Calin Coman, Managing Partner Handsome, a pornit agentia in 2002, in Arad, cand clientii nu erau obisnuiti sa plateasca pentru creativitate. Venea cu trei ani de experienta de la Vitrina (din Cluj) si cu indrazneala de a spune ca ideile nu sunt gratuite.
La intrebarile noastre, Calin nu se impiedica de eufemisme. O agentie locala va fi perceputa ca o agentie "de provincie", spune el, pentru ca Romania este impartita asa: Capitala si restul tarii. Si da, exista foarte multe dezavantaje, prin urmare. Accesul la advertiseri si pitchuri, oameni putini, lipsa de resurse. In ciuda lor, insa, Handsome a avut si un client in New York si un altul care a ajuns in 5 ani de la 0 la 100 milioane de euro.