Cu toate astea, in ciuda multelor lucruri pe care le face (sau le-a facut), proiectul care ii ocupa cel mai mult timp lui Andrei Purcarea si ii fura cea mai multa energie nu ii aduce venituri deloc.
Dar sa o luam cu inceputul. Andrei a absolvit Facultatea de Jurnalism, a lucrat in radio, unde a castigat si un concurs de reportaje la nivel european, si apoi a petrecut vreo doi ani in corporatii. Mai multe despre parcursul sau, aici.
Acum face fotografii, podcast-uri, videografie, reclame. Cateva dintre preocuparile lui s-au transformat in proiecte ca Povesti si Oamenii lor sau Fotografii de citit.
Tot el a facut si Kebasmul pentru Calif. A "jucat" singur cele trei personaje, strigoii si pe Vrajitorul Foame, a spart chiar si pahare in casa pentru efectele sonore din material si a incercat sa reproduca, cu gura, sunetele de aripi si de bubuituri de buzdugan.
De unde vin, totusi, veniturile, de ce a lasat jobul sigur din corporatii si cum isi organizeaza fiecare nou haos de 24 de ore, in textul de mai jos.
Viata de freelancer
Pai, inainte de a fi content writer, sunt voice-over. In proiectul Kebasm pentru Calif, spre exemplu, a fost nevoie de o poveste si am facut content writing pe acest proiect.
Content writing fac in job-ul pe care il am de zi cu zi, chiar si parte de productie video pentru varii materiale. Pe partea de freelance lucrez ca voice-over, copy, videograf si fotograf.
Proiectele pe partea de freelance vin in valuri. Pot fi saptamani in care sa fie chiar liniste, iar altele in care pentru a duce la bun sfarsit proiectele, renunt la somn, dar imi place foarte mult.
Daca as fi exclusiv freelancer, cel mai probabil un aspect neplacut ar fi ca pentru a castiga banii de care am nevoie, ar trebui sa accept (cel putin la inceput, pana imi permit sa imi aleg eu clientii) chiar si proiecte care nu sunt neaparat pe „filmul” meu, sa zic asa.
Adica, facturile sau chiria nu prea fac mofturi daca banii pentru ele vin din proiecte mai putin interesante sau mai putin creative. La inceput, probabil nici freelancerul nu ar trebui sa faca mofturi.
Munca in corporatii
Lucrul in corporatie mi-a prins foarte bine, sa fiu sincer. A fost printre primele job-uri pe care le-am avut (inainte am mai lucrat in radio ca redactor sau prezentator de stiri) si a fost o experienta care in primul rand m-a invatat sa ma organizez chiar foarte bine, in special in al doilea an de lucru in corporatie cand am mers pe partea de recruitment branding, unde lucrurile au prins o viteza mare si fluxul proiectelor a fost accelerat.
In cele din urma, am ales sa plec pentru ca simteam ca in doi ani nu am reusit sa obtin o satisfactie mare pe plan personal.
Am simtit ca in ultimele luni de lucru in acel mediu, aparte de jobul de acolo, eu nu am beneficiat personal de o reusita creativa, de un proiect care sa ma bucure, sa ma faca sa simt dupa job, cand merg acasa, ca „Da! Esti pe drumul cel bun. Da, uite, chestia asta faina e munca ta, e creativitatea ta, e ceva ce tu pe puterile tale ai reusit sa faci”.
Am avut mici succese in cadrul jobului, dar bucuriile nu paraseau pragul usii de la intrarea in cladire. Ecoul lor ramanea acolo, iar eu simteam ca am nevoie sa pot face lucruri care sa „atinga” mai multi oameni, sa ajunga la mai multe urechi, in mai multe domenii. De asta am plecat si de cand am facut-o, parca am reusit sa si sparg lacatul de la cutia cu idei.
Jobul in corporatie e fain, insa pentru mine, tanar creativ fiind, nu l-am vazut foarte potrivit. Il vad ca fiind un job pentru un alt tip de oameni, nu pentru cei care nu pot dormi seara din cauza ideilor pe care le au.
Povesti si oamenii lor
E o poveste mai lunga. Eu eram pasionat de inregistrari si aranjamente audio de prin clasa a noua, cand inregistram muzica hip hop in camera, acasa.
Chiar faceam chestia asta, si aranjam in programe de editare audio instrumentalele, vocea, efectele sonore si asa mai departe.
Apoi pasiunea s-a extins spre radio si am facut jurnalismul, pentru ca mai apoi sa ajung sa lucrez cam 3 ani in radactii radio sau studiouri, timp in care am fost redactor, reporter sau prezentator de stiri la Radio Cluj.
