[Traduttore traditore] Lorin Ghiman: N-are rost să vorbim de diferenţa dintre chineză şi engleză, sau dintre germană şi arabă, tarifele sunt oricum de mizerie

Nu există cărți mici, ci doar traducători mici. Mă rog, vorba aia nu era chiar așa, dar dacă Lorin Ghiman s-a aventurat în discuția de mai jos, în analogii cu actori și actrițe, am zis să încercăm și noi. Lorin are un masterat în filozofie, iar tradusul de cărți i-a oferit o primă provocare prin colaborarea cu editura Idea. Titlul proiectului său de debut? ”Topologia Aurei”, scrisă de filozoful/criticul de artă Boris Groys.

Deci nu doar editurile mari au nevoie de traducători iscusiți, ci și cele de nișă, cum le numeste invitatul nostru de azi. Printre numele cu care a mai colaborat se numără și editurile Tact şi Galaxia Gutenberg. 

Vom vorbi despre deadlineuri (bleah!), optimismul izvorât din piața de carte virtuală (yay!), precum și despre banii puțini pe care îi faci indiferent dacă traduci din arabă sau din engleză (mda).

Traducător de mic

Prin 2004-2005, pe când începeam masteratul în filosofie, am început să colaborez cu revista şi editura Idea din Cluj, unde activau şi câţiva din profesorii mei. Botezul focului a fost traducerea şi revizuirea unor eseuri ale lui Adorno, am petrecut vreo 2 săptămâni împreună cu Ciprian Mihali şi George State să pregătim pentru tipar două texte scurte. Le sunt recunoscător până azi pentru ce am învăţat de la ei atunci. Tot la Idea a apărut şi prima carte pe care am tradus-o (aproape integral): un volum al lui Boris Groys, Topologia aurei.

Ba nu, mint! Prima mea experienţă de traducere a fost cândva în clasa a noua, când am primit o „comandă" să traduc un capitol dintr-o carte despre pregătirea psihologică în jocul de şah. Era una din cărţile acelea de şah publicate în Republica Democrată, pe care mă bucuram că le pot citi în anii 90, când, adolescent fiind, jucam şah competiţional. Nu erau computere, am dictat traducerea unui prieten, apoi am retranscris textul şi am făcut corecturi, ba chiar am desenat foarte frumos diagramele.

Nu mai citiț porcării!

Mi se pare că e mai uşor să traduci cărţi bune. Cele proaste mă exasperează şi sfârşesc prin a mă îmbolnăvi. În studenţie am făcut o astfel de traducere pentru cineva de prin cămin. Am înjurat vreo câteva nopţi, şi, când a venit după lucrare, l-am aşezat pe un scaun şi i-am explicat pe îndelete că a lezat integritatea lumii şi că are toate şansele să ajungă în iadul pe care nu încetam să mi-l imaginez pentru el în vreme ce traduceam – nu ştiu exact ce era, probabil vreun text insipid pe care avea de gând să-l utilizeze în documentarea lucrării de licenţă. În fine, cred că i-am spus să nu mă mai caute pentru aşa ceva, şi că ar fi bine să schimbe şi tema de lucrare, şi profesorul care îl pune să citească aşa porcării.

Proces creativ sau...

Traducerile literare înseamnă muncă. Creativitatea face diferenţa dintre reuşită şi nereuşită. După mine, creativitatea presupune mai puţin soluţii fericite, cât un fel de strategie de lucru care le ocazionează. Cred că marea majoritate a traducătorilor literari sunt preocupaţi de găsirea unui loc lingvistic care să funcţioneze ca punct de trecere dinspre original înspre traducere.

Să vă dau un exemplu. M-am pomenit discutând despre dificultăţile traducerii lui Kraus cu György Dragomán, un foarte apreciat romancier (şi traducător) maghiar, cu rădăcini prin România. Mi-a zis de ce nu încerc să-l citesc pe Goga? Ăsta e genul de creativitate la care mă refer.

Ce separă un traducător bun de unul mediocru?

Exact ce separă un actor bun de unul mediocru: curajul de a-şi asuma roluri dificile şi capacitatea de a le juca bine, şi o consistenţă a performanţei, indiferent de context. O traducere reuşită poate să aducă vizibilitate unui traducător, dar ce-l face bun este un parcurs foarte bun.

Deadline-ul: mumă și ciumă

Dacă nu mă împiedică nimic, prefer o şedinţă de lucru dimineaţa şi încă una după prânz,  sau seara, până la realizarea unei „norme" pe care încerc să o păstrez undeva între 5 şi 10 pagini. Am observat că dacă trebuie să traduc mai mult de atât pe zi scad foarte mult calitatea şi randamentul. Încerc să rezolv toate problemele de la prima versiune, că altfel revizia devine un chin.

