[Food si blog] Cristi Roman: Sunt un ciudat. Majoritatea vacantelor sunt strict culinare. Decat sa zac la plaja, mai bine bat bistrourile

Unii spun ca ar fi fost primul blogger culinar de la noi. Cristi Roman stie doar ca a inceput blogul Papa Bun in 2006, care s-a transformat peste patru ani in Food Blog si ca popularitatea lui a explodat in 2007, cand a scris primul despre vizita nefericita a lui Anthony Bourdain in Bucuresti. 

Cristi este jurnalist la baza si pasionat de gastronomie la toate celelalte etaje, a fost critic de restaurante, locuieste de 8 ani in Irlanda si cutreiera lumea in cautare de gusturi spectaculoase.

A absolvit un curs culinar de bucatarie franceza in cadrul Facultatii de Arta Culinara si Turism, a lucrat intr-un restaurant asiatic din Dublin, a devenit apoi Commis Chef la Royal Marine Hotel, iar in prezent este Chef intr-un alt hotel de 4 stele – Rochestown Hotel&Lodge. Vrea sa deschida un restaurant la Bucuresti bazat pe fresh, local si sezonal.

Invataturile lui vin, insa, din alta parte: de la bunicul brutar, prajiturile mamei, puiul bunicii din Bucuresti si mancarea de fasole a bunicii de la tara. 

Nu ii place sa dea sfaturi, dar spune asa: ca nu gateste suparat sau cu margarina. Lucruri de tinut minte si de cei care se vor inscrie anul acesta la Cupa Agentiilor la Gatit, care va porni in curand (tineti aproape).

Inceputul

Probabil ca mai multe amintiri din copilarie, legate de gatitul facut de mama mea, bunica de la tara si cei doi bunici din Bucuresti (bunicul a fost brutar), sa se fi inmagazinat bine in creier si sa se fi dezvoltat intr-o forma exterioara inspre 30 de ani, cand m-am apucat chiar sa scriu despre mancare pe un blog.

Multi inca spun ca as fost primul blogger culinar roman (2006), insa sper sa fi fost altcineva mai rapid decat mine.

Bine, mai pot adauga si faptul ca am plecat din casa parintilor la 20 de ani si atunci a trebuit sa ma descurc, uneori, singur cu gatitul.

In fine, norocul extraordinar de a calatori prin lume in mod constant incepand cu '98 mi-a deschis, absolut clar, pasiunea pentru gastronomie.

Acum sunt un ciudat: majoritatea vacantelor sunt strict culinare. Decat sa zac la plaja mai bine bat bistrourile. Uneori nu e bine, e obositor.

De la cine, ce si cum ai invatat

Cu mare, mare rusine (si sper ca ceea ce spun acum sa fie un semnal de alarma pentru cei aflati in situatia in care am fost eu), eu de-abia acum 5-6 ani am aflat ca bunicul din Bucuresti, care s-a stins la 93 de ani, a fost, de fapt, brutar.

Am simtit deodata nevoia de a sti cu ce s-a ocupat singurul bunic despre care nu stiam acest amanunt si am avut o revelatie cand am aflat cu ce s-a ocupat. A fost ardelean la origine iar cand eram mic ma rasfata ca paine prajita pe care o ungea cu slana si cu usturoi proaspat.

Apoi, mama, normal: prajiturile ei inca nu au egal. In fine, cele doua bunici: cea din Bucuresti pregatea un pui cu cartofi la cuptor, in sos de vin, cum nu am mai intalnit pe nicaieri pana acum in lumea asta, si crede-ma ca nu e vorba de o amintire strict suboectiva si emotionala.

Iar bunica de la tara, ultima care a plecat de langa noi, acum un an, gatea o mancare scazuta de fasole exceptionala pe care, incredibil, am reintalnit-o acum cativa ani in sudul Frantei: celebrul cassoulet. Bine, bunica mea nu folosea rata, in schimb gustul era la fel de inaltator si intens.

