200 de ore, 6.000 de ore de voluntariat, doar în prima jumătate a acestui an. În ce constau ele? În lupta cu singurătatea pentru o bătrânețe mai frumoasă: vizite, povești, fulare, mucenici, călătorii.
Anca Iosub (director executiv) și Cătălin Dinu (coordonator comunicare și fundraising) povestesc despre asociația Niciodată Singur – prietenii vârstnicilor (pagina de Facebook), dar și despre cultura voluntariatului în România.
Cred ca este important sa arătăm oamenilor că a ajuta poate lua forme atat de diverse și la îndemâna oricui: de la a oferi 2 ore de companie unui batrân singur, pana la a tricota un fular, a ridica o rețetă, a oferi o floare de 1 octombrie, a promova cauzele unei asociații sau a scrie felicitări personalizate de Crăciun, spune Anca.
Poți să faci din voluntariat, dar și dintr-o asociație destinată vârstnicilor, ceva care trece granițele efortului sau ale unei presupusei plictiseli. Prin acțiuni ca Fularul de la bunica, primul calendar 75+ sau cursuri de gătit mucenici cu masterchefi.
Povestea asociatiei
Anca: Asociația s-a născut formal la finalul anului 2015 din dorința voluntarilor de a oferi o mână de ajutor si alinare cat mai multor vârstnici singuri din România.
Intre anii 2006 – 2015, proiectele și activitățile de sprijin pentru vârstnici au făcut parte din programul Niciodată Singur derulat de Fundația Principesa Margareta a României, în parteneriat cu asociația franceză les petits frères des Pauvres.
În cei aproape 10 ani, familia a crescut: din ce in ce mai multi voluntari și-au dedicat energia și timpul unui numar de vârstnici în creștere, activitățile din București și Brăila extinse și în Ploiești și Constanța s-au diversificat si din 2012 acțiunile directe în beneficiul bătranilor au fost completate de campanii de conștientizare a situației persoanelor de vârsta a III-a.
Animați de o creștere organică, dar și de dorința de a putea aduce alinare, ajutor și in acelasi timp un model de implicare voluntară mai multor persoane, la finele anului 2015 am creat asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor.
Astfel, deși nou înființată, asociația poartă istoria celor 10 ani de activitate, dar dorește ca prin modul de lucru, modelul de implicare și dedicatia oamenilor să aducă un plus de valoare în mai multe comunități din țară și o bătrânețe mai demnă și mai frumoasă cat mai multor “bunici” singuri.
Obiective
Anca: Misiunea asociatiei este de a lupta la nivel naţional împotriva izolării sociale şi a singurătăţii persoanelor vârstnice. Cum? Prin mobilizarea voluntarilor si prin schimbarea percepţiei societăţii asupra persoanelor vârstnice.
Prin gesturi simple, dar extrem de valoroase, fiecare persoană poate oferi vârstnicilor o bătrânețe demnă și mai frumoasă, iar asociația oferă cadrul, modelul si susținerea necesare pentru a face acest lucru.
Vizitele la domiciliu, activitățile recreative din cămine de bătrâni, ieșirile, vacanțele sau sărbătorile petrecute împreuna, dar și suportul practic oferit celor mai vulnerabili aduc vârstnicilor alinare sufletească, mâna de ajutor atât de necesară sau sentimentul de demnitate si utilitate, principalele obiective pe care dorim sa le atingem prin acțiunile noastre.
Finantare
Cătălin: Încercăm diverse surse de finanțare pentru proiectele noastre. Avem suportul financiar al asociatiei les petits frères des Pauvres și al partenerului Fundația Principesa Margareta a României.
O mare parte din bugetul nostru vine din două campanii naționale de direct mailing pe care le trimitem de Paște și de Crăciun, iar în decursul anului derulăm campanii de crowdfunding, peer-to-peer și donații on-line.
De asemenea, derulăm campanii de corporate fundraising, împreună cu mai multe companii alaturi de care implementăm actiuni de voluntariat corporativ și punem în practică campanii cu ajutorul voluntarilor și al vârstnicilor, așa cum este „Fularul de la Bunica”, o campanie națională de tricotat fulare pe care le vom vinde apoi pentru finanțarea activitatilor.
O altă componentă importantă o constituie parteneriatele și donațiile in produse. Avem colaborari cu un restaurant care derulează un program de meniuri în asteptare prin care putem oferi ocazional pachete de mâncare caldă, asociatii medicale care oferă consulturi optometrice și ochelari vârstinicilor săraci, teatre și instituții culturale care ne dau periodic bilete pentru vârstnici sau alți sustinatori care oferă pachete de sărbători.
Proiecte
Cătălin: Înainte de toate, avem ocazia să facem parte din rețeaua internațională Les petits frères des Pauvres, în care există un schimb liber de informații. Ne întâlnim periodic cu partenerii din celelalte țări, facem schimb de idei și discutăm campanii de fundraising și comunicare pe care le putem implementa la nivel global și regional.