Termenele sunt blestemul şi binecuvântarea traducătorului. Dacă n-ar exista, probabil că multe cărţi n-ar mai ieşi niciodată din mâinile unui perfecţionist.

Colaborări

Am lucrat cu 3 sau patru edituri, din cele de nişă, de dimensiuni ceva mai mici. Mi se pare că un traducător mai de nişă, ca mine, se simte foarte bine într-o astfel de colaborare, pentru că ştii că editorul ţine foarte mult la proiect, la fel ca tine. Am întâlnit atitudinea asta şi la Idea, şi la Tact, şi la Galaxia Gutenberg.

În general, lucrurile merg destul de bine dacă toată lumea e pe aceeaşi pagină. Mi s-a întâmplat o dată să mă cert cu un redactor pentru că vorbeam despre două versiuni diferite ale aceleiaşi traduceri (fără să ştim asta).

Traducătorii și proiectele lor

Traducătorii pot propune ei înșiși titluri editurilor. Mai mult, trebuie să încerce, şi ar fi bine să şi reuşească măcar din când în când. Eu, unul, mă încăpăţânez să propun cărţi, şi am găsit multă deschidere pentru propuneri, chiar dacă nu de fiecare dată am avut succes. În acest moment am două propuneri la care aştept răspuns (de la două edituri diferite) şi încă vreo câteva idei pentru care n-am reuşit deocamdată să scriu nimănui.

De la engleză, la taiwaneză

Uf... Toţi traducătorii câştigă foarte puţin la noi. N-are rost să vorbim de diferenţa dintre chineză şi engleză, sau dintre germană şi arabă, tarifele sunt oricum de mizerie. Trebuie mult optimism, ca să nu spun naivitate, să consideri că o diferenţă de un euro pe pagină (în cifre brute sau nete) înseamnă altceva decât o sărăcie uşor mai confortabilă.

Dar se poate vorbi şi în România de un job full-time de traducător literar. Eu aş vorbi în termenii următori: Să luăm un traducător harnic şi competent, care lucrează 5 de zile pe săptămână opt ore pe zi, cu un randament de 1 pagină pe oră. Cât trebuie să fie tariful net pentru ca el să câştige măcar un salariu mediu pe economie? Răspuns: cam dublu faţă de cât primeşte acum, dacă e să includem aici timpul necesar reviziilor şi nevoia de a avea măcar o lună de concediu, ca toată lumea.

Iată de ce mulţi traducători de la noi au o „Brotarbeit", o slujbă din care împlinesc o bună parte din nevoile de fiecare zi, ceea ce-i transformă în traducători „semi-profesionişti" sau „semi-amatori". Cei care se ocupă doar cu traduceri depind de un flux continuu de muncă şi de suplimentarea veniturilor prin stagii, granturi sau burse.

Piața de la noi

Avem o piaţă a cărţii foarte diversă, se publică un număr de titluri mai mare decât în alte ţări cu un public similar ca dimensiune. Problema principală este însă lipsa de capital de lucru, blocajele financiare dintre actori şi dificultatea de a finanţa proiectele pe termen mediu şi lung. Mi-ar plăcea să văd mai mulţi editori dispuşi să accepte că acest gen de afacere înseamnă profituri mici venite târziu, şi mai dispuşi că creadă în publicul lor, care nu-i, până la urmă, compus din bucăţi de carne cu ochi – sunt oameni care, ca toţi oamenii, se pot schimba.

Mi se pare că, încet, modelul de afacere se schimbă, şi asta mă face să privesc viitorul cu un optimism foarte prudent, dar, totuşi, cu optimism. Să vedem, totuşi, cum anume se vor petrece lucrurile pe segmentul de carte virtuală: că aici e zona în care ne putem aştepta la cele mai mari schimbări în următorii ani.

Preferințe

Mă întreb care e cartea care mă preferă pe mine, şi de ce n-o găsesc. Din cele traduse, ar fi al doilea volum din Obsolescenţa omului a lui Anders. Nu ştiu de ce, poate fiindcă e una din puţinele cărţi care fac din nişte chestiuni dificile şi globale problemele tale, şi nu invers.

În momentul de față am două proiecte. La Galaxia Gutenberg există o idee foarte bună de a face o serie de autor Hans Urs von Balthasar. Von Balthasar e un teolog cum puţini există în ultima sută de ani. Şi am acceptat cu mare plăcere, dar şi cu strângere de inimă să traduc primul volum din capodopera lui, că are vreo 700 de pagini.

Şi lucrez pe cont propriu la prima traducere în româneşte a Ultimelor zile ale omenirii a lui Karl Kraus, un autor despre care puţină lume ştie cât de important e. Până la urmă o să găsesc un editor şi pentru el, şi sunt convins că cititorii se vor întreba exact ce mă întreb eu: „De ce n-a fost tradus până acum?"