Cand pui un aparat foto in mana unui profesionist, nu ies doar imagini; se prea poate ca fotograful sa-si tinteasca aparatul fix catre sufletul celui fotografiat. Asta cel putin daca vorbim de portrete. Si chiar un portret vrem sa va aratam in continuare, castigator la Sony World Photography Awards 2016 - categoria Romania National Award. Autoarea lui: Cristina Venedict, fotograf din Botosani cu background in psihologie.
In depth („In profunzime”) e portretul Adei Lupu, o actrita pe care Cristina a descoperit-o intamplator la un spectacol de teatru. Fotografia urmeaza sa fie expusa la Somerset House din Londra, in cadrul expozitiei colective Sony World Photography Awards 2016.
Ca sa va faceti o idee despre Cristina dinainte s-o cititi, va spunem ca s-a inscris la aceeasi competitie si anul trecut, dar a omis etapa cu confirmarea cadrelor. Pentru ca timpul pare ca se opreste cand are aparatul in mana, spune ea, iar rezultatele ii sunt de ajuns. Dar o inghiontire dintr-o parte sau din alta catre un concurs international nu strica niciodata; dovada ca, uite, ca vorbim cu ea in randurile mai jos.
Cristina, in cateva cuvinte
Un copil, fiindca sufletul meu nu vrea sa imbatraneasca. Sau, mai bine zis, refuz sa imbatranesc aruncand zambetul copilului din mine.
Am terminat un liceu de arta, sectia "pictura monumentala", apoi m-am indreptat spre psihologie.
Dupa terminarea facultatii, incepusem sa lucrez la un ONG, dar simteam ca locul meu nu e acolo. Momentul descoperirii fotografiei a fost simpatic. Eram la calculator, vorbeam cu o buna prietena din Iasi si, la un moment dat, mi-a trimis un link cu o fotografie care mi-a placut foarte mult. Am ramas profund marcata si am simtit in acel moment ca trebuie sa ma exprim prin imagine.
Fusion
Desires
Catre fotografie
Pasul de la psihologie la fotografie a fost extrem de mic. Tot ce acumulasem pana in acel moment abia astepta sa iasa la iveala, iar fotografia a fost modul meu de a ma exprima, cu usurinta si extrem de multa pasiune.
Nu am urmat niciun curs de fotografie. De fapt, nu am fost interesata de la inceput de fotografia pura. Am inceput cu un mix intre fotografie, pictura si desen, apoi am trecut spre manipulare digitala. Lumea digitala mi-a dat ocazia sa creez file de poveste. Treptat, am trecut din ce in ce mai mult spre fotografie.
Facand un liceu de arta, pictorii au fost primii care m-au influentat. Degas, Picasso, Touluse Lautrec sunt printre cei care m-au marcat prin tusele si trairile transmise in operele lor. Iar imaginile lui Maggie Taylor m-au fascinat.
In timpul facultatii, am fost extrem de pasionata de lumea modei. Aveam colectii intregi de reviste de moda, chiar eram destul de creativa in alegerea vestimentatiei si incercam pe mine tot felul de combinatii cromatice si texturi.
Am avut norocul de a castiga din povestile fotografice create de mine, din proiectele care au aparut ulterior, si treptat-treptat din portrete.
Undressed by the gossips
Lucia
Stil propriu
Cred ca tot ce acumuleaza o persoana de-a lungul vietii, sau pana intr-o anumita perioada, isi pune amprenta asupra ei si, implicit, asupra stilului care il abordeaza. Asa este si cazul meu, arta si psihologia si-au pus amprenta asupra mea si a stilului care il abordez.
De asta doresc sa transmit emotie, armonie cromatica, sa transmit o parte din persoana pe care o fotgorafiez, o parte de care poate nici ea nu stie ca exista.
Pana in 2012, am folosit aparatul de fotografiat doar ca sa-mi fac stock pentru “povestile digitale”; nu m-a interesat sa aprofundez functiile lui, fiindca nu-l vedeam decat ca o “unealta”. A fost prima perioada a mea: perioada povestilor digitale.
Din 2012, am inceput o alta calatorie, iar ”unealta“ (n.r. – aparatul foto) folosita timp de 6 ani mi-a devenit prietena. Am dorit sa o descopar si sa o aprofundez. De atunci fac mai mult portret. Am inceput sa fac portret in momentul in care am simtit ca vreau sa ma exprim si altfel. Imi place sa privesc oamenii, sa le vad trairile si modul cum viata isi pune amprenta asupra fetei, mainilor, pozitiei corporale. Tot timpul am fost fascinata de oameni.
Inca nu pot sa spun ca stiu sa-mi caracterizez stilul, insa in ultima perioada imi plac imaginile picturale, armonia vizuala, cromatica.
Mill memories
Soul flower
Sa fii fotograf
Fotografia inseamna provocare si pasiune. Cand am aparatul in mana, nici nu-mi dau seama cat de repede trece timpul, as sta o zi intreaga fara sa simt frigul, ploaia sau ninsoarea. Sunt cu totul acolo si am tot timpul din lume.
Lipsa inspiratiei o simt uneori ca pe un obstacol. In momentul in care nu am inspiratie, incerc sa fac o pauza: ascult muzica, ma uit intr-un album de arta, privesc mai atent lumea din jurul meu si o iau de la capat :)
Proiecte dragi
Prima mea fotografie publicata intr-o revista tiparita, a fost in 2007, in revista Photomagazine, la rubrica: istoria unei milisecunde. Lucrarea se numeste "The little pear girl".
The little pear girl
Fiecare proiect ocupa un loc important in sufletul meu. As putea totusi sa amintesc de o veche lucrare a mea: "Too little for this BIG world", o lucrare draga pentru ca ma reprezinta pe mine la inceput de drum. Este printre primele mele lucrari digitale.
Too little for this BIG world
Sony World Photography Awards 2016
E prima data cand s-au inregistrat fotografiile; m-am inscris si anul trecut, dar am omis sa le confirm. In general, mie imi place sa creez, sa fotografiez si mai putin sa caut si sa particip la concursuri. Am mare noroc de sotul meu, el ma incurajeaza si imi aminteste mereu ca trebuie sa mai punem si la concursuri. El a fost si cel care mi-a sugerat sa pun imaginea "In depth" in competitia Sony World Photography.
Fotografia castigatoare
Pe Ada am vazut-o intr-un spectacol si mi-au placut trasaturile ei. Sedinta cu ea a fost una extrem de placuta. Am ales cu grija tinuta, i-am aranjat parul, machiajul l-a facut o buna prietena, make-up artist. Sesiunea am numit-o "Bird dream".
Bird dream (1)
Bird dream (2)
Premiul asta ma face sa continui, sa-mi doresc sa fac fotografii care transmit. Si este si o confirmare ca am ales drumul cel bun. Pe viitor, imi propun sa nu ma limitez, sa incerc sa arat parti din oameni mai mult sau mai putin cunoscute si sa tin aparatul in mana cu acelasi entuziasm ca la inceput.
