[Cu BD-urile în mână] Toma Alexandru, Ceva Mărunt: Nu sunt ipocrit să spun că aș refuza faimă și bani - îmi plac banii nespus de mult - dar, momentan, e clar o muncă din pasiune

Proiectul Ceva Mărunt, la care Toma desenează din 2008 , e făcut în colaborare cu Sergiu Floroaia, Dan Crișan și Paul Alexandru. Ei patru se intalnesc ca sa jongleze cu idei și poante până când glumele sunt rafinate suficient de mult cat să ajungă benzi desenate scurte. Desenele de până acum au fost adunate deja în patru volume, iar Toma lucrează la al cincilea. Plus o nuvelă ilustrată care deocamdată e „secret de stat”. 

Cum se vede domeniul BD prin ochii lui aflăm mai jos. Spoiler: destul de prost, cu șanse mici de evoluție în viitorul apropiat. 

BD-urile din copilărie

Dacă nu mă înșală memoria, primele benzi desenate peste care am dat au fost “Pif” - ediția veche, in format de ziar, pe care le aveam de la un bunic. Au urmat Pif de la noi, pe care le doream în aceeași măsură pentru surpriză cât și pentru desene. Și din clasa I a început obsesia cu Mickey Mouse, care apărea lunar si pe care le-am colecționat până în facultate.

Primele desene

Nu-mi aduc aminte de mine nedesenând. Dintotdeauna mi-a plăcut să desenez și mi-a fost la îndemână pentru că, total independent de vreun merit al meu, am moștenit niște talent. Ușurința de a obține rezultate pe care alții nu le reușeau mi-a cam delimitat drumul de mic.

Și pe urmă, sincer vorbind, sunt în continuare uimit că sunt om în toată firea, care poate consuma alcool în legalitate și pot să mănânc o cutie întreagă de înghețată fără să cer voie nimănui, si tot ce trebuie sa fac ca să mi le permit e să fac benzi desenate si desene animate.

Dacă m-aș plânge, l-aș mânia pe Dumnezeu, dacă ar exista Dumnezeu.

Momente importante

Cel mai greu a fost să mă apuc. După ce am luat decizia și am pus mâna pe creion, restul nu mai e așa greu.

Un moment definitoriu a venit la câțiva ani buni de desenat constant aproape zilnic - mi-am dat seama că pot în sfârșit să observ un progres și nu îmi mai e rușine de ce iese.

Dar m-a surprins cât de mult a durat, și câtă muncă am depus constant până sa ajung acolo. Și sunt sigur ca peste 10 ani o să mă uit la cum desenez acum și o să-mi fie jenă.

În ceea ce privește proiectele mele din domeniul benzii desenate, cel mai mândru sunt de comicul online Ceva Mărunt, la care desenez de peste 8 ani de zile și pe baza căruia am publicat până acum 4 volume de comics (al 5-lea e in lucru).

Cum am ajuns să le fac? Cu extrem de mult efort și cu un job de zi ca sa mi le pot finața singur, pentru că la noi (în România) nu exista “industria” benzii desenate și nu te bagă nimeni în seamă, pentru că nu ies bani.

Lumea nu e educată să înțeleagă că dacă ar plăti și ar cumpăra cărți de benzi desenate, ar crește imediat calitatea lor și numărul autorilor. Toată lumea ar avea de câștigat, însă e un cerc vicios în care n-am intrat încă.

Aș menționa un proiect personal aproape de suflet și anume mini-albumele de comics inspirate de seria publicata de UAP înainte și puțin după Revoluție.

Sunt albume mici de buzunar, a câte 32 de pagini fiecare, cu o singura temă în toate poantele. Până acum am publicat 3 - “Copaci”, “Naufragiat” și “Sintagme”, și mai am în lucru încă trei deocamdată.

Stilul 

Aș separa desenul de glumă și as spune că, din punct de vedere ilustrație, mă încadrez într-un stil clasic, curat și destul de cuminte.

