[Ce ne place sa uram] Corina Bernic: Cred ca mai degraba oamenii incearca sa inteleaga ura decat sa o practice

Uneori, exersarea normalitatii este atat de simpla, ca pare foarte complicata spune Corina Bernic. Corina este scriitor, traducator, jurnalist si manager cultural. A fost manager cultural al Fundatiei Bosch, a lucrat in TVR si ICR, i-a tradus pe Herta Muller, Daniel Kehlmann sau Oskar Pastior, semneaza in reviste ca Dilema Veche si Observatorul Cultural, iar ultima ei carte de poezii se numeste Statii.

Ea se intoarce la haterii din alte secole si ajunge la cei din prezent, produsi artificial, pentru a propune, la final, o iesire fireasca din ura: ochii si zambetul celuilalt.

Fumat, biciclisti, vegani. Cum am ajuns sa uram tot

Nu vad niciunele din cele amintite de tine sa fie cumva in stare de tensiune sau, mai mult, in vreun conflict.

Din punctul meu de vedere, este normal si ok sa fie peste tot oameni care sunt vegani, altii care mananca cu mare placere nitel antricoate cu o salataa asezonata bine de tot cu un sos, la fel biciclisti si motociclisti, la fel fumatori care sa respecte spatiul celor care nu suporta fumul, dar si ei sa aiba spatiu unde sa fumeze pentru ca oricum accizele sunt pe masura.

Si peste tot este, de fapt, o problema de libertate si masura in care ti-o asumi respectand libertatea celuilalt. Nimeni nu imparte lumea in doua, doar cei usor obsedati de pus oamenii in rafturi tot incearca si nu au cum sa reuseasca. Normalitatea inseamna diferente. Si respectul fata de ele. Daca am fi toti la fel, ar fi crunt de plictisitor.

Ce urasti? Ce iti place sa urasti? Diferenta

Nu pot uri. Am realizat asta de ceva vreme cand unii prieteni imi spuneau ca merita sau ar fi normal sa urasc x sau y persoana sau poveste pentru ce mi se intampla uneori. Nu cred in ura si din simplul motiv ca nu pot sa simt sau inteleg asa ceva.

Cred doar ca poate ceea ce unii numesc ura, inseamna de fapt neintelegere, suparare, poate frustrare, dar ura nu. Daca stai putin sa te gandesti prin ce trece persoana de vizavi de tine, poate ca nu simte ura, simte doar neintelegere.

Problema sta in comunicare, in lipsa de empatie. In multe alte blocaje psihologice.

Poate lipsa de empatie se transforma in ura. Nu cunosc acest sentiment si nici nu doresc sa il cunosc. Prefer sa fi citit in carti si imi ajunge. Si nu vorbesc aici de alde Crima si pedeapsa a lui Dostoiveski, sau chiar si de Strainul lui Camus. Nicaieri de fapt nu se sprijina ura, ci in toata literatura de calitate se problematizeaza acest sentiment. Sau intamplare sufleteasca.

Dostoievski nu a ridicat in slavi ura cand a scris, a facut o schita chiar si psihologica a personajului care ura. Poezia, pe de alta parte, e un organism mai sincer si mai direct decat proza, acolo daca ai ochi, minte si urechi, realizezi mai scurt despre ce este vorba. Si in niciun caz de ura.

Chiar cand este vorba de ea, este pusa sub semnul intrebarii si cunoasterii. Deci intelegerii. Cred ca mai degraba oamenii incearca sa inteleaga ura decat sa o practice. 

Varianta colectiva. Ce uram? Ce ne place sa uram?

Cred ca nimeni nu doreste de fapt sa urasca. Doar pare ca unii vor ca altii sa para ca urasc sau ca se urasc intre ei. Qui bono? Cred ca ceea ce unii definesc prin ura sunt doar uneori nervi din trafic, suparari de la serviciu sau domestice care apoi se rasfrang asupra altora. Ca daca stai si astepti la casa cand abia ai 5 minute sa te gandesti ce face copilul, plus in cap job si posibil credite, normal ca iti vine sa te superi pe tipa de la casa care se misca incet, sau pe biciclistul care cumpara bio si poate are un cos mai mare inaintea ta. Nu e ura, e stres. Problema cred ca tine de definirea clara a termenilor.

