Numarul podcasturilor produse in Romania este atat de mic, incat orice aparitie, in orice sector, poate fi de bun-augur. In ce priveste benzile desenate si autorii lor, cel care si-a asumat rolul de initiator se numeste Alin Rautoiu. Un pusti de 23 de ani, scriitor de cod, cheama artistii de benzi desenate de la noi din batatura "La o cana de bedea".
Isi alege interlocutorii dintre artistii cu potential de "hai sa fim impreuna interesanti la microfon". Podcastul, ca forma de continut,inseamna pentru el "timp regasit". Cei care merg zilnic cu mijloacele de transport in comun stiu care e treaba cu acest "found time", in care stai cu castile pe urechi si esti, totodata, productiv.
In cateva cuvinte
Apai, in spatele Canii e cabala mistica sorosista care doreste sa transmita mesaje subliminale pentru o mai grabnica instituire a noii ordini mondiale. Sunt super mandru ca am fost ales pentru a-i sluji.
Joking aside, am 24 de ani (sau 23 in functie de cand apare interviul), lucrez ca dezvoltator software, scriu din frageda pruncie internautica despre benzi desenate pe internet.
La un moment dat mi-am gasit o casuta online foarte cozy pe webcomics.ro si de ceva vreme am inceput sa scriu pe Medium in engleza, nu doar in romgleza.
Si asa a aparut Bedeaua
Ideea n-a rasarit chiar asa, din neant, ca voiam de ceva vreme sa fac un podcast (inca de prin liceu :)) ). In principiu, din spirit de emulatie, ca-mi placea sa le ascult si voiam sa fac si eu, chiar daca nu-s chiar cel mai indicat om sa sustina asa ceva.
Deci rontaiam constant in fundal ideea de cum as putea fac unul. Am mai avut o tentativa recenta, Aere (nu as recomanda ascultarea), dar volumul de munca necesar formatului ales era prea mare pentru ce obtineam, anume, pur si simplu o versiune vorbita a articolelor.
Devenea evident ca daca e sa pot face asa ceva trebuie sa iasa ceva distinct, ceva pe care sa nu-l pot face in scris in mai putin de un sfert din timp si, mai ales, sa fie care sa aduca la fel de multa valoarea comunitatii. Ar fi trebuit ceva care sa ofere alta perspectiva si alt ton (sunt foarte formal si lipsit de umor in scris, excesiv de serios), sa raspunda altor probleme.
Ideea pentru La o cana de bedea a aparut cand am identificat aceste "alte probleme". Mi-am dat seama ca cei mai mari "fani" de banda desenata de la noi sunt tot artistii, iar cu ei as avea cele mai multe de vorbit.
Ei ar putea vorbi despre benzi pe care nu apuca deseori sa le discute cu cei din jurul lor si sa se prezinte in feluri mai umane, nu doar sa raspunda intrebarilor de interviuri (unde au studiat, cum s-au apucat de BD, ce cred despre BD in Romania), necesare si ele.
Apoi mi-am dat seama ca asa as avea ocazia sa vorbesc despre benzi care-mi plac, dar despre care nu simt ca am de zis ceva ce nu s-a spus deja mai bine (sau ocazia sa fac ping-pong de idei pentru eventuale articole) sau sa aduc in atentia oamenilor autori care nu prea si-au construit o persona publica foarte puternica, o prezenta activa in pe social media.
In esenta, daca vrei, La o cana de bedea a aparut cand mi-am dat seama ca, cel putin in conditiile actuale, un podcast ar fi mult mai valoros pentru networking si marketing, decat pentru critica.
Acum, sincer cam regret ca-i saptamanal ca m-am ingropat tot felul de alte proiecte si mi-e frica sa nu pot tine pasul. S-ar putea sa-l sparg pe sezoane sau sa-i incetinesc rata de aparitie :)
Legat de nume, voiam ceva sa sugereze atat subiectul, cat si tonul de discutie relaxata, informala. Cum termenul de BD a fost destul de flexibilizat (cel putin comunitatea noastra de "bedefili"), iar bedea rimeaza cu cafea, a parut potrivit. Nu-s deosebit de priceput in a alege nume.
Echipa. Care echipa?