Dacă aș sta să analizez de ce, probabil parțial pentru că nu necesită mult efort, parțial pentru că sunt ușor obsedat de lucruri aliniate si clare și cu reguli (chenarul negru trebuie sa fie FIX 4 pixeli, și așa a fost de 8 ani încoace - chiar dacă mă răzgândesc acum, deja e mai important să fie la fel cu ce a fost înainte).

În ceea ce privește conținutul, cel mai mult până acum am desenat comicuri de tipul gag-a-day, adica poante scurte, prezentate in 1-2-3 cadre. Mi se pare un exercițiu creativ extraordinar sa reușești să spui o mini-poveste într-un singur cadru, sau doar în trei.

Nu am nici eu, nici vreunul din coautori, vreun mesaj in ce facem, vreun scop nobil sau ascuns. Ne dorim din tot sufletul să facem lumea să râdă, nimic mai mult.

Este singura motivație și va rămâne mereu așa. Nu sunt ipocrit să spun că aș refuza faimă și bani - îmi plac banii nespus de mult - dar după cum o dovedește situația actuală, e clar o muncă din pasiune.

Am desenat și câteva povești mai lungi și mai scurte, și am în plan o nuvelă ilustrată (deocamdată secret).

Poveștile de BD

Orice poveste poate fi ilustrată. A desena o poveste e doar un alt fel de a spune povestea, la fel cum ai ecraniza o carte. Nu stiu să spun ce aș căuta eu într-o poveste pentru că nu am desenat niciodată poveștile altora și nici nu mă interesează să o fac - am suficiente de spus.

Ceva Mărunt este desenat de mine și este scris de mine împreuna cu trei prieteni: Sergiu Floroaia, Dan Crișan și Paul Alexandru.

Sunt un mare adept al lucrului în echipă, mai ales în stadiul de scenariu/glume, pentru că atât cantitatea cât și calitatea ideilor ce ies la iveala crește exponențial cu numărul colaboratorilor - evident atunci când sunt toți pe aceeași lungime de undă. Și suntem. Dan o mai ia razna uneori, dar de aici și vorba: “E Dan, ce să-i faci?!...”.

Proces

Mă voi referi din nou la poantele mele scurte, pentru că ele sunt pâinea mea de zi cu zi și ele constituie majoritatea volumului meu de muncă in bandă desenată (pentru ca orice ar încerca lumea să zica, chiar si comicurile de 1 cadru sunt bandă desenată - din cauza asta prefer etimologia din SUA - comics).

Procesul pleaca totdeauna de la o glumă pe care o scrie unul din noi. Dacă e gluma mea, de cele mai multe ori o formulez deja la mine în cap în modul optim de ilustrat.

Daca vine de la Dan de exemplu, de multe ori e nevoie să o “ajustez”, pentru că ideea lui e bună, dar nu s-ar înțelege cum trebuie dacă nu o trec prin procesul meu.

Un exemplu bun e o idee pe care mi-a trimis-o într-o noapte: “cadru 1: vedem un vatman pe un pat de spital”. Cum știi că e vatman? Excluzând soluția evidentă de a scrie “VATMAN” cu o săgeată lânga el, e limpede ca trebuie modificată prezentarea cumva.

Asta e partea cea mai dificilă, să convertești textul în imagini, pentru că nu există nici o corespondență. Sunt câteva îndrumări de bun simț, dar în mare parte e nevoie de experiență și imaginație.

Odată ce greul a trecut, vine desenul. Aici mă ajută muzica și alcoolul. Lucrez direct pe tableta grafică, începănd cu schița, tuș, culoare, text și de cele mai multe ori publicat direct pe site când termin. Apoi aștept adulația.

Domeniul BD în România. Statul vs. Charlize Theron

Într-un cuvânt - tragic. În alt cuvănt - inexistent. Mai am cuvinte, dar cred că se înțelege. Domeniul la noi nu e nici măcar underground. Lumea nu știe că existăm, iar daca îi întrebi de benzi desenate, se gândesc fie la cărtile pentru copii cu povești ilustrate (care nu sunt benzi desenate), fie la caricaturile din ziar.

Suntem cu zeci de ani în urmă și nu recuperăm mai deloc. Nu văd vreun viitor în publicații tiparite - singura speranță e online. Singura revista autohtonă care a a vut succes la noi e Harap Alb Continuă. E păcat, asta e părerea mea.

