Bilant la prima editie a Premiilor FIBRA: 371 de lucrari inscrise de aproape 70 de agentii si freelanceri

Bilant la prima editie a Premiilor FIBRA: 371 de lucrari inscrise de aproape 70 de agentii si freelanceri

Prima editie a Premiilor FIBRA, festivalul local de creativitate organizat de IQads si sustinut de IAA, UAPR si ADC*RO a intrat in linie dreapta. 371 de lucrari au fost inscrise de 68 de agentii si freelanceri in cele 14 categorii de concurs ale festivalului. Campaniile vor trece prin filtrele juriului format din unii dintre cei mai apreciati creativi internationali, in frunte cu Kevin Brady (Droga 5 New York), in cadrul etapei de jurizare.

Shortlist-urile vor fi anuntate pe 4 mai, iar decernarea premiilor va avea loc pe 6 mai, de la ora 19.00, la Hotel Caro (Bulevardul Barbu Vacarescu, nr. 146A).

Juriul Premiilor FIBRA este prezidat de Kevin Brady (Executive Creative Director, Droga5 New York) si ii include pe Evgeny Primachenko (Wieden+Kennedy Amsterdam), Karpat Polat (KARPAT), Bruno Luglio (R/GA New York), Robert Nagy (HEAVY), Olivia Walsh (apple tree communications), Radinka Danilov (Ruskin & Hunt) si Wendy Richardson (72andSunny Netherlands).

Va asteptam, asadar, in zilele de 3-6 mai la Hotel Caro pentru o serie de sesiuni de knowhow si inspiratie pe timp de zi, la Evenimentele Premiilor FIBRA - conferinte si workshopuri dedicate cunoasterii consumatorului traditionalist si nou, celor mai potrivite abordari in digital, evenimentelor de brand, shopper marketing-ului si, nu in ultimul rand, trendurilor si inovatiei in creativitate.

Acestora le urmeaza pe 3, 4 si 5 mai Serile de Creativitate ale Premiilor FIBRA, in cadrul carora se vor reuni oameni de publicitate, actori, stand-up comedians, bloggeri, vloggeri, jurnalisti, scriitori, artisti vizuali si alte personalitati din industriile creative locale. Accesul la Serile de Creativitate este liber in limita locurilor disponibile.

In seara de 6 mai va avea loc Gala de Premiere a Premiilor FIBRA.

Despre Premiile FIBRA

Premiile FIBRA reprezinta un demers necesar acestei piete pentru a seta nivelul profesionalismului si pentru a sustine dezvoltarea industriei de comunicare. Prin intermediul Premiilor FIBRA recunoastem, incurajam si premiem valoarea creativitatii locale si readucem entuziasmul si curajul la masa dezbaterilor creative.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


ADC*RO

Art Directors Club Romania (ADC*RO) a fost infiintat in 2008 si reprezinta o asociatie non-profit, al carei obiectiv este acela de a promova si de a recunoaste excelenta in creativitate. Art Directors Club Romania... vezi detalii »

Festivaluri

Subiecte

Sectiune



Branded


Related