Unele amintiri ale mele din copilarie sunt alb negru, au un contrast carnos de hartie lucioasa si o granulatie frumoasa, destul de vizibila. Realizez ca nu sunt amintiri ci fotografii pe care le facea tata cu noi, copiii. Cum au ajuns aceste fotografii sa inlocuiasca insasi amintirea mea?
Primul film
Primul film pe care l-am facut in viata mea a fost filmat pe pelicula alb negru de 16mm, cu un aparat Bolex Paillard, mecanic. Nu avea video asist - de fapt cred ca atunci nici nu stiam de existenta acestei mici inventii care ii permitea regizorului sa vada live ce se imprima pe pelicula. Singurul control pe care il aveam asupra materialului ce urma a fi filmat era sa ma uit la repetitii prin ocularul aparatului de filmat, sa discut cu operatorul si actorii ce era de facut in cadru, iar apoi sa privesc - fara sa incurc prea tare - peste umarul operatorului in timp ce acesta filma.
Repetam destul de mult fiecare cadru iar cand in sfarsit incepeam sa filmam simturile imi erau deja dilatate pentru momentul in care urma sa spun cuvantul magic "motor". Fara dilatare nimic nu se naste nici la cinema - asta e adevarul! Doar propria memorie audio-vizuala si afectiva imi slujea drept referinta pentru a judeca daca ce vazusem in fata mea era o dubla bine jucata sau nu. Daca mai trebuia trasa una si ce anume trebuia corectat la urmatoarea - punct cu punct.
Imi amintesc ca materialul pe care l-am filmat a fost developat dupa vreo saptamana. Si vazut in sala de proiectie o data cap coada. Tot in sala de proiectie era si ales materialul, caci imaginile mari, pe panza, erau cel mai drastic apreciate asa - mari, pe panza.
Asa se intamplau lucrurile in anul 1990 cand am facut primul meu film. Si asa a ramas pana am terminat facultatea de film, in 1994. Acest proces de lucru presupunea cateva rigori: sa te gandesti bine ce vrei sa obtii, sa repeti mai mult si mai precis, sa decupezi mental din jocul actorilor si spatiul scenografic incadratura pe care obiectivul aparatului de filmat urma sa o impresioneze pe pelicula, sa iti folosesti la maxim memoria.
Diploma
Filmul meu de diploma - "In fiecare zi e noapte", desi filmat pe pelicula color de 35mm, a beneficiat cam de acelasi proces de lucru.
La fel si primul meu lung metraj, "Fii cu ochii pe fericire" pe care l-am filmat in 1997-1998 si care a fost si ultimul film pe care l-am montat clasic, in masa de montaj. Bucatile de pelicula se taiau cu foarfeca si se lipeau cu scoci.
'90 si publicitatea
In anii '90 primele spoturi publictare pe care le-am regizat erau filmate pe BETA. Desi calitatea imaginii era inferioara celei de pe film, totusi exista avantajul de a revedea imediat dubla filmata. Si cum in publicitate cadrul este mult mai atent controlat, acest mic avantaj a fost unul important.
La sfarsitul anilor '90 insa, aparatele de filmat disponibile in Romania au inceput sa fie dotate cu sisteme de video asist din ce in ce mai performante, care puteau chiar inregistra pe video in timpul filmarii. Regizorul avea un mod mai convenabil de control al cadrului filmat. Calitatea imagini a dictat in primul deceniu al acestui secol preferinta pentru pelicula. Cele doua formate, super 16 - cel economic - si 35 - cel standard - au fost aproape exclusiv folosite in cam toate proiectele de publictate pe care le-am regizat.
Imi amintesc ca atunci demo-reel-ul meu de publicitate era adunat pe o caseta mini DV pe care o multiplicam pe VHS si o dadeam in stanga si-n dreapta. Era inca vremea cand si prezentarile spoturilor se faceau pe VHS. Inregistrai spotul terminat de mai multe ori pe o caseta VHS si te duceai cu ea sub brat la client.
Nu de putine ori mi s-a intamplat ca unii clienti sa aleaga una dintre cele trei variante identice pe care le puneam la rand pe caseta ca fiind mai bine jucata...
De la VHS, DVD la YouTube
Apoi a fost o scurta perioada in care caseta VHS a fost inlocuita de DVD. Apoi a aparut YouTube si Vimeo si reel-ul meu s-a mutat on-line. De curand portofoliul meu complet este gazduit pe site-ul propriu (AlexandruMaftei.com) unde alaturi de rubrica cu spoturi publicitare exista si sectiuni dedicate filmului, televiziunii, teatrului si fotografiei.
Aparitia camerelor de filmat digitale serioase, spre sfasitul anilor 2000, a condus la schimbarea unor obisnuinte si rutine de lucru. Filmarea digitala avea cateva avantaje: integrarea mai rapida si efectiva intr-un workflow care devenise exclusiv digital, eliminarea unor cheltuieli si timpi aferenti developarii peliculei si digitizarii ei, durata relativ nelimitata de timp de inregistrare - care pentru unele proiecte era aur curat: filmari cu neprofesionisti, copii sau animale.