Uram mai mult in 2016?

Nu, nu cred ca nimeni nu uraste mai mult. Dimpotriva, din cate am vazut si oameni, si proiecte noi in Romania, de la partea culturala pana la academic, nimeni nu are nevoie de ura. A fost de-ajuns.

Frica si celelalte motive

Cred ca necunoasterea a ceva nou produce un soi de refuz, sa iesi din spatiul de confort e greu. E ca si cum ar trebui brusc sa inveti o limba straina sau un mod de trafic pe carosabil pe care nu le stii. Mancare pe care nu o cunosti. Refuzi pentru ca vrei sa stai in spatiul de comfort.

Pe de alta parte, curiozitatea fata de ceilalti inseamna normalitate, deschidere si intelegere, nu poti cere sa fii tu inteles daca alegi sa umbli cu ochii inchisi, urechile la fel, si sa nu ii vezi pe cei de langa tine. Te plangi ca esti neinteles, dar nu ai facut nimic la rindul tau sa ii intelegi pe ceilalti.

Haterii

Nu cred ca haterii sunt ceva aparut natural. Multi au aparut in mod artificial, diversi platiti de diverse partide, agentii de publicitate etc. sa dea in unii sau altii, habar nu au avut cei care au creat un asemenea monstru ca apoi totul se amplifica. Dar unde minte si suflet nu e, nu prea ai ce sa mai ceri. Cine fac parte din tagma asta nu realizeaza ca sunt de fapt haters without a cause (and reason or mind).

De aceea nu citesc forumurile ziarelor din Romania. Asa ceva ca in Romania nu exista, un soi aproape de provocare la injuraturi, apoi la likes sau citiri tocmai sa vada unii sau altii cine si cum se mai injura.

Pe orice presa serioasa sunt gestionate foarte bine comentariile si nu exista ideea de hater decat pe forumuri unde se pot defula tot soiul de oameni care vor sa atace pe diversi. Un soi de spatii gen “injurati aici”. Dar nu pe forumurile si site-urile presei quality. Sau, oricum, forumurile serioase de informatii alternative, independente sau alte fluxuri de presa.

Discursul urii si realitatea ei

E simplu, ca un bulgare. Vine un nebun, arunca piatra, comentariul, injuratura, apoi o gramada incearca sa salveze uitand ca este pierdere de timp si pe retele de socializare gen Facebook, LinkedIn etc., lumea uita repede. Este o pura pierdere de energie.

Mediul este mesajul

Medium is the message... Pe domnul McLuhan l-am citit demult in studentie la Konstanz, el nu scrisese despre internet pe atunci, scrisese tocmai despre influenta presei si a mass-media in total pentru un mesaj care poate fi transmis ok sau alterat in functie de cum si cine il traduce. Si vorbim aici de anii '60 si politicile de atunci si interese, desigur.

Ce a scris el se aplica acum si pentru internet, el a fost destul de intelept, incat sa prevada un posibil curent de transmitere a ideilor care poate fi binefacator, dar in acelasi timp si feroce de distructiv daca este pusa informatia reala in mainile unora care vor sa se joace sau sa faca pariuri cu ea. Sa denatureze si sa altereze mesajul prin felul in care acel mesaj este transmis. Influentarea maselor nu este ceva nou.

Uita-te la Elias Canetti, de exemplu, a scris si el acum cateva zeci de ani despre influentarea maselor, ceva ce se cam aplica si acum. Efectele sunt create de cei care le lasa sa se intample.

Dar sunt atatia oameni care au scris despre asa ceva, incat mai degraba iti vine sa te intrebi cum de se mai poate intampla, in masura in care au fost destui care au prevenit deja in secolul trecut si nu numai.

Din pacate, povestea e simpla: vrei haters, lasi forumuri online de presa fara administrator sau cu administrator care mai toarna gaz pe foc, practic ii faci sa creasca; daca nu vrei, nu te plangi ca nu ai nevoie de asa ceva din motive de publicitate (ads si altele necesare pentru un scandal unde multi curiosi apoi dau un click si isi fac trafic la micul tau scandal pe forum).

Haters sunt creati, ei nu ar exista daca nu ar avea un spatiu in care sa se comporte fara limite. Cine se plange de asa ceva sa se uite putin la dreptul la propria imagine si legislatiile inclusiv referitor la forumuri de internet europene.

