Un scurtmetraj românesc merge la Veneția. La cea de-a 73-a ediție a festivalului interational de film de la Veneția, mai exact, în secțiunea Orizzonti (dedicată cinemaului internațional care ilustrează noi trenduri de estetică și expresivitate).
"Prima noapte" e o producție româno-germană, susținută de Deutsche Exotik din München, Libra Film și Commitet Creatives din București. Andrei Tănase a scris scenariul pornind de la relația cu câteva figuri masculine autoritare din familia lui, care i-au arătat cât de inconștienți sunt "oamenii mari" de influența pe care o au asupra copiilor.
Absolvent de UNATC, Andrei a fost regizor de TV și scenarist la Mediapro. De 6 ani face parte și din echipa Anim'est, iar în restul timpului își dezvoltă consecvent proiectele de film. Și nu e prima dată când o producție pe care o semnează ajunge într-un festival de profil. La fel s-a întâmplat, printre altele, și cu "Claudiu și crapii", cu care a obținut premiul Cel mai Bun Regizor la Festivalul Internațional de Scurtmetraj din Cipru, în 2013.
Cu alte cuvinte, e cazul să-l cunoaștem:
Admiterea la UNATC si ce i-a urmat
Spre disperarea părinţilor mei, în ultimul an de liceu încă nu ştiam către ce vreau să mă îndrept. Am dat de o broşură în care figurau toate facultăţile din Bucureşti, am studiat-o temeinic şi m-am ales cu două opţiuni: jurnalism şi film.
A învins filmul (din nou, spre disperarea părinţilor), fiindcă avea examen bazat pe probe practice şi nu era nevoie să stau să tocesc teorie în timpul verii. Cu ceva noroc, am intrat la regie, la UNATC şi abia prin anul trei mi-am dat seama că am ales corect şi că ăsta e de fapt singurul domeniu care mă interesează cu adevărat.
După facultate am lucrat un pic pentru TV, mai întâi ca regizor al ultimului sezon din "Marcă Înregistrată", apoi ca scenarist la Mediapro, unde am scris câteva episoade dintr-un sitcom care nu s-a produs niciodată.
De vreo şase ani fac parte din echipa festivalului Anim'est, unde am atribuţii mai degrabă organizatorice decât creative, iar în rest îmi dezvolt cât de cât constant, de prin 2007 încoace, proiectele de film.
Primul proiect
Primul proiect serios în adevăratul sens al cuvântului, deşi existau urme de seriozitate şi în filmele din facultate, a fost „Claudiu şi crapii”. Am scris scenariul prin 2009, îndemnat de angoasa care mă cuprindea când treceam pe lângă acvariul plin ochi cu peşti vii, din hipermarketul de la mine din cartier.
Aşa s-a născut Claudiu, protagonistul, un tânăr angajat al magazinului, care se luptă să le facă viaţa mai uşoară acestor animale, eşuează lamentabil, dar află nişte lucruri despre sine.
Am aplicat cu proiectul la CNC de vreo două ori la rând, n-am primit finanţare, dar am reuşit totuşi să fac filmul, prin eforturile celor doi coproducători, Deutsche Exotik din München şi Libra Film din Bucureşti.
Filmarea aia de noapte, într-un hipermarket complet gol de la marginea oraşului, în care îl puneam pe Paul Ipate să mute cu mâna crapi vii dintr-un acvariu în altul e unul din highlight-urile carierei mele de până acum.
Ce regizori admiri?
Sunt mulţi şi foarte diferiţi între ei. Ceea ce îi aseamănă e poate meticulozitatea, atenţia la detalii, faptul că nu lasă nimic la voia întâmplării. Îmi plac filmele de gen cu clare preocupări estetice şi încerc să fac abstracţie de antagonismul „film de artă vs. film comercial”: prefer să le împart în reuşit şi nereuşit.
Îi urmăresc cu interes şi pe Haneke şi pe Danny McBride sau Jared Hess. Pe Herzog, Soderbergh, Polanski, Audiard, Puiu, Delépine & Kervern... Cum ziceam, sunt mulţi.
Ideea pentru scurtmetrajul „Prima Noapte”
Punctul de plecare a fost relaţia mea cu câteva figuri masculine autoritare din familie şi revolta pe care am simţit-o după ce am depăşit vârsta adolescenţei şi am realizat cât de puţin conştienţi sunt „oamenii mari” de responsabilitatea pe care o au în educarea şi îndrumarea „copiilor”. De forţa pe care o au anumite cuvinte şi atitudini asupra unei fiinţe fragile, în curs de formare.
Am pus în contextul acestei frustrări un episod foarte delicat din viaţa unui adolescent – pierderea virginităţii – şi încet, încet s-a născut o structură narativă.
