[Traduttore traditore] Nadine Vladescu: Traducatorul e valetul perfect al scriitorului; sau, daca vreti, majordomul, sambelanul sau

Inca o zi, inca un traducator. Astazi, ghid in lumea celor ce preschimba graiuri straine in romaneste (si vice-versa) ne este Nadine Vladescu. Un pic diferit de asta data este faptul ca musafirul nostru a fost mai intai interpret si abia apoi traducator. De altfel, la capitolul joburi ce tin de comunicare, Nadine a fost, pe rand sau concomitent, jurnalist de cultura, scriitor, editor si traducator. 

Absolventa a Facultatii de Limbi Straine din cadrul Universitatii, a urmat apoi un master, tot la Bucuresti, dedicat interpretilor de conferinte. A plecat apoi in Franta, respectiv in Anglia, unde si-a continuat studiile. In toti acesti ani, Nadine a dobandit o poliglotie ce-i permite astazi sa faca traduceri din engleza, franceza si italiana.  

Asadar, prima traducere a venit in 2009, iar titlul cartii a fost „Regina si cu mine” scrisa de Sue Townsend, un proiect dus la bun sfarsit alaturi de editura Leda-Corint. Va lasam sa descoperiti in detaliu ce inseamna sa fii traducator si interpret in Romania. 

Nadine, despre Nadine

Interpreta si traducatoare—asa ma recomand, asa scrie pe cartea mea de vizita. Dupa prezentari, primele cuvinte pe care le pot spune despre mine sunt ca viata mea a fost intotdeauna formata din cuvinte, guvernata de ele, si s-a invartit constant in jurul cartilor.

Toate meseriile pe care le-am avut vreodata (traducatoare, interpreta de conferinta—meseria mea de baza si din care si traiesc—PR de editura, jurnalist cultural, moderatoare si organizatoare de evenimente culturale, redactor, editor sau scriitoare) au avut de-a face cu cuvintele si cu limba scrisa sau vorbita.

Altfel, sunt o locvace care admira—si unoeri tanjeste dupa—sagacitatea tacerii. Am fost crescuta intr-o casa plina de carti—care au devenit repede si au ramas invariabil placerea, interesul si refugiul meu—printre care si multe carti de limbi straine si dictionare, cat mai exotice si mai diverse, care, fascinandu-ma, mi-au deschis apetitul pentru alte si alte limbi, culturi si civilizatii.

Am urmat, asadar, Facultatea de Limbi Straine, sectia de Limbi Moderne Aplicate, la Universitatea din Bucuresti si am continuat tot aici cu Masterul European de Interpreti de Conferinta, infiintat la vremea aceea de putin timp. In 2003, in anul trei de facultate, am plecat cu o bursa de un an in Franta si am asa am prins gustul „bailor de limba”, esentiale pentru un fililog care vrea sa cunoasca toate dedesubturile si subtilitatile unei limbi, cu accentele, expresiile idiomatice, inflexiunile si toata culoarea si seva ei.

In 2010, am mai facut un master, de data aceasta in Anglia, la University of East Anglia, masterul de Creative Writing, care este la ora actuala cel mai bine creditat din lume si care m-a apropiat si mai tare de limba engleza. Engleza, de altfel, este limba din care lucrez si traduc cel mai mult, desi interpretare fac foarte des si din franceza si, mai rar, din italiana. As vrea sa si traduc literatura franceza, iar din italiana am tradus deja doua carti pentru copii, Faust, respectiv Avarul, repovestite copiilor. 

Lucrez asadar si am tradus din engleza, franceza si italiana in romana, din franceza in engleza, din romana in engleza. Sue Townsend, Jonathan Coe, Gary Shteyngart, Dara Horn, Yiyun Li, Tracy Chevalier, Kaui Hart Hemmings, Dan Rhodes, Elizabeth Strout sunt (dintre) autorii carora le-am tradus romane sau povestiri, carora li se adauga si traduceri foarte frumoase si care mi-au placut foarte mult ale unor texte scrise de autori romani, cum ar fi Vanilla Skype, piesa de teatru de Catalin Stefanescu pe care am tradus-o in engleza pentru Festivalul de Teatru de la Sibiu de anul acesta.

