"Proiecte culturale with a twist" este specialitatea Asociației 37. Iar Luiza Zamora, istoric de artă si unul din co-fondatorii asociației, a stat de vorbă cu noi pentru a explica exact în ce constă acel twist, acel "je ne sais quoi" pe care fiecare ONG sau asociație și-l dorește în ADN-ul său. În primul rând, e vorba de echipă. Nicio o idee măreață sau proiect important nu s-a pus în scenă prin eforturile unui singur individ. Corporațiile ne-au dat cel puțin un lucru bun, deci: accentul pe munca în echipă.
Pentru oamenii de la A37, conservarea patrimoniului național este esențială. Problema lor (și a noastră, serios) este că acest concept este prea puțin înțeles la noi în țară. Iar neînțelegerea duce la... neînțelegeri.
Patrimoniul este o categorie intelectuală, abstractă, care celor mai mulți români nu le spune nimic. Oamenii nu percep clădirile istorice ca pe ceva important pentru ei și nu văd, de cele mai multe ori, dincolo de orizontul personal. De aici și felul în care se raportează la ele, felul în care le locuiesc și le tratează.
Printre proiectele Asociatiei 37, despre care puteți citi detaliat în continuare, se numara Street Delivery, Cerc. Artă Contemporană, Noaptea Muzeelor, și Tabăra internațională de artă de la Dunavățu de Jos.
Uncool is cool
A37 a apărut prin 2009 cu dorința de a deveni un fel de platformă prin care atât eu cât și colegii de echipă de-atunci, dar și cei din preajmă care nu aveau o organizație, dar aveau idei și proiecte să le poată pune în practică. Simțeam nevoia de a face lucruri consistente, pe termen lung, care să nu urmărească un succes ușor de obținut. Niciodată nu m-am împăcat cu lucrurile făcute pentru imaginea proprie, pentru portofoliu, pentru cv.
Așadar, am ales subiecte de cercetare șchioape, necunoscute aproape, pe care doream să le împărtășesc celor care poate nu aveau ocazia să bântuie țara prea des. În acei ani, concentrarea era pe urban, se redescoperea orașul, miza centrală era aici. Subiectele arhaice, tradiționale, de la sat nu prea-și găseau locul, păreau încă uncool.
Așa că m-am apucat împreună cu prietenii mei, Irina Bălan- instigator cultural și cu Șerban Bonciocat - fotograf, să punem la cale o serie de albume despre un patrimoniu puțin cunoscut, al unei zone puțin frecventate, nordul Olteniei. Am făcut trei albume foto despre bisericile de lemn, despre case, conace și cule și despre bisericile de zid cu pictură exterioară. Pe scurt: Lemn, Piatră, Zid.
Le puteți găsi pe toate pe asociatia37.ro. A fost un proces îndelungat de documentare care a durat anui de zile, anotimpuri petrecute pe dealuri, prin păduri și sate, și s-a concluzionat într-o bază de date fascinantă cu mii de imagini ale unor monumente dintre care multe s-au distrus între timp. Asta a fost una dintre "obsesii", un proiect pe care-l reînviem cu postări pe facebook-ul A37 la fiecare ieșire pe teren pe care o facem și în care descoperim locuri cu poveste.
Echipa
Nu a fost nicio vrajă harrypotter-ească la mijloc ci doar aceeași dorință de a face proiecte împreună, de a lucra profesionist și pasionat. Nu îmi place să lucrez de una singură, e plictisitor și neproductiv, și am convingerea că cele mai bune idei vin din colaborare.
Cu Șerban Bonciocat, aka Cibinus, am lucrat mulți ani la Revista Igloo și am continuat colaborarea și la proiectele editoriale ale A37. De ceva vreme s-a mutat în Franța, dar ne urmărește în continuare aceeași pasiune pentru patrimoniu.
Cu Vali Sălăgeanu am început proiectul Muntenia la Pas, un pandant al nordului Olteniei, în dorința de a acoperi zona de submunte. Mă bucur că acum este un membru activ al GreenPeace România și că se luptă pentru pădurile noastre.
Sasha Stoianovici cântă la cobză, predă arte și e din ce în ce mai balcanic. Împreună animăm portrete laice de prin biserici sau de prin vechile tablouri găsite prin casele părăsite, povestim despre sunete, chimire și huțului, toate în expoziții și happening-uri la ceas de seară.