Revolutia digitala
Desigur, aceste avantaje ale filmarii in digital au produs la randul lor si monstri, ca orice libertate prost inteleasa. Foarte repede multa lume a concluzionat din revolutia digitala ca lucrurile se pot face mai repede si mai ieftin. Putini au fost cei care au inteles ca se pot face si mai bine, iar acestia au fost repejor inghititi de valul - celor din ce in ce mai numerosi - care puteau face mai repede, mai ieftin si atat. Criza fiananciara a creditat - printre altele - si scaderea - jenanta uneori - a nivelului calitativ al productiilor video.
Caci revolutia digitala a mai insemnat si un alt fenomen - oricine poate face fotografii sau filme. Am asistat la un soi de democratizarea a mijloacelor de productie. Apesi nestiutor pe buton si rezulta un film sau o fotografie frumos colorata si bine expusa.
Revenind la partea plina a paharului, lansarea in 2005 a aparatului full frame Canon 5D a fost unul dintre cele mai importante aparitii pentru realizatorii de film independenti. Si nu doar pentru ei. 5D-ul are un senzor mai mare decat fotograma de film de 35 (a carei latime este data de cea a benzii de pelicula).
De aici rezulta o profunzime de camp mai mica care ofera imaginii o plastica absolut deosebita dar si necesitatea unei maini indemanatice de focus puller care sa aiba grija ca sarful sa fie exact acolo unde ar trebui sa fie.
Aparitia unor adaptoare pentru cam orice tip de obiective foto sau de film a facut ca acest aparat sa fie un mediu de testare pentru toate lentilele pamantului facute vreodata - de la cele supraluminoase Zeiss din anii 70-80 pentru Contax, Hasselblad sau Pentax pana la cele Leica. Sensibilitatea senzorului face posibila filmarea la lumina naturala fara nici un fel de compromis. Limitarea filmarii continue cam la 10 minute te obliga sa nu uiti sa dai si stop cand si cand, chiar daca e digital si nu costa nimic.
Chiar daca cele doua lung metraje pe care le-am regizat ("Buna! Ce faci?" si "Domnisoara Christina"), au fost filmate pe pelicula, ele au avut parte de o post productie digitala destul de laborioasa. Negativul a fost scanat la rezolutie mare, prelucrat digital si apoi tiparit din nou pe pelicula (internegativ). Se pare ca din punct de vedere al stocarii pentru o perioada de timp mai mare pelicula este inca cea mai sigura metoda.
Buna! Ce faci?
Domnisoara Cristina
Dar dincolo de aceasta scurta istorie personala, sigur ca putem privi aceasta tranzitie de la imaginea impresionata pe film la cea captata digital intr-un context mai amplu al evolutiei mediilor. Conceptul de remediere propus de Jay David Bolter si Richard Grusin in cartea lor "Remediation: Understanding New Media" incearca sa explice relatiile dintre diferitele media prin prisma faptului ca noile media nu se opun celor vechi, ci tind sa le reinventeze inlaturandu-le limitarile - sa le remedieze - cu scopul de a ajunge mai aproape de telul suprem al unei reprezentari din ce in ce mai apropiate de lumea reala, sau de ce intelegem noi prin "lume reala".
Astfel fotografia a remediat pictura prin exactitatea reprezentarii, fotografia analogica a fost la randul ei remediata de fotografia digitala prin usurinta cu care o imagine poate fi manipulata. Filmul a remediat teatrul si fotografia, televiziunea a remediat filmul. Jocurile video au remediat filmul adaugandu-i interactivitate. Iar internetul a remediat toate celelalte medii digitalizandu-le, stocandu-le, combinandu-le si usurand transmiterea lor.
Cresterea astronomica a puterii de stocare si a vitezei de prelucrare a informatiei va conduce cu siguranta omenirea la un salt intr-o cu totul alta directie decat era previzibil acum cativa ani. Faptul ca ne petrecem din ce in ce mai mult timp in fata unor ecrane va atrofia in timp anumite simturi si le va ascuti pe altele.
Realitatea inconjuratoare pe care artistii au vrut sa o imite cu exactitate in speranta ca viata omului va putea fi prelungita prin aparenta si dincolo de moartea fizica (acel "complex al mumiei" despre care vorbea Andre Bazin in "Ontologia imaginii cinematografice") - este usor translatata spre o realitate virtuala in care acest ideal de nemurire pare sa aiba o cu totul alta forma.
Facebook-ul
Poate ca in viitorul apropiat Facebook-ul va prelungi viata sociala a unei persoane fizic moarte postand chestii, comentand plin de spirit, fabricand selfie-uri, vacante si intamplari in continuarea vietii de pana atunci a decedatului.
Daca adolescentii de azi stau la un suc in jurul unei mese cu ochii in telefon butonand continuu si asta li se pare lor ca este "lumea reala", probabil ca aceasta viata de dupa moarte va fi posibila, probabila si de succes in scurt timp pe Facebook.
Sa nu va mire deci ca, in ciuda faptului ca mai fac fotografii pe film pe care le maresc frumos pe hartie alb negru, mi-am facut si cont de Facebook pe care va invit sa dati si un like - asa, pentru posteritate!
--------------------------------------------------------------------------
Alexandru Maftei, Regizorul | Site: www.AlexandruMaftei.com