„Fularul de la Bunica” vine de la colegii din Barcelona, acolo unde e implementată deja de 6 ani. Am avut norocul să luam un model deja testat, pe care a trebuit doar să îl ajustăm la publicul din România.
Am observat că la nivel de fundraising, publicul reacționează la campanii sociale outside-the-box, implementate creativ.
Și la noi, încetul cu încetul, donatorii se îndreaptă spre organizații mici, dar care comunică eficient și ies din convențional. Asta încercăm la fiecare campanie pe care o construim, iar în acest an strategia este să valorificăm talentul și experiența vârstnicilor. Căutăm în fiecare acțiune componenta ei de comunicare.
Până acum, în 2016, am reușit să facem împreună cu revista Unica și partenerii de la .1Concept primul pictorial cu modele 75+ din România, în luna martie bunicile noastre au gătit împreună cu finaliștii Masterchef (BionicChefs) 300 de mucenici pe care i-am donat unui cămin de batrâni, iar acum mobilizăm publicul și vârstnicii pentru Fularul de la Bunica.
Oamenii răspund extraordinar, după fiecare acțiune apar noi donații în bani sau bunuri materiale, noi cereri de voluntariat și, cel mai important, noi vârstnici care doresc să se înscrie ca și beneficiari.
Activitati
Anca: Interactiunea directă, individuală si regulată (saptămânală sau bilunară) cu vârstnicii prin vizite si ajutor la domiciliu sau prin activitati recreative în camine de bătrâni este principala activitate a asociatiei.
În fiecare lună, la nivelul celor 5 orașe in care suntem prezenți (București, Brăila, Constanța, Ploiești si Pitești) au loc aproximativ 500 de vizite in casele bătrânilor si 7 activități în cămine de bătrâni la care participă peste 130 de vârstnici.
Un alt proiect important este derularea activitatilor estivale și cu ocazia sărbătorilor. In cursul lunilor de vară și cu ocazia principalelor sărbători, inclusiv în a doua zi de Crăciun, dorim sa le readucem vârstnicilor bucuria “concediilor de altădată” prin excursii și iesiri de o zi sau prin sejururi de 3-4 zile si sa le redăm magia sărbătorilor în familie în jurul meselor festive organizate de Paște si Crăciun, atunci când singuratatea este cea mai apăsătoare povară.
Campania Flori pentru suflet, organizată de 1 octombrie, este de asemenea un proiect important pentru noi. Prin acțiuni si evenimente publice la nivel national ne dorim sa marcăm Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, dar si să aducem în atentia publicului larg situația vârstnicilor din România si să mobilizăm diverse comunități in sprijinul vârstnicilor.
Voluntariatul
Anca: În primele 6 luni ale acestui an am mobilizat peste 200 de voluntari, cea mai mare parte de ei în activități regulate ce au insumat un număr estimativ de 6000 de ore de voluntariat. În plus, în cadrul Campaniei Flori pentru suflet vizăm implicarea benevolă a altor 300 de persoane din intreaga țară.
Motivele pentru care voluntarii nostri se alatură familiei Niciodata Singur sunt diverse: de la motivații personale, la un sentiment de datorie civică sau pentru o dezvoltare personala.
Ne bucură sa vedem o deschidere din ce in ce mai mare spre voluntariat, chiar și spre voluntariatul cu persoane vârstnice, deși acesta nu este “everyone’s cup of tea”, dar mai avem mult pana sa putem spune că voluntariatul a intrat în cultura națională.
Cred ca este important sa arătăm oamenilor că a ajuta poate lua forme atat de diverse și la îndemâna oricui: de la a oferi 2 ore de companie unui batrân singur, pana la a tricota un fular, a ridica o rețetă, a oferi o floare de 1 octombrie, a promova cauzele unei asociații sau a scrie felicitări personalizate de Crăciun.
Doar astfel vom putea să integrăm voluntariatul în viața cotidiană, fără a-l simți ca un sacrificiu de timp sau energie sau ca o acțiune salvatoare, ci ca pe un element de normalitate într-o comunitate în care nu putem progresa și conviețui decât împreună.
Promovare
Cătălin: Provocarea cea mai mare este să reușești să faci cât mai multe cu un buget cât mai mic. În general țintim trei mari categorii de target: în primul rând vrem să ajungem și să informăm de existența noastră vârstnicii singuri, apoi ne adresăm potențialilor voluntari și, nu în ultimul rând, donatorilor.
Având categorii de public atât de diferite, pentru fiecare folosim canalele potrivite. Așadar promovarea e un mix adaptat de canale clasice precum radio, tv și presă scrisă și canale moderne.
În plus, ne bazăm pe beneficiarii si voluntarii noștri, care sunt un canal foarte eficient de comunicare, deoarece recomandarea sau experiența personală contează din ce in ce mai mult în alegerile făcute și reprezintă o cale bună de a crește organic.