[Ce ne place sa uram] Gabi Dobre: Stii ce mi se pare cel mai trist? Ca in curand n-o sa mai stim sa fim in dezacord decat pe Facebook

L-am rugat pe Gabi Dobre sa ne raspunda la seria urii, pentru ca e un om care isi pune intrebari. Care, inainte de a ajunge la o idee, se pune in dezacord. Si apoi, se tine sub observatie atenta. A plecat din presa (il stiti din Esquire sau Decat o Revista) inspre un domeniu mai concret, iar in prezent este project manager in cadrul Enevo Group.
A avut dileme chiar de la inceput, in legatura cu acest interviu: in ce calitate sa imi raspunda? Ca om care incearca sa inteleaga lumea din jurul lui.

Fumat, biciclisti, vegani. Cum am ajuns sa uram tot

Cred ca stiam sa ne certam pe teme mici si inainte, doar ca nu era atat de vizibil la nivel de societate pentru ca nu aveam mijloacele sa atingem un public mai larg. Acum avem Facebookul, internetul in general, si nu in ultimul rand, mult mai multi dintre noi au joburi de birou.

Asa ca a devenit foarte usor sa-ti expui viziunea asupra lumii, cum ar trebui sa stea lucrurile, ce e gresit, ce e imoral, ce nu e sanatos s.a.m.d.

Repet, nu cred ca la nivel de tipuri de reactii si moduri de interactiune, suntem atat de diferiti de cei de acum 50 de ani, 100 de ani, alege ce perioada vrei. Ne-a crescut doar interconectarea, asa ca ne ciocnim mai des. Inainte, vorbeau singuri cu televizorul, acum vorbim cu Facebookul, iar partea buna, sau mai degraba aia care ne mentine starea combativa, e ca Facebookul ne si raspunde.

In plus, e si genul de comunicare care orice s-ar intampla iti poate intari pana la pietrificare modul in care vezi tu lumea: daca cineva e de acord cu tine, iti confirma punctul de vedere, daca nu e de acord cu tine, te inversunezi sa demonstrezi ca e cum zici tu.

Cat e de palpabila tensiunea? E ca un ecou: acaparant si de cele mai multe ori se stinge repede, dar in anumite conditii poate porni o avalansa. Tot asa, tensiunea asta „de Facebook” se poate uneori transforma in indignare colectiva, care uneori poate deveni presiune sociala. Vezi protestele anti-Rosia Montana sau post-Colectiv.

Dar de cele mai multe ori, tensiunea asta ramane in cutiuta ei – n-am vazut oameni care sa se certe fata in fata pe legea antifumat, dar daca te luai dupa discutiile online ziceai ca-i razboi.

Pana la urma, stii ce mi se pare cel mai trist? Ca in curand n-o sa mai stim sa fim in dezacord decat pe Facebook.

Ce urasti? Ce iti place sa urasti? Diferenta

Nu stiu daca e ura, dar am o aversiune fata superioritatea morala combinata cu ignoranta. La a doua, cred ca imi place sa ma enervez pe oamenii cu umbrele. Noua din 10 ti-ar scoate ochii fara sa zica macar un pardon. Diferenta e ca mi-e destul de usor sa inteleg, si sa accept, de ce cineva isi deschide o umbrela.

Si varianta colectiva: Ce uram? Ce ne place sa uram?

Uram ce ne sperie; de multe ori pentru ca e mai puternic decat noi sau ne depaseste puterea de intelegere. Luam la misto ce ne deranjeaza, dar nu ne sperie. Spre exemplu, ca est-europeni uram Rusia, ca europeni uram ISIS, iar ca romani ne place sa-i batem pe unguri la fotbal.

Uram mai mult in 2016?

Cum spuneam, suntem mai interconectati, potentialul de ciocnire e mai mare, iar social media e un soi de microscop care mareste si distorsioneaza atitudini care existau si pana acum.

Deci, pe de o parte, vedem mai mult si mai exagerat ceva ce oricum exista. Pe de alta parte, in ultimii ani am avut parte de socuri precum criza economica, atentate teroriste, razboiul din Ucraina, lucruri care ne-au dat peste cap lumea si pentru care inevitabil cautam vinovati.

