[Cu BD-urile în mână] Marian Coman: Piața este, cred, încă departe de a fi funțională cu adevărat, dar iubitorii de povești desenate, fie ei tineri ori nostalgici după copilăria anilor ‘80 au acum de unde alege

[Cu BD-urile în mână] Marian Coman: Piața este, cred, încă departe de a fi funțională cu adevărat, dar iubitorii de povești desenate, fie ei tineri ori nostalgici după copilăria anilor ‘80 au acum de unde alege

Scriitor și fost jurnalist, Marian Coman a trecut mai întâi serios prin scrierea de literatură, apoi a cedat tentației și a devenit scenarist BD. Pasiunea pentru SF i-a adus un premiu în cadrul Convenției Europene de Science-Fiction, iar intrarea în domeniul benzilor desenate din România și-a făcut-o odată ce a devenit colaborator, apoi scenarist în regim permanent pentru HAC!. Marian e, printre altele, autorul volumului Haiganu. Fluviul Șoaptelor, iar povestiri scrise de el au fost incluse în numeroase antologii.

Benzile desenate nu se bazează doar pe grafică, ci au nevoie de un scenariu bine pus la punct în spate. Marian discută, de obicei, cu editorul revistei și stabilește care va fi linia acțiunii, apoi se apucă de lucru.

E unul dintre scenariștii fericiți care au reușit să găsească o chimie perfectă cu desenatorii, așa că totul procesul curge fără prea mari dificultăți. Și trebuie să fie așa, mai ales că HAC! a devenit de curând o publicație care apare lunar.

Marian ne conduce mai jos prin peripețiile care l-au trecut prin presă, iar acum prin literatură și benzi desenate:

 

Benzi desenate, de ieri și de azi

Am copilărit în anii ‘80 și, în afară de câteva numere din Pif și Rahan, îmi amintesc cu mare drag de revistele Orion realizate la Craiova de scriitorul și desenatorul Viorel Pîrligras. Dar, cred că prin intermediul almanahului Anticipația și al reviselor Orion am descoperit literatura science-fiction și benzile desenate.

Întâmplarea face ca, de luna aceasta, Viorel Pîrligras să devină colaborator permanent al revistei de benzi desenate HAC!, cea pentru care eu scriu o parte din scenarii, iar lucrul ăsta îmi pare că-mi spune o poveste. Reîntâlnirea în același plan – al povestitorului – cu cel care-mi spunea povești de la distanță în copilărie este și o reîntâlnire cu copilul din mine.

 

Început

E adevărat că înainte de a începe să scriu proză, am desenat. Și am început să desenez atunci, în anii ‘80, căscând ochii la desenele din Pif, Rahan și Orion. Când aveam 16 ani am publicat primul desen în revista ”Jurnalul SF”, un săptămânal dedicat literaturii science-fiction ce apărea în anii ‘90, iar pe la 17 ani, mi-a apărut și prima povestire în supliment literar al unui cotidian ieșean.

Am continuat să public grafică și literatură în paralel o vreme și să particip la tot soiul de concursuri și expoziții, însă n-am fost suficient de inspirat încât să urmez cursurile unui liceu de arte ori ale unei facultăți de profil așa că atunci când am simțit că tușul și hîrtia nu-mi mai sunt de ajuns să-mi scot lumile din cap, am ales să rămân doar pe drumul literaturii.

 

Momente importante

O lungă perioadă n-am mai avut nicio legătură cu domeniul artelor vizuale și cu atât mai puțin cu cel al benzilor desenate, deși am rămas mereu un admirator și un ”consumator” discret de artă plastică. Am continuat să scriu literatură, să-mi public cărțile, să-mi spun poveștile. Noua mea întâlnire cu banda desenată și cu proiectul HAC! a fost cumva întâmplătoare. Momentul ăsta este cu adevărat cheie pentru viața mea de acum, așa că o să îl spun de la început.

În martie 2012, eram unul dintre cei cincizeci de scriitori din toată lumea care răspundeau unei anchete derulate de revista americană Weird Fiction Review. Editorii publicației doreau să afle care sunt monștrii mei preferați din literatură.

Eram singurul român intervievat și mi-am dorit ca răspunsul meu să cuprindă ceva aflat în priză directă cu spațiul mioritic, dar nu atât de cunoscut precum vampirul Dracula. M-am referit atunci la prietenii lui Harap Alb din povestea lui Ion Creangă, comparându-i cu personajele din benzile desenate X-Men. (răspunsul meu).