Altfel, relatia mea cu cuvintele, prin prisma meseriei mele, e una dubla, pentru ca sunt si interpreta de conferinta (altadata se spunea „translator”) si traducatoare. Ca atare, lucrez cu cuvintele vorbite intr-un fel si cu cuvintele scrise in alt fel. Lucrul in sine e foarte diferit, dar pentru mine satisfactia luptei cu limba, in ambele cazuri, e foarte mare. Dincolo de clisee („ai atatea vieti cate limbi straine cunosti, cate carti ai citit”, etc...(care, ca toate cliseele, contin un sambure de adevar), pentru mine este un adevar evident faptul ca a sti o limba straina inseamna a avea acces la o alta lume, o alta viziune asupra lumii, la o alta realitate, in fond, pentru ca fiecare limba percepe si concepe lumea in alt mod

Si daca ne gandim, de exemplu, ca engleza nu are diminutive de sine statatoare, ci doar constructii de genul little girl sau cuvinte care desemneaza ele insele un obiect sau o fiinta mica, cum ar fi cub sau duckling, atunci intelegem putin mai mult din felul englezesc de a fi, si tot asa).

Limba este un organism viu, in miscare si continua evolutie, trebuie sa tii pasul cu ea si asta se face printr-o expunere constanta si consistenta la tot ce inseamna informatie in limba respectiva: carti, ziare, reviste, muzica, emisiuni de radio sau de televiziune, conversatii cu vorbitori nativi, calatorii in tarile sau zonele unde se vorbeste limba respectiva.

M-am ciocnit uneori de conceptia urmatoare, amuzanta cumva in ignoranta ei mai mult sau mai putin benigna: „Ce-i asa de greu sa interpretezi, doar dai din gura acolo, nu? Spui vorbe, cum ar veni. Nu poate sa faca asta oricine stie cat de cat o limba straina?” Mai ales engleza, pe care, in Romania, dupa cum se stie, o vorbeste toata lumea.

Prin urmare: „vorbe, vorbe, vorbe”. Fac aici o pauza de zambet larg—sau larga, de zambet, cum va place... E-adevarat, oricine poate insira vorbe, chiar si intr-o limba straina sau vag cunoscuta, dar asta nu inseamna nici interpretare, nici traducere, pentru ca fara filtrul cunoasterii limbii, culturii, pregatirii, experientei, atentiei constante pentru limba, si in primul rand pentru limba ta materna, inspre care traduci sau interpretezi cel mai adesea, nu ramai decat un emitator de sunete structurate aleatoriu in cuvinte sau idei vag recognoscibile.

Primele traduceri

Am inceput in 2009 cu „Regina si cu mine” de Sue Townsend, tradusa pentru editura Leda-Corint, la propunerea Liviei Szasz, pe atunci directoarea editoriala a editurii respective, pentru care am fost o scurta vreme si PR. Lucrasem cu Lidia Szasz in 2008, pe scena Ateneului, traducand pentru Orhan Pamuk, sosit atunci la Bucuresti, la doi ani dupa ce luase Premiul Nobel, la invitatia editurii Corint. 

Proces creativ si munca

As zice ca intr-o traducere literara, procesul creativ este munca in sine si, invers, munca de a traduce un text literar este un proces creativ. Asta imi si place la meseria de traducator, pe care as practica-o poate exclusiv daca ar fi platita la standardele occidentale (ale bunului simt si profesionalismului).

Este o munca grea, frustranta, pasionanta, exasperanta, solitara, indaratnica, meticuloasa, pedanta, uneori absurda, dar frumoasa si foarte interesanta, in gloria ei tacuta si de foarte multe ori trecuta cu vederea de cititori, o munca pentru care atributele zodiei mele, Fecioara, ma recomanda. Dar o munca foarte masochista in Romania. 

Ce separa un traducator bun de unul mediocru?

Onestitatea traducerii si a raportarii la gestul de a traduce, timpul investit, atentia, rabdarea; ca in orice meserie meticuloasa, e foarte important sa nu fusaresti, sa fii foarte atent, sa insisti, sa ai rabdare, sa faci fata exasperarii, sa revii, sa cauti, sa fii foarte tenace.

Apoi eleganta exprimarii, un anumit standard de la care nu vrei sa te abati, oricat ai fi de obosit sau de exasperat de text, in primul rand pentru tine, ca sa nu cobori stacheta intai si-ntai in ochii tai. La fel de importante: cultura, lecturile, interesul pentru tot ce se intampla in lume, nu numai in cea literarac.

O traducere proasta sare imediat in ochi, e stridenta, in timp ce o traducere buna este neteda, curge nestingherita, iar traducatorul nu se vede. In sens invers, un traducator mediocru se separa de un traducator bun prin greseli de limba sau de logica, prin contrasensuri, dar si, in extrema cealalta, in cazul traducatorilor mai versati, prin manierisme, expresii, adjective si formulari preferate si repetitive care devin marca traducatorului si nu a autorului, printr-o anumita pretiozitate prafuita, vadit literara, a limbajului si un narcisism demonstrativ care il face pe traducator prea vizibil in text, in detrimentul vocii scriitorului.

