[Ce ne place sa uram] Nic Sarbu: Ii urim pe arogantii de occidentali decadenti, pe murdarii de refugiati fanatici. Am rafinat ura atit de mult, incit ne trezim deseori urindu-ne si pe noi insine

Cu toate acestea, Nic Sarbu, jurnalist si fizician, autorul Science Friction, si semnatar de texte in Catavencii nu crede ca ura defineste prezentul. Prezentul este definit mai bine prin calatorii spatiale si cautarea tratamentelor pentru cancer. Pentru a ne da seama de asta, spune el, trebuie sa ne regasim pe undeva creierul si inima. Mai ar ajuta, de asemenea, o anumita arta, subtila, pe care o aflati la finalul textului.

Fumatori, biciclisti, vegetarieni. Cum am ajuns sa uram tot

Am citit acum citiva ani un articol care spunea ca, in orice discutie, atunci cind ceea ce le este prezentat oamenilor intra in contradictie cu modul lor de a vedea lucrurile, partile de creier care gestioneaza logica si ratiunea iau pauza, iar partea care are treaba cu atacurile ostile se activeaza. Pe bune, la RMN-urile functionale partea aia se aprindea ca un pom de Craciun. Iar discutia se transforma in gilceava.

Eu cred ca exact asta se intimpla cu orice subiect: precepem ideea opusa ca fiind un atac direct, o insulta, si sarim sa ne aparam. Faptul ca am coborit de la politica mare si de la religie la, vorba ta, “fumat, biciclisti, vegani” poate avea doua explicatii. In primul rind, religia si politica sint, pina la urma, subiecte complicate si delicate.

Ai nevoie de un bagaj minim de cunostinte ca sa te iei la cearta cu cineva pe tema asta. Si foarte multa lume alege, in ultimul timp, sa calatoreasca doar cu bagaje usoare. In al doilea rind, politica si religia iti afecteaza viata in mare, dar nu la fel de imediat si concret precum interzisul fumatului in crisme.

Trecem prin niste timpuri ciudate, cu probleme pe toate nivelurile. Cu saracie extrema, cu razboaie tot mai aproape de noi… e firesc ca oamenii sa-si puna niste intrebari si sa caute niste raspunsuri, niste vinovati pentru ce ii nemultumeste si ii sperie. Dar, din pacate, acele griuri care mai existau in discutiile publice au disparut de vreo zece ani, in favoarea unui maniheism brutal, in care nu exista decit alb si negru si in care daca nu esti cu noi esti impotriva noastra.

De ce? Suspectez ca din cauza nesanctionarii unui discurs public radical, pe fondul difuziei extreme a acestui discurs catre public. Nisa asta a judecatilor simple si sumare a existat mereu, iar oameni cu viziune ingusta si interese imediate au speculat-o peste tot in lume.

Dar, de cind cu Internetul, lucrurile au explodat. Acceptarea unei astfel de atitudini din partea unor personalitati (politice, in general) a impus, cred, o norma de comportament. Si toata lumea a inceput sa judece la fel, in alb si negru.

Pluteste un soi de artagoseala peste noi toti (asta-i un fel de “fainosag”, doar ca e rau) incit uneori imi imaginez cum ar fi ca un balon urias cu marijuana sa ia foc pe cerul Bucurestiului si un nor gigantic de “peace, brother!” sa coboare peste oras.

Ce urasti? Ce iti place sa urasti? Diferenta

Sincer, nu urasc nimic. E un sentiment tare inutil, tot ce face e sa-ti arunce fierea in aer si cam atit. Si sa-ti puna un val pe creier. In actul urii, oamenii isi scot la iveala prostia cea mai ascunsa. Cu atit mai mult nu-mi place sa urasc. M-as uri pe mine pentru asta, haha. In schimb, detest destul.

Ii detest pe “oamenii mari” care trec strada prin mijlocul ei, pentru ca in satul lor din copilarie nu treceau nici 3 carute pe zi pe ulita si ei au impresia ca intr-un oras plin de soferi nervosi e la fel. In detest si pe aia care trec pe rosu, sfidindu-i, pur si simplu, pe cei care stiu sa respecte o regula facuta sa le salveze viata. Ii detest pe soferii imbecili care fac si ei la fel, sau zboara pe linia de tramvai, pentru ca, nu-i asa, le-a luat ma-sa sosea cu victime pe ea.

