[Hai cu civismul] Initiativa pentru Bragadiru in actiune

[Hai cu civismul] Initiativa pentru Bragadiru in actiune

Initiativa pentru Bragadiru a inceput cu o scrisoare deschisa a Teodorei Desaga catre vecinii ei in care pleda pentru infiintarea unui grup civic. Locuitorii au reactionat si, din decembrie 2015 si pana acum, au inaintat o serie de solicitari si petitii in ce priveste construirea unei noi unitati de invatamant, amenajarea unui parc cu loc de joaca pentru copii sau finalizarea unui proiect de introducere a retelei de apa curenta si canalizare intr-unul dintre cartierele orasului. 

De aici si pana la schimbarile propriu-zise, insa, a fost si este nevoie de zeci de cereri suplimentare si vizite la Primarie. Teodora ne povesteste mai jos:

 

Initiatorii

Sunt absolventa de Stiinte Politice, obisnuita cu voluntariatul inca din timpul liceului si al facultatii, in prezent membru al unui ONG, Asociatia „Se Poate”, care se ocupa de tineret, mediu, cultura.

Am terminat un master pe evaluarea politicilor publice europene si lucrez in Camera Deputatilor drept consilier parlamentar, motiv pentru care sunt foarte familiarizata cu legislatia si interactiunea cu autoritatile publice.

M-am mutat in cartierul Independentei din orasul Bragadiru, Judetul Ilfov, in septembrie 2015, iar curand am sesizat ca sunt multe probleme cu care se confrunta zona. Din discutiile cu vecinii mei mai vechi in cartier, am aflat ca unele dintre probleme nu si-au gasit rezolvare in ciuda insistentei individuale a unora dintre acestia inca de acum cativa ani.

Asadar, am considerat ca meritam cu totii o sansa la o dezvoltare armonioasa, in pas cu noi, a infrastructurii cartierului si am realizat ca acest lucru poate fi posibil doar daca ne coagulam si punem presiune pe autoritatile publice.

La momentul acela, exista un grup de Facebook cu numele cartierului nostru in care am intrat si eu si am luat legatura cu administratorul lui, Gabriel Popescu, un tanar cu o atitudine proactiva fata de autoritatile publice, de profesie arheolog, care locuieste in cartier din 2013 si care in prezent este director de marketing la o firma in domeniul IT.

Inca de la mutarea in cartier, Gabriel a considerat ca e nevoie ca autoritatile sa fie informate despre situatia reala din teren, pentru a le ajuta sa gaseasca solutiile cele mai bune, numai ca acestea s-au lasat asteptate si au fost promisiuni amanate de la an la an. 

 

Cum a pornit totul?

Pe 1 decembrie 2015 am distribuit o scrisoare adresata vecinilor mei prin care ii indemnam sa ne coagulam intr-un grup de initiativa civica si prin care anuntam lansarea paginii de Facebook si a site-ului. Cunostintele si experienta noastra in relatia cu autoritatile au fost suficiente pentru a demara activitatile grupului de initiativa.   

Pe 10 decembrie 2015 am avut prima intalnire la care am fost prezenti aproximativ 10-15 persoane, ocazie cu care am facut o radiografie a problemelor cartierelor, a ceea ce s-a mai facut si a ceea ce vrem sa facem in anul 2016.

De atunci ne-am mai intalnit in luna ianuarie pentru a colecta listele de sustinatori pentru petitia privind prelungirea traseului autobuzului 302 si am fost de acord ca cea mai usoara metoda de comunicare este grupul de Facebook.

 

Primele actiuni ale grupului

Scrisoarea a avut impact, vecinii au accesat canalele media, ne-am intalnit si am inceput sa depunem cereri de informatii publice, solicitari, petitii privind problemele primordiale ale cartierului:

– achizitionarea de catre primarie a unui teren in Cartierul Independentei pentru construirea unei unitati de invatamant care sa cuprinda cresa, gradinita si scoala primara;
– achizitionarea de catre primarie a unui teren in Cartierul Independentei pentru amenajarea unui parc cu loc de joaca pentru copii;
– demararea si termenul de finalizare a etapei a II-a din proiectul de introducere a retelei de apa curenta si canalizare pe strazile din Cartierul Independentei;

– demararea si termenul de finalizare a proiectului de modernizare a sistemului rutier, cuprinzand strazile din Cartierul Independentei;
– prelungirea traseului autobuzului RATB 302.

