Pentru unii hobby, pentru altii semi-job, pictura poarta numele Haine de Inima pentru Elena Cosmina Georgescu, iar relatia lor inca nu e foarte bine definita. Dar nici complicata nu e. Elenei i s-a predat desen si pictura la liceu, dar ea n-a prea ascultat - teoria uneori inerta se impune urat peste niste instincte. Nu s-a dus mai departe la Arte din acelasi motiv; a facut, in schimb, psihologia. Dar pictura astepta si s-a manifestat intai si-ntai pe un tricou. Unii i-au spus sa se opreasca, altii au indemnat-o sa-si vada mai departe de culori.
De aici, umpleti voi golurile pana la Haine de Inima, seria de tricouri pe care Elena le picteaza in ritmul propriu, fie cand simte, fie cand i se cere (dar mai rar). Sau stati, nu le umpleti, ca ne povesteste ea o treapta mai jos:
Background
Gand bun intai de toate. Sunt un om si inca invat. Din punct de vedere educational, am terminat Seminarul Teologic ,,Neagoe Voda Basarab” din Curtea de Arges, sectia Patrimoniu Cultural, mai exact, clasa de pictura.
N-as putea spune ca mi se trage de aici ceea ce fac, deoarece nu ascultam in mod activ orele de pictura, desen.
A urmat Facultatea de Stiinte Socio-Umane din Pitesti, specializarea Psihologie. Asadar, nu am studii in domeniu si nici nu am vrut, din punct de vedere financiar si emotional.
Nu stiu cat as fi rezistat sa scot din mine ce simt, ca mai apoi sa vina cineva si sa-mi corecteze apasat cu pixul rosu schita sufletului meu. Aprecierea mea sincera pentru cei care au ales drumul acesta. Eu am preferat sa pictez si apoi sa studiez.
Cand a aparut pictura
Eram pe la 7 ani si am incercat sa trasez linii, sa pricep cu mintea de atunci proportiile, dar am inceput sa plang si am lasat-o balta. Cred ca ratiunea lucrurilor a fost sa nu am ratiune in ce fac, sa nu am reguli sau schite.
Am facut o pauza pana cand am intrat la liceu. Apoi am facut o pauza si in liceu pentru ca nu ascultam de nimeni, doar respectam regulile ce tineau de partea iconografica. Insa si de acolo m-am retras, deoarece consider ca nu poti sa o arzi aiurea si sa mai tragi o dunga pe chipul unui sfant.
Cine m-a influentat sa explorez terenul?! Hmmm… fix Dumnezeu stie.
Inceputul
Tehnica mea a fost sa simt ce fac. Sa fiu vie si sa pictez in slujba unor trairi inspirate de povestile celor care imi cer sa pictez. Tehnica mea este simpla: simt in timp ce pictez, nici inainte, nici dupa.
Am avut ajutor. Mai intai de la cei care nu au crezut in mine si, apoi, de la cei care s-au uitat in ochii mei si mi-au zis ,,ba, fata, vezi-ti de culorile tale”.
Nu am invatat singura, caci nu esti singur niciodata, dar rational vorbind nu a existat cineva anume cu studii in domeniu care sa ma indrume si care sa ma sustina constant; nu am avut un mentor de pe aici si nici muza.
Haine de Inima si care erau perspectivele
Era vara anului 2014 si trebuia sa dau licenta. Doar trebuia. Era o chestie de ,,hai sa o fac si pe-asta". Nu stiam de ce si cum, parea o nebunie. Cum sa renunt la ceva atat de sigur?! Pana la urma eram integralista, cu toate examenele luate si poc, nu mai dau licenta.
Si intr-o zi am mers la cumparaturi intr-un hypermarchet, unde mi-au atras atentia niste culori textile. Am pus mana pe un tricou si am pictat pur si simplu, fara explicatii si nici drept de apel.
Nu m-am gandit la perspective, aveam temeri pe care le pot avea si acum, mai ales cand lasi galagia celor din jur sa-ti acopere soapte aia care iti zice clar si limpede ce si cum sa faci, si mai ales de ce.
Pe mine ma interesa scopul de a da mai departe, de a simti, nu am inceput cu ideea de a face bani pentru ca era destul de simplu.
Terminam cu licenta, ma angajam cu norma intreaga si faceam bani. Bani poti face din orice, oricum, dar cu scopul cum ramane? E doar crezul meu.
Paleta definita de elemente si lucrari la cerere
Au fost si sunt lucrari la cerere pe care de fel le refuz. Refuz in special lucrarile stil poza, unde sunt obligata sa fac exact dupa o poza sau un stil anume. Nu am reguli si am invatat sa spun "nu" celor care imi negociaza trairile, implicit munca, manopera, materialele.
A picta nu e un soi de pasiune pentru care ti-ai da si viata, ci e modul prin care ai un sens si lasi asta sa treaca prin tine catre ceilalti. Simti sau nu simti, atata tot.
Clientii pe care ii am sunt oameni care simt sau rezoneaza cu ce fac. Atat.
Extindere?
Am de gand sa las totul sa vina, e mare lucru sa stii sa lasi sa vina spre tine oameni, situatii, iar apoi sa zici in sinea ta: ,,Oare, ce am invatat despre, si de ce mie?!”. Conceptul Haine de Inima este in transformare si voi lasa sa se vada, sa se simta. Pictura e un strigat mut, ori strigi de bucurie, ori de tristete.