Am fost in internship la Radio Slovenia International si la Radio Romania International pe limba engleza, asta ca urmare a castigarii unui concurs de reportaje radio la nivelul UE. Am fost si prezentator de emisiuni la un post online al universitatii la care am studiat la masterat si de acolo mi-a ramas microbul pentru audio.
Prima idee de poveste audio a venit de la materialul inregistrat pentru concursul Euranet, acea competitie de reportaje. Tema era „drepturile omului in UE” si am ales sa construiesc reportajul pe tema drepturilor oamenilor cu deficiente de vedere.
Cand am intrat in stadiul de productie cu materialul, am zis ca o componenta de poveste ar da un alt aer, mai intim, mai personal reportajului, inainte de a intra in date de statistica si alte informatii legislative.
Am iesit cu reportofonul pe strazile din Bruxelles (unde am fost trimisi sa lucram la material) si am inregistrat efectele sonore ale strazii, ale metroului si asa mai departe, pentru a reda ce „vede” un nevazator, pentru ascultatori.
Ideea a fost foarte bine primita. Nu doar foarte bine primita, ci probabil a fost factorul care m-a deosebit de restul concurentilor si in cele din urma mi-a adus premiul intai la acel concurs.
Nu am putut sa accept ca a trecut timpul si nu am mai revenit la acest lucruri care m-au bucurat atat de tare pe cand le faceam – gasirea unei povesti, potrivirea sunetelor, productia audio, inregistrarile, plimbarile de „vanat” sunete pe strazi... si asa a luat nastere Povesti si Oamenii Lor.
Lucrez foarte mult la un episod, din moment ce eu ma ocup de script, de inregistrari, de gasirea „actorilor”, particip si ca personaj, montez si fac partea de productie audio la final.
Este si motivul pentru care nu pot scoate un episod pe luna, iar in perioade foarte aglomerate, poate nici macar unul la doua – trei luni.
Fotografii de citit
Ideea proiectului Fotografii de citit a venit nu la mult timp dupa ce m-am mutat in Bucuresti si a pornit din dorinta de a nu lasa sa se iroseasca pasiunea pentru fotografie (pe care o aveam din clasa a noua) si scrisul, in timpul in care eram ocupat la job mai toata ziua.
Aveam nevoie sa investesc atentia in ceva ce sa imi si stimuleze interesul pentru Bucuresti, care era destul de nou pentru mine la vremea respectiva, motiv pentru care am inceput sa privesc din alt unghi locuri, nume, nume de strazi, de statii de metrou, sa fac fotografii si sa le atribui alte intelesuri.
Am extins strategia asta mai tarziu si catre obiecte, situatii, oameni, intamplari, trairi, sarbatori, evenimente, orase si asa mai departe.
Asa s-a nascut proiectul. Numele „Fotografii de citit” a fost potrivit pentru ca scrisul completa imaginea si viceversa. Aveai nevoie de componenta scrisa cat si de cea vizuala pentru a intelege intreg mesajul.
A citi doar textul de pe fotografii nu duce la o intelegere deplina a mesajului, asa cum nici daca privesti fotografia facand abstractie de text nu vezi ceva neaparat iesit din comun, insa cand te uiti la ele ca fiind un tot, fiecare element schimba modul in care descifrezi fotografia de citit.
Kebasmul
Proiectul Calif a fost cel mai complex proiect la care am lucrat ca freelancer. Spun asta pentru ca m-a trecut prin toate „indeletnicirile” mele: voice-over, content writing, video, audio si chiar si un pic de foto.
Fratele meu, Alexandru Purcarea, este graphic designer (si el freelancer part time, lucreaza si intr-o agentie ca art director) si era deja implicat in proiect impreuna cu Andrei Nebunoiu, Marketing Manager Calif, pe partea de grafica. [N.R. Alexandru este si in spatele paginii #glumita.]
Ei doi au discutat despre transformarea graficii in ceva mai complex de atat, poate chiar o poveste si atunci am fost chemat si eu in brainstorming.
Din idee in idee, Andrei a imbinat cuvintele kebap si basm si ne-a iesit numele povestii pe care voiam sa o facem. Stiam ca sunt trei produse diferite la dispozitia publicului de la Untold: Verde Imparat, Spaima Strigoilor si Vegetica, nume nascocite inainte de a intra eu in proiect de catre Alex si Andrei.
Atunci am inceput sa le tratez ca fiind personaje protagoniste intr-un basm si am convenit cu totii ca misiunea lor sa fie cea de a invinge Foamea de la festival, insa parca totusi ar fi fost prea static.