 

Provocarile comunicarii cu autoritatile

Inca de la inceput am observat ca nu se obisnuieste sa se raspunda la solicitari complet si corect, raspunsurile fiind vagi, chiar contradictorii si lipsite de continut.

Ba mai mult, primarul s-a plans in sedinta Consiliului Local ca este asaltat de solicitari de informatii publice si ca nu poate raspunde la ele in timpul obligatoriu deoarece are personal insuficient la dispozitie.

Am preferat sa solicitam raspunsuri in scris, deoarece in audiente in anii trecuti s-au promis multe lucruri care nu au fost rezolvate nici acum. O mare problema, dar pe care incet, incet au inceput sa o inteleaga autoritatile, este lipsa de comunicare prealabila a hotararilor, a strategiilor, a informatiile utile cetatenilor.

Am ales sa transmitem aceeasi solicitare de catre mai multe persoane, tocmai ca sa vada ca suntem interesati de problema mai multi si nu este un caz individual, am strans semnaturi pentru petitii, am participat la sedintele Consiliului Local si am informat despre desfasurarea acestora.

 

Promovarea cauzelor

Vecinii s-au obisnuit cu postarile de pe site, care sunt preluate pe pagina de Facebook Initiativa pentru Bragadiru, iar cand au probleme posteaza comentarii, trimit mesaje, stiind ca cineva le va oferi consultanta imediat.

 

Finantarea grupului

Am avut o singura actiune care a presupus costuri pentru printarea unor flyere in campania „Fii locuitor cu acte in Orasul Bragadiru” prin care am incercat sa ii facem sa constientizeze pe vecinii nostri ca ne ajuta pe toti sa figuram mai multi cu adresa de domiciliu aici, sau macar resedinta, iar atunci costurile au fost impartite intre cei doi membri fondatori.

 

Obiective indeplinite

In perioada scurta de activitate  am reusit prin perseverenta sa determinam autoritatile sa ia in calcul problemele si solutiile propuse de noi: avem o noua pasarela in locul unei treceri pietonale dorita de noi in zona Leroy Merlin, au fost incluse in planul de investitii realizate din bugetul local pe anul 2016 proiectele privind asfaltarea unor strazi, achizitionarea unor terenuri pentru parcuri cu locuri de joaca pentru copii si pentru gradinita, noi ne-am dorit si scoala.

Am atras atentia asupra furturilor din cartierul nostru, subiect care a fost preluat si de mass media, iar acum au incetat. Cea mai recenta realizare este demararea unei campanii de igienizare a terenurilor intravilane neconstruite prin care am solicitat sa fie somati proprietarii sa faca acest lucru, in caz contrar se vor aplica masurile legale de amendare.

Primaria a inceput acest demers, doar ca, din punctul nostru de vedere, nu a ales calea cea mai buna, lipind afise pe gardurile acelor proprietati, acolo unde sunt, caci majoritatea nu sunt ingradite, in loc sa transmita notificari scrise la adresele proprietarilor.

 

Ce va propuneti pe viitor cu grupul civic?

Pe viitor ne-am propus sa veghem asupra respectarii promisiunilor si realizarii proiectelor de investitie incluse in bugetul pe anul 2016 si sa includem alte proiecte in planul de investitii pe anul 2017.

Din pacate sunt multe de facut, dupa ce in ultimii 8 ani s-a permis doar construirea de imobile in zona fara sa existe o strategie de dezvoltare, iar acum unele aspecte nu mai pot fi indreptate, ci doar stopate la stadiul in care au ajuns, de exemplu latimea mica a strazilor, lipsa trotuarelor, constructiile mixte.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Dosare editoriale

Companii

Branduri

Campanii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related