Viața de antreprenor e un iureș care se împarte, pentru Samira Natour și Solene Cesbron, între răspuns la mailuri și telefoane, administrarea Zvâc, munca de design propriu-zis cu tot ce presupune, inclusiv vânătoarea de colaboratori. Timp de promovare și networking? Doar dacă facem petiția aia cu adăugarea mai multor ore în zi.
Ne întâlnim tot mai des cu formule de lucru flexibile, de mici dimensiuni, care mizeaza pe agilitate în lucrul cu clienții. Zvâc e un astfel de studio, deocamdată cu o echipa stabila de doi, dar cu un cerc socio-profesional extins pentru colaborări. Specializarea lui: designul comunicării în print și proiecte editoriale. Cum se întâmplă lucrurile la Zvâc, aflăm de la Samira, antreprenoarea #1:
Background
Sunt pasionată de design, de reviste și de poveștile pe care suportul de hârtie știe cel mai bine să le pună în valoare. Colecționez carnețele, cred în puterea oamenilor de a schimba scenariul urban și mă entuziasmez ușor la orice flicărire de întreprindere creativă.
Cred că au trecut mai bine de 10 ani de când lucrez ca designer editorial. Am început cu o șansă din partea unui profesionist care-a văzut ceva în mine pe când eram încă la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și pe când credeam că voi ajunge în vreo redacție să scriu știri.
Dar mi-am revenit repede după câteva încercări eșuate de a face practică în domeniu. Nu eșuate de tot, pentru că așa am început să intru în lumea ziarelor și a revistelor. Am făcut design de print mulți ani.
Între timp, am terminat și un master la UNARTE, iar lucrarea mea de dizertație a fost, bineînțeles, crearea unei reviste de la zero. Ăsta a fost un proiect pe care mi l-aș fi dorit în scena urbană bucureșteană, iar acum câțiva ani, prin 2011, s-ar fi potrivit de minune.
Reper era o revistă-oraș care-și dorea să creeze o platformă pentru tinerii urbani, un proiect ambițios cu o structură construită în jurul unui nucleu de unde-ți pornești călătoria, ca și cum ai lua la pas orașul.
Ultima experiență dinainte de Zvâc a fost într-o agenție de custom publishing și comunicare. Acolo am cunoscut-o pe Solene Cesbron, cea care urma să-mi împartă viziunea despre design și despre cum poate fi aceasta o puternică unealtă de comunicare. Și apoi s-a născut Zvâc, un studio de design specializat în proiecte editoriale.
Ideea Zvâc
Acum trei ani eu si Solene ne-am hotărât să ne unim forțele pentru a crea un studio de design așa cum credeam noi că ar trebui să fie: design de calitate și servicii dedicate pentru clienți mici și medii care nu-și găseau un partener potrivit în agențiile mai mari, dar nici prin rândul freelancerilor.
Ne doream un loc al nostru, în care să regăsim zilnic plăcerea de a căuta noi direcții și soluții într-un mod mai flexibil și mai conectat cu nevoile clienților noștri.
Identitate
Ne-am dorit un nume care să spună ceva despre energia și pasiunea pe care o avem pentru meseria noastră și credem că numele Zvâc oferă în plus și o promisiune. Încercăm să aducem Zvâc în fiecare colaborare, în fiecare proiect!
Logo-ul nostru a fost desenat de un prieten francez de-al lui Solene. Faptul că am apelat la alt designer ne-a oferit și experiența de dincolo de baricade, experiența de a fi client. Puțină distanță față de identitatea noastră vizuală a fost binevenită, pentru că știm cu toții că cele mai dificile proiecte sunt cele pe care le faci pentru tine.
Primul an de activitate
A fost frumos, dificil, intens. A fost, în primul rând, o perioadă de trial & error. Am muncit mult pentru bani puțini pentru că nu am pornit cu o strategie de pricing bine definită și nu reușeam să evaluăm suficient de bine cât vom lucra la un proiect.
Am învațat de toate: de la cum se face un contract, la project management, la cum să evaluăm mai corect cât muncim.
