Tudor Vintiloiu a strabatut lumea si a fotografiat-o. Etiopia, Cambodgia, Ecuador, Ghana, Madagascar si Maroc. Il atrag tarile in curs de dezvoltare si felul in care schimbarea influenteaza cultura si relatiile dintre oameni.
Cand se intoarce acasa, fotografiile lui au alt aer. "E un alt proces", spune el, "este dificil sa fii lucid cand esti inconjurat de lucruri prea familiare". Tudor lucrat 12 ani ca fotograf de presa (Cotidianul, ZUMA Press, Decat o Revista), timp in care a fotografiat orice: de la conferinte de presa la evenimente sportive, portrete, intamplari diverse.
De fapt, asa a si inceput relatia lui cu fotografia, acum 15 ani. Nu cu povesti "de cand era mic", ci cu o intamplare: primul stagiu la un ziar, pe cand era boboc la Facultatea de Jurnalism, si o placuta pe o usa pe care scria: FOTO.
Din 2013 este pe cont propriu. Colaboreaza cu Kondiment Group si produce continut vizual pentru campanii de marketing politic. Isi spune fotograf documentarist pentru ca: "Un fotograf documentarist surprinde imaginile onest si fara manipulari electronice sau de orice fel".
Inventar
Am avut norocul sa calatoresc destul de mult. Dar locuri unde m-am dus anume ca sa fotografiez sunt doar cateva: Etiopia, Cambodgia, Ecuador, Ghana, Madagascar si Maroc. Nicaieri nu am stat mai putin de o luna, iar in Ghana si in Cambodgia am fost in mai multe randuri.
Au fost diferite tipuri de greutati in diverse locuri - de exemplu Ecuador-ul m-a solicitat fizic destul de mult, atat din cauza altitudinii cat si din cauza mersului interminabil prin jungla.
In Etiopia mi-a fost foarte greu sa ajung acolo unde voiam - la taberele de refugiati de la granita cu Somalia - pentru ca este o zona separatista instabila, iar eu aveam viza de turist, etc.
Dar dintre toate locurile pe unde am fost, niciunul nu a egalat minunatiile pe care le-am vazut in bazinul Amazonian din Ecuador, si oamenii fascinanti care traiesc acolo.
In Romania
Cand sunt acasa este foarte greu sa intru in aceeasi stare de uimire care ma motiveaza atunci cand descopar locuri noi. Este dificil sa fii lucid cand esti inconjurat de lucruri prea familiare.
Si atunci tot procesul este altul. Un pic mai greoi, un pic mai laborios. E ca mersul pe bicicleta - intr-un caz mergi la vale si e usor, iar in altul trebuie sa dai ceva mai mult din pedale. Nu stiu daca in final chestia asta influenteaza felul in care e spusa povestea in imagini. Eu sper ca doar intr-o mica masura.
Viata de freelancer
Sunt complet pe cont propriu din 2013. Tot ce lucrez acum sunt fie colaborari (regulate sau nu), fie comenzi punctuale.
Partea cea mai buna este ca sunt ceva mai stapan pe propriul meu program, asta inseamna ca imi pot petrece ceva mai mult timp cu familia si ca pot sa imi segmentez programul zilnic astfel incat sa am mai multe surse de venit simultane. Chestie care ofera o oarecare siguranta.
Si foarte important este ca am libertatea de a alege proiectele in care ma implic si pot sa le refuz pe cele care cred ca nu mi se potrivesc.
Pe de alta parte, viata unui freelancer, din punct de vedere financiar, este o succesiune de suisuri si coborasuri, de perioade in care nu suna telefonul cu saptamanile, si altele in care nu iti ajung orele dintr-o zi sa faci cate sunt de facut. Este o presiune destul de mare. Mai ales daca ai o familie de intretinut.
Perioada din presa
A fost o scoala foarte buna pentru mine din multe puncte de vedere. Am inceput in fotografia de presa cand inca se lucra pe film, chestie care m-a disciplinat. M-a obligat sa gandesc fiecare cadru. Sa nu fac risipa. Sa incadrez cu grija.
