[Cu BD-urile în mână] Vlad Forsea: Mentalitatea „hăăă, desenele sunt doar pentru copii” ne oprește din avea mai multe traduceri, mai multe edituri interesate și mai mulți artiști talentați

"Pe scurt, suntem toți niște tocilari: desenatori și editori", spune Vlad Forsea despre comunitatea încă mică, dar voinică a creatorilor și publisherilor de BD-uri de la noi. Mică, adică nu le-ar fi greu să se adune pentru ieșit la bere, cum observăm că le place să se adune și în antologiile de BD. Iar voinică pentru că deja încep să apară editurile specializate pe bandă desenată cum sunt HAC!BD, LEX Comics sau EAT Comics.  

Probleme în domeniu? Păi lipsa culturii benzilor desenate, faptul că nu e cea mai bănoasă meserie din lume și că drumul spre faimă e destul de lung. Dar: "Eu cred că prin muncă, răbdare și desenat continuu se poate ajunge acolo. Desigur, asta dacă nu stagnezi și desenul nu evoluează constant. Ah, și expunerea e importantă".

Vlad e creatorul unor personaje ca Nilu’ Crocodilu’, Garofiță (o parodie după Garfield) și chiar o serie de comic-uri autobiografice. Lucrările lui se gasesc pe blog; tot acolo și pe pagina de Facebook fanii pot găsi detalii despre lansări sau alte evenimente la care participă. Cel mai recent a lucrat la proiectul colectiv "Urmatorul Cadru".

BD-urile din copilărie

Am avut noroc de niște părinți cărora le plăcea să citească, deci am avut mereu material de lectură prin casă. Cu tatăl meu, în schimb, stăteam și citeam Asterix, Aventurile lui Haplea și Pif.

Apoi au urmat aparițiile clasice de la chioșcurile de ziare de prin anii ‘90-2000: Mickey Mouse, Looney Tunes, Flintstones, Batman, Tom & Jerry, Dino, etc.

Începutul

Nu știu de unde a pornit, dar m-am ținut de desen pentru că nu am dat semne de alte talente. Ce m-a ambiționat să fac benzi desenate a fost sa văd site-urile și blogurile altor desenatori din România. Mi-am dat seama că nu e nevoie să am o revistă în care să public ca să fac benzi desenate.

Momente importante?

Ar fi așa: 2003 – am câștigat o mențiune la un concurs internațional de benzi desenate organizat de Cartoon Network; 
2007 – am lansat blogul meu de desene și personajul Nilu Crocodilu;

2010 – apariția în revista COMICS;
2011 – o colaborare cu Toma de la CevaMărunt, intitulată „Ceva în doi”;
2012 – o colaborare cu StudentDinProvincie;
2014 – o serie de benzi pentru Webcomics.ro, sub numele de „Cum ar fi să...”; 

tot 2014 – participarea ca artist la Festivalul Internațional de Benzi Desenate de la Sibiu și publicarea a două cărticele cu poante, „MAC” și „Magic”;
2016 – apariția în „Următorul Cadru”, un proiect la comun cu încă 9 artiști din țară; și tot 2016 – publicarea albumului „Mesaje din Cluj”, cât și seria de lansări a acestuia în mai multe orașe.

Stilul

Stilul meu a fost comparat de multe ori cu „ceva din desene animate” – nu prea știu ce înseamnă, că sunt o grămadă de stiluri și acolo. Dar aș minți dacă aș spune că nu am fost influențat de cei de la Spumco și stilul lor haotic, „cartoonish” și exagerat.

Îmi place să desenez ceva amuzant, cu poante vizuale, ușor, poate cu ceva umor negru, dar simplu, căci nu m-am priceput niciodată la scenarii. În ultima vreme am lenevit și, de nevoie, am început să abordez desene și mai simple vizual: alb-negru sau cu 2-3 culori.

Elementele unei povești BD. Proces

O poveste este bandă desenată atunci când e însoțită (sau înlocuită!) de niște desene în serie, care prezintă acțiunea respectivă. Asta cam ar fi definiția din dicționar și, sincer, și cea după care mă ghidez.