Colaborarea româno-germană
Pe coproducătorul german, Philipp, l-am întâlnit acum câţiva ani la Sarajevo, când participam la un program numit Talent campus, ca scenarist. Festivalul a organizat un speed dating în cel mai propriu sens al cuvântului, în care fiecare participant avea ocazia să stea 5 minute la masă, pe rând, cu mai mulţi producători nemţi.
Tocmai scrisesem scenariul de la „Claudiu şi crapii” şi eram în căutare de feedback şi o eventuală colaborare pentru dezvoltarea proiectului.
În cele 5 minute alocate n-am apucat să spun decât jumătate din poveste, dar a fost suficient cât să-i captez interesul lui Philipp, care mi-a propus să ne vedem a doua zi la o cafea ca să-i povestesc şi a doua jumătate. „Prima noapte” e deja al treilea proiect făcut împreună.
Alegerea echipei și a actorilor
La actori nu mă pot baza decât pe talentul de care dau sau nu dovadă în timpul probelor. Nu am actori-fetiş, prefer să descopăr oameni noi, neconsacraţi, să evit confortul unor colaborări deja rodate.
Echipa „tehnică”, însă, e aceeaşi de ani buni: Barbu Bălăşoiu la imagine şi Andrei Bălăşoiu la montaj.
Obstacole
Dincolo de bugetul foarte mic, pe care a trebuit să-l întoarcem pe toate părţile ca să nu ne dea cu minus, problema principală a fost distribuţia.
Din cauza scenelor ce implică nuditate şi simularea actului sexual, majoritatea actriţelor care s-au înscris la casting pentru rolul principal feminin au refuzat să mai vină la probă după ce au citit scenariul.
Ajunsesem într-un punct în care mă gândeam că va trebui să fac un compromis major şi să „cuminţesc” scenele respective, altfel riscam să nu am cu cine face filmul.
Din fericire, cele câteva curajoase care au acceptat să vină s-au descurcat foarte bine. Într-un final am avut de ales din vreo 4-5 fete, dar n-a fost o decizie uşoară.
Bienala de la Veneția
Selecţia la Veneţia e deja un mare succes pentru film. Sunt foarte puţini cei care l-au văzut până acum: producătorii, o parte din echipă şi doi-trei cunoscuţi. Abia aştept să iasă la lumină, să primim şi noi nişte feedback obiectiv.
În România va ajunge odată cu primul festival care îl va include în program.
Cinematografie în România. Publicul
Nu prea există public de cinema în România. Mă refer la publicul larg, care caută în primul rând entertainment. Sunt foarte puţine săli, dar există internet foarte rapid şi poţi vedea cam orice film, gratis, zăcând pe canapea. Chiar şi filmele americane cu bugete imense au încasări modeste la noi.
Pe de altă parte, cinemaul de autor a evoluat fenomenal în ultimii 10 ani. E cam singurul domeniu în care jucăm şi noi, românii, în „Liga campionilor” şi mai şi câştigăm din când în când. Cu toate astea, încă n-a devenit o prioritate pentru autorităţile statului.
Pe lângă un dezinteres constant faţă de cultură, în general, cred că e vorba şi de o atitudine foarte provincială a românilor faţă de cinema, care e considerat în continuare, la nivel de masă, o formă de divertisment, nu de artă, care va fi pe veci inferioară, de exemplu, spectacolului de teatru sau de operă.
E o discuţie lungă, nu sunt eu cel mai în măsură s-o reiau aici. Ma bucur însă că noul ministru al culturii pare dispus să lupte pentru ca cinematografia românească să aibă parte de respectul şi susţinerea pe care le merită.
Greșeli frecvente în regie
Poate cea mai frecventă e subestimarea spectatorului, care e din ce în ce mai greu de mulţumit, are din ce în ce mai puţină răbdare şi disponibilitate pentru ce îi oferi.
Chiar dacă nu e neapărat pasionat de cinema, a văzut suficiente filme încât să strâmbe din nas atunci când o replică sună prea livresc, o răsturnare de situaţie e neplauzibilă sau CGI-ul e făcut cu bani puţini.
Dacă tu, ca autor, simţi că ceva, undeva, scârţâie, nu te gândi că spectatorul n-o să simtă. De obicei simte, aşa că mai bine te apuci să repari ce scârţâie.
Industria de film, din perspectiva unui regizor tânăr
Mulţi cineaşti talentaţi şi bătaie mare pe fonduri mici. Ca în orice domeniu creativ, când eşti la început, trebuie să vii cu ceva cât de cât nou. Să spui lucrurile un pic altfel, să ai multă răbdare şi perseverenţă. Să-ţi „doreşti mai mult victoria decât adversarul”, ca să fac încă o paralelă cu fotbalul.
Pe mai departe?
Pare că a sosit momentul primului lungmetraj.
