Galeria Posibilă: Colecția Golescu, un proiect-experiment de arhitectură, meșteșug și design de obiect în dialog cu obiecte tradiționale de uz cotidian

Galeria Posibilă: Colecția Golescu, un proiect-experiment de arhitectură, meșteșug și design de obiect în dialog cu obiecte tradiționale de uz cotidian

După ce a fost expusă, testată și explicată la London Design Festival și Câmpulung, colecția inspirată de Vila Golescu vine la București. Alături de invitați vom afla pe viu despre procesul de lucru al fundației cu patrimoniul construit, despre cum a fost gândit designul obiectelor și cum s-a materializat colecția-experiment prin colaborarea cu meșterii din Argeș. Vă așteptăm așadar de pe 11 pe 15 octombrie la Galeria Posibilă, str. Popa Petre 6 București, să luați cunoștință cu proiectul Meșteșug Golescu. Intrarea este liberă. 

Vernisaj: 11 octombrie 2016, ora 18.00, Galeria Posibilă, str. Popa Petre 6

Proiectul Meșteșug Golescu face parte din strategia Fundației Pro Patrimonio de concepere a unui brand durabil de patrimoniu. Colecția de obiecte de uz zilnic, legată de patrimoniul de arhitectură, este rezultatul unui proces de lucru având ca punct de iradiere Vila Golescu și meșteșugurile din Muscel, pornind de la noțiunea de peisaj cultural.

Meșteșug Golescu a luat forma unui proiect-experiment de arhitectură, meșteșug și design de obiect în dialog cu obiecte tradiționale de uz cotidian. Reprezintă un proiect prin care meșteri (în piatră, lut, lemn, țesut, împletit), din zona Câmpulung Muscel și tineri designeri înzestrați experimentează și creează obiecte de inspirație culturală tradițională, adaptate nevoilor contemporane.

Echipa curatorială și designerii au încercat să asocieze obiectele cu direcții de investigare deschise de atelierele experimentale de la vilă, axate pe amenajarea grădinii, biodiversitatea locală, trasee în jurul monumentului, documentarea peisajului natural și a celui culinar, lucrul cu textilele existente în vilă.

Colecția prezintă variante de ustensile și vase pentru gătit și luat masa, corpuri de iluminat și țesături, adică serii de obiecte versatile,  prin care se urmărește procesul, experimentul, relația designer-meșter, nu obiectul final prestabilit. Procesul de realizare a arătat că relația meșter-designer se construiește cu răbdare și înțelegere reciprocă. Provocările sunt de ambele părți: designerii își construiesc ideile pornind de la tehnicile și limbajul local, iar meșterii își adaptează și chiar aprofundează meșteșugul în proiectul de colaborare cu designerii.

A rezultat o colecție cu geometrie variabilă care poate produce serii experimentale. Ea conține obiecte realizate în spiritul exploratoriu al Fundației Pro Patrimonio: utile și oneste în raport cu istoria și peisajul cultural… Honest goods!” a declarat Mirela Duculescu, istoric de design și curatorul expoziției.

Fundația Pro Patrimonio a fost înființată în anul 2000, derulând, de atunci, o serie de proiecte care au ca obiectiv principal conservarea, salvarea și reactivarea patrimoniului cultural, cu precădere arhitectural. Acțiunile se concentrează pe proiecte practice de protejare și reabilitare a patrimoniului, precum și pe implicarea și conștientizarea de către comunități a propriei identități, a memoriei și valorii moștenirii culturale.

Fundația desfășoară câteva programe de importanță națională și internațională, încercând, printre altele, să creeze o rețea de centre de meșteșuguri pe lângă monumente: Centrul de meșteșuguri tradiționale de la Țibănești, dezvoltat de Asociația Maria în relație cu conacul P.P. Carp; 60 de biserici de lemn, cu sprijinul Europa Nostra și World Monuments Fund; Casa George Enescu din Moldova etc. În prezent, Pro Patrimonio derulează, cu ajutorul formidabil al voluntarilor, o serie de proiecte în jurul mai multor monumente istorice de arhitectură printre care și Vila Golescu din Câmpulung Muscel.

Echipa curatorială: Mirela Duculescu, Elena Maior

Meșteri din Argeș: Ion și Tia Badea, Cornelia Călușeru, Gheorghe Gegiu, Pavel Iacob, Ionel Moise, Rodica Prundaru.

Designeri: Andreea Machidon, Veronica Olariu, Ruxi Sacaliș

Parteneri: Romanian Cultural Centre in London, Rațiu Family Foundation, Galeria Posibilă, Scoala de Fotografie - Fotopoetica, Asociatia Maria, Ţibăneşti

Consultanță: Marlene Stanciu și Mihai Sibianu, fondatori KraftMade.

Proiectul MEȘTEȘUG GOLESCU este susținut prin programul CentenArt 2016 de către Institutul Cultural Român.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Campanii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related