Prin urmare, cred ca undeva, pana la urma, toate aceste amintiri culinare personale s-au amestecat armonios si iata ca azi produsele mele favorite din toata lumea sunt: bagheta frantuzeasca autentica (deci legatura cu bunicul brutar), carnea de pui (legatura cu bunica din Bucuresti) si cassoulet-ul frantuzesc (sincer, cred ca e cea mai gustoasa mancare a umanitatii, strict personal, evident, dar mancat doar acolo, in sudul Frantei).

Blogul

Finalul de 2006 m-a prins cu ideea de a-i atrage pe prietenii mei de atunci din Bucuresti in restaurantele din oras, sa le testam, in fiecare sambata seara.

Asa am inceput blogul culinar Papa Bun, care s-a transformat in 2010 apoi in FoodBlog. Aveam deja un blog personal inca din vara lui 2006, dar am simtit ca trebuie sa grupez undeva doar articolele culinare.

Un am mai tarziu devenam critic de restaurante pentru Time Out Bucuresti, o perioada admirabila (jumatate de an, pana la plecarea in Dublin) in care am fost platit de revista ca sa mananc in oras - vis de gurmand.

Schimbari: 2010 transformarea in Foodblog, 2011 cand blogul a ieisit din zona de retete sau de calatorii culinare si a capatat si o tenta mai profesionala - odata cu intrarea in bucatarie, ca angajat.

A, si prin 2007 sau 2008, nu mai tin minte, mi-a explodat traficul fiindca am fost primul care a anuntat de vizita si de experienta groaznica pe care a avut-o Anthony Bourdain la vizita in Romania. Tin minte ca am fost preluat si de Observator atunci.

Timp pentru blog

Din pacate in ultimii doi ani activitatea mea pe blog a scazut foarte mult: cred, sincer, ca mi-a trecut perioada de ambitie pentru asa ceva, nu mai am timp pentru el (doua joburi plus cateva proiecte, viata de trait, etc).

Acum blogul a devenit mai mult un loc de reflectii culinare venite din partea unui om care e indragostit teribil de gastronomie. Un articol poate sa imi ia si 5-6 ore, cu scris, pus poze, corectat, reflectat.

Surse de informare

Ca fost blogger culinar, sursele de informare au fost mereu propriile experiente (mersul in restaurante, calatoriile culinare, munca mea de bucatar), dar si cei mai buni colegi bloggeri culinari romani.

Aveam o perioada in care eram abonat la feed-ul a mai bine de 100 de bloguri romanesti: intre timp cred ca lista a ajuns pe la 10, dar nu fiindca restul nu mi s-au mai parut interesanti - din contra, nivelul a urcat formidabil fata de perioada mea de maxima activitate, din jurul anului 2010  - ci din lipsa de timp.

Culinar, sursele de informare sunt: propria experienta si interactivitate cu oameni, emotii si creatori din zona culinara, cartile culinare, documentarele culinare (ma gandesc sa infiintez fun club romanesc Chef's Table).

Stilul tau

Sa stii ca sunt din ce in ce mai pasionat de fresh, local si sezonal - si ca atare primul restaurant din Bucuresti al carui co-actionar voi fi va avea aceste atribute din plin.

Cine a stat cu mine sau pe langa mine in ultimii 15 ani, sa zicem, ar putea spune ca as fi mai degraba inclinat spre carne, si nu e lipsa de adevar aici. Insa am observat ca se pot crea lucruri formidabile si fara carne si acum incerc sa imi corectez aceasta lipsa: proasta mea informare si lipsa de deschidere pe care am avut-o multi ani fata de zona vegetariana.

Nu, nu cred ca voi fi vreodata vegetarian, insa e clar ca se intampla ceva in mine care-mi spune sa studiez mai atent zona asta.

In rest, stilul meu e mai degraba mediteraneean: fac des lipii de casa, cand gatesc seara acasa (de 2-3 ori pe saptamana) nicio mancare nu seamana cu alta, incerc sa fie cat mai fresh, rapid si gustos ceea ce gatesc.

Gafe

Uite iti spun sincer ca nu ma pricep mult la deserturi, desi imi plac: cred ca nu as avea rabdarea si precizia de a fi vreodata pastry chef, sunt mult prea freestyler pentru a fi pastry chef.

Prin umare, cred ca cele mai mari gafe au fost cand am incercat sa fac lucruri mai complexe in bucatarie, pe zona dulce, decat un cheesecake (care imi iese insa perfect).

