![[Traduttore traditore] Luana Schidu: Ca traducator, trebuie sa ai disciplina, reverenta fata de autor, de a pune frana tentatiei de a fi mai expresiv decat el](https://media.iqads.ro/2016/09/ls-cover-850.jpg)
Luana Schidu traduce carti de la inceputul anilor '90. A inceput cu "Talentatul domn Ripley" de Patricia Highsmith, aparuta la editura Humanitas. Un deceniu mai tarziu a iesit si filmul, cu Matt Damon performand acceptabil. Insa, asa cum se spune cand vrei sa pari cult la cap, cartea e mai buna.
De-a lungul timpului, ea a mai colaborat cu edituri precum Polirom, Vellant, Curtea Veche, Trei, sau Corint. Desi a trecut toate aceste colaborari la capitolul succese, Luana admite ca un job full-time in traduceri de carte este, practic, impsibil. Insa se gasesc si cauze de optimism. Printre ele, piata de carte. Cu toate ca se invart bani mult mai putini decat in alte tari, apetitul pentru citit se pare ca a crescut. Macar printre tineri.
In momentul de fata, lucreaza la traducerea romanului Nightwood, de Djuna Barnes, de care se bucura ”profund, egoist, de fiecare intorsatura de fraza”.
Cum a inceput totul
La sfarsitul anilor '80 eram studenta si sa devin traducator de literatura mi se parea idealul absolut, dar si greu de atins pe vremea aceea (de fapt, imi doream aprig sa am o profesie legata de carti de pe la 7-8 ani).
Am avut norocul sa termin facultatea chiar in 1990, cand toate portile se deschideau, si prima mea slujba a fost la Editura Humanitas, un loc definit de pasiunea pentru carti, unde m-am simtit ca intr-un paradis despre care cu doar un an inainte nu-mi puteam inca imagina ca ar fi posibil, dar dupa care cu siguranta tanjeam.
Si unde am invatat imens. Acolo am tradus si prima mea carte, Talentatul domn Ripley de Patricia Highsmith. Mai tradusesem povestiri de Bulgakov, Soljenitin, Charlotte Perkins Gilman pentru reviste, dar asta a fost primul roman.
Autorii tradusi
Cu cat un text ofera mai multe provocari pentru traducere, cu atat placerea mea de a-l traduce e mai mare - trebuie doar sa rezonez cu el. Dar daca asta se intampla, in mod paradoxal, cel mai usor imi e cu textele "grele". Si prin asta inteleg, de pilda, cuvinte polisemantice care pot avea toate sensurile lor in aceeasi fraza (ca la Nabokov), cuvinte inventate, versuri sau ironie subtila (ca la Tatiana Tolstaia), fraze kilometrice si intortocheate care trebuie duse pana la capat cu deplina claritate si expresivitate (ca la Henry James sau Oscar Wilde) etc.
Dar cred ca cel mai greu se traduc textele foarte simple, fara pretentii stilistice (un exemplu poate surprinzator este Lev Tolstoi, pe alocuri). As vorbi, asadar, despre placere mai mult sau mai putin intensa decat despre "greu" sau "usor"
Creativitatea din traduceri
Nu m-am gandit niciodata la traducerile literare ca la o "munca" in adevaratul sens al cuvantului. Pentru mine e o pasiune. E drept, sunt texte care necesita cunostinte, documentare, note explicative, cautare de citate etc. - asta e exclusiv "munca". Dar cred ca o buna parte din proces este creativa. Cu mentiunea importanta ca trebuie sa ai disciplina, reverenta fata de autor de a pune frana tentatiei de a fi mai expresiv decat el, de a "spune mai frumos ca el, ca uite ce bine suna".
O traducere buna reda textul cat mai aproape de cum a fost el scris, cu bune si rele. In fond, treaba ta e sa-i dezvalui publicului pentru care traduci autorul asa cum e, nu cum ar fi daca ai scrie tu in locul lui. Si uneori asta presupune intr-un anumit sens mai multa creativitate decat daca ai scrie un text propriu. E, oarecum, ca in cazul poeziei cu forma fixa.
Ce separa un traducator bun de unul mediocru?
Talentul, pasiunea, simtul limbii din si mai ales in care traduce, stapanirea cat mai buna a acestora, abilitatea de a gasi, dintre toate cuvintele "corecte", pe cel mai aproape de nuantele intentionate de autor, de a gasi tonul just, cultura, constiinta limitelor impuse de text, capacitatea de a renunta la orice veleitati de "scriitor" atunci cand traduce.
