![[Influenceri printre noi] Raisa Beicu: Intr-o lume ideala, un om isi face treaba exemplar sau macar foarte bine si apoi devine influencer](https://media.iqads.ro/2016/10/felicia-simion-cover-850.jpg)
Continuam sa investigam ce defineste noii influenceri. Raisa Beicu are 26 de ani, aproape 8k followers pe Facebook,+3k pe Instagram si un blog, de cateva luni. Lumea o cunoaste drept tipa pe care sa o intrebi de carti, de locuri de vazut prin tara sau de cafenele prin oras.
Nu se considera influncer, ci om onest care recomanda lucruri, locuri, povesti, carti. De altfel, i se pare ca termenul e mult prea uzat. Zici ca peste noapte am devenit cu totii influenceri, uitand esenta, adica sa scriem bine, sa filmam bine, sa facem lucruri consistente. Propune si o solutie: clientul/agentiile sa selecteze doar oamenii care isi fac treaba bine pe nisa lor, sa existe un barometru mai puternic din punct de vedere calitativ.
Momentul cand ai stiu ca esti influencer
Sa fiu sincera, denumirea asta nu mi se pare potrivita in ceea ce ma priveste. Influencer este un statut pe care eu nu mi-l asum – ma consider un om onest, care isi face treaba bine si, prin urmare, sfaturile mele sunt credibile.
E adevarat ca in urma cu doua luni mi-am lansat un blog, insa nu pentru ca am realizat ca am devenit influencer sau ca mi-am dorit sa devin unul, ci pentru ca simteam nevoia unei platforme pe care sa scriu mai consistent si unde sa-mi adun parerile.
In momentul in care mi-am lansat blogul aveam deja 7.000 de followers pe Facebook si 3.000 pe Instagram, dar nici astea nu mi se par criterii pentru a ma numi influencer.
Responsabilitati de influencer
Raman la statutul de om care recomanda lucruri, locuri, povesti, carti.
Cred ca termenul asta de “influencer” a devenit mult prea uzat. Peste noapte, am devenit cu totii influenceri.
Multi isi aroga acest statut si, din pacate, uita esenta: sa-si faca treaba bine, sa scrie bine, sa filmeze bine, sa faca lucruri consistente, sa fie ceea ce ar trebui sa fie pentru a primi statutul de influencer. Din pacate, observ o tendinta de a arde etapele, de a fi influencer cu orice pret, chit ca uneori munca din spate nu conduce la asta.
Revenind la intrebare, de cand am un blog (plecand de la premisa ca blogul ar fi apropierea de influncer), simt o responsabilitate legata de frecventa si consistenta.
Blogul imi impune o anumita acuratete si o disciplina aparte. Documentez mult mai bine inainte sa scriu, ma intalnesc cu oameni, merg pe teren, imi pun intrebari. Am trecut de la impresii la documentare, ceea ce e minunat. Acum, citesc o carte si mai atent ca inainte, stiind ca urmeaza sa scriu despre ea. Subliniez mai multe lucruri, fortez mai multe sinapse, citesc mai multe despre autor, caut subiecte similare.
Un dezavantaj sau, mai degraba, un lucru mai greu de gestionat in acest moment pentru mine este sa refuz propuneri. Sunt multi prieteni dragi care ma roaga sa postez despre diverse proiecte care nu mi se potrivesc sau cu care nu empatizez si a trebuit sa invat sa refuz.
Mod de lucru: cu agentia sau direct cu clientul
Nu am cuantificat, sincer. Nici nu m-am gandit pana acum la acest aspect. Eu colaborez cu proiecte care implica mult storytelling – canalul prin care ajung la acest proiecte mi se pare irelevant. Au fost si agentii, si branduri, important pentru mine e sa gasesc proiecte pe aceeasi lungime de unda.
Pe raisabeicu.ro sunt “campaniile” – cam mult spus campanii. Spre exemplu, recent, o agentie de PR m-a invitat la Saptamana Haferland, unde am mers cu un grup de jurnalisti si am scris despre cativa oameni intalniti acolo – Marinel, olarul satului Saschiz, sau doamna Sofia, unul dintre putinii sasi pe care ii mai poti intalni in Crit.
Cele doua materiale au fost foarte bine primite. Cel cu doamna Sofia, spre exemplu, a fost shareuit de sute de oameni si a avut cateva mii de lecturi. Pentru mine, asta e un mare succes. Nu pot numi materialul meu, insa, campanie – e nefiresc si conceptual pentru cat suflet am pus acolo.
Alte campanii sunt cele legate de carti. Exista mormane de carti excelente in lumea asta pentru care nu ne mai facem timp. De asta am ales sa scriu despre autorii care-mi plac, sa le descriu munca, sa ii recomand.
Tot mai des primesc mesaje si poze de la cititori care si-au cumparat un Franzen, un Barnes, o carte de poezie dupa o postare pe blogul meu. Recent, m-am trezit cu o carte in cutia postala de la o fata pe care nici nu o cunosc personal, prin care imi multumea ca datorita blogului meu a descoperit un autor care acum ii place mult. Eh, despre asta cred c-ar trebui sa fie vorba.