Cea mai mare gafa facuta in bucataria profesionala nu tine strict de mancare, ci de viata bucatariei: am incercat singur si fara sa fiu sigur, acum vreo 4-5 ani, sa schimb uleiul de la fryerul central fara sa ma asigur ca valvele de sub el sunt inchise: 5 litri de ulei s-au scurs apoi in toata bucataria, pe 3-4 metri lungime. Gandeste-te cum e sa cureti asa ceva.

Publicul

Daca mai am vreun public acum, de cand nu prea mai scriu pe blog, cred ca acesta e format din vechii mei cititori plus o parte dintre cei care sunt profesionisti acum in zona culinara: bucatari, manageri, etc.

Nu cred ca mai aduc nimic nou care sa aduca cititori noi. Marea majoritate a comentariilor la mine sunt decente, am avut grija in timp sa tai din fasa orice abateri, fiind casa mea acolo.

Cel mai ciudat comentariu a fost de la o doamna (cred, dupa nume), care a comentat la un articol in care facusem un mic dejun mai deosebit ceva de genul: "mi-as dori sa ma trezesc in fiecare dimineata cu un asa mic dejun pregatit de tine". Ca sa glumesc un pic: eram si eu mai tanar, normal ca primeam asa ceva.

Cum au redescoperit oamenii placerea de a gati

Inca e un fenomen in crestere, sper sa continue. Cred ca deschiderea oamenilor, oferta de produse din ce in ce mai mare, emisiunile culinare (si interne, si externe), faptul ca inca avem produse naturale bune (ma deranjeaza ca unii oameni dintre cei care locuiesc in Romania cred ca suntem "praf", ca "nu avem nimic"; locuiesc de 8 ani in Irlanda si cunosc foarte, foarte bine Europa si spun clar ca inca stam foarte bine).

Imi place ca de cativa ani multi dintre oamenii tineri descopera si ei sezonalitatea si localul, asa cum erau obisnuiti, vrand-nevrand, parintii si bunicii nostri.

A fost o perioada de explozie a capitalismului si a ofertelor formidabile la orice era de import, zic de perioada 1990-2010, dar cred ca procentul celor care se intorc la produsele locale este in crestere.

Mai cu legi, mai fara legi, si magazinele incep sa inteleaga asta, putin cate putin. Sunt multe, multe, multe povesti frumoase in zona artizanala romaneasca pe care doar cei superficiali nu le cunosc.

Sfaturi

Pai cred ca e vital sa gatesti cu un produs de calitate si cat mai proaspat, altfel te duci la magazin si iei ceva care are 89 de ingrediente in compozitie.

Nu vreau sa dau sfaturi, gatitul acasa e un lucru personal, dar zic cum fac eu: nu folosesc deloc margarina, ci doar unt, nu gatesc ingrediente diferite pana cand toate au aceeasi culoare si nu mai inteleg nimic din ele, nu gatesc deloc cand sunt suparat sau nu am chef de gatit (se intampla), incerc sa am un echilibru intre carne si legume.

Trenduri

Pe plan european cred ca trendul este mancarea sezonala si locala (ca laturi conexe legate de "mancare mai sanatoasa"), ca deschidere mai larga si fata de ceea ce se intampla in zona Mediteranei europene (vezi ce se intampla in nordul Europei cu mancarea). In Romania nu ma bag, nu ma pricep, ii las pe cei mai in tema. Cred ca trendul e ceea ce are succes cel mai mult intr-un anumit interval de timp, nu?

Pentru mine, mancarea supraestimata o reprezinta tocmai cupcakes-urile de care vorbeai ca fost trend: nu le inteleg popularitatea, nu inteleg cum exista magazine specializate pentru asa ceva, dar ceea ce inteleg este insa lege: gust personal si atunci nu ma amestec.

Ce nu iti place

Otet (nici macar balsamic) - deci orice a fost atins de otet nu mai are loc sub ochii mei, fenicul, nu prea mai mananc vita (desi vita din Irlanda e admirabila), sosurile acrisoare (deci si adoratul hollandaise e interzis pentru papilele mele). In rest - take my money!