Atunci s-a apelat si la pasiunea mea pentru audio si pe acelasi sistem pe care faceam si materialele pentru Povesti si Oamenii Lor, am produs si varianta audio a Kebasmului si l-am pus intr-o forma video pentru a-l putea urca pe YouTube.
Greu de spus cat am lucrat concret la proiect, pentru ca totul a fost concentrat in cam doua saptamani, in care au intrat grafica, scrierea basmului, productia audio si video si desigur, tot ce a facut Andrei Nebunoiu pe partea de organizare, materiale, punere in aplicare si toate „nebuniile”. A fost impresionant sa vad cate a reusit sa faca intr-un timp atat de scurt.
Concret, pe partea mea de proiect (copy, audio, video), cap la cap, probabil am lucrat 6 zile – 4 la scris (dar on/off, adica seara, dupa job) si vreo 2 la audio si video (doua zile full de dimineata pana seara, in weekend). Daca as fi scris exclusiv in weekend Kebasmul, ar fi luat probabil o zi intreaga si acesta.
Legat de parerea celor de la Calif, eu si Alex am fost mereu in legatura directa cu Andrei Nebunoiu si orice pas creativ a fost in prealabil discutat cu el. De aceea, produsul finit a iesit unul de care cu totii am fost mandri si de care ne-am bucurat Nespus :)
Chiar a fost o munca de echipa fantastica pe care sper sa o retraiesc in viitor. Era o chimie faina de tot si acestea sunt genul de proiecte in care te implici si nici nu iti dai seama ca lucrezi, pentru ca sunt atat de mult ancorate in ceea ce iti place sa faci, incat vine totul natural si le tratezi de parca ar fi ale tale.
Partea cea mai grea a fost productia audio a Kebasmului – am jucat singur cele trei personaje, strigoii si pe Vrajitorul Foame, am spart chiar si pahare in casa pentru efectele sonore din material, sunetele de aripi, de bubuituri de buzdugan sunt toate facute de mine (la propriu, produse cu gura) si multe altele. Chiar si cantecul Vegeticai este murmurat de mine. Da, productia audio a fost cea mai consistenta, fara dar si poate.
Program sistematic sau haos creativ
Las lucrurile sa curga organic. Dupa cum ziceam, tot ce fac pe freelance incepe de la orele 19 in sus plus week-end si de obicei toate se aranjeaza natural, de la sine.
Imi place sa pot comunica foarte bine cu cei cu care lucrez, sunt adeptul ideii conform careia daca spui tot ce e de spus inca de la inceput si nu te arati iritat cand primesti intrebari sa te lamuresti (de oricare parte ai fi – client sau creativ) nu are ce sa se strice in comunicare.
Este nevoie de intelegere din ambele parti, pentru ca niciuna din parti nu este mai niciodata robot. La ambele capete ale firului sunt oameni, care se stie ca pot convietui de minune atunci cand si comunicarea este tratata cu importanta cuvenita.
Timp, efort, venituri
Cel mai mult timp dintre toate activitatile creative pe care le am, imi ocupa, culmea, activitatea care nu imi aduce venituri. Este vorba despre Povesti si Oamenii Lor, cat si interesul meu pentru video, pentru care momentan lucrez mai... incognito, sa zic asa, asta pana voi reusi sa concretizez niste proiecte la care muncesc acum. Si pentru ca nu demult am reusit sa achizitionez aparatura video - inca invat multe lucruri legate de aceasta arta.
Povesti si Oamenii Lor cere mult efort (cum spuneam, eu ma ocup de scripturi, inregistrari, montaj, productie audio si joc si rolurile in ele). Deseori caut oameni interesati sa joace personaje noi si asta poate fi o provocare.
Venituri, in schimb, imi aduc voice-over si uneori fotografia. Momentan. :)
Dor de radio
Mi-e foarte dor de radio si undeva in adancul sufletului eu inca sper ca odata, candva, o sa am un mic, mic loc in FM la un post radio pentru o emisiune scurta a mea, de weekend.
Radioul m-a schimbat total si este motivul pentru care astazi sunt inca lipit de tot ce tine de audio. In timpul petrecut in presa am descoperit ca nu vreau sa lucrez in presa.
Nu este pentru mine acest domeniu, nu sunt atras de ceea ce inseamna presa si nu consider ca am un caracter construit pentru asta, insa am ramas cu o sete puternica de informare, cu o curiozitate greu de stapanit fata de subiectele care ma intereseaza si cu o bruma de atitudine de investigatie.
Am in caracter tenta justitiara si cred ca e ceva ce mi-a ramas din scurta perioada in care am activat in acest domeniu.