Cum am mai spus, eu nu mă prea pricep la scris chestii bune în afară de poante scurte/absurde sau jocuri de cuvinte, așa că mă bazez pe viața reală pentru scenariu. Asta e cel mai vizibil în cartea mea, „Mesaje din Cluj”, dar și în proiectele mele viitoare.

Ideile vin una dupa alta și desenul vine de obicei la fel de simplu. Problema e cu ambiția. De când s-a format sinapsa și până când mă așez la masa de lucru pot trece și luni.

Domeniul benzii desenate în România. Trenduri

Știu destul de puțin legat de piețele exterioare. Dar, văzând magazine de comicuri din alte țări, pot spune ca nouă ne lipsește cultura benzilor desenate. Mentalitatea „hăăă, desenele sunt doar pentru copii” ne oprește din avea mai multe traduceri, mai multe edituri interesate și mai mulți artiști talentați.

Avantaje? Suntem puțintei, ne e mai ușor sa ieșim la bere.

La trenduri, as zice ca aparent ne place să ne adunăm in grupuri. Antologiile, de exemplu, sunt abordate de mai mulți desenatori. „UN1.ON”, „Cartea lui George”, „O țară desenată” sau „Următorul Cadru” (într-un fel).

De asemenea, revistele și fanzinele unde cei mai mulți dintre noi am debutat (Revista COMICS, Glorioasa Fanzină, etc.) sunt și ele un fel de locuri comune pentru desene. Un trend bun care e încă nou este apariția editurilor specializate pe bandă desenată: LEX Comics, EAT Comics sau HAC!BD.

Publicarea și relația cu editorii

E musai un pic de management/marketing în punctul ăsta. Din fericire, există editurile care se ocupă de publicare, lansare etc. Dar pentru asta, trebuie să fii destul de bun ca desenator/scenarist, ca să justifici totuși costurile de publicare.

Când lucram la „Următorul Cadru”, dacă unul dintre noi nu desena destul de bine sau pe placul celorlalți, era „atenționat” sau „mustrat” (folosesc ghilimele ca să fiu mai diplomat, de obicei eram destul de duri între noi) ca să ne amintim mereu că lucram totuși, pentru un produs final care trebuie să fie bun din toate punctele de vedere.

Am foarte puțină experiență cu editori. Dar fiind o comunitate încă atât de mică, avem cam aceleași pretenții de la produsul final. Pe scurt, suntem toți niște tocilari: desenatori și editori. Toți vrem să citim benzi desenate bune.

Obstacole 

Mentalitatea de care vorbeam mai sus ar fi cea mai mare problemă, dar asta se rezolvă mai greu. Să zicem că meseria de desenator nu e una bănoasă, așa că asta ar putea să mai taie din ambiție și chef. Drumul către succes și faimă e lung, dar eu cred că prin muncă, răbdare și desenat continuu se poate ajunge acolo.

Desigur, asta dacă nu stagnezi și desenul nu evoluează constant. Ah, și expunerea e importantă. Dar într-o scenă așa de mică, orice chestie nouă trece greu neobservată.

Promovare

Portofoliul online este probabil singurul fel de promovare – nu aș vrea să trimit update-uri prin poștă fanilor mei. Pentru mine, totul se mișcă în online: toate desenele pe care le fac, lansările la care particip, evenimentele unde mă mai bag în seama, toate sunt prezentate și anunțate pe blogul meu sau pe pagina mea de Facebook.

Previziuni?

Să sperăm că o să apară și mai multe edituri specializate sau măcar, mai multe edituri deja existente să fie deschise ideii publicării de benzi desenate. Să sperăm că moda de a fi tocilar va continua și îi va face pe mai mulți oameni să susțină banda desenată.

Oameni talentați o să mai tot apară, deci aici nu îmi fac griji. Doar că acei oameni trebuie ambiționați și să se creeze condițiile pentru ca ei să nu facă benzi desenate doar ca hobby.