Scriitorul si autorul sunt o echipa, dar asta o stie mai ales traducatorul si, probabil, o spera tare si scriitorul, ca traducatorul sa joace de partea lui. De altfel, in tarile occidentale care au un mult mai mare respect fata de aceasta meserie, recunoscuta din toate punctele de vedere la adevarata sa valoare, scriitorul si traducatorul impart atat coperta unei carti, cat si premiile literare castigate de o carte tradusa, prin urmare isi impart in egala masura si succesul moral si cel material al unei opere de creatie literara, pentru ca o traducere literara asta este.

Altfel, lasand la o parte traducatorii slabi, vorba omniprezenta si de mult rasuflata despre tagma traducatorilor, cum ca „traduttore, traditore”, nu mi se pare deloc un adevar—atunci cand e bun si constiincios, mai fidel autorului decat traducatorul mai rar gasesti pe cineva in procesul editorial al unei carti, poate doar redactorul, alta veriga foarte importanta ale carei merite sunt trecute constant cu vederea.

Traducatorul e valetul perfect al scriitorului sau, daca vreti, majordomul, sambelanul sau maitre d'ul lui. Asa cum un interpret este vocea unei persoane intr-o alta limba, asa este un traducator marca stilului unui scriitor intr-o alta limba. Nu limba sau limbajul trebuie sa fie vizibile intr-o traducere— dimpotriva, cititorul ar trebui sa uite ca este vorba de o traducere—ci stilul, vocea autorului, care daca ar fi scris in limba in care este tradusa cartea sa, s-ar fi exprimat exact asa cum a gandit textul traducatorul, cu cuvintele, expresiile si frazele pe care traducatorul le-a folosit in limba lui, cu solutiile si formularile gasite de el in numele scriitorului si al limbii in care acesta a scris.

Ca interpreta, am lucrat cu foarte multi scriitori straini si asta este un alt tip de relationare cu cuvintele unui scriitor, poate mai putin profund decat traducerea literara, dar mai fluid si mai subtil si care te face atent la felul in care gandeste un autor si la cum se raporteaza el la textele sale, pentru ca, in mod cert, felul in care vorbeste un om exprima modul in care gandeste.

Altfel, foarte pe scurt, un traducator bun se deosebeste de unul mediocru prin tenacitatea cu care continua sa dea batalii (aproape) pierdute in numele loialitatii fata de limba sa materna. Cum ar fi, de exemplu, sa se incapataneze sa creada ca va putea castiga „Razboiul Care/Pe care”, lupta cu „afara” sau cu „ma duc in Paris”, chestii de guerrilla a limbii literare, care in unele—multe—carti, dar si mai grav, in limba de zi cu zi, se cam lasa cu sange. „Decat din astea”, vorba cantecului.

Asta e o meserie pe care daca nu o poti face din pasiune, mai bine o eviti, asa iti faci un bine si tie, ii cruti si pe scriitori si pe cititori.

Am avut anumiti colegi de facultate, traducatori in devenire (pentru ca pe diploma sectiei pe care am absolvit-o eu scrie: „Interpret, traducator si terminolog”), care spuneau: La ce bun sa citesti literatura daca vrei sa traduci acte sau texte neliterare? De ce atata literatura engleza si franceza in programa, ba inca si din secolele XIX, XVIII sau—culmea!—XVII? Pai uite la ce bun: nu citesti, n-ai vocabular, n-ai fluenta in exprimare, n-ai coerenta in gandire, nu poti exprima idei originale intr-un mod limpede si pertinent, asa ca nu prea ai ce sa cauti in meseria asta, fie ca traduci din Dante sau Shakespeare, fie ca traduci documentare, seriale politiste sau brosuri.

Pentru ca meseria asta are de-a face cu limba la fel de mult pe cat are de-a face si cu cultura. Altfel, cui prodest patalamaua?

Cum se face

Scriu mereu cu justified, adica aliniez textul la ambele margini, ca un bloc (cu paragrafe si alineate, fireste), altfel mi se pare ca textul in pagina n-are pic de rigoare si asta ma enerveaza. Lucrez la orice ora sau cel putin la orice ora ma pot concentra. Altadata aveam randament mai mare seara, pentru ca nu sunt matinala si ma simt cel mai bine inspre a doua parte a zilei, acum am observat ca pe masura ce trece timpul, apreciez din ce in ce mai mult diminetile, mai ales pe acelea pe care le pot fructifica intr-adevar (ca interpreta lucrez la conferinte care incep in general dimineata la ora noua)

Incerc sa ma tin de norma (numarul de pagini stabilit per zi la inceput, inainte sa ma apuc de traducerea propriu-zisa, cand imi fac un plan de bataie, care mi se pare mereu fezabil, desi in majoritatea cazurilor nu e si nu va fi respectat—in general cam de 5 pagini pe zi) si de deadline.