Câteva luni mai târziu, am dat pe Facebook de proiectul „Harap Alb continuă” și m-am bucurat că nu am fost singurul care a sesizat asemănarea dintre personajele lui Creangă și supereroii americani. Am simțit nevoia să-i încurajez pe inițiatorii proiectului și le-am trimis un mesaj de felicitare.

Îmi amintesc faptul că mi s-a răspuns foarte repede și că, mai mult decât atât, am primit o propunere de colaborare pe care inițial am fost tentat să o refuz. La vremea aia eram redactor șef la principalul ziar din Brăila, iar jobul îmi mânca foarte mult timp așa că nu știam dacă îmi pot asuma o nouă responsabilitate.

Propunerea lui Mihai Ionașcu, editorul HAC!, era de a scrie o povestire ori o nuvelă în foileton care să-l aibă ca personaj principal pe unul dintre eroii din povestea lui Harap Alb. M-am hotărât destul de greu deși ideea de a colabora cu o revistă de benzi desenate era mai mult decât seducătoare. Într-un final am semnat un contract și așa a luat naștere primul episod din foiletonul ”Haiganu. Fluviul Șoaptelor” fără să știu, la momentul respectiv, că m-am urcat într-un tren care avea să ne ducă pe mine și pe ceilalți membri ai echipei HAC! în punctul în care ne aflăm astăzi.

”Haiganu. Fluviul Șoaptelor” avea să se transforme într-un roman ilustrat de Andrei Moldovan ce a fost lansat anul trecut la Gaudeamus, o primă parte dintr-o serie de romane fantasy dedicate lui Haiganu zis și Ochilă. Începând cu numărul 5 al revistei HAC! am devenit și scenarist al publicației, iar, cu timpul, colaborarea cu Editura HAC! BD s-a extins și la un alt proiect, revista de benzi desenate TFB pentru care am scris un scenariu science-fiction inspirat din basmul ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”.

Au trecut patru ani de la întâlnirea aparent întâmplătoare cu proiectul HAC!. Între timp am renunțat la jobul de la ziar și mă ocup exclusiv de literatură și benzi desenate. Acela a fost, cu adevărat, un punct cheie.

 

Colaboratori

Sunt un scriitor răsfățat. Datorită editorului Mihai Ionașcu, lucrez cu artiști extraordinari. Scenariile mele se transformă în benzi desenate după ce trec prin mâinile graficienilor Andrei Moldovan (Harap Alb continuă) și Bogdan Chelaru (TFB). Pentru ambele proiecte, culoarea este realizată de artistul plastic spaniol Daniel Rosa Duran.

 

Proces de lucru

În momentul de față, HAC! este singura revistă profesionistă de benzi desenate românești. De luna aceasta HAC! apare în fiecare lună. Asta înseamnă un proces foarte bine pus la punct, cu termene clare și cu o repartizare eficientă a sarcinilor în tot procesul de creație. O bandă desenată este un proiect de echipă. O echipă care trebuie să fie armonizată și să funcționeze perfect.

Procesul de lucru în cazul nostru începe cu o discuție între mine și editorul Mihai Ionașcu, discuție ce se finalizează de multe ori cu un sinopsis ori cu câteva repere pentru scenariul ce va urma. Se poate întâmpla și ca discuția să nu aibă loc, însă oricum ar sta lucrurile, la un moment dat eu trebuie să scriu un scenariu. Pentru HAC! am continuat povestea lui Ion Creangă, aducând personajele concepute de scriitorul moldovean la 1877 într-un univers fantasy modern, de extracție românească.

În cazul TFB, am repovestit basmul lui Petre Ispirescu într-o cheie science-fiction postapocaliptică. Scenariile ajung la graficienii Andrei Moldovan (HAC!) și Bogdan Chelaru (TFB) care dau viață personajelor și lumilor zămislite în discuțiile noastre anterioare. Desenele alb – negru ajung în Spania, la Daniel Rosa Duran care pune culoarea, apoi se întorc în redacția HAC!, unde Mihai are grijă de lettering, de efecte speciale și DTP, totul în așa fel încât în fiecare zi de 15 a fiecărei luni, revista să fie la chioșcuri, în librării, benzinării ori în casele abonaților.