Continut creat
Eu scriu, doar scriu. O parte mare din ce scriu ilustrez cu poze facute cu iphone-ul meu, nimic complicat. O alta parte, sunt fotografii facute de prieteni buni si talentati, cum ar fi Catalin Georgescu sau Felicia Simion.
Tipuri de propuneri primite
Eu sunt destul de coerenta, asa ca rar ajung anomalii la mine – propuneri complet nepotrivite.
De obicei, s-a cam inteles in piata ca eu sunt cea care scrie povestile oamenilor interesanti, cea care citeste carti faine si le recenzeaza, descopera cate un designer bun, gaseste locuri noi si le recomanda. Asa ca, majoritatea se invart in sfera asta.
Insa, mai ajung la mine si propuneri de a posta lucruri sponsored pe Facebook (eu neavand un fan page, deci neputand face asta) sau bannere pe blog (eu neavand aceasta optiune pe blog) sau product placement ostentiv (eu neavand intentii de a accepta asta).
Insa, din pacate, aceste propuneri neadecvate, desi rare, sunt constienta ca vin si pentru ca exista o mana de bloggeri care accepta campanii mult prea amestecate – azi promovam un detergent, maine o masina de lux, poimaine o carte, peste o saptamana o rochie de mii de euro, peste trei luni un SH sau outlet, peste un an o vacanta.
Asa ca, s-au cam deformat normalitatile. Eu am ales sa imi tin directia mult si bine. Fiecare alege in felul lui.
DOs and DON'Ts
Cum ziceam, mi-ar placea ca oamenii care ajung la mine sa se uite un pic pe blogul meu inainte sa imi propuna ceva. Este destul de deranjant sa mi se ceara sa scriu despre lucruri care n-au nimic de-a face cu mine.
A marca sau nu cu (P)
Nu a fost cazul. Strategia mea implica subiecte de interes pentru comunitatea mea si nu am simtit ca ar fi cazul sa marchez ca fiind sponsored.
Rezultatele si masurarea lor
Imi dau seama ca imi fac treaba bine atunci cand primesc mesaje ca: “datorita tie m-am reapucat de citit” sau “am aflat de Franzen de la tine si pentru asta te iubesc” sau “ma faci sa-mi gasesc mai mult timp de citit” sau “nu stiu cand ai timp de atatea lucruri, de cand te urmaresc, am inceput sa fiu mai atenta la cum imi organizez viata” sau “am plans cand am citit despre X”.
Nu cred ca un blog sau un profil de Facebook trebuie neaparat sa se numere in like-uri, view-uri, ci si in reactii si calitatea oamenilor. Aici stiu si simt c-am izbutit.
Reactiile negative
Nu a fost cazul (inca) sa am reactii negative, dar daca apar, sunt pregatite sa le raspund cu calm si grija.
Fee-uri fixe sau negociabile
Nu am fee-uri fixe, fiecare proiect inseamna un alt nivel de implicare, un alt timp intr-o alta perioada s.a.m.d. Discutam despre proiect, vedem ce ajustam, ce mi se cere, ce pot da si ajungem la un numitor comun.
Venituri – produci cat sa traiesti?
Scopul meu, cel putin in acest punct, nu este acela de a trai din blog. Blogul e doar locul in care imi exersez scrisul, recenzez cartile citite, iau interviuri oamenilor care imi plac, recomand locuri noi etc.
In rest, sunt PR Specialist in industria auto. Deci, blogul este proiectul meu personal, la care lucrez dupa job, in weekend-uri, in vacante.
Starea pietei de la noi
Cum am spus mai sus, am senzatia ca aceasta titulatura este insusita mult prea repede.
Intr-o lume ideala, un om isi face treaba exemplar sau macar foarte bine si apoi devine influencer.
In lumea noastra, adeseori (sa ne intelegem, nu generalizez), un om se numeste influencer si apoi poate ia in calcul sa isi faca treaba bine. Doar ca, plecand in sens invers, nu prea mai ajunge la treaba bine facuta, se pierde pe traseu, intr-un maldar de propuneri, proiecte, evenimente.
Obiectii si la ce mai e ce lucrat
Singura schimbare care ar ajuta cu adevarat ar fi credibilitatea pe care partenerii, brandurile, proiectele, companiile le ofera influencerilor. Daca s-ar selecta doar oamenii care isi fac treaba bine pe nisa lor, daca ar exista un barometru mai puternic din punct de vedere calitativ, cred c-am tinti la acea lume ideala. Dar cine traieste intr-o lume ideala? Am ajunge la distopiile lui Huxley, nu de alta. Minunata lume noua a influencilor haha
Pe viitor
Imi doresc tare mult sa dezvolt partea de storytelling din blog, sa fac proiecte mai ample, mai ales in mediile rurale, pentru care am o slabiciune.
Am infinite idei de materiale, subiecte, ceea ce mi se pare primul semn ca fac ceea ce trebuie sa fac. :)
