Andrei Dragostin, Nor Negru: Cred că toţi avem un Nor undeva înăuntru, care vrea să iasă când se simte nedreptăţit. Ca un fel de Hulk

Andrei Dragostin, Nor Negru: Cred că toţi avem un Nor undeva înăuntru, care vrea să iasă când se simte nedreptăţit. Ca un fel de Hulk

Antisocial. Sarcastic. Caustic. Nesimțit. E Norul Negru din online, in spatele căruia stă Andrei Dragostin, care e pe timp de zi joke writer la Kiss FM. Andrei a fost chelner de litoral, administrator de net cafe și designer, în ordinea asta, dar nu s-a mai uitat in urma  cand i s-a propus să fie plătit pentru un hobby – scrisul de glume. Acum face asta pentru radio, la Kiss FM. E greu să faci o glumă bună să încapă în câteva secunde, dar uite cum funcționează Universul - cu personajul Nor Negru a pornit pe Twitter, unde glumele one-liner erau norma. 

Am încercat să vorbim și cu Norul mizantrop, dar tot Andrei o să ne zica mai pe larg ce supărări are. 

Nor Negru mai tună și fulgeră și pe Facebook.

 

Background

Am 31 de ani. Sunt un fost chelner de litoral, fost administrator de sală de internet și fost designer. În ordinea asta. Acum scriu glume pentru matinalul de la Kiss FM, “Râzi cu Sergiu și Andrei”.

Am crescut într-o famile de oameni haioși,care m-au învățat că treci mai ușor peste orice problemă dacă poți să râzi de ea.

Aș vrea să spun că am fost mereu tipul haios din gașcă. Dar eram tipul timid. Poate că aș fi fost și tipul haios, dar simțul umorului și timiditatea nu prea merg mână-n mână. Știi persoanele care cântă în duș? Eu spuneam glume.

Studiile nu cred că sunt foarte importante, ținând cont că facultatea pe care am ales-o (Științe Politice la SNSPA) dedică cei 4 ani de studii eliminării simțului umorului. Glumesc, nu ți-l pierzi, ai opțiunea să ieși cu el intact atât timp cât nu intri în politică sau în administrație.

Am ajuns unde sunt prin niște oameni bine intenționați care mi-au deturnat cariera. Așa am ajuns după 6 ani de design, să o iau de la capăt într-un nou domeniu

Sunt foarte norocos că am ajuns să lucrez la radio. Practic, oamenii de la Kiss FM m-au întrebat dacă vreau să fiu plătit pentru un hobby. Au angajat un designer pentru glumele pe care le făcea în timpul liber (sau pe ascuns, de la muncă).

 

Umor și trenduri în domeniu

Genul meu preferat de umor este sarcasmul, despre care se spune că e cel mai josnic tip de umor, zvon probabil pornit de oamenii care sunt frecvent ținta sarcasmului. Îmi place și umorul evident și umorul care îngroapă un pic poanta, pentru care trebuie să muncești puțin ca să poți să râzi.

Românii fac mult haz de necazurile zilnice. Traficul, lipsa banilor, vecinii enervanți, toate sunt izvoare de glume. Până și autostrăzile noastre sunt o glumă proastă din care poți să scoți multe glume bune.

Trendurile din umorul destinat unui public larg evoluează odată cu mijloacele și viteza de informare a oamenilor. Practic, nu mai vor bancuri despre subiecte general valabile, vor glume despre situații concrete și recente. Nu faci glume despre Facebook, faci glume despre noile butoane introduse de Facebook.

 

Scriitor de glume la radio

Sunt 3 mari provocări când scrii glume pentru radio.

Prima provocare este echilibrul dintre cantitate și calitate. Dacă una din 5 glume este bună și îți trebuie 5 glume bune, vei scrie 25 de glume.

A doua provocare este să înțelegi publicul. Ce vrea să audă? La ce o să râdă? Cât de mult nișezi conținutul? Strecori o glumă despre programatori, la care o să râdă 1% din ascultători?

Ultima mare provocare este volatilitatea conținutului. O glumă durează poate 4 secunde să fie dată pe radio. Pe Facebook, de exemplu, gluma este fixă. Poate fi recitită. Poate fi recitată. Poți să-i dai Share și Like. Pe radio, o auzi, râzi și gata. S-a dus.