Este hatereala o chestie specifica prezentului?

Nu cred. Are doar alte canale de comunicare si pare poate mai prezenta pe aceleasi forumuri de discutii de care am amintit mai inainte. Intotdeauna vor exista oameni impotriva unei idei, oricare ar fi ea, dar de la o polemica de bun simt si constructiva de ambele parti si pana la hating, adica ura e drum lung.

Haters au fost intotdeauna, numai ca altfel definiti. Sunt acei oameni care din diverse domenii au grija altora si sapa din motive de invidii, frustrari personale, neintelegeri si toate cele. “Haters” au fost de la scriitori de secol 18 pana la medici trimisi sa ajute in noile Americi si, de la un punct incolo, au inceput sa se certe intre ei.

Sunt atatea anecdote din ultimele secole, incat ma si intreb de unde atata uimire acum despre ceva ce se intampla oricum cam de cand s-a descoperit scrisul.

Vezi scrisorile vechi, pana si Evul Mediu e plin de haters. Ca se plange X la Coroana si vorbeste de rau un confrate, ca secole mai tirziu se plange Y la Partid (vezi sec. 20), egal ce partid este, ca isi toarna colegul de serviciu, vecinul care taie un miel de Paste, prietenul pe care este suparat sau chiar propria nevasta, orice turnatorii la servicii de politie politica, tot “hater” a insemnat.

Si, ca sa raspund la intrebare, cum sunt un om oarecum realist, stiu ca asa ceva nu va disparea niciodata pentru ca aici sunt activate nevoi simple, ba chiar fortate de anumite conditii in functie de spatiu, situatie sociala sau politica.

Pe de alta parte, intr-un secol 21 cand turnatorii si haters nu mai conteaza pentru ca oamenii prefera de la sine foarte multi sa isi puna datele online sau sa le schimbe pe internet, asa ceva va disparea. Sau se va transforma in altceva.

Oricum, valul este cumva altfel, multi au inteles utilizarea comunicarii pentru proiecte si constructii comune, pentru aliere in probleme extrem de importante, sprijin de idei, alaturare in situasii limita si totul intr-un sens uman, constructiv. Partea de hating cred ca tine doar de non-informatie si stress rezidual. Depinde de fiecare cum alege.

In ce se va metamorfoza ura

In nimic, nu cred ca ura se poate transforma in altceva decit produce: chin, uitare fata de sine si de ceilalti, sapari ale tuturor pe motive care de fapt nu exista daca stai sa privesti si din alte perspective cat de putin. Deci ura nu se va metamorfoza in nimic. Ramane doare ce e de trait. Normal, simplu si cam atat.

Cum iesim de aici

Suntem oameni. Ne amintim asta si cred ca deja ajunge. Dimineata la spalare de dinti, cafea sau dus. Seara dupa suparari si stres de peste zi e tot dragul fata de cei aproape sau departe.

Asta va salva. Acel drag sau dor despre care multi lenesi spun ca nu s-ar traduce in alte limbi sau culturi. Se traduce peste tot si inseamna umanitate in cele mai simple si normale gesturi de fiecare zi.

Daca fiecare si-ar vedea de ce ii place sa faca in viata si ar face asta la nivel bun, macar cat sa fie omul multumit, apai deja ar fi ceva. Doar ochii deschisi, salvarea nu e nicaieri altundeva decat in acei ochi. Ai altuia chiar, intr-un zambet, intr-o bucurie de care te bucuri si tu.

E ceva probabil foarte simplu. Cel putin asa cred: e atat de simplu, incat, in general, pare a naibii de complicat. Exersarea normalitatii, sa iti pese de cei din jur, sa asculti pe bune, serios si sa iti pese, sa nu stai indiferent la ce se intampla in jurul tau, sa ajuti si sa incerci sa faci bine ce te pricepi.

Nu stiu daca asta poate salva, dar sigur face drumul mai usor pentru noi si pentru cei de alaturi. Si nu are cum sa fie drum prost, mai ales daca e greu – e strada proasta, te apuci si faci tot posibilul sa fie asfaltata. Sigur multi se vor bucura si dupa tine de asta. Nu doar tu ca un singur om.