Irina Bălan este prezența constantă pe parcursul acestor ani și împreună cu ea continui azi să ne facem de lucru. Ne leagă experiența școlii de istoria artei căreia i-am supraviețuit amândouă, iar în ultimii ani gândim împreună proiecte care îmbină educația și arta. Paul Danciu e istoricul echipei, specializat în securitate. :)
Proiecte culturale with a twist
Twist-ul vine de la echipă și de la felul în care lucrurile pe care le facem sunt abordate, de la ce spuneam mai sus, refuzul de a face lucruri doar pentru a le pune în CV. E o manieră extrem de personală în ceea ce facem, e un filtru care transcende școlirea fiecăruia și care caută o abordare fresh, entertaining a unor subiecte foarte serioase.
Rar ne ghidăm după manual, strădania fiind de a pune lucrurile într-o altă perspectivă decât cea obișnuită, de a găsi diferența specifică, de a căuta detaliul care face proiectul valoros.
Consolidarea patrimoniului național. Provocări
Principala problemă este însăși înțelegerea acestei noțiuni. Patrimoniul este o categorie intelectuală, abstractă, care celor mai mulți români nu le spune nimic (vedeți Barometrul de consum cultural). Dar, cea mai mare problemă ține de lipsa educației, de lipsa valorilor și a identității.
Oamenii nu percep clădirile istorice ca pe ceva important pentru ei și nu văd de cele mai multe ori dincolo de orizontul personal. De aici și felul în care se raportează la ele, felul în care le locuiesc și le tratează. Anii de cercetare pe teren mi-au arătat că, de fapt, pentru mulți clădirile istorice sunt asociate cu un trecut pe care nu-l valorizează decât negativ, cu un timp ce trebuie depășit, șters, uitat cu orice mijloace și material.
Vechiul nu e mai bun, el înseamnă sărăcie. Termopanul și betonul să trăiască. Toată această lipsă de valori duce la un fel de analfabetism vizual și cultural al cărui rezultat îl vedem din plin de mulți ani în felul în care ne sunt actualizate satele și orașele.
O altă problemă o reprezintă lipsa de profesioniști în rândurile celor care lucrează în administrație, de la reprezentanții locali până la vârf, în ministere. Pentru că altfel cum ar fi putut fi abandonate, mutilate, șterse de pe fața pământului clădiri care au pus umărul la istoria acestei țări? Banii cred că sunt pe ultimul loc. Ei există, numai că trebuie muncit serios pentru a-i obține, iar munca zilele astea nu prea mai e populară.
Cumva, toate aceste trei aspecte au un numitor comun: preocuparea. Ne preocupă și ne pasă de patrimoniu cam cât se vede acum pe strada Polonă sau pe Buzești în București sau în Târgu-Jiul lui Brâncuși, dar nu mai departe.
Parteneriate, proiecte, obsesii
În propria bucătărie creativă, avem un sertar plin de idei în stand-by pe care le activăm pe măsură ce contextul social-cultural este pregătit și cu rapiditatea cu care putem să le înghesuim în durata unei zile de lucru care, ca la orice freelancer, se întinde din zori și până-n seară cu "biroul" mobil care fluctuează de la antecamere de ministere și muzee, la cafenele hipsterești sau holuri de școală.
Pentru propriile obsesii, așa cum numim ideile de proiect care ne stau pe creier indiferent de vreme, ore sau anotimpuri, scriem proiecte pentru finanțări, căutăm sponsori, căutăm sprijin în administrația locală și în alte ONG-uri cu obsesii similare.
Pe majoritatea le realizăm, chiar dacă de cele mai multe ori înseamnă să lucrăm pe bani foarte puțini sau inexistenți și cu un program care n-a auzit de 9-17.
Avem un ritm haotic, dar susținut, care ne permite libertatea de a ne urmări ideile-obsesii până la împlinirea lor. Apoi vine satisfacția, schimbarea pe care o vedem în jur și puțina odihnă.
Câteva de suflet
Proiecte în care ne-am implicat cu mult entuziasm au fost Street Delivery până în 2011, iar în ultimii doi ani, Noaptea Muzeelor.
Street Delivery-ul a pornit de la o mână de oameni pasionați de patrimoniu, arte și spațiu public și a fost o provocare să contribuim la creșterea și implementarea sa de la an la an, unde am contribuit de la prima ediție, când am fost voluntar, și am adus pe stradă Ziarul de Arhitectură, pe care îl coordonam la Igloo, până la managementul lui atunci când lucram ca PR &Events Manager la Cărturești și încheind cu o bătaie cu făină în plină stradă, în 2011 :)
Pentru Noaptea Muzeelor am oferit un concept care să susțină în cele două ediții la care am participat, structura și coerența evenimentelor din întreaga țară.