Sursele mele de inspirație sunt exact știrile despre care scriu. Avem mult absurd în România. Într-o țară normală, nu am fi avut foarte mult lucruri despre care să putem să râdem. Cred că oamenii din țările nordice sunt atât de serioși pentru că pe acolo totul funcționează cum te-ai aștepta. Adică bine. De fapt, și la noi funcționează cum te-ai aștepta. Adică prost.

Matinalul de la Kiss FM are o echipă foarte bine organizată. Sunt oameni buni la ce fac și mă bucur să lucrez cu ei. Am reușit într-un timp destul de scurt să aducem matinalul de la Kiss FM pe primul loc în România.

 

Despre Nor Negru

OK, asta e partea mea preferată, când pot să vorbesc despre mine la persoana a 3-a.

Nor Negru s-a născut în septembrie 2010, pe Twitter. Era jumătatea nervoasă și acidă a tipului calm și politicos. Am ales să scriu cu pseudonim pentru că multe din glume erau inspirate din situații reale. Știi, când stai noaptea în pat și îți imaginezi cum câștigi prin KO certurile pe care le ai cu colegii de serviciu? Eu le câștigam pe Twitter, prin ironie și sarcasm.

Blogul a venit la sfatul mai multor prieteni. Facebook și Twitter nu sunt foarte prietenoase cu postările vechi, le îngroapă și le face greu accesibile. Pe blog puteam să controlez tot, să indexez, să așez glumele pe categorii, deci să-mi gâdil în voie OCD-ul.

 

De ce e negru Norul?

Norul e mai tot timpul supărat de ceva. Scumpiri, trafic, politicieni, starea fotbalului românesc. E supărat mereu pentru că atunci am nevoie de el, când pe mine m-a enervat ceva.

Cred că toți avem un Nor undeva înăuntru, care vrea să iasă când se simte nedreptățit. Ca un fel de Hulk, monstrul ăla verde care zdrobește totul la nervi. Doar că-l ținem închis. Al meu a scăpat pe internet.

 

Cu ce e mai bun decât alți nori?

Nu e mai bun decât alți nori, e mai rău. Dacă ar fi o persoană reală, n-ar avea prieteni și nu s-ar potrivi în societate, pentru că nu are barierele normalului. Sarcasmul e dus până la nesimțire. Norul și-ar aprinde o țigară în biroul șefului și, întrebat pe un ton nervos “cum îți permiți?”, ar răspunde: “la cât costă țigările și cât mă plătești, e o întrebare bună.”

 

Cu cine vorbește Norul și ce vrea să transmită?

Norul vorbește cu oamenii care-i împărtășesc simțul umorului. O gloată haioasă, sarcatică, inteligentă, la curent cu știrile. Vorbește cu o nișă destul de îngustă, de-aia nu mă lăfăi în sute de mii de Like-uri pe pagina de Facebook.

Ținând cont că Norul s-a născut pe Twitter, e foarte succint. Limita de caractere m-a forțat și m-a educat să comprim glumele în one-linere. Cred că asta arată și că nu pot să fiu haios la foc continuu, doar în rafale scurte.

Mesajul general al Norului? Ne trebuie mai mult umor în viața noastă. Poate mai multă gândire critică și auto-critică. Râzi de campaniile publicitare care n-au sens. Râzi de politicieni care nu știe să scrie. Râzi de tine atunci când greșești. Râzi de defectele inamicului. Dacă și el râde, nu te contrazice.

 

Norul și colaborarea cu agenții sau branduri

N-a avut colaborări până acum. Nici nu le-a căutat, nici nu i-au căzut în poală. Cred că am conținut prea nișat și prea nepromovat. “Cred” adică mi s-a spus “ai conținut prea nișat și prea nepromovat.”

Am fost întrebat de câteva ori dacă în spatele Norului e un copywriter, am răspuns mereu sincer că nu, e un complex de superioritate care crește de fiecare dată când sunt întrebat dacă sunt copywriter.

Aș vrea să spun că Norul ar accepta parteneriate doar pe principii de integritate, dar e pragmatic. Orice colaborare trebuie să merite timpul investit. Timpul e cea mai valoroasă resursă.

 

Ce aspirații are Norul?

Norul vrea să crească. Și la frecvența cu care nu vizitează absolut nicio sală de fitness, cred că o să i se îndeplinească dorința.

Aspirațiile lui sunt modeste - să cucerească lumea. Sau măcar să ajungă la mai mulți oameni care să râdă la glumele lui.
Culoarea nu o să i se schimbe. Pentru că locuiește în România. Și în România e mereu rost de o furtună.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Branduri

Subiecte

Sectiune



Branded


Related