Pe scurt, parkour sau freerunning inseamna miscare inteligenta, fara consum prea mare energie. Altfel spus, trebuie sa-ti stapanesti foarte bine propriul corp, sa-ti evaluezi ca lumea terenul de joaca cu tot cu obstacole - aici, intreg spatiul urban - si sa-i devii explorator. Nu exista reguli, nici miscari-etalon, iar rezultatul poate sa te lase masca. Luati de mai jos o portie:
Practicantii de parkour sunt in numar de cateva mii in Romania. Printre primii promotori ai filierei romanesti de parkour au fost Justin Musina si Cristian Glovaschi, care s-au cunoscut pe net. Asta dupa ce-au cunoscut, separat, documentarul "Jump London", de referinta pentru amatorii de parkour.
Dupa ce s-au gasit, au infiintat propriul forum, in 2006, devenit intre timp asociatie in toata regula. A urmat, in 2011, prima si singura scoala de parkour si freerunning din Romania: Reborn Education.
Povestea parkour-ului romanesc ne e spusa de Cristi mai jos:
Parkour pentru necunoscatori
Copiilor le spunem ca este o activitate fizica care implica alergatul, cataratul, rostogolitul. Cam ce obisnuiesc si ei sa faca in mod normal, insa, noi vrem sa facem aceste lucruri mai rapid, mai sigur si folosind cat mai putina energie in miscare.
Parintilor le spunem, spre exemplu, ca miscarea parkour dezvolta oameni puternici, totodata, cei cu adevarati implicati vor ajunge sa se cunoasca mai bine pe sine, sa inteleaga mediul in care traiesc sa creeze o legatura cu acesta.
Mai concret, seamana foarte mult cu acele curse cu obstacole din antrenamentul soldatilor sau, de ce nu, ale pompierilor.
Cel mai interesant la miscarea Parkour este ca nu inveti neaparat ceva nou, cat dezvolti ceva ce deja stii. Toti suntem in stare sa alergam, sa sarim, sa ne rostogolim. Toti avem un echilibru, toti ne ajutam de el zilnic.
Totodata, nu exista reguli, nu exista miscari etalon, poti sa te misti cum vrei, nu te poti masura cu altcineva fiindca fiecare individ este unic in felul lui.
Pe langa asta, poti deveni util prin ceea ce dezvolti, ajungi sa te cunosti, sa stii ce sa faci, cand sa faci, de ce sa faci, ce repercusiuni sunt. Incepi sa gandesti mai mult, treci parca de pe pilot automat pe manual.
Cristi in miscare
Primele contacte cu parkour-ul
Amandoi am inceput in anul 2005. Intamplarea a facut sa vad un documentar pe Discovery numit „Jump London” si sa ma regasesc in ce spunea Sebastien Foucan (unul dintre primii practicanti ai acestei discipline). Vorbea de libertatea in miscare si prin miscare, de nevoia de miscare de abilitatile cu care fiecare om se naste, dar care se pierd usor usor cu trecerea timpului.
Coincidenta sau nu, pe un forum, am dat de Justin care impartasea si el aceeasi pasiune pentru miscarea asta.
Justin, cu sus-n jos
Inca din 2006 am inceput sa ne ocupam de comunitatea Parkour prin forumul pe care l-am deschis. Am fost printre primii si am inteles ca avem o responsabilitate, asa ca am reusit sa apropiem oameni noi. Am impartasit ideile noastre inca de la inceput.
Infiintarea comunitatii era cel mai simplu mod de a ramane in domeniul care ne placea. Foarte multi dintre cei vechi in domeniu s-au lasat pe motivul jobului.
Parkour in Romania
Miscarea in acest moment este foarte comerciala. Este foarte atractiva, oamenii sunt usor de manipulat si e lesne de inteles avem foarte multe lipsuri. Informatia este din belsug (si nu neaparat calitativa), sunt foarte multe exemple negative promovate si, in general, copii sunt foarte nerabdatori sa evolueze si sa fie recunoscuti.
La inceput nu exista YouTube-ul, nu existau prea multe informatii, prea multi filozofi, ci doar miscarea pura asa cum era prezentata de catre primii practicanti. Era un parkour nediluat.
In Romania, forumul traceurs.ro a avut in jur de 3.000 de membri inregistrati pana la aparitia Facebook-ului. Dupa, ca si alte forumuri, a trebuit sa ne recunoastem infranti si sa migram. Acum pe grupul de Facebook suntem in jur de 2.000 de membri, insa cred ca sunt chiar mai multi practicanti in tara.
La Untold Festival
Infiintarea Reborn Education
Daca putem incepe cu o paranteza, vorbeam cu niste prieteni din Lyon, ne spuneau ca ei sunt contactati sa predea un curs de parkour, li se pune la dispozitie o sala si li se aduc cursanti. La noi e tocmai pe dos, noi ne cautam sala pentru antrenamente, noi platim sala, noi cautam cursantii si in final mai platim si o amenda.