Echipa pe care am construit-o a livrat materiale originale și a inspirat acțiuni inedite în muzeografii de pretutindeni și rămânem cu mulțumirea unui lucru bine făcut, cu un eveniment național cu un reach de pe 1.500.000 de oameni, gândit și coordonat de o echipă de 5 profesioniști entuziaști.
Un proiect A37 este "Cerc. Artă Contemporană", coordonat de colega mea, Irina, în Colegiul Costache Negri din Târgu Ocna, județul Bacău. Aflat la cel de-al treilea an școlar în care se desfășoară, Cerc-ul este o inițiativă de a aduce într-un liceu teoretic informații și ateliere legate de arta contemporană mixate cu vizite din partea unor artiști contemporani români.
Proiectul mi-e drag din perspectiva contactului direct pe care elevii îl au cu artiști profesioniști (citiți feedback-ul lui Dan Perjovschi în Revista 22) și impactul pe care acest contact îl aduce unor elevi din provincie în al căror oraș nu există cinema, teatru sau galerie de artă.
Ne dorim ca în viitorul apropiat să putem atrage și sprijinul autorităților locale pentru că până în prezent proiectul a fost susținut de munca voluntară a Irinei, de resursele asociației și ale Colegiului.
Reputația...
...e un drum lung, de ani de zile, pavat cu exemple de bună practică, cu proiecte cu impact real și cu prietenii care se nasc din munca la aceste proiecte. Nu se clădește doar cu vorbe frumoase, ci cu muncă, onestitate, transparență, echitate - azi, noțiuni de dicționar, nu de viață reală :)
Suntem oldschool-eri și, după cum spuneam mai sus, ne place să lucrăm în echipă și o facem mereu cu o transparență și sinceritate totale. Altfel nu putem lucra.
Mâini și minți active in Romania
Implicarea civică a românilor e pe un trend optimist ici și colo. Da, observ implicare în mici comunități atât urbane cât și rurale. Oameni care au înțeles că viața comunității nu depinde de autorități exclusiv, ci mai degrabă de membrii ei și că lucrurile sunt posibile atâta timp cât ți le dorești și te implici.
Statul degeaba și așteptatul să pice ceva de la STAT (Miloaga, cum o numesc) începe să își piardă cota. Sporadic însă, pentru că dacă părăsim Capitala și proiectele noastre frumoase, dăm cu nasul de o realitate care ne cam trezește din reverie.
Mai sunt multe de făcut și avem nevoie de cât mai multe mâini și minți active pe care trebuie să le antrenăm pentru acțiune prin educație.
Resurse necesare
E nevoie de toate (bani, timp, know-how, rabdare), în proporții diferite, în funcție de proiect. Dar totul pornește de la o idee foarte bună, care pune roțile în mișcare. Totuși, cea mai importantă este implicarea, căci în absența ei celelalte nu se pot lega într-un demers coerent.
Resursele de până acum au fost cele proprii și cele venite din finanțările publice și private la care am aplicat: AFCN, OAR, UAR, Piraeus Bank, Fundația Domeniul Otetelișanu.
Principalul susținător și partener a fost West Group Architecture, care ne-a fost alături în toate proiectele de cercetare și în cele expoziționale. Ne-au pus la dispoziție atât know-how cât și resurse materiale și umane, mașini, printuri, etc. Apoi, ocazional, Ines Group, Fundația Domeniul Otetelișanu și Piraeus Bank, care ne-au acordat mici granturi pentru aceleași proiecte de cercetare.
Planuri de viitor
Vom continua proiectul "Cerc. Artă Contemporană" de la liceu din Târgu Ocna, anul acesta concentrându-ne să aducem artiști contemporani cu care elevii să poată lucra pe nișa foto-video. Ne dorim să punem pe picioare un laborator foto în care elevii să poată edita și developa propriile fotografii și să încheiem anul școlar cu o expoziție a celor mai bune lucrări într-un spațiu neconvențional din micul oraș (facem scouting prin biserici, muzee, case vechi și chiar prin salina orașului).
Am început lucrul la viitoarea tăbără internațională de artă de la Dunavățu de Jos, din deltă, care va reuni artiști de origine română care activează în afara granițelor.