În paralel, colaboram și cu Decât o Revistă. Chiar din redacția lor ne-am desfășurat activitatea timp de 1 an și jumatate. Primii clienți, pe lângă DOR, au fost din zona ONG-urilor (Fundația Motivation, Mihai Eminescu Trust) dar și de retail (Catleya Wines).
Primele proiecte
Decât o Revistă a fost un proiect important pentru noi la început de drum și a durat 18 luni. Au venit și proiecte de identitate și de comunicare vizuală, toate venite prin recomandări. Cărți, rapoarte anuale, logouri, câteva site-uri, dar și un eveniment de lansare gândit de noi,
Specializare: print
Am început cu o plajă mai largă de servicii de corporate design și branding, însă, pe parcurs, ne-am axat pe ceea ce suntem noi specializați, adică pe communication design in print.
Acoperim tot ce ține de acest aspect, de la gândirea unui concept grafic, la paginare, la direcție artistică, găsit colaboratori (fotografi, ilustratori), dar și găsirea de soluții de producție.
Am observat în ultima vreme nevoia companiilor de a comunica mai selectiv pe zona de print. Ăsta-i un lucru bun! Din acest motiv, consider că trebuie să găsească un partener care să le asculte nevoile și să vină cu soluții creative pentru a comunica mai bine, mai eficient, dar și mai frumos.
Clienți
Majoritatea clienților vin prin recomandări. La noi a funcționat foarte bine word of mouth, însă credem că a venit momentul să fim un pic mai activi în privința asta de acum încolo. Ne adresăm, în general, antreprenorilor și afacerilor mici spre medii, nu alergăm după bugetele mari de publicitate. În afară de mici excepții, lucrăm 100% cu clienți români.
Ne plac poveștile și ne place să ne implicăm în construcția lor. Așa că portofoliul nostru de clienți este variat: de la Catleya - o podgorie în ascensiune, la Otherside - magazinul de haine, la Șugăraș - un serviciu care îți oferă gustări pe bază de abonament, la Runink - o bibliotecă sportivă online, la Infrafit - un centru de detox și biomedicină.
Pe lângă toate aceste povești de brand a căror identitate am conturat-o, lucrăm cu multe fundații și ONG-uri pe diverse proiecte de comunicare, de la rapoarte anuale, la broșuri, cărți și cataloage: Asociația PACT, Fundația Mihai Eminescu Trust, ARC, Donații.ro, CeRe, Fundația Motivation, Fundația Calea Victoriei, ONU.
În prezent, continuăm să dezvoltăm povestea Fundației Leaders pe diverse materiale de comunicare online, după ce am lucrat împreună la un proiect care ne-a adus mari satisfacții: o carte aniversară – 16 ani de Leaders.
Un alt proiect interesant a fost crearea unui nou concept grafic pentru numărul 3 al revistei ilustrate pentru copii Fabulafia.
Fiind un concept unic pe piața din România, l-am făcut cu mare drag și spor, de la gridline și structură, până la culoare și caractere. A plecat de la noi cu poftă de noi povești.
Echipa
Nu credem că evoluția lui Zvâc este spre o echipă foarte mare. Pentru fiecare proiect, însă, putem aduce colaboratori în funcție de nevoile proiectului: ilustratori, copywriteri, programatori etc. În momentul de față, Solene colaborează cu o agenție și căutăm să dezvoltăm parteneriate cu oameni din zona de strategie de comunicare, marketing, pentru că în ultima vreme proiectele din zona de comunicare sunt din ce în ce mai numeroase.
Antreprenoriat în creație
Marea dificultate în a avea propriul studio de creație este faptul că, în majoritatea timpului, nu faci creație, ci faci alte chestiuni care nu țin de design. Este dificil să jonglezi între proiecte și chestiuni administrative, trimis e-mailuri, vorbit la telefon, încercând să rezolvi probleme.
Managerierea eficientă a timpului pentru a fi sigur că ai în balanță toate aspectele importante în a conduce o afacere este adevărata luptă. Ca să ai o afacere în adevăratul sens al cuvântului, să fii un designer bun nu este suficient. Trebuie să fii un om de business iscusit și un extraordinar de bun organizator.