TLC - O noua campanie de brand. Povesti, personaje si emotii "OMG with ❤"!

TLC - O noua campanie de brand. Povesti, personaje si emotii "OMG with ❤"!

TLC, televiziunea pentru femei din portofoliul Discovery, lanseaza o noua campanie de brand la nivel pan-regional adresata cu precadere generatiei Millennials. Pornind de la cele doua valori de baza ale TLC, surpriza si emotia, campania aduce in prim plan emisiuni definitorii, ce prezinta povesti de viata uimitoare, spuse dintr-o perspectiva neasteptata.

Avand la baza conceptul „OMG with ❤” (OMG with Heart), TLC se reinventeaza, punand in centrul noii sale campanii de comunicare emoticoanele, un limbaj indragit de publicul tanar, care este extrem de activ si de creativ pe retelele de socializare.

Element central al culturii pop, emoticoanele sunt folosite in mod universal pentru a transmite emotii si sentimente. TLC se bazeaza pe forta acestor simboluri pentru a se conecta cu publicul sau prin intermediul programelor si nu numai.

 

"Ideea acestui rebranding a fost de a ajuta la pozitionarea TLC in randul unui public care este in mod natural atras de programele noastre. Prin folosirea emoticoanelor, am vrut sa subliniem diversitatea trairilor pe care emisiunile TLC le starnesc: sunt momente de soc si de uimire, dar si de emotie reala, de la empatie pana la entuziasm si de la familiaritate pana la dragoste. Povestile spuse in programele TLC au in mijlocul lor personaje reale, cu care te poti identifica la anumite nivele, dar care sunt puse in situatii greu de imaginat. Cu alte cuvinte, OMG + ❤", a spus Ada Roseti (Director de Programe pentru Discovery Europa Centrala si de Est).

 

Campania include o serie de elemente creative: un spot dedicat, bumpere si promo-uri on air, dar si elemente outdoor si digitale, ce reflecta spiritul jucaus, curajos si pozitiv al TLC. De asemenea, fanii isi vor putea exprima emotiile fata de anumite momente speciale din emisiunile TLC prin intermediul unui generator de meme online.

 

Alaturi de un logo nou si o paleta de culori vibrante, campania include o noua grila de programe pe diverse teme: nunti, arta culinara, familie, subiecte medicale, transformari corporale impresionante si intalnirile romantice in contexte speciale.

Iata cateva dintre programele emblematice, incluse in aceasta campanie, pe care telespectatorii le vor putea urmari pe TLC:

 

Regele cofetarilor (sezonul 8) – incepand din 11 mai, in fiecare miercuri, de la ora 21:00

In sezonul 8 al seriei, clanul Valastro va pregati unele dintre cele mai uimitoare torturi pe care le-a facut vreodata, lucrand umar la umar ca sa-si satisfaca clientii celebri din intreaga lume.

Ei primesc comenzi pentru unele dintre cele mai nastrusnice torturi imaginabile, printre care un memorabil tort in forma de castel de nisip, unul ca o jacheta de motociclist si chiar un tort special pentru Presedintele Germaniei.

Echipa se pregateste pentru tot felul de sarbatori internationale si ocazii speciale, intre care Oktoberfest, pentru care lucreaza la un tort unicat, inspirat de bere, dar si o sarbatoare a recoltei, in cadrul careia un tort impunator va da semnalul de incepere a sezonului de toamna.

De la un tort cu personaje din basme pana la unul ca un pian in marime naturala, Buddy si echipa lui sunt ocupati pana peste cap.

 

Ma simt bine in pielea mea (sezonul 1)  – incepand din 15 mai, in fiecare duminica, de la ora 22:00

Seria umareste indeaproape persoane care au slabit enorm si vor suferi noi interventii chirurgicale ample, pentru a li se inlatura kilograme intregi de piele in exces.

Unii dintre ei au deja abdomenul perfect modelat, insa muschii le raman ascunsi sub mormane de piele flasca si multi spun ca asta ii face sa se simta chiar mai prost decat atunci cand erau obezi. Folosind tehnologii de ultima ora si metode chirurgicale de reconstructie a tesuturilor, chirurgi cu experienta vor indeparta cantitati uriase de piele in exces, completand astfel aceste transformari corporale uimitoare.

Dezvaluirea rezultatelor finale nu va schimba doar imaginea de sine a fiecarui subiect, ci le va schimba viata pentru totdeauna.

 

Doi la un milion (sezonul 1) – incepand din 5 iunie, in fiecare duminica, de la ora 21:00

In fiecare episod din noua serie TLC, doua persoane care sufera de aceleasi probleme medicale extrem de rare petrec impreuna o saptamana in care impart momente dificile si victorii incredibile, vizitand medici celebri in toata lumea si afland raspunsuri importante.

Acest program urmareste itinerariul plin de forta al celor care traiesc apasati de unele dintre cele mai neobisnuite probleme medicale existente, oferind o perspectiva unica asupra vietii
acestor oameni extraordinari, intre care se creeaza legaturi inimaginabile. 

 

Tata singur, caut iubirea (sezonul 1) – incepand din 13 iunie, in fiecare luni, de la ora 21:00

Seria urmareste cinci tati singuri, care fac mari eforturi ca sa-si creasca pe cont propriu copiii. Luptand sa le ofere o viata ideala fiilor si fiicelor lor, acesti barbati simt totusi ca din familia lor lipseste un element esential.

Tati devotati, ei isi doresc sa gaseasca o femeie care sa-i iubeasca nu numai pe ei, ci si pe copiii lor. Intra astfel in scena cinci femei care nu au copii, dar vor sa traiasca ”fericite pana la adanci batraneti” alaturi de un barbat grijuliu si responsabil.

Cele cinci doamne nu cauta doar iubirea in cuplu, ci isi doresc sincer sa devina si mame, insa niciuna nu a avut aceasta sansa pana acum. Acesti tati singuri si femeile din vietile lor au avut pana acum mai multe intalniri la telefon, pe video chat, prin sms-uri sau pe e-mail si acum considera ca au gasit persoana potrivita. Insa niciunii dintre ei nu s-au vazut inca in persoana.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Oameni

Subiecte

Sectiune



Branded


Related