Detest profund frica oarba de autoritate si submisivitatea lasa de care poporul asta pare ca nu reuseste sa mai scape. Ii detest pe mai toti politicienii romani, care au tot mintit ani de zile si si-au umflat buzunarele in timp ce tara asta se scufunda incet-incet in rahat. Ii detest din tot sufletul meu mic de copil pe politrucii responsabili direct de faptul ca sistemul medical e in moarte clinica iar sistemul educational in colaps.

Si varianta colectiva: Ce uram? Ce ne place sa uram?

Nu ma simt defel solidar cu romanii aia care urla, de exemplu, impotriva refugiatilor care vin spre Europa, uitind ca pina de curind ei, urlatorii, erau in locul refugiatilor, si uitind de o minima umanitate si solidaritate la greu. Sintem usor deficitari, noi, romanii, la pusul in pantofii celuilalt.

Ne crispam in fata a tot ce e diferit de noi. Avem, cumva, impresia ca sintem expresia suprema si finala a omului (dupa ce stramosii nostri daci au inventat apa calda, filosofia si motorul cu aburi).

Ii urim pe arogantii de occidentali decadenti. Ii urim pe murdarii de refugiati fanatici. Ii urim pe americani pentru ca-s prosti (haha, astia care urasc habar n-au ca testele PISA ne scot constant mai “prosti” decit pe americani).

Ii urim pe… as putea continua mult, da’ n-are sens, pentru ca, asa cum spuneam mai sus, ii urim pe toti cei care sint diferiti de noi. Si – absolut remarcabil! –, desi sintem atit de speciali, am rafinat ura atit de mult incit ne trezim deseori urindu-ne si pe noi insine.

Singurul grup cu care ma simt solidar sint pamintenii. Iar sa incep sa povestesc despre urile noastre… mi-ar trebui o carte, pentru ca ce am spus mai sus despre romani e valabil, in diverse masuri, pentru toata lumea.

Frica si celelalte motive

Frica de nou, frica de diferit sint motoare teribil de puternice pentru ura si sint produse ale lipsei de educatie. Si nu ma refer la educatia formala, desi si asta are un rol important (daca e facuta bine). Ma refer la cunoasterea lumii, la intratul in contact cu strainii, la trait printre ei, la vazut locuri noi si stat de vorba cu oameni diferiti. La deschis ochii catre lume.

Haterii

Pai, cred ca ii defineste chiar ceea ce le da numele. De ce, nu stiu, dar poarta in ei o acreala si un dispret regal fata de absolut orice. Eu sint sigur ca ei au existat intotdeauna, le mai poti zari chipul hidos in scrisorile trimise la redactiile ziarelor, pe vremea cind mai existau scrisori de mina si redactii de ziar.

Insa cred ca au devenit vizibili cu adevarat de cind cu Internetul. Aparitia acestui mediu – altfel absolut minunat–, puterea anonimatului, impresia ca, indiferent in ce fel violezi logica si indiferent pe ce aberatii se bazeaza, opinia ta este “la fel de egala” si la fel de indreptatita sa existe ca una bine intemeiata, toate au facut sa rasara haterii ca ciupercile dupa ploaie.

Ei au existat intotdeauna, dar Internetul le-a dat voce. Habar n-am cine sint haterii astia, dar mi-e teama ca acopera un interval urias: de la pustioaica de 16 ani care a citit trei site-uri cu teorii ale conspiratiei (si atit) pina la mosul de 76 de ani care stie el cum e treaba, ca altfel stateau lucrurile “pe vremea lui”, cind era bine.

Tipologii

Cred ca haterii pot fi definiti dupa mesajele lor: sint tot timpul superioare, fara argumente dar cu insulte cit cuprinde. Despre tipologii mi-e teama ca nu-ti pot spune nimic, in genere ii ignor imediat ce-i zaresc, deci departe de mine studiul lor aprofundat.

In ce ma priveste, imi place sa cred ca nu fac parte din nici o categorie. De altfel, daca ma prinzi cu hatereala pe undeva, te rog frumos sa iei o caramida si sa mi-o lipesti de frunte, pentru ca as merita.