Tragi linie, aduni si ar parea ca da, uram mai mult. Dar daca citesti Jurnalul lui Sebastian, ca sa ramanem in curtea noastra, realizezi ca nivelul de ura din mitica Romanie interbelica era mult mai mare.

Oamenii erau batuti pe strada, scosi din case, ucisi programatic pentru ca etnia din care faceau parte fusese identificata in corpore ca fiind cauza tuturor problemelor majoritatii.

Frica si celelalte motive

Cred ca, cel mai mult, uram din frica. De fapt, nici nu stiu daca ura poate avea alta cauza. Poate la nivel personal ajungi la asta daca iti e inselata increderea, daca esti agresat si nu ai mijloacele sa indrepti lucrurile sau poate chiar dintr-o invidie intensa. Dar ura aia difuza, la gramada, cred ca de cele mai multe ori vine din frica, justificata sau nu, neintelegere si neputinta.

Haterii

Oh, nu stiu. Din nou, lumea n-a inceput cu noi si cred ca Gica-contra au existat tot timpul sau macar de cand cineva a simtit ca poate castiga puncte sociale dand de pamant in public cu ideile sau chiar persoanele altora.

Definitie. Tipologii

Cineva aflat intr-o permanenta rivalitate cu lumea? N-am studiat prea mult problema, asa ca nu stiu tipologii, dar ma pot gandi ca sunt unii care o fac pentru a fi populari, altii, dimpotriva, pentru a nu fi in rand cu lumea, altii se rezuma la domeniul pe care cred ca-l stapanesc cel mai bine si te corecteaza sau contrazic daca intri pe teritoriul lor, altii sunt de conjunctura sau luati de val.

Mai sunt si aia care o dau anonima, sau in primul rand ei, daca vorbim de online. Eu cred ca am fost mereu un Gica-critic, nu chiar contra, dar incerc sa ma tin sub permanenta observatie.

Discursul urii si realitatea ei

Daca un istoric de peste 100 de ani o sa se intoarca la ce s-a intamplat in vara lui 2012, cand cu „lovitura de stat”, ca sa nu zic orice campanie electorala, si o sa reciteasca declaratiile politicienilor dar si statusurile noastre, o sa creada ca in vara aia am fost in buza unui razboi civil. Pacatul nostru e ca exageram mult, dar ne salveaza, daca asta e cuvantul potrivit, ca nu punem la suflet.

Ma intorc la Mihail Sebastian care, in Cum am devenit huligan, descrie un episod cu un critic francez care vine in Romania si intalneste la ceva reuniune, la aceeasi masa discutand prieteneste, un legionar si un marxist. Francezul ii intreaba cum e posibil, n-ar trebui sa fie precum cainele cu pisica? Iar cei doi ii raspund: „nu suntem decat prieteni. Asta nu ne angajeaza la nimic”.

Francezul nu intelege, dar Sebastian are o concluzie foarte buna: „Pe oamenii acestia nu-i angajeaza cu adevarat nimic: nici ura, nici iubirea, nici viata, nici moartea. Orice fac, orice spun ramane mereu undeva, intr-un colt de constiinta, un zambet care anuleaza ce au facut, retracteaza ce au spus. […] Sant niste oameni liberi. Poate singurii oameni liberi din Europa, caci faptele nu-i leaga, iar ideile nu-i obliga.”

Efectele online-ului asupra acestei uri generale

In primul rand, nu cred ca e o ura generala. Uiti de pisici, mancare, lucruri de vanzare. Ura online – de fapt nici nu cred ca e cu adevarat ura, ci furie, indignare, nervi – e sporadica, depinde de tot felul de contexte, subiecte, evenimente, poate chiar manipulari sau neintelegeri.

Este hatereala o chestie specifica prezentului?

Nu cred ca e o chestie specifica prezentului, am spus mai sus de ce. Diferenta e ca mediul de propagare acum e altul, mai imediat si cu un acces mai raspandit.

In ce se va metamorfoza ea

Daca o sa fim suficient de speriati, furiosi si mai ales o sa ne gasim justificarea morala, putem aluneca destul de mult pe panta asta. S-a mai intamplat, stim deja unde poate sa duca. Ziduri, lagare, epurari.

Cum iesim de aici

Asta e simplu: nu mai facem asta.