Am invatat sa fiu flexibil si sa pot aborda orice subiect si orice gen fotografic, pentru ca asa erau cerintele pentru un ziar cotidian.
Cred, insa, ca succesiunea de falimente a institutiilor de presa care m-a facut sa devin freelancer a venit la timpul potrivit pentru mine.
Simt ca daca as mai fi stat angajat confortabil la vreun ziar si nu as fi fost obligat sa scot putin capul, as fi esuat intr-o rutina si o autosuficienta care mi-ar fi omorat orice urma de creativitate. Asta, evident, nu e ceva universal valabil. Dar cred ca este asa in ceea ce ma priveste.
Ce inseamna Documentary Photographer
Diferenta principala dintre un fotoreporter si un fotograf documentarist este timpul investit in subiect. Fotograful documentarist nu are presiunea unui deadline scurt si poate aprofunda un subiect, poate analiza un fenomen mai amplu.
Poate studia si lucra la un material luni de zile sau chiar ani, iar produsul final este si el elaborat, de cele mai multe ori sub forma unei serii de fotografii, sau a unui album.
Imi place titulatura asta pentru ca defineste cumva si valorile dupa care ma ghidez in fotografie. Un fotograf documentarist surprinde imaginile onest si fara manipulari electronice sau de orice fel. Adevarul este virtutea de baza a oricarui fotograf documentarist sau fotoreporter.
Cum a inceput
Cand aveam 6 ani, am luat aparatul rusesc al tatalui meu... Nu. Glumesc. Nu a fost asa. A fost o intamplare. Eram proaspat boboc al Facultatii de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din Bucuresti si era obligatoriu sa facem un stagiu de doua saptamani de practica intr-o redactie.
Eu am ajuns la ziarul Cotidianul fara sa stiu ce vreau sa fac. In drum spre biroul redactorului sef citeam placutele cu departamente care erau pe usi. Si cand am vazut "foto", lenesul din mine a zis "asta e! aici e mai usor!". Asta era acum 15 ani.
Amprenta
Nu este vreo filozofie complicata. Incerc sa surprind si sa "salvez" intr-un fel lucrurile pe care le vad si care imi starnesc interesul si care imi provoaca o emotie.
Si incerc sa fac asta cat mai onest si mai obiectiv cu putinta, pentru ca altfel simt ca am esuat. Ca nu am "salvat" momentul, si ca l-am pierdut pentru totdeauna.
Asa ca nu fac niciodata regii si nu modific continutul imaginilor. Pentru ca o poza proasta nu inseamna un esec, dar o imagine neadevarata, da.
"Jurnalistii aleg fotografiile-stereotip"
Cred ca era vorba de alegerea fotografiilor care insoteau articolele in ziar. Iar asta este in mod normal treaba unui editor foto. A unei persoane cu o cultura vizuala si estetica foarte bogata, care intelege modul in care cititorul percepe informatia din pagina.
Daca tot jurnalistul este cel care trebuie sa aleaga imaginea care ii insoteste textul, el va alege ceva simplu, evident, si de cele mai multe ori redundant cu informatia din text. Nu vreau sa generalizez. E o observatie bazata pe experienta proprie.
Nu cred ca poti ocoli stereotipurile, ca fotograf. Poti sa fii cat mai prezent si cat mai deschis la minte si sa speri ca "bagajul" tau interior si ochii tai nu te vor duce in zona asta. Dar se intampla.
Manierism de generatie
Nu exista idei noi. Ci doar reinterpretari ale unor idei vechi. Cand incerci sa re-inventezi apa calda, si te concentrezi prea mult pe "cum", pierzi din vedere ca tu de fapt nu contezi.
Ca nu este despre tine. Ca rolul tau este sa spui povestea cuiva. Si ca forma pe care o dai povestii este buna sau proasta doar prin perspectiva eficientei transmiterii mesajului si a emotiei.
Cu colegii de generatie ma unesc multe, nu atat din punct de vedere stilistic, cat mai mult o intelegere reciproca si un soi de camaraderie care ma face sa ma simt foarte mandru ca sunt printre ei si ca am reusit impreuna sa nu ne oprim din a face ce ne place.
