![[Publicitatea românească şi LGBT-ul] Ema Prisca: Într-o zi, când noi nu vom mai fi, vor avea multe de spus](https://media.iqads.ro/2016/06/3-bw-ema-cover-850.jpg)
”LGBT reprezentați în publicitate? În România? Desigur”, spune Ema Prisca. Prezentul la care am ajuns, azi-ul, a fost câștigat de outsideri și neobedienți. Tot lor li se va datora, atunci când va ajunge și în România. Până atunci:
***Despre fotografia de la cover, Ema menționează: Poza face parte dintr-un experiment vizual, numit “Ordinary. Glam”, realizat de prietenii mei gay, Noel, art director și Benjamin, fotograf.
La țară
40% din România trăiește la țară și nu are niciun ban.
“La țară”, în Europa, dincolo de granița noastră cu Ungaria, înseamnă localități mici unde oamenii se bucură uniform de aceleași condiții de viață ca cei din capitală sau orașele mari: infrastructură, utilități, sănătate, educație, pensii și ajutoare sociale, mai puțin artă și cultură. Toată lumea care trece granița pe la Oradea sau Arad poate constata asta.
În 50 de km, 3 secole.
Mie îmi place asta, așa cum îi place și Prințului Charles. Găsesc farmec și personalitate în a fi în afara hărții.
Mersul înainte
Și acum șutul în gură: “3 secole la utilități înseamnă și 3 secole în cap, băi, Ema”.
Lumii civilizate nu i-a venit ușor nici cu ăia care ziceau că Pământul nu e buricul, nici cu evreii pricepuți la finanțe și profesii liberale, nici cu femeile cărora le căzuse cratița din mână, nici cu oamenii de altă culoare, nici cu oamenii atrași de același sex, nici cu pictorii care nu mai voiau să picteze poze.
În general, lumii civilizate nu i-a convenit nicio minoritate. Nici măcar aia creștină. Dar tot mersul înainte (dacă “înainte” credem că e azi) s-a datorat lor, minorităților, outsiderilor, neobedienților. Lui Tristán Tzara. Iar lumea civilizată, care e deșteaptă totuși, că altfel nu ar fi civilizată, știe asta.
România
Nu e în lumea civilizată. Cu tot efortul artiștilor, scriitorilor, regizorilor și a publicitarilor - cum să nu?!- de a o trage înspre.
Publicitatea
Are și ea minoritarii ei. Toți aia care nu sunt de acord cu poza oficială, fie ea pusă pe tavă de focus group-uri sau de șefi. Aia care știu că clișeul, deși e purtător de adevăr, e incomplet. Și vin cu un insight și-l aruncă pe masă și ne lasă cu gură căscata pe toți.
Insight-ul este ultima redută pe care nici McKinsey-ii, care nici măcar nu ne privesc în ochi când smulg bugetele de brand strategy (strategia agențiilor, pe care n-o plătește nici dracu în România), nici companiile tech genuine, nici corporațiile-mame de mărci, nu știu cum să-l producă pe bandă rulantă.
Insight-ul este un ochi individual, iar publicitatea are tradiție în a acomoda tot felul de ciudați care îl posedă.
Insight-ul este ceea ce advertisingul știe să facă cel mai bine și care, totodată, îi asigură relevanță. Încă. Iar insight-ul nu e produs de majoritate, it’s a scarcity.
LGBT în publicitatea din România? - înapoi la întrebările voastre. O minoritate spre care se va apleca o altă minoritate. Într-o zi, când noi nu vom mai fi, vor avea multe de spus.