Momentan sunt singur-singurel, de la curatat sunetul, la montaj, la populat desfasuratorul emisiunii. Pe partea de inginerie de sunet mi-ar prinde bine niste ajutor; sau macar niste instruire.
Vorbitorii
Imi aleg interlocutorii in primul rand pornind de la cei cu care deja ma cunosc, cu care am mai vorbit in trecut si mi s-a parut ca putem purta o conversatie. Apoi, oameni pe care i-am spionat de la distanta si mi s-au parut interesanti.
Ii intreb daca ar vrea si daca ar avea timp (se intampla sa n-aiba sau sa nu ne putem sincroniza) apoi ii rog sa-mi sugereze cateva benzi despre care ar vrea sa vorbeasca, convenim asupra uneia care mi se pare si mie ca ar deschide un potential de dialog si de acolo ii dam bice.
Sunt destul de multi oameni cu care as vrea sa stau de vorba carora nu le-am propus, ca nici nu prea ii stiu, par super ocupati, si nu prea par de nasul meu, dar o sa-mi fac candva curaj si o sa-i chem si pe ei :)
Pe partea mea, mai totul e freestyle, parte din format si din premisa. Nu-s tot timpul (mai niciodata :) ) atit de elocvent pe cit as putea sa fiu, am carente dese, uneori zic chestii pur si simplu gresite, la fel se intampla uneori si cu invitatii, iar asta este ok. Nu suntem la un examen, nu ne testeaza nimeni.
Recunosc ca s-ar putea sa nu fie neaparat formatul preferat de toti ascultatorii, multi ar dori ceva mai structurat, mai coerent, din care sa poata extrage mai multa informatie pe minut petrecut. Si asta este ok.
Cred ca-i loc pe lume pentru diferite abordari. Dar scopul principal e dialogul si construirea unei comunitati prin postularea publica a unor conceptii artistice. Cine nu vrea sa participe la asa ceva, imi gaseste textele scrise, gaseste interviuri clasice cu autorii (la voi, de exemplu).
Podcastul, ca forma de continut
Podcastul pentru mine e o forma de "found time". Am tot felul de navete intortocheate care nu-mi permit sa citesc (trebuie sa schimb mijloacele de transport -de multe ori pline-, sa merg pe jos). Cred ca nu-s singurul in situatia asta. Cam acestui fapt i se datoreaza si popularitatea sa in afara.
Pana la urma, de asta asculta oamenii radio cand merg cu masina. De aceea cred ca are loc de crescut. Cred ca primul romanesc pe care l-am ascultat e Sceptici in Romania, apoi ICR Podcast, apoi Ceva Marunt Podcast (realizat de doi autori de benzi desenate), Scena9 a avut o tentativa, iar Laura Stefanut a publicat o investigatie jurnalistica.
Grupuri de umor ca cel format din oamenii de la Cafe Deko dar care nu stiu daca mai e Cafe Deko si Creative Monkeys au emisiuni care pot functiona ca podcasturi. Abordari posibile sunt multe si merita incercate.
Evident ca nu ne putem compara cu emisiunile de la NPR, Earworlf, Maximum Fun sau The Panoply Network. Sunt alti bani la mijloc, alta infrastructura.
Probabil ca un mare boom se va intampla cand emisiunile radio vor putea fi accesate si ca podcasturi sau, in orice caz, promovate ca atare, asa cum s-a intamplat si afara (Joseph Fink de la Welcome to Nightvale se plangea la un moment dat ca toata reteaua media clasica canibalizeaza cumva podcasturile independente).
Pentru noi, astia independenti, cred ca cele mai mari probleme sunt costurile echipamentului si reticenta noastra de a asculta oameni cum vorbesc in romana :))
Ascultatori
Nu stiu sigur cati ascultatori am, ca fac totul foarte artizanal. Hostez fiserele pe Internet Archive ca e gratis, am un Feed RSS facut de mine cu mana servit de un server pe un heroku gratis, am un Tumblr unde strang lucrurile si acolo mi-am pus analytics, asa ca nicio metrica nu-i relevanta.
Cat despre invitatii mei, se descurca in fata microfonului mai bine decat li se pare. Si incerc prin montaj sa ne facem pe toti sa parem cat mai elocventi pentru beneficiul ascultatorului.
