Scurtmetrajele premiate de marile festivaluri de film si proiecte indraznete de arta video isi dau intalnire pe 2 iulie, la maratonul cinematografic al anului. Pentru al 8-lea an consecutiv, ShortsUP provoaca cinefilii la o intalnire dinamica cu povestile scurte care au facut ocolul lumii, intr-un format inedit care-si propune, ca de fiecare data, sa duca experienta cinematografica la un nou nivel.
A 8-a editie Noaptea Lunga a Filmelor Scurte se transforma in cea mai mare proiectie-satelit din Romania. Patru orase au fost incluse anul acesta in circuitul cinematografic ShortsUP, astfel ca pe 2 iulie, cateva mii de cinefili din Bucuresti, Brasov, Timisoara si Cluj se vor putea bucura, in acelasi timp, de scurtmetrajele premiate si aplaudate de juriile festivalurilor de la Oscar, Bafta, Berlin sau Clermont-Ferrand.
In Bucuresti, Noaptea Lunga a Filmelor Scurte va fi gazduita ca si in anul trecut de cupola Pavilionului Central Romexpo. 10.000 de metri partrati urmeaza sa fie reinterpretati prin film, arte multimedia si spectacole live. Invitatul special al Noptii Lungi de anul acesta este artistul hip-hop DOC (Vlad Munteanu), care, la miezul noptii, va energiza publicul cu un stand-up comedy inspirat de scurtmetrajele din program dar si de subiectele sociale care strabat ecranul si viata noastra de zi cu zi.
La editia cu numarul 8, Noaptea Lunga a Filmelor Scurte celebreaza puterea tot mai mare a mediului video, vazut ca mijloc artistic dar si ca limbaj important al comunitatilor in care traim. Intregul program al evenimentului va fi prezentat exlusiv in format video, iar in noaptea de 2 iulie, spectatorii din Bucuresti vor putea viziona in premiera instalatia foto-video ”Night Time in Bucharest”, bazata pe lucrarile fotografului Adi Tudose si inspirata de personajele enigmatice ce populeaza Bucurestiului pe timp de noapte.
Biletele pentru Noaptea Lunga a Filmelor Scurte / Bucuresti pot fi achizitionate din retelele MyTicket si Eventbook incepand cu 8 iunie la pretul de 30 de lei in perioada Early Bird (8 iunie – 20 iunie), 35 de lei in perioada Pre-Sale (20 iunie – 2 iulie) si 40 de lei la fata locului, in limita locurilor disponibile. Biletul include acces la o noapte intreaga cu scurtmetraje premiate, cinema interactiv, instalatie video si food-court cu live cooking si experiente culinare artizanale.
Noaptea Lunga a Filmelor Scurte este organizata in fiecare vara de ShortsUP, numitorul comun al filmelor scurte si bune din intreaga lume. La editia 2015 filmele scurte au fuzionat cu fotografia si artele multimedia in Pavilionul Central Romexpo, in prezenta a 3500 de spectatori. Noaptea Lunga 2014 a avut loc la Gradina Botanica Bucuresti si a adus 4000 de cinefili pe pajistea verde.