 

Benzi desenate în România

În urmă cu patru ani, în România nu apărea nicio revistă profesionistă de benzi desenate. Existau artiști în domeniu, câteva publicații underground și cam atât. În ultimii ani, pe lângă HAC! și TFB, proiectele în care am fost implicat, a mai apărut revista ”Abația”, dar și traduceri precum ”The walking dead”,  ”Iron Man”, ”Thor”, ”Deadpool”, precum și o serie de albume autohtone. Mai mult decât atât, HAC! a devenit o revistă lunară și s-a deschis și pentru alți autori români.

Piața este, cred, încă departe de a fi funțională cu adevărat, dar iubitorii de povești desenate, fie ei tineri ori nostalgici după copilăria anilor ‘80 au acum de unde alege. Cred că o privire pe supererou ar valida această idee.

 

Trenduri BD autohtone

Nu știu ori nu cred că se poate vorbi încă despre trenduri. Cred că suntem în fragedă pruncie, chiar dacă, în România, banda desenată nu s-a născut azi ori ieri. Publicul a fost însă privat de acest gen, motiv pentru care piața este foarte fragilă și riscantă pentru orice investitor, cu atât mai mult cu cât sistemul de difuzare a publicațiilor print în România este un dezastru. Să creezi bandă desenată este un proces costisitor.

Fără editori profesioniști, fără piață reală, e greu să faci comparații cu ceea ce se întâmplă în SUA, Franța, Belgia ori Japonia, acolo unde banda desenată are un loc foarte bine înrădăcinat în gustul, în conștiința și în buzunarul publicului. Până nu o să avem 5-6 publicații recurente de benzi desenate românești, până când ziarele ori alte medii nu or să publice stripuri, nu o să putem vorbi, cred, decât despre proiectele minunate ale unor autori fără cititori și despre câteva excepții născute din pasiune cu eforturi supraomenești.

E adevărat că se poate ca tocmai aceste excepții să fixeze trenduri ori să scoată din underground artiști extraordinari și, în final, să contureze o piață funcțională.

 

Publicarea

Cum spuneam, eu nu am avut parte de peripeții. Eu sunt un scriitor norocos. Cărțile mi-au apărut fără să bat la porțile editurilor, iar în ”industria” benzilor desenate am intrat fără să mă zbat. E adevărat că a trebuit să mă agit ca să învăț ce se întâmplă în domeniu și cum se scrie, de fapt, un scenariu de benzi desenate, în condițiile în care nu mai făcusem lucrul ăsta vreodată.

Aveam să constat, de pildă, că e cu totul și cu totul diferit față de a scrie proză. Mi-au fost de mare ajutor editorul Mihai Ionașcu și desenatorul Andrei Moldovan.

 

Relația cu editorii de BD

Nu știu cum e în cazul altora. Eu mă bucur de o comunicare perfectă cu editorul meu și cu desenatorii cu care lucrez. Împărtășim aceeași dragoste pentru povești, aceeași pasiune pentru fantastic, același respect pentru munca bine făcută și pentru cititori. Spre deosebire de proza pe care o scriu, banda desenată în care sunt implicat este un act artistic colectiv. Armonia dintre scenarist, artiști și editor este, cred, cuvântul cheie.

 

Promovare

Pagina de Facebook a HAC! are peste 140.000 de fani în momentul de față. Comunicarea cu cititorii e foarte importantă atât pentru mine cât și pentru editură. Harap Alb continua, Supererou, Marian Coman sunt site-urile de pe care cititorii pot afla noutăți legate de proiectele noastre.

Lansările, standurile și prezentările noastre de la ComicCon au atras întotdeauna un public numeros, iar la finalul anului trecut, pentru promovarea romanului ”Haiganu. Fluviul Șoaptelor” am pregătit un turneu național. Cartea a fost lansată în librării și biblioteci din 21 de orașe din România, plus municipiul București. Au fost întâlniri cu mii de cititori din toată țara cărora le-am vorbit despre literatură și benzi desenate.

 

Viitorul BD în România

Mă feresc să fac previziuni, însă îmi pot exprima speranța că banda desenată va avea din ce în ce mai mulți cititori. Ar fi trist să nu fie așa fiindcă se întâmplă lucruri cu adevărat extraordinare aici. Așa că repet îndemnul de a cumpăra literatură și benzi desenate românești, de a citi, de a scrie și de a vorbi despre ele.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Dosare editoriale

Campanii

Pozitii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related