[Alegeri locale] Serban Alexandrescu: Majoritatea sunt iepuri sau veleitari sau inchipuiti sau banditi - si chiar nu mai vrei sa urle toti idiotii la tine de pe toate zidurile

[Alegeri locale] Serban Alexandrescu: Majoritatea sunt iepuri sau veleitari sau inchipuiti sau banditi - si chiar nu mai vrei sa urle toti idiotii la tine de pe toate zidurile

Fara sa fim in vreun fel ironici, va anuntam ca pe 5 iunie sunt alegerile locale. Adica romanii vor alege iar numele acelea pe care le vor injura, in urmatorii patru ani, cand isi vor rupe picioarele in gropi. E posibil sa nu stiti asta, din cauza linistii care s-a lasat pe campania electorala, care a luat oficial startul acum vreo doua saptamani. Cu greu se putea mima o campanie mai absenta ca cea de fata.

Noroc cu aparitia tulburatoarea a Denisei Rifai in feedurile de Facebook. Multi au aflat, in felul acesta, ca oamenii pe care ii intreaba ea cum se spala sinele de tramvai vor sa fie primari.

Noi am intrebat publicitarii cum au comunicat, anul acesta, candidatii la primarie. Care este nivelul campaniei, ce i-a surprins sau i-a enervat, ce le inspira comunicarea fiecarui doritor la primarie.

Serban Alexandrescu, seful Headvertising, spune ca in 2016, totul este mai mic. Si ca un afis si un banner nu spala de noroi candidatul in ajun.

 

Campania locala 2016

Nivelul e mai "mic", da, pur si simplu totul e mai "in mic". Ceea ce e si bine, si rau.

E rau, ca de fapt ar trebui sa stii ce ii mana pe ei in lupta, pentru ca invingatorul urmeaza sa aiba niste miliarde pe mana.

E bine pentru ca de fapt majoritatea sunt iepuri sau veleitari sau inchipuiti sau banditi - si chiar nu mai vrei sa urle toti idiotii la tine de pe toate zidurile.

Si mai e treaba cu "populatia" si "candidatii". Vis a vis de populatie, cine nu stie pana acum cu ce se mananca 'oferta' inseamna ca nici nu e interesat de subiect, si nu-i mai ingrasam noi in ajun. Iar vis a vis de "oferta", candidatii, cei care sunt intr-adevar "cu sanse" sunt extrem de cunoscuti - cu bune, cu rele si cu foarte rele.

Un afis si un banner in plus nici nu-i mai spala de noroi si nici nu le pune Primaria pe tava.

 

Enervari, surprize

Surpriza, oarecum placuta, e ca alde USB sunt mai putin handicapati decat se astepta lumea sa fie, avand in vedere vibe-ul din societate si prestatia de la tura trecuta de alegeri locale. Deja faptul ca si-a facut semnaturile m-a surprins extraordinar de placut.

Surpriza oarecum neplacuta a fost "peneleala" lui Ciucu, pe ultima suta de metri, in stilul finutz al politicienilor romani care au sa ajunga departe pentru ca sunt unsi cu ulei pe tot corpul gol. Asta a fost "perversa ca la Targu-Ocna". Si m-a mai suprins si ca PNL a renuntat pana la urma la Marian Munteanu. Pareau chiar si mai prosti decat sunt.

Un altfel de surpriza - greu de clasat - este aparitia din tortul media a reginei tzatzismului politicoid, "acuzatorul public nr. 1" - madam Rifai. Duduie netul cu dansa (stilul imi aduce oarecum aminte de procurorii Germaniei naziste sau ai Rusiei staliniste - insa, din fericire, cu miza mica si fara pluton de executie la sfarsit).

Pe de alta parte, vis a vis de calitatea si apucaturile majoritatii celor pe care ii tavaleste, totul pare o parafraza a lui "fight fire with fire" - in cazul de fata, "fight shit with shit".

 

Un cuvant pentru fiecare

Catalin-Ioan Berenghi (independent) - nimic

Sursa: Facebook

 

Daniel Barbu (ALDE) - de'al Manechinului

Sursa: Digi24

 

Adrian Severin (Partidul Dreptatii Sociale) - spagar inregistrat

 

 

Robert Turcescu (PMP) - acoperit si inchipuit

Sursa: Facebook

 

Petrica Dima (Partidul Socialist Roman) - nimic

Sursa: Facebook

 

Niculae Neamtu (Partidul Republican din Romania) - nimic

Sursa: Facebook

 

Mirel Mircea Amaritei (Partidul PRODEMO) - nimic

Sursa: Digi24

 

Iulia Gorea-Costin (PNTCD) - parastas, prohod

Sursa: Facebook

 

Nicusor Dan (Uniunea Salvati Bucurestiul) - catarul conservator

Sursa: Facebook

 

Catalin Predoiu (PNL) - ultimul

Sursa: Facebook

 

Bogdan Diaconu (PRU) - ex-pesedist oportunist

Sursa: Facebook

 

Gabriela Firea (PSD-UNPR) - paravan roz

 

 

Discurs, coerenta, strategie, greseli

Barbu e de umplutura, sa aiba si primul manechin al tarii ceva pe lista.

Severin e un puscariabil in denial si nu trebuie sa ne concentram pe nimic din ce are de spus.

Turcescu e arma "anti-Firea", dar in afara de notorietate n-are nimic; nu poate juca Basescu si pentru el, ii poate doar sopti din cand in cand cate ceva. Si ii poate regiza un "moment" live, asa, o "activare" mai pe final de campanie - gen, va ameninta ca isi da foc in direct sau ceva pe mana asta, ca ii sta in fire. S-ar putea sa si cante la chitara la un moment dat.

Nicusor e clar mai degajat ca data trecuta, dar asta tot nu inseamna ca e "un natural". Si tocmai pentru ca toti ochii celui mai pretentios electorat (pretentios atat in sensul bun, cat si in cel rau al cuvantului) sunt pe el, nu inceteaza sa-si dea cu stangul in dreptul, cu dreptul in dreapta, cu dreapta in stanga si - in cele din urma - cu dreptul in stangul.

Dar noi trebuie sa il iertam, pentru ca nu avem alternativa cu semnaturi stranse. Asta e sansa lui: toti oamenii bine-intentionati si cu un dram de glagorie in creieri vor trebui sa-l voteze, indiferent in cate pinate va da cu bata Nicusor in zilele care urmeaza. Pentru ca alternativa e Firea.

Si desi Firea e roz, situatia va fi neagra daca ajunge la primarie. Ca intotdeauna in cariera ei roz, ea va citi prompterul - dar cei care tasteaza ce scrie pe prompterul ei sunt exact aceiasi oameni care ne-au adus unde suntem si de care incercam sa scapam de 26 ani.

Din 4 in 4 ani putem incerca sa le mai dam una peste bot. Asta, daca nu ne concentram prea tare pe imperfectiunile oamenilor imperfecti, care au insa curajul se se bage acolo unde noi nu avem nici timp, nici chef sa o facem.

 

Sloganuri apreciate

Pe al "micului Nicu", pentru ca e oarecum adevarat - Bucurestiul trebuie intr-adevar salvat de politicieni, asa cum sunt politicienii nostri din ziua de azi.

Iar "slogan rau" e oricare slogan pe care nu-l tin minte.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Dosare editoriale

Companii

Branduri

Subiecte

Sectiune



Branded


Related