Românii cumpără doar dacă știu ce cumpără. Nu exista vreo speranță să desenezi o bandă desenată SF la noi și să ți-o producă vreo editură sau să o cumpere mai mult de 50 de oameni.

De când am început eu să încerc să îmi fac munca mai cunoscută, nu am observat nici o evoluție a pieții. Nu există nici un avantaj față de afară. Acolo e clar totul mai bine din punctul ăsta de vedere - și argumentele ar ocupa mai mult loc decât avem în interviul ăsta, plus că paharul meu de whiskey e pe sfărșit, așa că va trebui să mă credeți pe cuvânt.

Singurul nostru noroc e că avem internet si putem să trimitem în afară benzile noastre, să le aprecieze mai multă lume și poate prin vreun miracol să și câștigăm un ban cinstit pentru arta pe care o producem.

Știu că par pesimist, dar m-am lovit mulți ani de România și locuitorii ei.

Ultima întâmplare demnă de menționat este faptul că am aplicat la AFCN cu nuvela mea grafică atunci când ofereau finanțare pentru proiecte editoriale. Proiect 100% românesc, bandă desenată, artist local cu experiență, lipsă în piață etc.

Nu am primit finanțare, pentru ca au primit mai multe volume de cărți bisericești și cel puțin un proiect de la MNAC.

Adică statul s-a finanțat tot pe el, un fel de masturbare economico-administrativă singur în baie, când în pat te așteaptă Charlize Theron (eu sunt Charlize Theron în analogia asta).

Trenduri în domeniu

Din nou, nu există un domeniu în care să apară trenduri. Fiecare face ce-l taie capu’ în izolare (cel puțin față de alți artiști locali) și e influențat spre deloc de restul.

Publicarea

Eu desenez și am lucrat în domeniu de mulți ani, însă nu am reușit să scot cărți pe piață decât prin puteri proprii și cu finanțare proprie. În teorie, ar exista edituri care publica comicuri. Și ai putea sa te duci acolo să vorbești cu un redactor sau să le trimiți lucrări. La noi nu ai unde să trimiți nimic.

Problemele: la nivel de promovare

Promovarea - să îți faci arta cunoscută - e cea mai mare problemă. Pe un foarte apropiat loc doi este lipsa totală de orice fel de profesori, mentori, cursuri sau materiale didactice care in cel mai rău caz măcar să menționeze că există și această formă de artă.

Prima problema nu e specifică comicurilor, ci oricărei întreprinderi, mai ales artizanale. Cea mai ieftină și la îndemână soluție este evident internetul. Și, din experiența mea, cea mai eficientă metodă pe care o avem la dispoziție este constanța. Dacă te ții te treaba constant, chit ca publici odata pe lună doar, poți crește încet, dar sigur.

Deloc surprinzător, și problema numărul doi tot cu internetul se rezolvă - el nu îți dă doar mai multe cunoștiințe decât ai putea vreodată folosi, dar are și marele avantaj că îi vezi și pe alții care se expun acolo, și de multe ori capeți curaj.

Online e cel mai puternic fără discuție. Nu se compară cu nici o altă metodă. Pe Facebook public un comic și am 2.000 de oameni care îl văd (din care 6 îl înțeleg, și 2 se și amuză).

Mai mergem pe la expoziții și festivaluri, dar în mare parte sunt prost organizate, lumea nu află de ele, și chiar dacă vin, în 3 zile de expoziție reușești să intri in contact cu cateva sute de oameni din care un procent mic rămân fani.

Și mai fac interviuri pe diverse site-uri, în speranța că mai vând vreo carte așa.

Piața de BD în viitor

Atât cât mă duce capul, nu văd o evoluție în viitorul apropiat. Dar m-am mai înșelat și în alte dăți (câinele care latră uneori mușcă, contrat proverbului). Mulți dintre autorii pe care îi cunosc aleg să publice în limba engleză ca să poate fi publicați undeva (în afară). Și eu am facut asta și o voi mai face, așa că mă întreb dacă nu ne vom lovi de o involuție în curând.