Ls multe lucruri sau cuvinte nelimpezite (trecute cu rosu) sau formulari nefinalizate, ca sa am destul de repede un prim draft si sa trec o data prin tot textul. Dupa care incepe bibileala, care poate fi un proces fara sfarsit: cautarea minutioasa a celui mai bun cuvant sau sinonim, a celei mai fidele expresii sau formulari. Pentru mine, regula de baza este ca textul sa curga (am un fel de „panta rei mantra” a fluiditatii scrierii si lecturii, daca vreti), sa nu fie poticneli, ruperi de ritm, sa aiba o corenta interna pe care ca traducator o simti pentru ca tine mai degraba de simtul limbii decat de tehnica. Stii instinctiv unde o fraza nu suna bine sau unde un cuvant face nota discordanta.

Altadata citeam toata cartea inainte sa ma apuc de ea, marturisesc ca nu mai fac asta acum, nu mai am rabdare (nici macar cand o citesc ca sa vad daca-mi place si vreau s-o iau s-o traduc), dar ma uit intai prin ea, adica o „frunzaresc temeinic", ca sa imi dau seama de timpuri, de unitatea de loc, timp, actiune si sa vad cam care ar fi vocea si stilul ei si, in masura in care pot face asta la o prima vedere, sa-mi fac o idee despre problemele pe care le-ar ridica traducerea si din ce zona ar veni ele (registrul limbii, expresiile idiomatice, realitatile culturale greu de translatat in romana, necesitatea notelor, fluiditatea exprimarii, amploarea frazelor, gradul de ironie auctoriala, etc.).

Edituri

Am colaborat cu majoritatea editurilor mari si serioase: Humanitas, Polirom, Litera, Leda, Corint Junior, Vellant. S-a intamplat si sa mi se propuna anumite titluri, pe care le-am acceptat sau pe care nu le-am primit, din varii motive, si sa propun eu un autor sau o carte si—mai rar—propunerea mea sa fie acceptata.

In general, dupa ce am spus da in privinta unui titlu si am cazut de acord impreuna cu editorul asupra deadline-ului, am primit cartea in format PDF sau printata si m-am apucat de lucru, cu entuziasmul solar al unei descoperiri iminente (autorul, scriitura) si al unei lupte inevitabile (cu limbajul, cu adaptarea lui, cu formularile prea personale care s-ar indeparta de spiritul si de litera textului original), totul sub umbra zilnic crescanda a deadline-ului pe care il detesta si de care se tem toti traducatorii.

Uneori, traducatorii isi pot alege proiectele. Pot sa propuna ei un autor sau o carte si sa aiba succes sau pot sa refuze un autor. De exemplu, eu am refuzat, cu parere de rau si mari indoieli, un roman al lui William Golding, un autor de Nobel, Darkness Visible („Bezna clara”), aparut ulterior la Humanitas in traducerea Iuliei Gorzo, o traducatoare minunata, Am refuzat pentru ca stiam ca povestea in sine si descrierile foarte crude ale unor orori care i se intampla unui copil in timpul razboiului m-ar fi afectat. Altfel, despre propunerile din partea editurilor, eu astept si primesc oricand o propunere in legatura cu orice carte scrisa de Alice Munro, Julian Barnes sau Ian McEwan.

Limbile care platesc (mai) bine

In afara de cele foarte rare, japoneza, chineza, care au si un volum de munca mai mic, cred ca germana e cea mai bine platita dintre limbile curente, in traducerile literare, dar si in interpretare. Si limbile nordice. Oricum diferentele dintre tarifele pentru celelalte limbi din care se traduce cel mai des (engleza, franceza, italiana, spaniola) sunt mici si toate tarifele sunt oricum ridicol de mici.

Asta daca vorbim de sistem si de editurile care fac parte din el. Altfel, daca traduci printr-un aranjament propriu, asta e alta poveste, poti cere tariful din strainatate, cinstit si onorabil, si de obicei il vei si primi. In sistemul platii traducerilor din Romania, engleza este Cenusareasa, tarifele sunt ridicole si penibile, de-aici si calitatea traducerilor si noianul de barbarisme, ineptii si lacune crase de limba si cultura, care se intalnesc in cartile traduse din engleza, cu traducatori care practica preturi de dumping pentru a castiga o paine (perfect de inteles ratiunea lor, nu intentia si disponibilitatea lor e pusa in cauza, ci sistemul care permite starea asta de fapt), ma refer mai ales la cartile tiparite pe banda rulanta, de genul self-help sau „dezvoltare personala”, care sunt traduse (de cele mai multe ori, asa fiind si scrise) intr-un jargon cel putin hilar, daca nu exasperant si alienant.

