sa filmez cum intră cineva într-o mașină, dar noi nu aveam masină… făceam un model 3D, îl animam, sincronizam cu personajul.
Care e prima amintire generată pe computer?
Știu că aveam pe casetă “Terminator” și începusem să lucrez în 3D pentru a recrea scene din film, în viziunea mea. Nu exista foarte mult CGI pe atunci, așa că am intrat benevol în gaming, să aflu cum se construiesc lumile digitale. De acolo îmi vin primele amintiri.
Crezi ca CGI-ul poate înlocui producția pe set?
Există filme de animație complet CG, precum Toy Story, Wall-E, etc., cu personaje care transmit emoții la fel de intense ca cele transmise de actori în filme "clasice". Aceste două lumi ar trebui îmbinate atunci când într-un film "clasic" este nevoie de CG. Filme precum Life of Pi sau Gravity nu ar mai fi aparut în forma pe care o știm. În niciun caz nu putem vorbi de înlocuire.
Nu, nu sunt beauty shots, e miracolul CGI
Cum ai descrie pasiunea unui om pentru CGI, din POV-ul tău?
Când încep sa filmez, mi-ar plăcea să fiu în lumea pe care am creat-o în mintea mea, cu camera și cu actorii, deși nu e posibil tot timpul.
Depinde de cadrul pe care îl construiești, dacă înfățișezi o lume fantastica sau SF și nu dispui de un buget foarte mare, construiești pe platou cât poți… sau nu construiești deloc, faci totul digital și ajungi direct într-un studio gol cu un ecran verde. Aici se întâlnesc creativitatea si ingineria.
Totuși, pregătirea joacă un rol important – trebuie sa pui totul la punct în detaliu cu mult înainte să începi să filmezi. Insa, spre final pot onceptua si probleme de creativitate, adesea întalnite în producția de film – viziunea se pierde pe parcursul lungului proces de productie.
Crezi că CGI își merită stigmatul – mănâncă resursele ATL-ului?
Eu văd lucrurile în următorul fel: Când pregatești un proiect nu ar trebui să ai constrângeri legate de resurse, creativitatea trebuie sa aibă o libertate totală pentru rezultate bune.
După ce știi exact ce vrei, poți lua decizii legate de producție, dacă e nevoie de filmare propriu-zisă fără CG sau cu CG. Sau poate că povestea ta e spusă mai bine prin animație.
Ulterior, apar factori economici sau logistici care influențează de cele mai multe ori decizia finala. Pană la urmă, te folosesti de orice mijloace pentru a îți pune viziunea pe ecran.
Când CGI-ul își dă în petec
Dar și când are zile mai bune
Cum influențează CGI-ul publicitatea?
Multe reclame folosesc CG dar nu se observă – ceea ce e bine, înseamnă că este bine făcut. Când nu e bine făcut, atunci intervine critica.
Cum am spus mai sus: într-un final, trebuie să te folosești de orice mijloace pentru a-ți spune povestea. Asta într-o lume ideală. Desigur. Au existat perioade în care CG-ul era mai “la modă” și atunci se impunea folosirea mijloacelor digitale, chiar dacă nu erau potrivite contextului. Dar vremea aia pare să fi trecut.
Crezi că românii au un cuvânt (bun) de spus în CGI?
Din păcate, încă nu. Dar nu din punct de vedere al talentelor – avem oameni onceptualry, ci din cauza industriei prost reprezentate în România, precum multe alte domenii.
Sau cum și-a construit Cătălin un super-short cu CGI
Conceptul pentru un super-short de 2:32
Mi-a venit o idee comparativă, ca un flash. Cu un jucător de tenis într-un moment critic al jocului, și anume momentul serviciului. Este un moment intens, singular, în care îți aduni eforturile pentru a arăta tot ce știi si tot ce poți – ca în viață. După asta, am ales să creez un spațiu extraterestru - odată din fascinație personală și odată pentru a sugera că aspirațiile umane sunt nelimitate.
Cum crezi că o să percuteze lumea filmului super short-ul tău?
Cred ca e destul de greu ca un film atât de scurt să primească multă atenție. Sper ca privitorii să fie conectați la poveste, să fie absorbiți de imagine și sunet si să se conecteze pentru două minute la viziunea asta cu nelimitarea, viziune care m-a determinat sa fac filmul.
Asteptările sunt mari, luând în considerare efortul făcut. Dar, sunt constient că lucrurile nu merg tot timpul cum îmi doresc. Voi afla la sfârșitul anului și pe parcursul anului viitor, după festivale.
