[Cu BD-urile în mână] Cristian Dârstar: Problema principală la noi în țară, dar și în afară, sunt deadline-urile prea scurte raportate la cerințele care sunt through-the-roof

Cristian Dârstar a transformat o joacă din copilărie într-un full-time job. Influențat de artiștii mari din domeniul benzii desenate, dar și de tot ceea ce-l înconjoară, Cristian și-a definit stilul, cartoonish spre realist. E autorul Manga Ink, primul fanzin manga din România, iar de mai bine de 10 ani participă la Otaku, un festival dedicat iubitorilor stilului manga. Tot Cristian e ilustratorul Cosplay Gen, o revistă dedicată genului cosplay la care colaborează artiști din toată lumea.

Ziua de lucru obișnuită pentru Cristian poate ajunge și la 12 ore de muncă. Schițe cu diferite creioane, detaliere și predare către colorist. Așa se nasc bd-urile lui, care, practic, sunt o rescriere a poveștii create de scenarist, dar în format grafic.

În România, genurile BD nu sunt foarte bine delimitate, mai ales datorită multelor influențe din afară la care e supusă comunitatea. Dar asta nu înseamnă că lucrurile n-au început să se miște în direcția potrivită:

”Cred că acum lucrurile se așează puțin după o creștere destul de importantă în ultimii ani și probabil că în curând, dacă situația în SUA și la Hollywood își contină direcția, cred că ne putem aștepta la noi publicații cu tiraj mare și poate noi festivaluri în București si în țară.” 

Lucrările lui Cristian pot fi găsite în portofoliile online, aici și aici.

Primele amintiri cu benzile desenate

Cred că prima pagină cu cadre și baloane de replici, am desetat-o pe la 12 ani, dar primele reviste cu Mickey Mouse le citeam deja de câțiva ani. Mai era o serie scurtă de Asterix&Obelix.

Am început să desenez ca oricine, imediat cum am prins un creion și-o hârtie (sper că așa am început). Poate că am continuat însă un pic mai consecvent decât colegii mei de grădiniță și, mai apoi, de școală primară. Cred că asta era distracția pe atunci.

Una dintre primele pagini desenate

Momentele importante în domeniu

Un prim breakthrough a fost momentul primei publicări, într-un fanzin de bandă cu influențe japoneze. După acesta a urmat o serie lungă de fanzine pentru care am desenat multe benzi foarte diferite între ele, dar majoritatea desenate doar în peniță. O parte din fanzine le-am autopublicat și promovat. Oricum cred că fanzinul e un refugiu bun, dar un și mai bun loc pentru experiment.

În 2012 după ce am participat la un festival mai mare de afară, am hotărât să sparg bariera „mainstream-ului” și doi ani mai târziu spre norocul meu a apărut Mickey pe Dunăre, scris de Alexandru Berceanu și editat de Jumătatea Plină. Tot atunci am început o colaborare de un an, aproape doi, cu Hac!BD. De atunci am avut ocazia să lucrez la câteva proiecte faine și sper ca viitorul să mă ducă tot mai aproape de proiectul perfect.

Stilul propriu

Cred că desenez ceva între cartoony și realist. Uneori mai într-o extremă sau cealaltă. Influențele pe care le conștientizez sunt de peste tot, de la autorii de bandă, dar și din afara lor. Practic fiecare artist pe care-l descopăr, fie că e de la 1800 sau e concept-artist la Blizzard, mă influențează și mă motivează să descopăr lucruri noi.

Cunoștințele și prietenii desenatori sunt și ei influențe puternice mai ales că unii dintre ei sunt foarte sinceri în critică. Uneori dureros de sinceri!

Poveștile de bandă desenată

Modificările cele mai mari apar la transformarea textului poveștii în imagini. Împărțită în secvențe și fiecare secvență în elemente, când sunt compuse în cadru, ele crează povestea în mintea cititorului. Procesul de desen merge invers, de la simbolism la vizual. Desenul, practic, rescrie textul scenaristului în pictograme. Doar la sfârșit, când elementele sunt la locul lor intervine problema esteticului.

Cred că orice poveste poate fi utilizată ca scenariu, însă doar o poveste bună va atrage succesul. Singurul element diferit care sare în ochi este împărțirea textului, care spre deosebire de roman care are capitole, sau de scenariul de film care are scene, scenariul de bandă desenată este împărțit în pagini și cadre.

Unele benzi cer o execuție în timp scurt și atunci ajutorul scenaristului e foarte bine venit. În alte cazuri, scenaristul face efectiv parte din proiect, sau este generatorul acestuia. Scenaristul este un scriitor în toate sensurile cuvântului, îar când acesta scrie bine, fiind primul făurar al benzii, ușurează mult munca desenatorului, și a coloristului.

De cele mai multe ori scenaristul resimte marea parte a reăsunderii pentru succesul poveștii, fiind considerat de publicul cititor autorul benzii. Uneori fac și eu pe scenaristul ca să salvez bani :)) sau pentru că e foarte distractiv.

Proces de lucru

De multe ori, procesul este unul lung și complex, implicând multe schițe, documentare pe Google Images, sau prin filme și cărți, dar, de obicei, totul începe la prima lectură a scenariului.

