Castigatorii editiei 2016 a Concursului International Sibiu Jazz Festival

Castigatorii editiei 2016 a Concursului International Sibiu Jazz Festival

Pe 25 mai s-a incheiat Concursul Sibiu Jazz Festival, parte integranta celei de-a 46-a editii. Adresat noii generatii de muzicieni ai genului, concursul Sibiu Jazz Festival (23-25 mai) a adus anul acesta la Sibiu 16 concurenti (formatii si solisti), din Austria, Italia, Republica Moldova, Ungaria si Romania.

 

Castigatorii acestei editii sunt:

Premiul pentru cea mai buna formatie a fost adjudecat de studentii Universitatii din Graz – BB QUARTET ce are in componenta pe brazilianul Marcelo Valezi (tenor saxofon, flaut), croatul Ivar Krizic (bass), Lajos Toth (pian) si Balaz Balogh (tobe), din Ungaria.

Cea mai buna voce din concurs s-a dovedit a fi cea a Kristinei Koszorus din Targu Mures, iar cea mai buna compozitie a fost cea a lui Giuseppe Dimonte- conducatorul formatiei Pippi Dimonte Quintet din Italia pentru piesa “Neukolln”.

Juriul a acordat doua premii speciale: Viorica Pintilie Quartet, format din Viorica Pintilie (voce), Alexandru Olteanu (pian), Adrian Flautistu (contrabas), Iunian Nicolau (tobe) si lui Sandu Bantas (voce), student la Universitatea de Arte „George Enerscu” din Iasi.

Publicul a avut ocazia sa-si voteze online preferatii. Dupa prima zi de concurs, cele mai multe voturi le-au obtinut studentii Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti- grupul Groovy Bastards, format din Ioana Visinescu (voce), Maria Nichiforescu (chitara bass), Leonard Croitoru (pian), Alex Musat (tobe) si Andrei Balasa (chitara).

Cel de-al doilea premiu al publicului, acordat in urma voturilor online, a fost adjudecat de Cristina Radu, masteranda a Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti.

„Concursul, organizat de Fundatia Sibiu Jazz Festival si Casa de Cultura a Studentilor Sibiu, s-a dorit a fi o rampa de lansare pentru tinerii muzicieni prin crearea de oportunitati pentru formatiile de jazz de a se lansa pe piata muzicala de gen din tara si din strainatate. Prin acest eveniment organizat inainte de demararea concertelor din cadrul Sibiu Jazz Festival se doreste in primul rand “predarea stafetei” de la o generatie la alta de muzicieni”, declara organizatorii.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related