Surse de inspiratie
Cea mai directa e TCJ Talkies unde artistul Mike Dawson sta de vorba cu diferiti prieteni autori despre benzi. Ar mai fi WTF with Marc Maron, pentru monologul de la inceput, pentru abordarea candida, chiar si cu riscul expunerii unor aspecte personale si cumva pentru premisa din spate, ca el tehnic a inceput podcastul sa isi ceara scuze de la omeni pe care i-a jignit si nedreptatit de-a lungul timpului.
Inkpulp Audio iarasi, care-i un soi de WTF doar ca pentru artisti de benzi desenate nord-americani, nu comici. Poate si un pic din Into It With Elle Collins in care Elle Collins tot invita oameni sa vorbeasca despre chestii care le plac.
Surprize?
Nu stiu sa fi auzit ceva de-a dreptul surprinzator. Nici nu-i un format chiar fertil pentru asemenea revelatii. Mai degraba eu m-am aruncat un pic vorbind despre depresie intr-un episod si imigranti in altul. Probabil cand mi-a deschis Cristian Darstar ochii fata de influentele avute de Mad Max asupra lui Berserk a lui Kentaro Miura.
BDistii romani: nucleul e acelasi
Prin primavara, au aparut la EECC doua antologii, UN1ON si Urmatorul Cadru: Ping Pong Comics. O buna parte din autorii care au participat ori intr-un ori in alta (cu Xenia Pamfil, Octav Ungureanu, Andrei Moldovan si Toma Alexandru aparand in amandoua) aparusera deja in antologia "Cartea lui George" din 2010.
Deci uitandu-ne strict la ce se vede prin volume vizibile in librarii si cunoscute de public in general, nu despre fanzine distribuite numai prietenilor, de cel putin sase ani vorbim cam despre aceleasi nume.
A fost o perioada cand a rasarit o noua generatie de artisti (de autori de fapt, multi scriindu-si propriile povesti) foarte buni, cu mult potential. De unii n-am mai auzit nimic in ultimul timp. Din cand in cand li s-a mai alaturat cate un nume nou. Dar nucleul e cam tot acelasi.
In niciun caz nu prea am mai avut o perioada ca cea din jurul lui 2010 (+/- 2 ani) cand o vedeai pe Xenia Pamfil cum tot ne "ameninta" pe blog cu ce avea "Mishka and the Sea Devil" (+ webcomicul), cum Remus Brezeanu aparea in webcomicul Socialfist, cum Talamba spargea piata cu "Elabuga", cum Maria si Ileana Surducan tot apareau in antologii cu povesti misto, apoi Maria anuntand campania pentru Praslea, etc. Fu o perioada in care constant apareau oameni noi, cu abordari proaspete atat pentru grafica, cat si pentru poveste.
Si, ca sa zic ceva macar tangential legat de competitie, asta nu cred ca se intampla fiindca ducem lipsa de oameni talentati. Atunci acea explozie s-a intamplat si din cauza ca se umplea un gol care acum nu se mai resimte chiar asa de puternic.
Insa poti vedea oameni care traverseaza banda desenata, prin cate o fanzina mai apare un artist cu potential (sau chiar deja foarte bun), cate un artist grafic face niste tentative de BD, dar apoi dispar.
Probabil ca arhitectura, designul grafic, animatia, proiecte new media graphics heavy, jocurile video, storyboardurile platesc mai bine decat ce pot face in banda desenata, iar pe deasupra nici nu gasesc o comunitate care sa le fie pe plac.
In acelasi timp, pentru editori, acesti autori deja cunoscuti sunt "pariuri" mult mai sigure, venind din start cu un public fidel (mic, mare, cat o fi el) si poate cu un loc asigura in librarii.
Cred ca, daca banda desenata ar fi un domeniu mai atractiv din punct de vedere pecuniar si afectiv, ar fi mult mai multa concurenta, fiindca ar vrea sa lucreze in ea si oameni pentru care asta nu este una dintre pasiunile vietii lor.
Ce urmeaza
Momentan, vreau doar sa reusesc sa continui La o cana de bedea, acumuland ascultatori si episoade. Chiar si daca ma opresc, tot sunt cumva multumit. Daca cineva o sa fie curios care-i faza cu Alexander Glonin sau Elena Barbu sau Anna Benczedi si or sa dea de episoadele respectiva, dupa care or sa se prinda ca-s oameni faini, eu tot sunt multumit.
