[Ce ne place sa uram] Constantin Vica: Mecanismul speculat este cel al memoriei extrem de scurte a fiecaruia dintre noi, cei care uitam ca am fost cel putin odata straini, ciudati, de neinteles, barbari si nespalati

Lui Constantin Vica i-ar placea sa creada ca uram doar din frica, niciodata din datorie. Constantin e doctor in filosofie, lector universitar care preda cursuri precum Etica in tehnologia informatiei la Facultatea de Filosofie si coordonator de programe la Centrul de Cercetare in Etica Aplicata. Scrie despre toate acestea si in Dilema Veche.

Ni s-a parut filosoful cel mai potrivit pentru a descoase ura. El invoca, in fata intrebarilor, niste institute de cercetare si laureati cu Nobel in ajutor, dar se intoarce si ne ofera, in schimb, propriile dileme.

Cum am ajuns sa uram

Am putea chema cateva institute de cercetare, doua comunitati epistemice & cinci castigatori de Nobel si tot nu am da raspunsul acestei intrebari. Daca fiecare dintre noi si le-ar pune despre starile tensionate ale prezentului, probabil ne-am mai relaxa. Lipsa intrebarilor bine puse e mai mare decat incertitudinea in care ne arunca miile de raspunsuri posibile.

Traim o varsta politica si aceasta stare de fapt e dificila, ca o maturizare. Orice subiect astazi ne aduce aminte cat de importanta e individualitatea noastra si/sau apartenenta noastra la un grup, o comunitate, o natiune, o societate, o cauza etc. incat aproape visceral ne dam seama ca e vorba de noi, de destinul nostru, de viata noastra (chiar si cea de apoi, pentru cei interesati) puse in joc.

Desigur, oglinzile deformatoare ale omului, pasiunile si patimile sale pe care multi le caiesc sau slavesc, au intotdeauna ceva de spus si aici incep incrancenarea, frica, dominatia, unilateralul si strasnicia a ceea ce cu totii numim adevarul opiniilor noastre. De aici saltul catre grozavia istorica si monstruos se face usor. Asa degeneram in exercitiul apocalipsei, care, se stie, e aproape apocrifa.

Ce urasti? Ce iti place sa urasti? Care este diferenta

Urasc si eu, ca tot omul, ceva asupra caruia nu stau sa reflectez. Urasc cand ma amagesc. Urasc pe cel puternic si nedrept, dar nu stiu cum as putea sa-l opresc prin dreptatea fara putere.

Nu imi place sa urasc, e un consum, iar eu sunt anti-consumist.

Varianta colectiva: Ce uram? Ce ne place sa uram?

Romanii se urasc indeajuns de mult pe ei insisi incat doar reciprocitatea urii ne mai tine in viata. Cand te urasc pe tine, celalalt roman, bucurestean, politician, amarastean sau hipster, pur si simplu fac loc dragostei de sine si, in acelasi timp, cer, intr-un mod, ce-i drept, dubios, recunoastere din partea ta.

Uram mai mult, in 2016?

Nu-mi dau seama, pare doar ca suntem mai ordonati in ura noastra. Si ne aratam cu mai multa gratie pe frontul respectului de sine – sunt si eu cineva, reprezint ceva, am o opinie si o voce – si gasim intemeierea lumii in persoanele noastre, fiind acel centru deloc relativ al ei.

Spectacolul social media face sa vedem mai clar acest proces al expresivitatii in care mai intai il treci prin ciur si darmon pe celalalt spre a te iubi mai bine si a nu mai fi maimuta nesigura care a apasat butonul rosu al auto-distrugerii in antropocen.

Frica si celelalte motive

Mi-ar placea sa cred ca uram doar din frica, niciodata din datorie :) Daca sunt doar inclinatii, ele se pot descrie, analiza, chestiona si chiar ameliora (e alta discutie cum are loc ameliorarea).

Dar daca sunt datorii „sacre”, atunci urile noastre vor fi hranite nu din frica, ci din dementa pe care ti-o da orice doctrina radicalizata.

Haterii

Haterii au fost dintotdeauna aici, doar ca nu au avut multiplicatorul de invidie si ura, de fiere si venin, de corneliuvadimism si danpurism pe care creuzetul din curtea miracolelor Facebook il ofera.

Exista si hateri foarte civilizati, adanci, seriosi, cu timp pentru lungi argumente si constructii conceptuale, dureros de dulci in melancolia lor.

Toti avem problema ca ne lasam virusati de pareri.

Definitia haterului. Tipologii. Tu din care faci parte?

Stiu o singura tipologie de hateri in care ma simt, uneori, bine: cynicii si nihilistii dup-amiezelor de vara, cei care au gust pentru mizantropie doar dintr-un prea mare drag fata de familia Hominidae.

Discursul urii si realitatea ei

Daca omul locuieste in limbaj mai mult decat in natura, poate ca atunci e doar discurs si mai putina pasiune radical-actionala. Dar aceasta inseamna sa presupunem ca n-ai putea face fapte din vorbe, insa asa se face, cel mai adesea asa apar faptele sociale si institutionale: din cele spuse si consimtite.

Din acest discurs ii putem declara pe ceilalti inamici si aceasta seamana translucid cu o declaratie de razboi.

Autenticitatea merge doar prin limbaj, ca nu e deocamdata si preocuparea celorlalte specii extante din familia Hominidae.

Mediul este mesajul

Cred ca am raspuns mai sus. Mediul nu e o extensie, ci in el ne ducem veacul. Cel putin asa credea McLuhan si doar un hater ca Raymond Williams incearca sa demonteze teza determinismului tehnologic. Care ar trebui, fara indoiala, depasita. Insa chiar si asa, noi locuim in „halucinatia consensuala” numita imperiu digital. Si fiecare imperiu are propriile sale instrumente de aparitie, circulatie si control ale mesajelor.

Este hatereala o chestie specifica prezentului?

Fiecare prezent are si el un specific, dar nu-mi dau seama daca e un nou tip de ura (nascuta si din tentatia mijloacelor comunicationale, dar si din socul dat de intinderea plina de asperitati a lumii globale) sau ura cea veche pusa pe niscai steroizi.

Cat ne defineste, ura, prezentul

Avem acces la mai multe manifestari ale urii si o inflorim prin mijloacele la indemana, butoane care deleaga starile noastre (like, wow), functii care replica si multiplica (share), comentarii cu VERZALE, trairi apocaliptice si senzatii de sufocare. O facem mai multi in acelasi timp, de aceea aerul devine irespirabil in spatiul digital.

Suntem pioni intr-un joc in care marile date, algoritmii si invatarea adanca (deep learning) cauta eficacitatea finala. Prin aceste mijloace lava care ne-ncinge ne poate atinge la fix.

In ce se va metamorfoza ura

Se metamorfozeaza deja in putere si dominatie, in capital si in victime. Cei mai multi suntem victime sau asteptam la rand. Mecanismul speculat este cel al memoriei extrem de scurte a fiecaruia dintre noi, cei care uitam ca am fost cel putin odata straini, ciudati, de neinteles, barbari si nespalati.

Cum iesim de aici

Intrebarile care elimina raspunsurile stereotip, rabdarea, inchiderea ecranelor si iesitul in parc.