Asa este la noi, chirii scumpe, acte foarte multe, timp pierdut cu duiumul in asteptarea unor raspunsuri. Oameni dezinteresati, plictisiti. Ai toate motivele sa renunti mai ales cand ai alternative. Nu ai sprijin si, uneori, nici de noroc nu beneficiezi, parca daca e loc de rau se intampla.
Cred ca am intampinat toate problemele, de la lipsa spatiului pentru antrenament, la lipsa cursantilor, lipsa banilor pentru diverse plati, neonorarea unor contracte si cate si mai cate.
Scoala a fost infiintata in 2011 in mod legal. Functioneaza, momentan, din pasiune si alimentata de toate feedback-urile pozitive primite de la cei care ne urmeaza cursul.
Avem o baza de date cu oameni din toata tara, atat fete cat si baieti, care colaboreaza cu noi in proiecte precum: spectacole, show-uri artistice, reclame sau chiar filme artistice. In plus, putem face cursuri private sau team building-uri pentru corporatii.
Noi reprezentam comunitatea si implicam comunitatea in ceea ce facem.
Cristi si Justin la concursul Redbull Art of Motion din Santorini
Primele luni de activitate
Am plecat la drum avand foarte multe necunoscute, dar prea putine de pierdut. Primele luni de activitate le-am avut intr-o sala de lupte. A fost o perioada destul de grea pentru ca nu am avut prea multi bani pentru inceput, nu am avut cursati.
Imi amintesc ca la primul antrenament in sala abia inchiriata, un cursant tocmai se interesase de noi pe internet si, fara sa anunte, s-a prezentat. A fost un moment relativ surprinzator, nu ne asteptam sa se intample asa rapid.
Acum avem in jur de 15 participanti la fiecare curs. Oameni de toate varstele, mame cu copii, tati cu baietii lor, doctori, medici, avocati, pompieri, jandarmi etc.
Oameni din toate zonele si domeniile simt nevoia de miscare si ce ne bucura cel mai mult este ca, pentru fiecare, e ceva personal. Noi nu avem grupuri speciale de copii sau adulti, toti reusesc sa comunice si sa le placa, toti impartasesc aceeasi pasiune.
Ma bucura ca ce era la inceput poate doar un sport, acum e mai mult de atat. Oamenii nu vin la sport sau pentru sport, ci pentru ca se regasesc in asta.
Antrenamente
Antrenamentele noastre tin de tehnica (prezentam si exersam tehnici de depasire a obstacolelor), conditionare (exercitii fizice bazate pe greutatea corpului, cu rolul de a creste rezistenta in practicarea parkour-ului) si cele in care punem totul in practica prin efectuarea de trasee.
Cele 3 tipuri de antrenamente sunt combinate si se fac variatii in functie de conditiile meteorologice, zi sau noapte etc. Una peste alta, evolutia difera de la o persoana la alta. Ce noua ni se pare usor, altuia poate i se pare imposibil.
Training pe Dealul Mitropoliei
Sala Reborn
Autoritatile ce spun?
In mod normal nu avem decat probleme birocratice. Ca sa dau un exemplu, ne-a fost mai usor sa organizam intalnirea nationala in afara Bucurestiului decat la noi acasa.
Lumea nu e prea deschisa daca nu vede un beneficiu personal in orice actiune. Orasele din afara Bucurestiului sunt in general mai deschise spre activitati de genul asta.
Parkour Jam 2015 - Cluj Napoca
Parkour Jam 2014 - Bucuresti
In ceea ce priveste politia, de obicei nu au o problema daca nu au primit sesizari. Plus ca stiu de miscarea Parkour si poate o considera interesanta.
Politia locala, insa, tinde sa faca abuzuri, poate si din nevoia de a se simti importanta ca autoritate. In oricare dintre situatii, noi, cei vechi, incercam sa comunicam si sa rezolvam cat mai uman posibil problemele.
Promovare
In principiu, oamenii ne gasesc pe internet. Cursantii au venit datorita Google. Am realizat foarte multe interviuri, reportaje, documentare. Am filmat reclame si am fost in filme, am facut show-uri si workshop-uri, dar cei mai multi cursanti asa au venit la noi, din online.
Dificultati
Greu este ca nu dispui de bani, greu este ca miscarea nu este extraordinar de cunoscuta (sau cunoscuta in adevaratul ei sens). Suntem primii si singurii care incercam ceva care nu prea se promoveaza. Locuim in Romania si, daca nu ai bani, nu prea gasesti sprijin in a merge pe cai nebatatorite. In acelasi timp, trebuie sa traim si ceea ce facem noi nu ne asigura momentan stabilitatea asta.
Ce urmeaza?
In 2015 am infiintat o asociatie, „Asociatia Traceurs”. Vrem sa facem 2 spatii de antrenament, unul indoor, unul outdoor, pentru mai multe sporturi care nu au loc al lor unde oamenii sa se antreneze. Speram sa marim echipa, asa incat sa avem mai mult timp liber pentru antrenamentul personal.
Proiectul, in sine, este foarte mare. Pentru a putea realiza ceva la nivelul la care ne gandim noi, e nevoie de oameni din toate domeniile. In timp, sper, totusi, sa cladim acest lucru mare, iar greutatile sa fie doar imagini ale trecutului la care sa zambim.