Împărțirea paginii pe cadre este primul pas pentru mine. Dacă iese bine, tot ce urmează devine mult mai plăcut. Pe urmă, cu un creion cu mină de duritate mai mare, shițez în linii mari acțiunea în fiecare cadru. Dacă e să apară probleme, au să apară aici. Și dacă e cazul, urmează posibile ore bune de schițe aruncate la coș. Cu o mină mai moale apoi întăresc desenul și îl pregătesc pentru tuș.

Linia finală o desenez cu penițe, pensule și alte ustensile de desen, folosind tuș negru. După ce desenul e scanat și curățat în format digital îl trimit coloristului. Dacă lucrez digital, procesul este în linii mari același, doar că folosesc o tabletă grafică.

România și benzile desenate

Cea mai pregnantă diferență apare la comparația cu Franța, Statele Unite sau Japonia, unde banda desenată este industrie, sau cu Italia unde fandomul este uriaș.

Banda desenată în România se află într-o stare incipientă cu un număr limitat de autori, edituri de profil și citirori, dar manifestarea există, și în ultimii ani a crescut suficient de mult încât să creeze un pic de inerție. Probabil că acest val de optimism va aduce noi autori, editori și cititori. Oricum, dacă fenomenul ia amploare cred că e bine pentru toată lumea.

Trenduri în domeniu

Mini-trenduri; sună bine așa?

Există câteva generații de fanzine, publicațiile oficiale merg și ele cumva împreună, inspirate unele de altele, dar sunt mai degrabă trinități, dualități, mai mult decât mișcări ample cu multiplii actori. Sunt grupuri influențate de banda japoneză, altele de cea franceză și poate că o majoritate de cea americană, dar în România, fiind o țară democratică, acestea se pot confunda între ele.

De la desen la publicare

Întrebarea cea mai grea pentru tinerii desenatori e: cum ajung să fiu publicat? Răspunsul e diferit pentru fiecare și se repetă la fiecare nouă publicație. În principiu, dacă desenul este bun, povestea e faină și ajunge să fie văzută de un editor, e posibil ca acesta să-și dorească să o publice.

Dar fiecare editor e diferit, fiecare editură are o nișă a ei, și e ideal dacă desenatorul își îndreaptă atenția spre cât mai puține și își gândește formatul paginii și caracterul poveștii pentru a se potrivi nișei. Profesionalismul este în mod evident un plus, la fel ca prezența pe rețele de socializare, dar cred că cea mai importantă este viteza și calitatea desenului. În definitiv, cred că succesul este o combinație de noroc, talent și spirit anteprenorial.

Culori: Andrei Tăbăcaru

Relația cu editorii

Sunt diferite edituri și diferiți editori. Unele edituri preiau lucrări gata făute, altele țin să-și pună foarte pregnant amprenta asupra lucrării și vor să-i supravegheze crearea de foarte aproape. În primul caz, toată responsabilitatea cade pe autor sau pe grupul de autori. În cazul al doilea o parte din responsabilități de producție și promovare, sunt preluate de editură și poate că autorii se pot concentra mai mult pe lucrare. Dar în mod evident ambele variante au plusuri și minusuri.

Cât îi privește pe editori, un editor bun poate fi un foare mare asset pentru autor. Ei pot funcționa ca un fel de conștiință, sau vocea rațiunii :)) Pot fi un mare sprijin și, de obicei, părerea acestora este foarte valoroasă pentru că se presupune că ei își cunosc cel mai bine cititorii. La fel cum există echipe de creatori, constante pentru ani de zile pentru că se înțeleg și lucrează bine împreună, la fel autorul și editorul pot face o echipă durabilă și prolifică.

Obstacole pentru desenatori

Problema principală la noi în țară, dar și în afară, sunt deadline-urile prea scurte raportate la cerințele care sunt through-the-roof. Potențiale soluții sunt negocierile atente la început de proiect, organizarea cât mai bună a timpului, evitarea procrastinării, chiar dacă există scuze și în primul rând grija pentru sănătate.

Ziua normală de lucru tinde să fie înspre 12 ore, de multe ori trecând peste și, în situația asta, o  mică răceală sau indigestie, poate da peste cap un program care era oricum la limită.

Promovarea lucrărilor

Cred că internetul e componenta principală în promovare. Librăriile au și ele un rol important, prin simpla prezenă a cărților pe rafturi. Însă probabil că legătura cea mai puternică a creatorilor cu fanii se crează la festivaluri, unde atmosfera e mult mai personală.

Evoluția pieței de profil în viitor

Numărul creatorilor este pentru moment este creștere, la fel fanbase-ul. Apar tot mai mulți scenariști, semn excelent, întrucât de la ei vin multe idei bune și ei se pricep de obicei la ținut discursuri și asta înseamnă mai multă promovare :)) Apar editori specializați. Se poate vorbi numai de bine.

Totuși, cred că acum lucrurile se așează puțin după o creștere destul de importantă în ultimii ani și probabil că în curând, dacă situația în SUA și la Hollywood își contină direcția, cred că ne putem aștepta la noi publicații cu tiraj mare și poate noi festivaluri în București si în țară.