Coltul de lucru
Pentru ca dintre toate activitatile mele e cea mai placuta, in mod ideal o las, de obicei, pentru ultima parte a zilei sau pentru perioadele libere, cand nu ma poate intrerupe nimic. E ca o placere pe care o tot amani ca s-o gusti cat mai intens. Si atunci cand ma simt bine intr-o carte, pot trece si 6-7 ore fara sa-mi dau seama ca nu m-am clintit de la birou, au fost chiar texte care mi se parea ca dau un soi de dependenta, din care ma smulgeam cu greu si care ma urmareau si in momentele in care nu ma ocupam de ele.
Timpul e absolut incalculabil, sunt pagini pe care le traduci in jumatate de ora si altele care-ti pot lua zile intregi. Mi s-a intamplat sa traduc o carte de 60 de pagini imediat dupa una de 400 si sa-mi ia cam acelasi timp. Tabieturi nu cred ca am, dar sunt foarte posesiva fata de coltul meu de lucru ticsit de carti si de obiecte vechi.
Colaborari cu edituri
Colaborez intens cu Humanitas pentru ca am petrecut o buna bucata de viata acolo si sunt foarte legata de ea, dar am avut colaborari minunate si cu Polirom, Vellant, Curtea Veche, Trei, Corint etc.
Procesul e simplu: un editor se gandeste ca esti cel mai potrivit pentru traducerea unui anumit text, te contacteaza, citesti cartea (sau despre ea) si, daca iti place si poti s-o faci in termenul propus, semnezi un contract. Si te straduiesti sa predai cartea la timp, ceea ce nu e intotdeauna usor daca mai ai si alte angajamente (slujba, alte proiecte). Apoi, cu putin noroc, ai un redactor bun, ceea ce este a real treat.
Dupa care ai o clipa de extaz cand tii pentru prima oara cartea in mana si multe luni de neliniste pentru destinul ei. Si, oricat ai fi de "consacrat", ai o bucurie proaspata, intensa, ori de cate ori afli ca traducerea ta i-a placut cuiva.
Traducatorii sunt incurajati sa propuna titluri editurilor si, cum am spus, pot alege daca traduc sau nu un text propus de acestea, in functie de apetentele lor. Sunt mai frecvente cazurile in care propunerea vine de la editura, dar nimic nu ne impiedica sa venim cu sugestii care, in masura in care sunt valoroase sau/si vandabile, sunt foarte bine primite.
Limbile traduse
Nu stiu care este limba din care se castiga cel mai bine, dar cu siguranta limbile cu mai putini cunoscatori sunt ceva mai bine platite. Pe de alta parte, au inceput (timid inca) sa existe diferente de tarif si pentru aceeasi limba, in functie de valoarea traducatorului si dificultatea textului, ceea ce este, de altfel, firesc, chiar daca tarifele sunt inca dezolant de mici.
Full-time job?
Din nefericire, nu - sau nu daca nu esti ascet. Cred ca-mi fac un calcul in acest scop cam o data pe an, nimic nu m-ar face mai fericita decat sa pot trai numai din asta, dar la tarifele din prezent este posibil in cel mai bun caz un venit de stricta subzistenta, unul care, printre altele, nu ti-ar permite sa-ti cumperi nici... carti.
Cat priveste piata de carte din Romania, categoric exista motive de optimism. Piata de carte e mai "vie" acum decat cu cativa ani in urma si parca vad si tot mai multi cititori avizi, mai ales tineri, ceea ce e incurajator.
Carti preferate
Nu cred ca pot numi una singura in nicio categorie. Printre cartile preferate dintotdeauna sunt Odiseea, Fratii Karamazov sau Maestrul si Margareta (si Shakespeare, de care uit din cand in cand, dar de care ma reindragostesc cu pasiune ori de cate ori ne reintalnim).
Dintre cele traduse, cel mai aproape am fost de Zatul Tatianei Tolstaia pentru ca m-a provocat in cele mai diverse feluri, de Vrajitorul lui Nabokov pentru ca m-a provocat in cele mai subtile feluri si de De profundis al lui Oscar Wilde pentru ca m-a provocat in cele mai complexe feluri. Am avut relatii complicate cu Anais Nin, m-am stropsit un pic la Henry James si la Tolstoi, m-am jucat incantata cu Karen Maitland si m-am lasat bantuita de lumea deopotriva acut cunoscuta si greu de imaginat a Svetlanei Aleksievici.
Si acum?
Lucrez la romanul Nightwood, de Djuna Barnes, care stiu deja ca va intra pe lista scurta a favoritelor - este o bijuterie, abia astept sa vi-l ofer, dar deocamdata ma bucur profund, egoist, de fiecare intorsatura de fraza.