Discursul urii si realitatea ei

Nu cred ca e atit de mult discurs, cit ignoranta. Adica, din ce am apucat eu sa vad, oamenii astia (poate cu putine exceptii care mai baga batul prin gard in scop de distractie) cred sincer ceea ce spun. Dar nici nu stau sa judece putin daca ceea ce spun are noima. E mai important pentru ei sa debiteze o opinie contrara tie.

Problema este ca, intr-adevar, se influenteaza reciproc destul de mult. Pentru ca, atunci cind gasesti in jur dovezi ca si altii se comporta la fel, ti se confirma atitudinea si vei continua sa te porti asa.

Mediul este mesajul

Pai, prezentul nu a modificat cu nimic datele zicerii lui McLuhan, cred eu. Si, din pacate, teama mi-e ca efectele online-ului sint, cel putin deocamdata, de escaladare a urii asteia impotriva tuturor “celorlalti”.

E in firea noastra sa cautam explicatii externe pentru tot ce merge prost in propria viata. E, poate, un instinct de protectie din urma cu niste milioane de ani sa ne ferim de tot ce este diferit. Iar unii au ramas la instinctul asta si urasc pe oricine crede altceva sau arata altfel. 

Este hatereala o chestie specifica prezentului?

Spuneam mai sus, nu cred ca e specifica prezentului. Prezentul, Internetul, mai precis, a dus la explozia ei publica. Diferenta fata de trecut e in proportii: hatereala pe care o vedem acum e in tot si in toate.

In trecut exista cite un curent care genera ura publicului fata de diverse grupuri sau atitudini. Si, daca lumea avea ghinion, incepea un razboi. Acum, exista cite un curent de ura pentru orice.

Dar, din fericire, tot Internetul mai si dilueaza curentii astia, in asa fel incit ura e imprastiata si mai difuza. Si in loc sa ai o armata care marsaluieste zgomotos arzind de o ura comuna, ai un milion de trolli care se bat cap in cap, fiecare cu propria lui ura mica diferita de a celuilalt. Asta poate ca e bine, nu stiu.

Cat ne defineste ura prezentul

Prezentul nostru nu e definit de ura. Gindeste-te ca nici macar vremuri mult mai negre din istoria noastra nu au fost definite major de ura: anii ’30-’40 imi vin in minte.

Mai degraba prezentul e definit, mai mult ca oricind in trecut, de pasii absolut uriasi pe care-i face stiinta in toate domeniile: de la zborul spre Marte la vindecarea cancerului. Aaa, sigur, exista hateri si pentru lucrurile astea, si pentru stiinta in ansamblul ei. Dar sper sa dispara incet-incet.

Cel mai mult, ura infloreste de la mai multa ura. Era o fraza din “The Fifth Element”: “evil begets evil” (bine, citez din film pentru ca habar n-am cind a aparut fraza asta in istorie, sigur a spus-o cineva important). Cam asa e si cu ura.

Si uite ca avem si raspunsul la intrebarea ta, pentru ca, de fapt, ar trebui sa ne intereseze cum o putem stinge si elimina: sa nu raspundem cu aceeasi moneda. Sa nu cerem “ochi pentru ochi”, pentru ca foarte curind am avea o lume plina de orbi.

In ce se va metamorfoza ea

Sper sincer ca intr-o mare gramada de praf de rahat, care sa fie imprastiat de vint. Pentru ca acum ura asta formeaza enorm de multe gramezi de rahat, care au imputit tot Internetul.

Cum iesim de aici

De hatereala asta generalizata ne vor salva doar ratiunea si empatia. Trebuie sa ne regasim pe undeva creierul si inima.

Si ne va mai salva, sper eu, constientizarea faptului ca mult mai multe lucruri ne leaga decit ne despart si ca literalmente sintem in barca asta impreuna. Pentru ca barca asta e Pamintul.

Apoi, mai tii minte articolul de care pomeneam la inceput? El tragea concluzia ca singurul mod in care cistigi o disputa pe orice tema este sa nu intri in ea. Deci neaparat trebuie sa invatam si cum sa stapinim “the subtle art of not giving a fuck”.