Job full-time?

Da, cred ca sunt traducatori care fac asta in regim full-time, in sensul ca lucreaza atat de mult incat se incadreaza la o norma si jumatate, chiar doua de munca, in comparatie cu alte meserii. Doar ca nu si traiesc din asta, pentru ca in Romania meseria de traducator e atat de prost platita incat nu poti trai doar cu banii primiti pe traduceri, bani care vin uneori si cu intarziere. In meseria asta poti lucra around the clock, daca vrei si poti, si sunt oameni, care fie din necesitate, fie din pasiune vorace, asta si fac.

Dar este si o meserie practicata mai mult de freelanceri, o meserie solitara, prin urmare cred ca e important sa ai rigoare si disciplina si uneori chiar sa rezisti tentatiei de a face mai mult decat ti-ai planificat pentru ziua respectiva, chiar si atunci cand ai avant si nu-ti vine sa te mai ridici de la birou, chit ca au trecut multe ore de cand nu ti-ai mai dezmortit mainile si picioarele.

Exista mitul asta al traducatorului care sta acasa toata ziua, in pijama, printre cafele, de-abia vizibil prin norul de fum de tigara, intre dictionare si tomuri prafuite, cu ochii injectati de nesomn, mijiti in ecranul calculatorului. In acceptiunea asta, full time devine chiar tot timpul, ceea ce poti ajunge sa faci, adica sa traduci non-stop, dar cred ca numai daca esti in mare criza de timp si ai ratat in mod repetat deadline-ul.

Piata de carte, in Romania

N-o vad prea bine, dar important e ca o vad, ca se vede si ca exista. Atata timp cat se publica atatea titluri noi lunar, cat traducerile reprezinta grosul pietii de carte si targurile de carte gem de lume cel putin de doua ori pe an, as spune ca da, am motive de optimism. Si mai optimista as fi—ba chiar incantata—daca ar creste si tarifele pentru traduceri, astfel incat traducatorii sa aiba si o motivatie pecuniara reala ca sa fie din ce in ce mai buni si piata sa se cearna astfel singura, eliminand traducerile proaste si traducatorii rataciti.  

Preferinte

Mult timp, cartea mea preferata a fost „Un veac de singuratate”. Inainte de ea, fusese „Jurnalul fericirii”. Inainte de el, „Demonii”. De multa vreme incoace, nu mai stiu, ma feresc sa mai spun ca o carte sau alta e cartea mea preferata, sunt prea multe candidate in joc. Pot spune ca orice carte scrisa de Kundera, Alice Munro sau Cehov poate fi acum cartea mea preferata.

Dintre cele traduse, n-as spune—iarasi—ca am una preferata (judecand aici cartea in sine si nu atasamentul meu fata de traducere sau fata de reusita ei). Mi-a placut foarte mult sa traduc cele trei povestiri (Gary Shteyngart, Dara Horn si Yiyun Li) din „Antologia Granta a tinerilor scriitori americani” (Leda, 2010) si cartea inclasabila, foarte originala, numita „Antropologie”, scrisa de Dan Rhodes (in pregatire la Vellant), autor descoperit si propus de mine, care sper sa placa si sa fie tradus in continuare in romana, tot de mine.

Dar mi-a placut mult si traducerea inspre engleza, pe care am pomenit-o mai sus, a piesei de teatru a lui Catalin Stefanescu, Vanilla Skype, pentru ca datorita limbajului unor personaje, am fost obligata sa caut echivalentele in engleza ale unor cuvinte, formulari si expresii din romana colocviala contemporana din niste zone foarte colorate si dificile, lucru care mi-a provocat ingeniozitatea.

Si-acum?

Am predat in luna august, „Numele meu este Lucy Barton” (in pregatire la Litera), cel mai recent roman al lui Elizabeth Strout, autoarea care a luat premiul Pulitzer pentru „Olive Kitteridge” si sunt acum in cumpana daca sa iau un titlu nou pentru o alta editura. Sunt multe carti pe care as vrea sa le propun editurilor; astept in acelasi timp si propunerile lor. Intre timp, incet-incet, cu calm si cu rabdare, incerc sa-mi fac mai mult timp pentru a scrie propriile mele carti.